Harul nu se impartaseste doar prin Sacramente

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Ati repetat deja aceasta afirmatie frumoasa, care, asa cum o formulati, va face cinste.

Va marturisesc ca acesta a fost indemnul ce mi l-a adresat parintele duhovnic pe care sunt constinent ca trebuie sa il urmez: "ca sa poata vorbii Sfintii Parinti mai mult, tu trebuie sa vorbesti cat mai putin".
Va multumesc pentru apreciere. Sper sa ne fie de folos spre mantuire, spre dobadirea Duhului Sfant intru Hristos Iisus. Eu personal consider ca nu merit cinste caci nu sunt cu nimic mai bun decat Maria Magdalena. Cinste merita Sfintii lui Hristos... preacinstire Maica Domnului iar adoratie numai Dumnezeu.

În prealabil postat de ioan cezar

Gasesc eu aici nu numai cinstirea Sfintilor Parinti ci si modestia care se cuvine, luciditate, o pozitie de umilinta constienta, nebolnavicioasa. Precum si o forma de prudenta, de vigilenta.
Intr-un cuvant, ne aratati prin aceste cuvinte ca va tineti la nevointa smerita in planul gandirii si al vorbirii. Si nu sustin deloc ca o faceti cu vreun scop demonstrativ ci, pur si simplu, cred ca asa reiese, de la sine, din postarile dvs.

Multumesc pentru apreciere. Sunt constiente ca sunt nimic fara Dumnezeu... praf si cenusa. "Ce am eu si sa nu fi primit" in dar de la Dumnezeu: viata, cunostinta... "iar daca sunt daruri cu ce ma pot eu oare mandri sau considera mai bun decat altii?"

În prealabil postat de ioan cezar

In plus, ati recomandat mereu o serie de lucrari care dezvolta pozitiile pe care le-ati sustinut pe scurt, in postarile dvs. Aceasta pentru a ne impartasi si noi din aceleasi izvoare.
Bun lucru socotesc ca faceti! Fiti binecuvantat!

Domnul sa ne binecvinteze pe toti, caci fara El nu putem face nimic. Fara Sfintii lui Hristos care au dobadit Duhul Sfant si care ne ajuta... multi dintre noi orbecaim in intuneric si daca nu ar fi Maica Domnului si Sfintii sa ne aduca la Hristost pe noi cei orbi si ologiti duhovniceste care nu mai vedem "calea cea stramnta" a vietii duhovnicesti intru Hristos... ne-am pierde definitiv in starea de moarte duhovniceasca care nu rodeste decat patimi, pacate si conlucrare duhurile necurate fie in mod constient, fie inconstient.

În prealabil postat de ioan cezar

Am insa un neajuns personal, o dorinta evident subiectiva, pe care o formulez fara sa cer neaparat sa ii dati curs, desigur: sunt mereu nemultumit de intalnirile dintre oameni care se rezuma la idei, trimiteri spre livresc, lupte conceptuale, ciocniri de paradigme, turnuri de carti si articole etc.
Am asteptarea, poate nerealista, de a trai intr-o lume, fie si virtuala, in care sunt dezvoltate si alte componente ale fiintei: trairi si sentimente, atitudini afective, experiente personale, franturi din incercarile de a concretiza o idee sau alta, intamplari personale sau din lumea apropiata care sa ilustreze ori sa ridice semne de intrebare privind conceptele frumos asezate in fraze. Pe scurt, spre a nu trai sentimentul ca ma aflu intr-o sala de conferinte academice, nazuiesc dupa un ciob de marturisiri personale care sa coloreze, sa insufleteasca, sa anime, sa incite la un zvacnet al inimii.

De aceea, Eugen, va intreb cu gravitate si cu emotie cat se poate de gingasa, cat pot eu de acurat: dumneavoastra, Eugen, iubiti intr-adevar Ortodoxia si pe Sfintii Parinti? Cat priveste cartile si ordinea cognitiva (ca sa va citez) a reflectiei, pe acestea sunt convins deja ca le iubiti. Se vede limpede, cu ochiul liber, cata energie patristica va insoteste, va protejeaza, va inmanuseaza, ca un halou, ca un nor diafan, extremitatea cefalica.

Va marturisesc cu toata onestitatea ca nu stiu (inca) ce este iubirea adevarata si deplina intru Hristos. Spuna asta gandindu-ma la dragostea lui Dumnezeu pentru om si pentru intreaga creatie, la dragostea lui Hristos Iisus pentru noi, la Dragostea Maicii Domnului Pentru Noi oameni, pentru Dumnezeu si pentru Hristos, la dragostea sfintilor lui Hristos pentru Dumnezeu, pentru om... pentru Adevar.

Pe de alta parta cum as putea marturisi iubirea in cuvinte? Asa cum credinta este vadita doar in roadele ei faptele, asa si dragostea este vadita doar in credinta roditoare in fapte.

Nu pot spune ca am avut experiente duhovnicesti profunde, dar nici nu pot nega ca sunt constient (si am si confirmarea parintelui Duhonvic) ca harul lui Dumnezeu ma ajuta (asa cum ajuta pe toti oamenii) in conlucrarea mantuirii in prezent afladu-ma la nivelul despatimirii, cand asa cum afrima scrierile patistice cognitia prezentei ajutorului harului lui Dumnezeu se limiteaza doar la niste mici "straluciri". Sunt convins ca nu sunt cu nimic mai bun decat nici un alt om, ci doar harul lui Dumenzeu ne tine... orice om care se pocaieste sincer, in smerenie onesta poate fi mantuit de Hristos pe nivelul indumnezeirii.

În prealabil postat de ioan cezar

Nu va suparati pe mine, pacatosul, sunt doar un om insetat de oameni patrunsi de dragoste, strabatuti si cutreierati de duhul iubirii si al frumosului, din cap... pana-n picioare.
Dar cum sa mi se vada picioarele indragostite de carari frumoase, de cranguri inverzite si alte locuri de petrecere, cata vreme aici suntem pe forum, iar nu fata catre fata - imi veti reprosa, poate...

Prin exprimarea verbala a concretului, prin dezvaluiri, fie si foarte pudice, ale unor experiente concrete de viata traite de oameni in carne si oase, pe pamant, pe cararile experiate ale Ortodoxiei.
A sustine o pozitie doar prin citate si extrase este un lucru incomplet, o comunicare ciuntita, o ASCUNDERE, un simptom al fricii si neincrederii in actul de impartasire dintre oameni. O pretiozitate, un avatar al refugierii prea indelungate in cutiuta cu jucarii a universului livresc. In definitiv, un refuz de con-vietuire intre un semen (om intreg, cu intreaga lui fiinta) si alt semen.

Nu am motive sa ma supar pe dvs. Sunt in asentimentul dvs.
Sunt un om obisnuit, nu ma ascund si incerc sa ramand discret. Socialiez, merg la Biserica, am intalniri cu oamenii.

Cine doreste sa cunoasca, sa traiasca alaturi oameni induhovniciti pentru a se impartasi si ei din harul lui Dumnezeu prin intermediul acestora, ii cunoaste dupa faptele lor. Slava Domnului sunt multi credinciosi ortodocsi, preoti, monahi induhovniciti. Slava Domnului ca stau langa un parinte duhovnic ("de mir") care "ma duce in spate". Cu toata onestitatea marturisesc sa sunt ceea ce sunt acum datorita lui. Oare voi putea sa ii multumesc vreodata lui... sau lui Hristos Iisus "Doamne ce voi putea da in schimb pentru bunatatile pe care mi le-ai dat mie"?

Da sunt interesat sa ne intalnim, sa traim impreuna dragosta lui Hristos in Sfanta Sa Biseirca in Sfintele Taine, alaturi de Sfintii Sai... sa ne impratasim unul altuia bucuria vietii intru Hristos, fiecare pe ce nivel se alfla in prezent.

În prealabil postat de ioan cezar

Forumul isi trage rostul si din satisfacerea nevoii oamenilor de afiliere, de impartasire, de sustinere. Dar oamenii nu sunt idei in trup! Ci sunt trupuri, mai intai, cu tot ce le anima (iar aici e un intreg si nesfarsit domeniu sufletesc) pe care infloresc idei si sentimente - fie ele cat mai inalte, mai induhovnicite de se poate!...
Va invit asadar, ca o rugaminte careia desigur nu sunteti obligat sa ii dati curs, la o completare/largire/imbogatire a discursului.
O coborare oarescare, o exemplificare, o ilustrare cat de mica, vreun neajuns, vreo mica si delicata izbinda, o dilema concreta pe marginea inaltelor trimiteri livresti, daca nu cer prea mult...
Ma iertati!

Nu stiu exact la ce va referiti si repet ca nu am de ce sa va iert. Daca ma intrebati ceva mai concret poate va pot raspunde. Desigur ca ceea ce scriu o fac trecut prin filtrul constiintei, cognitiei personale... si chiar daca postez citate din Sfintii Parinti o fac pentru ca sunt in asentimentul lor, intelegand (pe nivelul prezent, prin harul si mila lui Dumnezeu) ceea ce scriu ei... si nicidecum doar un copy/paste.

Poate cea mai importanta izbanda "livreasca" pe care o pot afirma personal este ca atunci cand lecturez cartile Sfintilor Parinti cu binecuvantare (mai mult sau mai putin directa, de la pr duhovnic, de la alti preoti si prof univ.), cu rugaciune sincera (ce vizeaza calitatea si nu cantitatea: multa sau putina) sunt constient ca este aproape la fel ca si daca as asculta acele cuvinte de invatatura la picioarele Sfintilor lui Hristos, caci "Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator". Am toata increderea in Sfintii Parinti care prin viata lor sfanta au aratat inechivoc ca "nu pot vorbi de rau pe Dumnezeu cand simt Duhul Sau in pieptul meu" (Iov)