Scrieri pseudoortodoxe infiltrate in Sfanta Traditie

„Învăţătura despre vămi este învăţătura Bisericii. Nu-i nici o îndoială (subliniere în original) că Sf. Apostol Pavel vorbeste despre ele atunci când zice despre crestini, că ei trebuie să ia parte la războiul cu duhurile răutăţii de sub cerur.

Lupta noastră nu este împotriva trupului si asângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12)

Apostolul ne sfătuieste: Luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea (Efeseni 6, 13), pentru ca cel potrivnic să se rusineze, neavând de zis nimic rău despre noi.

Făcându-ne cunoscute cele se întâmplă în ceasul morţii, Sf. Ioan Gură de Aur ne învaţă: „În ceasul acela vom avea nevoie de multe rugăciuni, de multe ajutoare, de multe fapte bune, de mare mijlocire de la îngeri, în călătoria prin sălasurile văzduhului."

Sf. Isaia Pustnicul, un Părinte al Filocaliei din sec. al VI-lea, ne învaţă că noi crestinii trebuie „zilnic să avem moartea înaintea ochilor si să purtăm de grijă cum vom săvârsi iesirea din trup si cum vom trece de duhurile cele rele, care ne vor întâmpina în văzduh” (Omilia 5, 22). „Când sufletul iese din trup, îngerii îl însoţesc; însă puterile întunericului ies în întâmpinarea lui, dorind să-l oprească si să-l cerceteze, ca să vadă dacă ar putea găsi în acel suflet ceva asemenea lor” (Omilia 17).

Sf. Isihie, preot din Ierusalimului (sec. al V-lea), ne învaţă: „Ceasul morţii ne va afla, acesta va veni, si va fi cu neputinţă să scăpăm de moarte. O, numai dacă stăpânul lumii si al văzduhului care trebuie să ne întâmpine la ceasul acela, ne-ar putea socoti nedreptăţile noastre mici si neînsemnate, si de nu ne-ar putea osândi cu dreptate!” (Omilie despre cumpătare în Filocalia).

Sf. Efrem Sirul († 373 ) înfăţisează ceasul morţii si judecata în chipul acesta: „Când vin duhurile cele înfricosătoare, când puterile cele dumnezeiesti poruncesc sufletului să iasă din trup, când acelea ne îndepărtează cu sila si ne duc la locul de judecată cu neputinţă de ocolit - văzându-i în ceasul acela, sărmanul om ... se cutremură cu totul ca din pricina unui cutremur ... puterile ceresti, luând sufletul, porneste urcusul prin văzduh, unde stau căpeteniile, puterile si stăpâniile lumii. Acestia sunt osânditorii nostri, vamesii înspăimântători, registratorii, perceptorii; toţi acestia întâlnesc sufletul în calea lor, iau zapisul la socoteală, îl cercetează, numără păcatele si datoriile acestui om -păcatele tinereţii si ale vărstei celei adunate cu anii, cele de voie si cele fără de voie, săvârsite cu fapta, cuvântul sau cu gândul. Mare este teama aici, mare este cutremurul sărmanului suflet, de nepovestit este rusinea pe care o rabdă în ceasul acela de la mulţimea fără de număr de vrăjmasi care îl împresoară cu mii si mii, ocărându-l, ca să-i oprească urcusul către cer, ca să nu se sălăsluiască în lumina celor vii, si ca să nu intre în împărăţia vieţii. Dar sfinţii îngeri, luând sufletul, îl duc mai departe".

Sfintele sfujbe ale Bisericii Ortodoxe au de asemenea multe pomeniri ale vămilor. Astfel, în Octoih, lucrarea Sfântului Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea), citim: „O, Preasfântă Fecioară, la ceasul morţii mele, slobozeste-mă din mâinile dracilor si de judecată si de osândire si de cercarea cea înfricosătoare, si de vămile cele chinuitoare, si de căpetenia cea cumplită si de osânda vesnică, o, Maică a lui Dumnezeu” (Glas 4, vineri, cântarea a 8-a, canonul utreniei). Iarăsi: „Când se va despărţi sufletul meu cu sila din mădularele trupului, dumnezeiască mireasă stai lângă mine .... ca să pot trece neoprit de stăpânitorii întunericului, care stau în văzduh.”

http://www.sfaturiortodoxe.ro/suflet...vazduhului.htm

[Florin-Ionut]

Salut Ovidiu,

În prealabil postat de ovidiu b.

„Învăţătura despre vămi este învăţătura Bisericii. Nu-i nici o îndoială (subliniere în original) că Sf. Apostol Pavel vorbeste despre ele atunci când zice despre crestini, că ei trebuie să ia parte la războiul cu duhurile răutăţii de sub ceruri.

Lupta noastră nu este împotriva trupului si asângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12)

Duhurile stau sub ceruri sau în văzduhuri, nu neg. Dar lupta noastră împotriva lor aici şi acum este, pe pămînt şi în timpul vieţii. După moarte nu mai este nici o luptă, atunci nu mai avem decît să aşteptăm decizia Judecătorului.

În prealabil postat de ovidiu b.

Apostolul ne sfătuieste: Luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea (Efeseni 6, 13), pentru ca cel potrivnic să se rusineze, neavând de zis nimic rău despre noi.

Iarăşi, ziua cea rea acum este, astăzi. Armele Lui Dumnezeu se folosesc în timpul vieţii, nu după moarte. E cateheză de bază, e o banalitate să ştii aşa ceva. Hristos spune: ajunge zilei răutatea ei. Care zi? Cea de astăzi, care măsoară viaţa grea a omului pe pămînt.

În prealabil postat de ovidiu b.

Făcându-ne cunoscute cele se întâmplă în ceasul morţii, Sf. Ioan Gură de Aur ne învaţă: „În ceasul acela vom avea nevoie de multe rugăciuni, de multe ajutoare, de multe fapte bune, de mare mijlocire de la îngeri, în călătoria prin sălasurile văzduhului."

Unde scrie Ioan Hrisostom despre vămi? Da, este o călătorie care durează cîteva zile, cu destinaţia Hristos, perfect de acord.

În prealabil postat de ovidiu b.

Sf. Isaia Pustnicul, un Părinte al Filocaliei din sec. al VI-lea, ne învaţă că noi crestinii trebuie „zilnic să avem moartea înaintea ochilor si să purtăm de grijă cum vom săvârsi iesirea din trup si cum vom trece de duhurile cele rele, care ne vor întâmpina în văzduh” (Omilia 5, 22). „Când sufletul iese din trup, îngerii îl însoţesc; însă puterile întunericului ies în întâmpinarea lui, dorind să-l oprească si să-l cerceteze, ca să vadă dacă ar putea găsi în acel suflet ceva asemenea lor” (Omilia 17).

Au acele duhuri rele puterea să ne oprească? Aici este lucrul ceea ce mă deranjează în învăţătura vămilor, că demonii ar avea puterea să dea cu zapisul în cap sufletului, aruncîndu-l direct in ză Hell, fără a mai aştepta judecata Lui Hristos.

În prealabil postat de ovidiu b.

Sf. Isihie, preot din Ierusalimului (sec. al V-lea), ne învaţă: „Ceasul morţii ne va afla, acesta va veni, si va fi cu neputinţă să scăpăm de moarte. O, numai dacă stăpânul lumii si al văzduhului care trebuie să ne întâmpine la ceasul acela, ne-ar putea socoti nedreptăţile noastre mici si neînsemnate, si de nu ne-ar putea osândi cu dreptate!” (Omilie despre cumpătare în Filocalia).

Cum să ne osîndească (=condamne) stăpînul lumii şi al văzduhului? De vreme ce dintru început a vrut scaunul Lui Hristos, nevoind să se închine Lui şi de fapt consiferîndu-se asemenea creatorului, tatăl minciunii acum vrea să devină judecător peste creaturile Domnului înlocuindu-L pe Hristos. Logic.

În prealabil postat de ovidiu b.

Sf. Efrem Sirul († 373 ) înfăţisează ceasul morţii si judecata în chipul acesta: „Când vin duhurile cele înfricosătoare, când puterile cele dumnezeiesti poruncesc sufletului să iasă din trup, când acelea ne îndepărtează cu sila si ne duc la locul de judecată cu neputinţă de ocolit - văzându-i în ceasul acela, sărmanul om ... se cutremură cu totul ca din pricina unui cutremur ... puterile ceresti, luând sufletul, porneste urcusul prin văzduh, unde stau căpeteniile, puterile si stăpâniile lumii. Acestia sunt osânditorii nostri, vamesii înspăimântători, registratorii, perceptorii; toţi acestia întâlnesc sufletul în calea lor, iau zapisul la socoteală, îl cercetează, numără păcatele si datoriile acestui om -păcatele tinereţii si ale vărstei celei adunate cu anii, cele de voie si cele fără de voie, săvârsite cu fapta, cuvântul sau cu gândul. Mare este teama aici, mare este cutremurul sărmanului suflet, de nepovestit este rusinea pe care o rabdă în ceasul acela de la mulţimea fără de număr de vrăjmasi care îl împresoară cu mii si mii, ocărându-l, ca să-i oprească urcusul către cer, ca să nu se sălăsluiască în lumina celor vii, si ca să nu intre în împărăţia vieţii. Dar sfinţii îngeri, luând sufletul, îl duc mai departe".

Aşa. Demonii acuză (nu condamnă, nu judecă, nu pun capăt călătoriei), iar îngerii duc mai departe sufletul spre Hristos. De acord.

În prealabil postat de ovidiu b.

Sfintele sfujbe ale Bisericii Ortodoxe au de asemenea multe pomeniri ale vămilor. Astfel, în Octoih, lucrarea Sfântului Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea), citim: „O, Preasfântă Fecioară, la ceasul morţii mele, slobozeste-mă din mâinile dracilor si de judecată si de osândire si de cercarea cea înfricosătoare, si de vămile cele chinuitoare, si de căpetenia cea cumplită si de osânda vesnică, o, Maică a lui Dumnezeu” (Glas 4, vineri, cântarea a 8-a, canonul utreniei). Iarăsi: „Când se va despărţi sufletul meu cu sila din mădularele trupului, dumnezeiască mireasă stai lângă mine .... ca să pot trece neoprit de stăpânitorii întunericului, care stau în văzduh.”

http://www.sfaturiortodoxe.ro/suflet...vazduhului.htm

Poveşti de speriat babele. E bine să sperii babele, şi Părintele Cleopa făcea asta ca metodă de a le ţine măcar pe linia de plutire...

[Lavrentiu]

Iata aici un articol destul de bine documentat pe tema vamilor: http://www.crestinortodox.ro/inmorma...lui-70165.html

Un pasaj relevant, dupa parerea mea, este acesta:

Apoi, dupa cum au aratat de altfel si cei care o socotesc vrednica de crezare, invatatura despre vamile vazduhului nu trebuie socotita litera de Evanghelie si primita ca atare, ci cugetata duhovniceste. Sfantul Teofan Zavoratul spune ca ea infatiseaza fara indoiala lucruri care se petrec cu adevarat, dar nu exact asa cum sunt istorisite; pentru ca sunt tainice, duhovnicesti si greu de patruns, sunt prezentate pe intelesul omului ce traieste in trup, intr-o forma materiala, insa pur simbolica. Se poate vedea usor ca in aceste istorisiri numarul si felul vamilor din vazduh, ca si pacatele cercetate la fiecare din ele nu sunt intotdeauna aceleasi; in ele se oglindeste de fapt starea launtrica, experienta si cadrul de referinta, proprii fiecarui autor. De aceea, citindu-le, trebuie sa trecem dincolo de amanunte, tintind la simbolismul si mai cu seama la intelesul lor duhovnicesc. Lucrul acesta ni-l spune Episcopul Macarie al Moscovei, scriind ca "nu trebuie sa ne inchipuim vamile vazduhului in mod grosolan, material, ci, pe cat este cu putinta, sa cugetam la ele duhovniceste si, nestaruind asupra amanuntelor, diferite de la un autor la altul si de la istorisire la istorisire, sa cautam intelesul lor profund".

Nu trebuie sa uitam insa deloc ca nu trebuie sa lasam lucrurile care nu sunt dogme sa ne separe. Pentru mantuirea noastra nu este relevant daca sunt 20 sau 24 de vami, sau daca nu sunt deloc, cum nu este relevant daca sunt 9 cete ingeresti sau 243. Dar chiar daca sunt sau nu vami, nu ne va fi iertat daca suntem nemilostivi sau mandri.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Salut Ovidiu,



Duhurile stau sub ceruri sau în văzduhuri, nu neg. Dar lupta noastră împotriva lor aici şi acum este, pe pămînt şi în timpul vieţii. După moarte nu mai este nici o luptă, atunci nu mai avem decît să aşteptăm decizia Judecătorului.



Iarăşi, ziua cea rea acum este, astăzi. Armele Lui Dumnezeu se folosesc în timpul vieţii, nu după moarte. E cateheză de bază, e o banalitate să ştii aşa ceva. Hristos spune: ajunge zilei răutatea ei. Care zi? Cea de astăzi, care măsoară viaţa grea a omului pe pămînt.



Unde scrie Ioan Hrisostom despre vămi? Da, este o călătorie care durează cîteva zile, cu destinaţia Hristos, perfect de acord.



Au acele duhuri rele puterea să ne oprească? Aici este lucrul ceea ce mă deranjează în învăţătura vămilor, că demonii ar avea puterea să dea cu zapisul în cap sufletului, aruncîndu-l direct in ză Hell, fără a mai aştepta judecata Lui Hristos.



Cum să ne osîndească (=condamne) stăpînul lumii şi al văzduhului? De vreme ce dintru început a vrut scaunul Lui Hristos, nevoind să se închine Lui şi de fapt consiferîndu-se asemenea creatorului, tatăl minciunii acum vrea să devină judecător peste creaturile Domnului înlocuindu-L pe Hristos. Logic.



Aşa. Demonii acuză (nu condamnă, nu judecă, nu pun capăt călătoriei), iar îngerii duc mai departe sufletul spre Hristos. De acord.



Poveşti de speriat babele. E bine să sperii babele, şi Părintele Cleopa făcea asta ca metodă de a le ţine măcar pe linia de plutire...

Da Florine, numai ca uneori suntem si noi un pic cam babe...:)
Eu am citit ca "vamile" sunt acceptate in Biserica pe pozitia de parere teologica, teologumena, cam asa ceva... Au folosul lor, desigur, altfel ar fi pierit de mult si ar fi fost ferm "executate" de Biserica.
Mie, sa-ti spun cu mana pe inima, mi-a prins bine cartea cu Vamile, prefatata de Nicodim Mandita. Nu stiu daca acum m-ar mai multumi (cel putin in anumite privinte) dar atunci cand am citit-o m-a facut sa cuget intr-o maniera mai putin grabita si lumeasca. In orice caz, cartea are "subtirimea" ei, in sens duhovnicesc. Cere gandirea si simtirea aparte a credinciosului, iar nu altminteri (adica nu rece, analitic, rationalist). In fine... astazi prefer sa citesc Biblia si alte scrieri sfinte.
Doamne ajuta!

P.S. Materialul propus de Ovidiu in postarea nr. 8 consider ca este destul de lamuritor pentru problema vamilor. Daca Parintii spun acele lucruri, ce rost mai are sa problematizam de la capat? Zic si eu, nu te supara, te rog.

[stefan florin]

În prealabil postat de ioan cezar

Da Florine, numai ca uneori suntem si noi un pic cam babe...:)
Eu am citit ca "vamile" sunt acceptate in Biserica pe pozitia de parere teologica, teologumena, cam asa ceva... Au folosul lor, desigur, altfel ar fi pierit de mult si ar fi fost ferm "executate" de Biserica.
Mie, sa-ti spun cu mana pe inima, mi-a prins bine cartea cu Vamile, prefatata de Nicodim Mandita. Nu stiu daca acum m-ar mai multumi (cel putin in anumite privinte) dar atunci cand am citit-o m-a facut sa cuget intr-o maniera mai putin grabita si lumeasca. In orice caz, cartea are "subtirimea" ei, in sens duhovnicesc. Cere gandirea si simtirea aparte a credinciosului, iar nu altminteri (adica nu rece, analitic, rationalist). In fine... astazi prefer sa citesc Biblia si alte scrieri sfinte.
Doamne ajuta!

P.S. Materialul propus de Ovidiu in postarea nr. 8 consider ca este destul de lamuritor pentru problema vamilor. Daca Parintii spun acele lucruri, ce rost mai are sa problematizam de la capat? Zic si eu, nu te supara, te rog.

in parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar DE CE NU se amintesc de aceste asa zise vami ale vazduhului?

În prealabil postat de stefan florin

in parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar DE CE NU se amintesc de aceste asa zise vami ale vazduhului?

Perfecta intrebare, Stefan Florin. Sunt si la noi diverse teologumene/babisme/mosisme, care sunt pastrate pe post de sperietoare pentru masse. Alta explicatie nu vad.

[Mihailc]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Perfecta intrebare, Stefan Florin. Sunt si la noi diverse teologumene/babisme/mosisme, care sunt pastrate pe post de sperietoare pentru masse. Alta explicatie nu vad.

Mie unul nu mi se pare nici măcar bunicică întrebarea, nu neapărat datorită subiectului, cât a mentalităţii care pândeşte din fundal, anume un criptoprotestantism inconştient ataşat credinţei conform căreia întreaga revelaţie a fost basculată în omenire prin Sfintele Scripturi şi ce nu s-ar găsi scris acolo într-un mod explicit n-ar avea substanţă teologică.

Vămile văzduhului sunt nişte metafore care încearcă să sugereze realitatea culoarului dintre acum şi pururea cu ajutorul analogiilor antropometrice împachetate într-un soi de naraţiune mitică. Din această cauză apare şi suspiciunea de legendă pioasă, fiindcă cititorul sau cercetătorul nebisericesc se împotmoleşte aproape întotdeauna în faza analizei semnificantelor, rămânând astfel prizonierul propriilor limite în încercarea de a pricepe ceva din reperele inteligibile ale misterului.

Vara asta, cu ocazia unei vizite de câteva zile la părintele meu duhovnicesc, am fost martorul unei discuţii pe tema vămilor văzduhului, ai cărei protagonişti au fost un grup restrâns de studenţi ortodocşi şi părintele. La întrebarea "cum să înţelegem învăţătura despre vămile văzduhului?", părintele a răspuns că învăţătura asta se înţelege din modul cum ne străduim să trecem, împreună cu Hristos, prin nenumăratele vămi pământeşti, adică: ispite, poticneli, eşecuri, crize, fundături, dileme etc. Dacă vom fi trecut cu bine de câteva de-astea şi am învăţat ce era de învăţat din ele, poate că vom ajunge să înţelegem câte ceva despre filtrele vamale metafizice.

[stefan florin]

În prealabil postat de Mihailc

Mie unul nu mi se pare nici măcar bunicică întrebarea, nu neapărat datorită subiectului, cât a mentalităţii care pândeşte din fundal, anume un criptoprotestantism inconştient ataşat credinţei conform căreia întreaga revelaţie a fost basculată în omenire prin Sfintele Scripturi şi ce nu s-ar găsi scris acolo într-un mod explicit n-ar avea substanţă teologică.

Vămile văzduhului sunt nişte metafore care încearcă să sugereze realitatea culoarului dintre acum şi pururea cu ajutorul analogiilor antropometrice împachetate într-un soi de naraţiune mitică. Din această cauză apare şi suspiciunea de legendă pioasă, fiindcă cititorul sau cercetătorul nebisericesc se împotmoleşte aproape întotdeauna în faza analizei semnificantelor, rămânând astfel prizonierul propriilor limite în încercarea de a pricepe ceva din reperele inteligibile ale misterului.

Vara asta, cu ocazia unei vizite de câteva zile la părintele meu duhovnicesc, am fost martorul unei discuţii pe tema vămilor văzduhului, ai cărei protagonişti au fost un grup restrâns de studenţi ortodocşi şi părintele. La întrebarea "cum să înţelegem învăţătura despre vămile văzduhului?", părintele a răspuns că învăţătura asta se înţelege din modul cum ne străduim să trecem, împreună cu Hristos, prin nenumăratele vămi pământeşti, adică: ispite, poticneli, eşecuri, crize, fundături, dileme etc. Dacă vom fi trecut cu bine de câteva de-astea şi am învăţat ce era de învăţat din ele, poate că vom ajunge să înţelegem câte ceva despre filtrele vamale metafizice.

si unde exista aceste filtre vamale metafizice?

În prealabil postat de ioan cezar

Daca Parintii spun acele lucruri, ce rost mai are sa problematizam de la capat? Zic si eu, nu te supara, te rog.

Ba sa te superi, ca am zis o prostie! Exact ce le reprosez altora, am facut eu acum...
Dimpotriva, cred ca Parintii au zis tocmai ca noi sa problematizam chiar de la capat! Uneori nu-i nevoie (mai rar), de obicei insa chiar e nevoie si inca in mod consecvent, repetat, pana cand prin reflectie si experienta traita sa descoperim ca da, Parintii au formulat un indreptar spre o taina, iar nu o regula seaca...

Citind "vamile" am avut un oarecare rod sau folos: mi-am facut cu vigilenta sporita turul constiintei inainte de Spovedanie... Si m-am trezit lipsit de decoratii pe multe baricade ale ispitelor. Nu mi-a parut putin lucru!