Inmormantarea celor nenascuti

[andreicosmovici]

In cazul unui deces intra-uterin, parintii vor sa stie in primul rand daca copilul lor va fi mantuit. Ce spune BOR in acest caz? BC stiu ca spune că avem dreptul de a spera că Dumnezeu va găsi o cale pentru a oferi harul lui Cristos copiilor care nu au avut oportunitatea de a face o alegere personală referitoare la mântuirea lor (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1260, 1261, 1283).

Apoi, apare o chestiune practica: putem boteza copilul nenascut? il putem inmormanta, ca pe oricare alt crestin, chiar daca nu a fost botezat? Dacă există speranţă în îndurarea Divină că sufletul acelui copil va fi mântuit, preotul de ce nu ar putea să rostească ritualul comun de înmormântare?

Apoi, apare o chestiune civila, in raport cu spitalul si cu administratia cimitirelor. Obtinerea corpului copilului nenascut nu este o chestiune reglementata de lege. Deci, este la latitudinea personalului medical. In cazul nostru, parintii au obtinut trupul copilului. Foarte recent insa, intr-un caz similar, un preot (nota bene) nu a putut obtine corpul copilului sau nenascut. In ce priveste cimitirele, acestea trebuie sa primeasca o hartie de drept de inhumare de la Primarie. Primaria elibereaza acest drept de inhumare pe baza certificatului de deces. Certificatul de deces se elibereaza pe baza unui certificat de nastere. Spitalul nu elibereaza certificat de nastere unui copil nenascut, indiferent de varsta intra-uterina, fiindca "nu a trăit". Cine sparge gheaţa în acest cerc vicios?

Deci, chestiunea esenţială în acest caz este: sufletul copilului nenăscut este mântuit sau nu?

În prealabil postat de andreicosmovici

In cazul unui deces intra-uterin, parintii vor sa stie in primul rand daca copilul lor va fi mantuit. Ce spune BOR in acest caz? BC stiu ca spune că avem dreptul de a spera că Dumnezeu va găsi o cale pentru a oferi harul lui Cristos copiilor care nu au avut oportunitatea de a face o alegere personală referitoare la mântuirea lor (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1260, 1261, 1283).

Apoi, apare o chestiune practica: putem boteza copilul nenascut? il putem inmormanta, ca pe oricare alt crestin, chiar daca nu a fost botezat? Dacă există speranţă în îndurarea Divină că sufletul acelui copil va fi mântuit, preotul de ce nu ar putea să rostească ritualul comun de înmormântare?

Apoi, apare o chestiune civila, in raport cu spitalul si cu administratia cimitirelor. Obtinerea corpului copilului nenascut nu este o chestiune reglementata de lege. Deci, este la latitudinea personalului medical. In cazul nostru, parintii au obtinut trupul copilului. Foarte recent insa, intr-un caz similar, un preot (nota bene) nu a putut obtine corpul copilului sau nenascut. In ce priveste cimitirele, acestea trebuie sa primeasca o hartie de drept de inhumare de la Primarie. Primaria elibereaza acest drept de inhumare pe baza certificatului de deces. Certificatul de deces se elibereaza pe baza unui certificat de nastere. Spitalul nu elibereaza certificat de nastere unui copil nenascut, indiferent de varsta intra-uterina, fiindca "nu a trăit". Cine sparge gheaţa în acest cerc vicios?

Deci, chestiunea esenţială în acest caz este: sufletul copilului nenăscut este mântuit sau nu?

Daca cineva este preocupat de mantuirea cuiva care n-a fost botezat din din diferite motive, poate sa-i pomeneasca pe alti decedati din familie cu tot neamul lor cel adormit. Si sa se ingrijeasca de mantuirea personala pentru ca rugaciunile sa-i fie cat mai curate si mai puternice.

[AlinB]

În prealabil postat de andreicosmovici

In ce priveste cimitirele, acestea trebuie sa primeasca o hartie de drept de inhumare de la Primarie. Primaria elibereaza acest drept de inhumare pe baza certificatului de deces. Certificatul de deces se elibereaza pe baza unui certificat de nastere. Spitalul nu elibereaza certificat de nastere unui copil nenascut, indiferent de varsta intra-uterina, fiindca "nu a trăit". Cine sparge gheaţa în acest cerc vicios?

La partea asta e simplu, nefiind considerat o persoana nu are nevoie nici de certificat de deces, implicit nu se considera o inhumare propriuzisa daca e sa o luam dupa lege.

Deci, chestiunea esenţială în acest caz este: sufletul copilului nenăscut este mântuit sau nu?

Greu de spus, nu avem o intelegere suficiente asupra sufletului ca sa stim in ce stare se afla de fapt sufletul celui nenascut, ce inseamna pentru el a fi mantuit avand in vedere ca are un psihic din care lipsec concepte sociale de baza si relationarea cu ceilalti.

Poate - doar o speculatie - atinge maturitatea intr-un alt context, mult mai bun decat cel de pe acest Pamant si atunci poate capata mantuirea intr-un alt mod si context diferit de cel al luptei cu ispita?

Sau - alta speculatie - vor capata trup de copil (nascut) dupa Inviere si atunci o data cu mantuirea (inteleasa in contextul Parusiei) vor capata si maturitatea (in sens omenesc).

etc.

Practic - nu stim nimic si nu vom sti pana la Parusie.

[Decebal]

În prealabil postat de andreicosmovici

Ce spune BOR in acest caz? BC stiu ca spune că avem dreptul de a spera că Dumnezeu va găsi o cale pentru a oferi harul lui Cristos copiilor care nu au avut oportunitatea de a face o alegere personală referitoare la mântuirea lor (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1260, 1261, 1283).

Biserica romano-catolică vă minte, domnule Cosmovici, vă transmite o credinţă falsificată. În Sinodul General de la Florenţa (ştiţi dumneavoastră, aţi auzit de el, nu-i aşa?) papa Eugeniu IV a definit clar că cei care mor în păcatul originar merg drept în iad pentru a fi pedepsiţi dar cu suferinţe inegale. Vă readuc aminte textul sinodului, deşi l-am dat şi mai sus, pentru că văd că vă faceţi că nu vedeţi. Nu-i nici o problemă că mai suntem şi alţii care să vedem.

"But the souls of those who depart this life in actual mortal sin, or in original sin alone, go down straightaway to hell to be punished, but with unequal pains."

sursa: Conciliul de la Florenţa - sesiunea a VI-a (1439)

Dacă dumneavoastră tăgăduiţi că respectivii nu mor în păcatul originar, atunci opinia mea este că dumneavoastră tăgăduiţi dogma păcatului originar definită la Sinodul de la Trento.

Deasemenea dacă dumneavoastră acceptaţi învăţăturile unui catehism care falsifică învăţătura definită la Sinodul de la Florenţa, învăţătură pe care v-am citat-o mai sus, atunci tăgăduiţi pe faţă infailibilitatea Bisericii romano-catolice şi a Sinodului de la Florenţa.

În prealabil postat de andreicosmovici

Dacă există speranţă în îndurarea Divină ....

La noi se numeşte milostivire dumnezeiască.

[andreicosmovici]

În prealabil postat de Decebal

Biserica romano-catolică vă minte, domnule Cosmovici, vă transmite o credinţă falsificată. În Sinodul General de la Florenţa (ştiţi dumneavoastră, aţi auzit de el, nu-i aşa?) papa Eugeniu IV a definit clar că cei care mor în păcatul originar merg drept în iad pentru a fi pedepsiţi dar cu suferinţe inegale. Vă readuc aminte textul sinodului, deşi l-am dat şi mai sus, pentru că văd că vă faceţi că nu vedeţi. Nu-i nici o problemă că mai suntem şi alţii care să vedem.

"But the souls of those who depart this life in actual mortal sin, or in original sin alone, go down straightaway to hell to be punished, but with unequal pains."

sursa: Conciliul de la Florenţa - sesiunea a VI-a (1439)

Dacă dumneavoastră tăgăduiţi că respectivii nu mor în păcatul originar, atunci opinia mea este că dumneavoastră tăgăduiţi dogma păcatului originar definită la Sinodul de la Trento.

Deasemenea dacă dumneavoastră acceptaţi învăţăturile unui catehism care falsifică învăţătura definită la Sinodul de la Florenţa, învăţătură pe care v-am citat-o mai sus, atunci tăgăduiţi pe faţă infailibilitatea Bisericii romano-catolice şi a Sinodului de la Florenţa.


La noi se numeşte milostivire dumnezeiască.

Mi-e greu sa va raspund, Dle Decebal.