Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Cred că tocmai unitatea asta, care te poate duce până la Dumnezeu, o urăște cel mai mult diavolul, și face tot posibilul să o distrugă, ispitind în fel și chip. Pentru ea trebuie luptat, iar lupta e cu adevărat pe viață și pe moarte.
Dar în lupta asta e obligatoriu ca soții să rămână în permanență aliați, să fie conștienți că sunt mereu asaltați de gânduri de reproș, să le respingă de fiecare dată, să taie răul de la rădăcină. Ăsta e un război similar cu al monahilor, cred, chiar dacă ispitele sunt altele. Nu e mai puțin dramatic. Și nu poate fi câștigat decât rămânând împreună în harul lui Dumnezeu.
Cei ce reușesc să iasă biruitori din asta vor putea gusta, poate spre capătul acestei vieți, din vinul cel din urmă, mai bun decât cel dintâi.
|
Se intampla insa ca intre soti sa existe si diferente, unul o poate lua inainte, ca sa zic asa, altul ramane in urma pe ici, pe colo. Sunt momente-cheie, acestea. Egoismul isi arata coltii...
Insa dragostea sterge mereu diferentele, care, in fond, sunt doar aparente, cand cei doi sunt sufleteste/duhovniceste "un singur trup".