Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Mihailc]

Aghioritule, dacă cineva ar strecura cu grijă opiniile bune de cele dicutabile din textele tale, rămân destule repere excelente pentru o eventuală reconsiderare a premiselor discuţiei de faţă.

Una din acestea este pomenirea, uşor inexactă, a unui verset cheie din Evanghelia lui Ioan cap 15 vers. 13: "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi."

Acest verset arată piscul cel mai înalt al smereniei şi ascezei, proba supremă a credinţei noastre, care urmează imediat nevoinţelor de tot felul ca încununare a lor.
Ai renunţat la multe pentru Hristos şi urmăreşti o răsplată pe care o consideri, pe bună dreptate, singurul scop cu adevărat valoros al vieţii: mântuirea.

Ei bine, la mântuire ai fi dispus să renunţi pentru cel altul, fie acela duşman sau prieten ?

Hops, asta să nu-mi ceri Doamne, că doar Tu pe toate le cunoşti, inclusiv motivaţia mea principală pentru care mă autosugestionez zilnic că Te iubesc, pentru un loc în Bahamas-ul ceresc. N-am respectat oare toate canoanele, n-am mâncat fasole şi soia de mi-au bubuit maţele, şi alea cu porţia, nu m-am uitat la nevastă-mea/bărbatu-meu ca la agentul satanei sub acoperire în viaţa mea, n-am stat la slujbe mai mult decât acasă, n-am făcut milioane de mătănii cu tot atâtea "Doamne Iisuse....miluieşte-mă", n-am făcut naveta între nevroză şi psihoză refuzând orice desfătare trupească că doar, doar oi apuca un bilet de vacanţă pentru veşnicie acolo "unde nu este durere, nici întristare, nici suspin"? Şi după atâta osteneală să cedez locul meu altuia?

Aici e diferenţa dintre soter şi theosis, sau oferta religiei naturale opusă chemării Bisericii.

Închid paranteza, lăsându-vă mai departe în focul disputelor scolastice despre distincţia dintre natură şi păcat, la care se reduce toată pălăvrăgeala de pe topicul ăsta, ocazie cu care s-au spus şi multe lucruri valoroase, mai mult printre rânduri.

Dar nu înainte de a menţiona ceva ce nu a trecut prin ciur, din opiniile exprimate de Aghioritul.

Duhovnicul este pentru DUH nu pentru trup! pt trup avem pe altii!

După ce ai atacat, cu o îndrăzneală remarcabilă, atâtea aiureli aciuite în ortodoxie de pe la alţii pe care-i dispreţuim privindu-i din clopotniţa dreptei credinţe strict teoretice, nu mă aşteptam să pici aşa, direct, în mijlocul mocirlei platonice. Eu am auzit pe la Biserică despre mântuirea persoanei cu trup cu tot. Şi dacă animalul acesta scârbavnic, trupul, are parte de înveşnicire, bineînţeles după o renovare radicală, atunci duhovnicul are de-a face în mod sigur şi cu dânsul. Însă discret, cu tact şi atenţie sporită la blocajele penitentului pentru a nu sări hotarul bunului simţ.