Incerc sa rezist...

[heaven]

În prealabil postat de Petre.

Imi doresc moartea atat de tare, vreau sa se termine odata.

Nu stiu cate luni mai rezist, de 5 ani m-am tot infranat de la sinucidere, dar orice om are o limita, daca o sa continue in ritmul asta nu mai pot. Stiu ca Dzeu nu ii da omului o cruce mai grea decat poate sa duca, desi nu stiu de ce vad moartea ca cel mai frumos si dulce cadou pe care El ar putea sa mi-l faca vreodata.

Stiu ca asta e crucea pe care trebuie sa o duc si Dzeu mi-o da pt un motiv, stiu ca (doar daca am noroc) va veni o zi cand se vor schimba lucrurile (oare peste cati ani ?), stiu ca nu trebuie sa disper, desi panica nu ma lasa.

Problema e personala, nu doresc sa detaliez. Nu ii gasesc rezolvare, insa consecintele ei sunt radicale, de 5 ani incoace fac eforturi disperate si nu ma pot realiza pe nici un plan: profesional, personal, social, parca e nu blestem sa nu am nimic din astea, cateodata mi-as dori sa nu fi avut nici parinti si nici casa ca sa mor pe strada iarna de frig sau foame, sa ma eliberez odata pt totdeauna.

Merg la duhovnic, am facut canoane, am fost intr-un timp si fanatic religios, atent la orice detaliu, insa in ultimul timp disperarea si panica ma impiedica sa mai pot fi un bun crestin si sa urmez toate regulile.

Nici eu nu stiu de ce am deschis acest topic...mi-e doar sa nu fie ultimul, sper sa nu cedez intr-un final.

Dragul meu Petre,inteleg ca te confrunti cu o situatie care te pune la grea incercare.De multe ori,insa,nu situatia in sine este cea care este problema,ci interpretarea pe care i-o dam noi si cum o traim la nivel interior.
Avand in vedere ca spui ca ai ganduri legate de moarte,de suicid care dureaza de 5 ani,in ultimul timp ele fiind intensificate,eu iti sugerez sa apelezi la ajutor de specialitate: psihologul clinician (care sa aiba si competenta in psihoterapie de preferat) si psihiatrul,pentru ca ceea ce traiesti tu se poate rezolva.
Depresia,posibila suferinta cu care te confrunti, are de multe ori cauze care de care mai variate si care uneori se asociaza,plecand de la factorii de mediu care de multe ori ne bulverseaza (conjuctura familiala,sociala,profesionala etc),la o posibila predispozitie genetica sau la anumite dezechilibre in organism...neuro-chimice,hormonale etc.O medicatie adecvata reuseste sa echilibreze aceasta balanta,in timp ce intalnirea cu clinicianul,care este de preferat sa fie si un bun psihoterapeut,te vor ajuta sa deblochezi in tine resursele care sa te ajute sa depasesti aceasta etapa dificila din viata ta.Pentru ca,vezi tu,uneori nu este vorba de situatia pe care o privim si ne pare fara iesire,ci doar de modul in care alegem sa ne raportam la ea.Solutii exista intotdeauna,insa,probabil,atunci cand o persoana simte ce simti tu,nu le mai poate vedea,iar aici intervine rolul psihoterapeutului.
Sigur ca daca simti este minunat sa mergi in acelasi timp si la duhovnic,sa te rogi,insa,avand in vedere ca vorbim despre o situatia de "urgenta spirituala si psihologica" daca vrei,este foarte important sa actionezi in cautarea solutiei intr-o maniera complexa,prin urmare, ajutorul de specialitate este vital si nu este de amanat nici un moment!
Deasemenea,pe langa aspectele pe care ti le-am sugerat mai sus,este important sa cauti ajutor in aceste momente in privinta suportului social,oameni care sa iti fie alaturi,fie ca vorbim despre familie,prieteni,cunostinte pe care le simti mai apropiate sau pur si simplu oricine spre care tu ai simti sa te indrepti si povesteste despre ceea ce traiesti (spre exemplu,exact cum ai facut aici pe acest forum!).
Draga Petre,iti doresc mult curaj,forta interioara (daca 5 ani ai rezistat acestor ganduri,sunt sigura ca ea este extraordinara!), optimism si sa intalnesti in cale exact acele fiinte trimise de Dumnezeu pentru a te ajuta sa depasesti cu bine aceasta incercare din viata ta!