![]() |
![]() |
|
#21
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Pur si simplu ignora aceste mesaje, Daca te vatama. Pentru tot felul de rele pe care le auzi Daca invoci Inchizitia sau Mania Lui Dumnezeu Vei ramane in cele din urma singur. Fii rabdator cu cei rataciti, Roaga-te si pentru mine.
__________________
|
#22
|
|||
|
|||
![]()
Ca să vedem mai mult care este poziția Tradiției Sfinte a Bisericii lui Hristos în problema libertății, spre deosebire de poziția celor lipsiți de libertate creștină și închiși în tot felul de iudaisme care pretind că ar fi creștinism, fac apel din nou la Chiril al Alexandriei, mai precis la anumite comentarii ale sale la Ioan 8, 30-36, și la notele lui Dumitru Stăniloae pe marginea textului sfântului părinte. Libertatea mai poate fi identificată și prin înfierea „dumnezeiască”, prin nașterea din Dumnezeu la o nouă viață în Hristos, ca fii ai lui Dumnezeu, dar și prin îndreptarea prin credință (prin credința în Iisus Hristos și în opera Sa mântuitoare) despre care ne vorbește atât de insistent apostolul Pavel. Nu există libertate autentică decât prin relația în Duhul cu Iisus Hristos, Acesta fiind Cel Care are puterea să dea eliberarea și Care eliberează și înfiază la propriu prin Duhul Său cel Sfânt. Prin urmare, pentru a ajunge la eliberare și la libertate, care sunt produse ale harului lui Dumnezeu, ceea ce trebuie cultivată este relația de credință cu Iisus Hristos, Mântuitorul, relația conștientă ca urmare a chemării harului lui Dumnezeu. Libertatea este starea în care Hristos prin harul Duhului ne pune, și este vorba despre libertatea față de păcat, însă din punctul meu de vedere nu este doar o libertate față de păcat, ci și față de lumesc, față de orice este în cele din urmă neduhovnicesc, pentru că trupul luptă împotriva Duhului, chiar dacă nu orice este lumesc poate fi catalogat în mod necesar ca fiind ceva păcătos. Dar Hristos a venit să rupă lanțurile robiei, și „în Hristos” este libertatea creștină, în relația autentică de credință, iubire și ascultare față de Hristos în Biserica Sa, relație în care creștinul primește îndreptarea inițială dar și puterea unei tot mai profunde îndreptări ontologice, primind puterea de la Hristos prin Duhul de a rezista păcatului, de a nu mai păcătui treptat, treptat. Libertatea de rău și libertatea spre dreptate, adevăr și iubire, aceasta este libertatea pe care Hristos o dă creștinilor în Biserică.
Este de observat din nou accentul pe care Chiril al Alexandriei îl pune pe îndreptare prin credință, iar nu pe vreo „inițiere mistică” a bebelușilor sau chiar a altora care nu au prea multe în capul lor mai mult decât niște bebeluși, atunci când vine vorba despre viața spirituală. Și acest accent este pus și de Stăniloae, care aduce niște nuanțări, niște aspecte noi, specifice teologiei sale, în notele sale comentariu. De aceea calea spre libertatea este în Harul lui Dumnezeu, în Sfintele Taine, în credința în Hristos, în relația duhovnicească directă cu Iisus Hristos, relație în care sufletul capătă efectiv la modul conștient Viața cea nouă, care eliberează de moartea păcatului și a ignoranței. De aici trebuie pornit, cu harul lui Dumnezeu, de la cultivarea relației vii, autentice cu Hristos Iisus Mântuitorul, iar nu de la o obediență oarbă, sclavagistă față de niște porunci ale unei Legi a lui Dumnezeu nedefinite. Cum spune apostolul Pavel, noi, creștinii (în măsura în care chiar suntem creștini, iar nu „de paie”) suntem sub Har, nu sub Lege, și prin urmare orice întoarcere de la Har la Lege este o cădere din Har și o întoarcere la o stare de robie și de robi. Dar Hristos a spus clar: „de azi nu mai sunteți robi, ci Îmi sunteți prieteni”. Iar prietenii, fiii au moștenire veșnică în Casa lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă vreo sfidare a Legii, sau a poruncilor dumnezeiești, ci dimpotrivă, Harul nu doar că nu sfidează legea, ci o întărește, pentru că numai prin Harul eliberator, transformator al lui Hristos căpătăm puterea de a înfăptui faptele Legii, de a nu păcătui, de a ne construi cumva chiar prin noi înșine, sub inspirația Duhului, propria noastră libertate în conștiința adevărului. Viziunea iudaizantă propusă mai sus este una în fapt eretică și de inspirație eretică. Este aplicarea în practică a unei forme de erezie iudaizantă, în care libertatea este primită printr-un botez care nu presupune nici un angajament al credinciosului, după care acestuia i se cere în mod imperativ să împlinească niște porunci fără a parcurge calea normală a credinței, a trăirii conștiente a harului și iubirii Domnului Iisus Hristos, a unei căi de răstingire față de lume; pentru că libertatea nu poate fi obținută în afara Crucii lui Hristos, dar nici în afara crucii personale, pentru că foarte clar a spus Hristos că dacă cineva vrea să Îl urmeze, atunci să se lepede de sine, să își ia crucea și să Îl urmeze pe Hristos. Calea este deci prin urmarea sau imitarea lui Hristos, pentru că „cine zice că rămâne în El este dator și el însuși să umble așa cum a umblat El” (I Ioan 2, 6). Calea crucii, calea „răstignirii” față de păcat, calea răstignirii față de lumesc, față de mundan, față de derizoriu, față de lipsa de seriozitate, aceasta este calea spre libertate, iar nu o obediență oarbă, de tip sclavagist față de un Dumnezeu care în realitate se simte că nu este Dumnezeul-Cel-Viu al Scripturii, al Tradiției, al Bisericii, după o eliberare, mai mult sau mai puțin, însă eliberare care nu este simțită ci doar trebuie acceptată pentru că alții, „binevoitori”, vor să convingă că lanțurile și chingile lipsei lor de libertate este de fapt adevărata libertate, iar nu alta. „Căci, eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine. Nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar.” (Galateni 2, 19-21) „Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credința care este lucrătoare prin iubire.” (Galateni 5, 6) „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume! Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.” (Galateni 6, 14-15) |
#23
|
|||
|
|||
![]()
ce ne-am face fara drac? adica fara cei care ne ispitesc,nu ca ei ar fi draci dar primesc indrumarea lor?Asa zicea parintele Arsenie Papacioc ,Dumnezeu sa il odihneasca cu dreptii,sa luam aminte la aceste ispite venite de la sectanti(in cazul nostru).Eu zic ca mai bine sa nu le raspundeti pentru ca nu suntem noi in stare sa le deschidem mintea.Lasati in seama Lui Dumnezeu.Doamne ajuta!
|
#24
|
||||
|
||||
![]()
Inteligent raspunsul tau! Mi-a placut!
|
#25
|
||||
|
||||
![]()
Atitudinea lui Decebal este justificata.
Il inteleg, si intr-un fel sunt de partea lui, impotriva mea. In unele cazuri, exceptionale (pentru ca trebuie sa fie inspirate de Har, nu de instinctele noastre reactive), putem apela la forme violente pentru a apara ceea ce este valoros, delicat, sfant. Rapunsul meu poate sa fie inselator. Depinde din ce unghi este privit. Insa, in general, Dumnezeu trebuie aparat cu blandete, toleranta si rugaciune pentru aproapele. Nu de sabie, nu de manie, nici de foc in priviri si in vorbe. Aceasta insa este dificil atunci cand intelesurile delicate ale inimii noastre par sa fie rasucite, terfelite, masluite, falsificate. Alte "cuvinte"/"intelesuri" sunt percepute de minte ca inamici invizibili, perfizi. Insa, cel ce are cunostinta Duhului nu se aprinde de manie, pentru ca vede ca toate sunt fum, fara nicio putere asupra sufletului. Aceasta realitate este in natura ei mincinoasa, pentru ca se infatiseaza ochilor ca fiind fara de Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca trebuie anihilata prin forte inchizitorii si anatemizare. Nu exista niciun om care sa nu fie ipocrit/viclean/'ratacit' (pentru ca nu suntem pe deplin stapani pe mintea noastra - prin Duhul). Numai Dumnezeu este integru.
__________________
Last edited by florin.oltean75; 14.02.2013 at 22:05:24. |
#26
|
|||
|
|||
![]() Citat:
După cum spune Pavel, Legea a fost o călăuză spre Hristos, dar legea nu avea putere să dea libertatea, nu avea puterea să distrugă trupul de moarte care ne apasă; numai în Hristos și în Duhul Sfânt, numai prin Hristos, prin Jertfa Lui și prin Înviere ne este cu adevărat deschisă poarta libertății în speranța căreia am fost făcuți, dar pe care nu o aveam; în sfârșit, nu mă apuc să repet tot ce am scris mai sus. Creștinul nu denigrează și nu anulează legea, chiar dacă este sub har iar nu sub lege, ci doar o pune la locul care i se cuvine, pentru că legea nu are aceeași importanță în religie pentru un talmudist ori pentru un creștin. |
#27
|
||||
|
||||
![]() Citat:
și cum îți dai seama că este inspirație divină? |
#28
|
|||
|
|||
![]()
Cred că aici are dreptate florin oltean. E vorba de ceea ce numim „sfânta mânie”, pe care am cunoscut-o și la blândul Iisus, care este însăși sursa harului.
Îmi mai vine în minte și moartea năprasnică a lui Anania și a Safirei, care mințiseră Duhului Sfânt. Sau alte pedepse categorice ale păcatului, din Sfânta Scriptură sau din viețile sfinților. Însă pentru a face diferența în noi înșine între o mânie sfântă și una împătimită cred că ar trebui întâi să ne despătimim. Sau cel care dă curs acestei mânii să fie în har măcar atunci. Cred că un criteriu pentru a face diferența este că ea e nedespărțită de dragostea și de mila față de cel vinovat, lovindu-l nu spre vătămare, ci spre îndreptare. |
#29
|
|||
|
|||
![]() Citat:
cărui stăpân slujește: lui Dumnezeu sau lui Mamona. Acesta este miezul alegerilor omenești, dincolo de diverse văluri ale aparențelor formale și, pe temeiul acestei alegeri, ale cărei sensuri și implicații au fost nuanțate de Hristos prin toată Lucrarea Lui pe pământ, proces care se continuă permanent în Biserică de la începuturi până azi, se petrece și Judecata. "Facă-se voia ta" este, pe scurt, răspunsul Domnului la Judecată. Care voie? Aceea, pe care ai ales-o și ai cultivat-o în decursul întregii tale vieți, la răscrucea faptelor văzute și nevăzute - Dumnezeu sau Mamona, asta-i tot, iar Biserica este mediul în care învățăm și reușim să alegem bineplăcut Domnului, spre mântuirea noastră. Așa înțeleg și cred că stau lucrurile. Last edited by cezar_ioan; 19.03.2013 at 01:42:32. |
#30
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Sau poate vezi o diferență între "libertatea deplină" și "libertatea autentică"...? Apoi cum vine zdrobirea morții ȘI învierea în Hristos și în Duhul? Sunt lucruri diferite, cu puteri și mijloace diferite? Poți să reformulezi spre mai bună înțelegere, te rog? Ceva mai simplu, ca pentru omul din popor (cazul meu), dacă se poate... |
|