Despre libertate

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Decebal

Câteodată aşa mă apucă o durere că nu avem o Sfântă Inchiziţie să ne mai scutească de Păgânii ăştia care se bagă în seamă fără nici o chemare. Aş ruga administratorul acestui forum, şi chiar şi pe alţi forumişti ortodocşi, să se facă ceva împotriva valului de Păgânism promovat de tot felul de nechemaţi.

Pur si simplu ignora aceste mesaje,
Daca te vatama.

Pentru tot felul de rele pe care le auzi
Daca invoci Inchizitia sau Mania Lui Dumnezeu
Vei ramane in cele din urma singur.

Fii rabdator cu cei rataciti,
Roaga-te si pentru mine.

[Decebal]

Ca să vedem mai mult care este poziţia Tradiţiei Sfinte a Bisericii lui Hristos în problema libertăţii, spre deosebire de poziţia celor lipsiţi de libertate creştină şi închişi în tot felul de iudaisme care pretind că ar fi creştinism, fac apel din nou la Chiril al Alexandriei, mai precis la anumite comentarii ale sale la Ioan 8, 30-36, şi la notele lui Dumitru Stăniloae pe marginea textului sfântului părinte. Libertatea mai poate fi identificată şi prin înfierea „dumnezeiască”, prin naşterea din Dumnezeu la o nouă viaţă în Hristos, ca fii ai lui Dumnezeu, dar şi prin îndreptarea prin credinţă (prin credinţa în Iisus Hristos şi în opera Sa mântuitoare) despre care ne vorbeşte atât de insistent apostolul Pavel. Nu există libertate autentică decât prin relaţia în Duhul cu Iisus Hristos, Acesta fiind Cel Care are puterea să dea eliberarea şi Care eliberează şi înfiază la propriu prin Duhul Său cel Sfânt. Prin urmare, pentru a ajunge la eliberare şi la libertate, care sunt produse ale harului lui Dumnezeu, ceea ce trebuie cultivată este relaţia de credinţă cu Iisus Hristos, Mântuitorul, relaţia conştientă ca urmare a chemării harului lui Dumnezeu. Libertatea este starea în care Hristos prin harul Duhului ne pune, şi este vorba despre libertatea faţă de păcat, însă din punctul meu de vedere nu este doar o libertate faţă de păcat, ci şi faţă de lumesc, faţă de orice este în cele din urmă neduhovnicesc, pentru că trupul luptă împotriva Duhului, chiar dacă nu orice este lumesc poate fi catalogat în mod necesar ca fiind ceva păcătos. Dar Hristos a venit să rupă lanţurile robiei, şi „în Hristos” este libertatea creştină, în relaţia autentică de credinţă, iubire şi ascultare faţă de Hristos în Biserica Sa, relaţie în care creştinul primeşte îndreptarea iniţială dar şi puterea unei tot mai profunde îndreptări ontologice, primind puterea de la Hristos prin Duhul de a rezista păcatului, de a nu mai păcătui treptat, treptat. Libertatea de rău şi libertatea spre dreptate, adevăr şi iubire, aceasta este libertatea pe care Hristos o dă creştinilor în Biserică.

Este de observat din nou accentul pe care Chiril al Alexandriei îl pune pe îndreptare prin credinţă, iar nu pe vreo „iniţiere mistică” a bebeluşilor sau chiar a altora care nu au prea multe în capul lor mai mult decât nişte bebeluşi, atunci când vine vorba despre viaţa spirituală. Şi acest accent este pus şi de Stăniloae, care aduce nişte nuanţări, nişte aspecte noi, specifice teologiei sale, în notele sale comentariu.

De aceea calea spre libertatea este în Harul lui Dumnezeu, în Sfintele Taine, în credinţa în Hristos, în relaţia duhovnicească directă cu Iisus Hristos, relaţie în care sufletul capătă efectiv la modul conştient Viaţa cea nouă, care eliberează de moartea păcatului şi a ignoranţei. De aici trebuie pornit, cu harul lui Dumnezeu, de la cultivarea relaţiei vii, autentice cu Hristos Iisus Mântuitorul, iar nu de la o obedienţă oarbă, sclavagistă faţă de nişte porunci ale unei Legi a lui Dumnezeu nedefinite. Cum spune apostolul Pavel, noi, creştinii (în măsura în care chiar suntem creştini, iar nu „de paie”) suntem sub Har, nu sub Lege, şi prin urmare orice întoarcere de la Har la Lege este o cădere din Har şi o întoarcere la o stare de robie şi de robi. Dar Hristos a spus clar: „de azi nu mai sunteţi robi, ci Îmi sunteţi prieteni”. Iar prietenii, fiii au moştenire veşnică în Casa lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă vreo sfidare a Legii, sau a poruncilor dumnezeieşti, ci dimpotrivă, Harul nu doar că nu sfidează legea, ci o întăreşte, pentru că numai prin Harul eliberator, transformator al lui Hristos căpătăm puterea de a înfăptui faptele Legii, de a nu păcătui, de a ne construi cumva chiar prin noi înşine, sub inspiraţia Duhului, propria noastră libertate în conştiinţa adevărului.

Viziunea iudaizantă propusă mai sus este una în fapt eretică şi de inspiraţie eretică. Este aplicarea în practică a unei forme de erezie iudaizantă, în care libertatea este primită printr-un botez care nu presupune nici un angajament al credinciosului, după care acestuia i se cere în mod imperativ să împlinească nişte porunci fără a parcurge calea normală a credinţei, a trăirii conştiente a harului şi iubirii Domnului Iisus Hristos, a unei căi de răstingire faţă de lume; pentru că libertatea nu poate fi obţinută în afara Crucii lui Hristos, dar nici în afara crucii personale, pentru că foarte clar a spus Hristos că dacă cineva vrea să Îl urmeze, atunci să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să Îl urmeze pe Hristos. Calea este deci prin urmarea sau imitarea lui Hristos, pentru că „cine zice că rămâne în El este dator şi el însuşi să umble aşa cum a umblat El” (I Ioan 2, 6). Calea crucii, calea „răstignirii” faţă de păcat, calea răstignirii faţă de lumesc, faţă de mundan, faţă de derizoriu, faţă de lipsa de seriozitate, aceasta este calea spre libertate, iar nu o obedienţă oarbă, de tip sclavagist faţă de un Dumnezeu care în realitate se simte că nu este Dumnezeul-Cel-Viu al Scripturii, al Tradiţiei, al Bisericii, după o eliberare, mai mult sau mai puţin, însă eliberare care nu este simţită ci doar trebuie acceptată pentru că alţii, „binevoitori”, vor să convingă că lanţurile şi chingile lipsei lor de libertate este de fapt adevărata libertate, iar nu alta.

„Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. Nu lepăd harul lui Dumnezeu; căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar.” (Galateni 2, 19-21)

„Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire.” (Galateni 5, 6)

„Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume! Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.” (Galateni 6, 14-15)

[crissta]

ce ne-am face fara drac? adica fara cei care ne ispitesc,nu ca ei ar fi draci dar primesc indrumarea lor?Asa zicea parintele Arsenie Papacioc ,Dumnezeu sa il odihneasca cu dreptii,sa luam aminte la aceste ispite venite de la sectanti(in cazul nostru).Eu zic ca mai bine sa nu le raspundeti pentru ca nu suntem noi in stare sa le deschidem mintea.Lasati in seama Lui Dumnezeu.Doamne ajuta!

[Noiembrie]

În prealabil postat de florin.oltean75

Pur si simplu ignora aceste mesaje,
Daca te vatama.

Pentru tot felul de rele pe care le auzi
Daca invoci Inchizitia sau Mania Lui Dumnezeu
Vei ramane in cele din urma singur.

Fii rabdator cu cei rataciti,
Roaga-te si pentru mine.

Inteligent raspunsul tau! Mi-a placut!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Noiembrie

Inteligent raspunsul tau! Mi-a placut!

Atitudinea lui Decebal este justificata.
Il inteleg, si intr-un fel sunt de partea lui, impotriva mea.

In unele cazuri, exceptionale (pentru ca trebuie sa fie inspirate de Har, nu de instinctele noastre reactive), putem apela la forme violente pentru a apara ceea ce este valoros, delicat, sfant.

Rapunsul meu poate sa fie inselator. Depinde din ce unghi este privit.

Insa, in general, Dumnezeu trebuie aparat cu blandete, toleranta si rugaciune pentru aproapele.

Nu de sabie, nu de manie, nici de foc in priviri si in vorbe.

Aceasta insa este dificil atunci cand intelesurile delicate ale inimii noastre par sa fie rasucite, terfelite, masluite, falsificate.

Alte "cuvinte"/"intelesuri" sunt percepute de minte ca inamici invizibili, perfizi.

Insa, cel ce are cunostinta Duhului nu se aprinde de manie, pentru ca vede ca toate sunt fum, fara nicio putere asupra sufletului.

Aceasta realitate este in natura ei mincinoasa, pentru ca se infatiseaza ochilor ca fiind fara de Dumnezeu.

Aceasta nu inseamna ca trebuie anihilata prin forte inchizitorii si anatemizare.

Nu exista niciun om care sa nu fie ipocrit/viclean/'ratacit' (pentru ca nu suntem pe deplin stapani pe mintea noastra - prin Duhul).

Numai Dumnezeu este integru.

[Decebal]

În prealabil postat de cezar_ioan

Sfânta Biserică, începând cu Unul Domn Iisus Hristos şi continuînd cu întreaga Tradiţie
mărturiseşte
că omul este LIBER, avînd liberul arbitru pe care Bunul Dumnezeu ni l-a dăruit începînd cu Adam şi cu Eva, pentru ca noi să alegem între Bine şi Rău, între Dumnezeu şi Mamona

şi ne-a învăţat că nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Suntem, aşadar, liberi să ALEGEM oricînd şi oriunde, prin noi ŞI prin Duhul.

Lucrurile nu stau aşa, şi am mai spus Tradiţia învaţă că omul a fost creat spre libertate, dar nu avea libertatea încă dintru început, ci doar liberul arbitru. Am văzut că mai sunt şi alţii care fac această confuzie, care este greşită din punct de vedere dogmatic, sau al Tradiţiei, anume între liber arbitru şi libertate. Cel care a accentuat această problemă a fost Augustin, dar nu singurul evident, pe urma apostolului Pavel şi a celorlalţi apostoli. A avea liber arbitru nu înseamnă în mod necesar şi a fi liber, după cum bine se cunoaşte dealtfel. Liberul arbitru ca să zic aşa este doar premisa şi unealta libertăţii, dar nu este însăşi libertatea. Sunt mulţi care au liber arbitru dar nu sunt cu adevărat liberi. Chiar şi Adam şi Eva aveau liber arbitru dar uşor le-a fost să îşi piardă posibilitatea libertăţii autentice, şi asta tocmai pentru că nu erau liberi cu adevărat, tocmai pentru că erau departe foarte de statura bărbatului desăvârşit care nu se mai lasă clătinat într-o parte sau alta de ispitele falsei libertăţi sau ale libertinajului. Libertatea deplină nu se capătă în fapt decât prin zdrobirea morţii şi prin învierea în Hristos şi în Duhul Sfânt, dar şi până atunci pentru un creştin poate exista eliberare şi libertate autentică.

După cum spune Pavel, Legea a fost o călăuză spre Hristos, dar legea nu avea putere să dea libertatea, nu avea puterea să distrugă trupul de moarte care ne apasă; numai în Hristos şi în Duhul Sfânt, numai prin Hristos, prin Jertfa Lui şi prin Înviere ne este cu adevărat deschisă poarta libertăţii în speranţa căreia am fost făcuţi, dar pe care nu o aveam; în sfârşit, nu mă apuc să repet tot ce am scris mai sus. Creştinul nu denigrează şi nu anulează legea, chiar dacă este sub har iar nu sub lege, ci doar o pune la locul care i se cuvine, pentru că legea nu are aceeaşi importanţă în religie pentru un talmudist ori pentru un creştin.

[Dumitru73]

În prealabil postat de florin.oltean75

In unele cazuri, exceptionale (pentru ca trebuie sa fie inspirate de Har, nu de instinctele noastre reactive), putem apela la forme violente pentru a apara ceea ce este valoros, delicat, sfant.

Insa, in general, Dumnezeu trebuie aparat cu blandete, toleranta si rugaciune pentru aproapele.

Harul poate să inspire violenţă?
şi cum îţi dai seama că este inspiraţie divină?

Cred că aici are dreptate florin oltean. E vorba de ceea ce numim „sfânta mânie”, pe care am cunoscut-o și la blândul Iisus, care este însăși sursa harului.
Îmi mai vine în minte și moartea năprasnică a lui Anania și a Safirei, care mințiseră Duhului Sfânt. Sau alte pedepse categorice ale păcatului, din Sfânta Scriptură sau din viețile sfinților.

Însă pentru a face diferența în noi înșine între o mânie sfântă și una împătimită cred că ar trebui întâi să ne despătimim. Sau cel care dă curs acestei mânii să fie în har măcar atunci. Cred că un criteriu pentru a face diferența este că ea e nedespărțită de dragostea și de mila față de cel vinovat, lovindu-l nu spre vătămare, ci spre îndreptare.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Decebal

Lucrurile nu stau aşa, şi am mai spus Tradiţia învaţă că omul a fost creat spre libertate, dar nu avea libertatea încă dintru început, ci doar liberul arbitru. Am văzut că mai sunt şi alţii care fac această confuzie, care este greşită din punct de vedere dogmatic, sau al Tradiţiei, anume între liber arbitru şi libertate. Cel care a accentuat această problemă a fost Augustin, dar nu singurul evident, pe urma apostolului Pavel şi a celorlalţi apostoli. A avea liber arbitru nu înseamnă în mod necesar şi a fi liber, după cum bine se cunoaşte dealtfel. Liberul arbitru ca să zic aşa este doar premisa şi unealta libertăţii, dar nu este însăşi libertatea. Sunt mulţi care au liber arbitru dar nu sunt cu adevărat liberi. Chiar şi Adam şi Eva aveau liber arbitru dar uşor le-a fost să îşi piardă posibilitatea libertăţii autentice, şi asta tocmai pentru că nu erau liberi cu adevărat, tocmai pentru că erau departe foarte de statura bărbatului desăvârşit care nu se mai lasă clătinat într-o parte sau alta de ispitele falsei libertăţi sau ale libertinajului. Libertatea deplină nu se capătă în fapt decât prin zdrobirea morţii şi prin învierea în Hristos şi în Duhul Sfânt, dar şi până atunci pentru un creştin poate exista eliberare şi libertate autentică.

După cum spune Pavel, Legea a fost o călăuză spre Hristos, dar legea nu avea putere să dea libertatea, nu avea puterea să distrugă trupul de moarte care ne apasă; numai în Hristos şi în Duhul Sfânt, numai prin Hristos, prin Jertfa Lui şi prin Înviere ne este cu adevărat deschisă poarta libertăţii în speranţa căreia am fost făcuţi, dar pe care nu o aveam; în sfârşit, nu mă apuc să repet tot ce am scris mai sus. Creştinul nu denigrează şi nu anulează legea, chiar dacă este sub har iar nu sub lege, ci doar o pune la locul care i se cuvine, pentru că legea nu are aceeaşi importanţă în religie pentru un talmudist ori pentru un creştin.

Predania învaţă, după cunoştinţele mele limitate, că omul creştin este liber, liber să aleagă, în virtutea liberului arbitru cu care este înzestrat de Dumnezeu,
cărui stăpân slujeşte: lui Dumnezeu sau lui Mamona.
Acesta este miezul alegerilor omeneşti, dincolo de diverse văluri ale aparenţelor formale
şi, pe temeiul acestei alegeri, ale cărei sensuri şi implicaţii au fost nuanţate de Hristos prin toată Lucrarea Lui pe pământ,
proces care se continuă permanent în Biserică de la începuturi până azi,
se petrece şi Judecata.
"Facă-se voia ta" este, pe scurt, răspunsul Domnului la Judecată. Care voie? Aceea, pe care ai ales-o şi ai cultivat-o în decursul întregii tale vieţi, la răscrucea faptelor văzute şi nevăzute - Dumnezeu sau Mamona, asta-i tot, iar Biserica este mediul în care învăţăm şi reuşim să alegem bineplăcut Domnului, spre mântuirea noastră.

Aşa înţeleg şi cred că stau lucrurile.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Decebal

Libertatea deplină nu se capătă în fapt decât prin zdrobirea morţii şi prin învierea în Hristos şi în Duhul Sfânt,
dar şi până atunci pentru un creştin poate exista eliberare şi libertate autentică.

Nu reuşesc să înţeleg cum vine asta... Îmi pare contradictoriu, ultima propoziţie neagă pe precedenta...
Sau poate vezi o diferenţă între "libertatea deplină" şi "libertatea autentică"...?
Apoi cum vine zdrobirea morţii ŞI învierea în Hristos şi în Duhul? Sunt lucruri diferite, cu puteri şi mijloace diferite?

Poţi să reformulezi spre mai bună înţelegere, te rog? Ceva mai simplu, ca pentru omul din popor (cazul meu), dacă se poate...