crestinismul "schizofrenogen"?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de fallen

cam asta sustinea "internautul" in cauza ca se intimpla cu bolnavul "credincios" : ca ajunge sa fie controlat efectiv de o forta dinafara - Dumnezeu sau diavolul- si ca ajunge sa creada ca gindurile ii sunt inserate in minte de Unul sau altul.

Noi, creştinii, nu afirmăm că suntem "controlaţi" de Dumnezeu. Nu cunoaştem această experienţă a "controlului" din nici o sursă, fie ea din afara noastră sau din propria experienţă personală.
Sfinţii noştri nu au mărturisit niciodată că sunt "controlaţi" de Dumnezeu.
Biserica nu a mărturisit niciodată că suntem "controlaţi" de Dumnezeu.
Domnul Însuşi, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, nu a afirmat niciodată că a fost "controlat". Pe toate le-a făcut Liber, pe toate le-a asumat, cu Totul încredinţat, credincios Tatălui şi Sfântului Duh, cu smerenie şi iubire jertfelnică desăvârşite. Pentru mântuirea noastră, pentru ieşirea noastră din robia întunericului, din umbra morţii.

Drepţii noştri, proorocii şi bunii patriarhi ne-au purtat, fiecare cu slujirea lui sfântă, pe firul veşnic viu al Libertăţii.
Încercaţi cu grele ispitiri, cu suferinţe dincolo de puterea noastră de înţelegere omenească, ei au sfârşit mereu în lauda Dumnezeirii, topindu-se pe ei înşişi ca lumânare în Lumina Sfântă. Cântec de laudă au fost ei! Ode înlănţuite în Simfonia Dumnezeirii!

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a ales LIBERĂ să fie, de la 3 ani, Fecioara Dumnezeirii, a ales LIBERĂ să slujească în Templu, cu toată Bucuria, a ales LIBERĂ să fie logodnica dreptului şi bunului Iosif, a ales LIBERĂ să poarte în PREACURATUL EI TRUP pe Domnul Dumnezeul nostru. Arhanghelul Gavriil nu a forţat-o să devină Mama Pruncului ci i-a înălţat la Ceruri Libertatea de alegere: a fi sau a nu fi Mama Domnului? Iar Fecioara Preasfântă, făcîndu-se Părtaşă şi Îmreună-Săvârşitoare în vecii vecilor la mântuirea neamului omenesc, din LIBERĂ ŞI PREACURATĂ VOINŢĂ A ALES: Facă-se Voia Domnului cu bucurie (adică fără de frică de păcat) peste roaba Lui şi iată, Doamne, roaba Ta pururi gata înaintea Feţei Tale!...

Iată ce obârşie fără de asemănare are Libertatea noastră, a creştinilor!
Iată pe Tatăl nostru, iată Mama noastră!

Sfânta Biserică, începând cu Unul Domn Iisus Hristos şi continuînd cu întreaga Tradiţie
mărturiseşte
că omul este LIBER, avînd liberul arbitru pe care Bunul Dumnezeu ni l-a dăruit începînd cu Adam şi cu Eva, pentru ca noi să alegem între Bine şi Rău, între Dumnezeu şi Mamona

şi ne-a învăţat că nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Suntem, aşadar, liberi să ALEGEM oricînd şi oriunde, prin noi ŞI prin Duhul.

Pocăinţa, proces fundamental al vieţii creştinului, înseamnă tocmai aceasta: să ne lepădăm, în împreună-lucrare cu Duhul, de alegerile noastre de sclavi ai Mamonei şi să dobândim, prin străduinţă personală şi prin harul Duhului, capacitatea/demnitatea de a sluji tot mai vârtos, Domnului - Uşa noastră către Tatăl, Făcătorul cerului şi al pământului.

Noi creştinii alegem, în măsura libertăţii inimii/minţii/conştiinţei noastre, să slujim lui Hristos împreună cu Duhul. Pentru că Îl iubim şi pentru că Îi suntem cu totul recunoscători. Îl recunoaştem ca Domnul şi Stăpânul vieţii noastre, al Ordinii toate Celei Sfinte.
Şi când nu reuşim aceasta, noi ne deplângem alegerile greşite şi/sau neputinţele datorate firii păcătoase şi slăbiciunilor, facem căinţă cu lacrimi amare şi, avînd nădejde în Hristos, prin Duhul noi ne ridicăm de unde am căzut, oricât de adînc am fi răniţi şi striviţi de păcatele noastre, şi, astfel renăscuţi slujim iarăşi Domnului nostru, prin Duhul, nădăjduind la Mila Lui în care credem, precum credem în necuprinsa Lui Iubire, în necuprinsa (şi UNICA) Lui Putere Salvatoare.


Domnul nostru nu ne controlează, întrucât noi cunoaştem temeinic şi fără fisură, prin Duhul, că Domnul nostru nu e dictator, Domnul nostru Iisus Hristos nu este terorist, nu e tiran, nu e nimic cum se tot laudă (în) lumea aceasta că este ea, mincinoasa, târfa trecătoare şi neputincioasă. Sărman vânzătoarea de iluzii de tinichea şi mărgeluşe...

Domnul nostru Iisus Hristos este SupraBun, SupraDrept, SupraIubitor ş.a.m.d., înţelegînd prin toate acestea că mintea noastră omenească nu este capabilă să Îi măsoare Dumnezeirea. Ci, doar, în cazul cel mai bun, să se bucure PRIN DUHUL ca o pregustare de Ea, Care ne umbreşte pretutindeni şi totdeauna şi fără de care nimic nu este. AMIN+

[cristiboss56]

În prealabil postat de cezar_ioan

Noi, creştinii, nu afirmăm că suntem "controlaţi" de Dumnezeu. Nu cunoaştem această experienţă a "controlului" din nici o sursă, fie ea din afara noastră sau din propria experienţă personală.
Sfinţii noştri nu au mărturisit niciodată că sunt "controlaţi" de Dumnezeu.
Biserica nu a mărturisit niciodată că suntem "controlaţi" de Dumnezeu.
Domnul Însuşi, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, nu a afirmat niciodată că a fost "controlat". Pe toate le-a făcut Liber, pe toate le-a asumat, cu Totul încredinţat, credincios Tatălui şi Sfântului Duh, cu smerenie şi iubire jertfelnică desăvârşite. Pentru mântuirea noastră, pentru ieşirea noastră din robia întunericului, din umbra morţii.

Drepţii noştri, proorocii şi bunii patriarhi ne-au purtat, fiecare cu slujirea lui sfântă, pe firul veşnic viu al Libertăţii.
Încercaţi cu grele ispitiri, cu suferinţe dincolo de puterea noastră omenească, ei au sfârşit mereu în lauda Dumnezeirii, topindu-se pe ei înşişi ca lumânare în Lumina Sfântă. Cântec de laudă au fost ei! Ode înlănţuite în Simfonia Dumnezeirii!

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a ales LIBERĂ să fie, de la 3 ani, Fecioara Dumnezeirii, a ales LIBERĂ să slujească în Templu, cu toată Bucuria, a ales LIBERĂ să fie logodnica dreptului şi bunului Iosif, a ales LIBERĂ să poarte în PREACURATUL EI TRUP pe Domnul Dumnezeul nostru. Arhanghelul Gavriil nu a forţat-o să devină Mama Pruncului ci i-a înălţat la Ceruri Libertatea de alegere: a fi sau a nu fi Mama Domnului? Iar Fecioara Preasfântă, făcîndu-se Părtaşă şi Îmreună-Săvârşitoare în vecii vecilor la mântuirea neamului omenesc, din LIBERĂ ŞI PREACURATĂ VOINŢĂ A ALES: Facă-se Voia Domnului cu bucurie (adică fără de frică de păcat) peste roaba Lui şi iată, Doamne, roaba Ta pururi gata înaintea Feţei Tale!...

Iată ce obârşie fără de asemănare are Libertatea noastră, a creştinilor!
Iată pe Tatăl nostru, iată Mama noastră!

Sfânta Biserică, începând cu Unul Domn Iisus Hristos şi continuînd cu întreaga Tradiţie
mărturiseşte
că omul este LIBER, avînd liberul arbitru pe care Bunul Dumnezeu ni l-a dăruit începînd cu Adam şi cu Eva, pentru ca noi să alegem între Bine şi Rău, între Dumnezeu şi Mamona

şi ne-a învăţat că nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Suntem, aşadar, liberi să ALEGEM oricînd şi oriunde, prin noi ŞI prin Duhul.

Pocăinţa, proces fundamental al vieţii creştinului, înseamnă tocmai aceasta: să ne lepădăm, în împreună-lucrare cu Duhul, de alegerile noastre de sclavi ai Mamonei şi să dobândim, prin străduinţă personală şi prin harul Duhului, capacitatea/demnitatea de a sluji tot mai vârtos, Domnului - Uşa noastră către Tatăl, Făcătorul cerului şi al pământului.

Noi creştinii alegem, în măsura libertăţii inimii/minţii/conştiinţei noastre, să slujim lui Hristos împreună cu Duhul. Pentru că Îl iubim şi pentru că Îi suntem cu totul recunoscători. Îl recunoaştem ca Domnul şi Stăpânul vieţii noastre, al Ordinii toate Celei Sfinte.
Şi când nu reuşim aceasta, noi ne deplângem alegerile greşite şi/sau neputinţele datorate firii păcătoase şi slăbiciunilor, facem căinţă cu lacrimi amare şi, avînd nădejde în Hristos, prin Duhul noi ne ridicăm de unde am căzut, oricât de adînc am fi răniţi şi striviţi de păcatele noastre, şi, astfel renăscuţi slujim iarăşi Domnului nostru, prin Duhul, nădăjduind la Mila Lui în care credem, precum credem în necuprinsa Lui Iubire, în necuprinsa (şi UNICA) Lui Putere Salvatoare.


Domnul nostru nu ne controlează, întrucât noi cunoaştem temeinic şi fără fisură, prin Duhul, că Domnul nostru nu e dictator, Domnul nostru Iisus Hristos nu este terorist, nu e tiran, nu e nimic cum se tot laudă (în) lumea aceasta că este ea, mincinoasa, târfa trecătoare şi neputincioasă. Sărman vânzătoarea de iluzii de tinichea şi mărgeluşe...

Domnul nostru Iisus Hristos este SupraBun, SupraDrept, SupraIubitor ş.a.m.d., înţelegînd prin toate acestea că mintea noastră omenească nu este capabilă să Îi măsoare Dumnezeirea. Ci, doar, în cazul cel mai bun, să se bucure PRIN DUHUL ca o pregustare de Ea, Care ne umbreşte pretutindeni şi totdeauna şi fără de care nimic nu este. AMIN+

Un cuvant de folos , Ioane si adaug ca de multe ori vrajmasul nevazut ne transmite in mintea noastra prin tot felul de ganduri trufase , nesupunerea , revolta , nedumerirea , ingrijorarea , ne indeamna in slujirea la doi stapani , amestecand in firea noastra patimasa binele cu raul , dand impresia ca suntem in boala si in suferinta , o boala pe care unii o trateaza ca o afectiune psihica , ca o tulburare psihica , si singurul remediu este indepartarea de aceasta "supunere "in fata lui Dumnezeru , ca doar suntem liberi sa alegem . . . ! Aici fratilor este marea marsavie si viclenie a diavolului , sa te aduca in stadiul de a te inrobi dupa buna lui placere , dand senzatia imbolnavirii mintii , caci acest amestec dintre bine si rau , aceasta slujire la doi stapani , la aceasta duce inevitabil .
Solutia sta in manile noastre , in vointa noastra , si nu in ultimul rand in ajutorul lui Dumnezeu .
Scria cineva din redactia blogului meu despre iertare si iubire , esenta curatirii noastre , si cred , sunt convins ca atunci cand vom reusi cu adevarat sa iertam si sa iubim cu adevarat , Il vom cunoaste pe Dumnezeu , si toate tulburarile se vor risipi precum ceata sau fumul .
Iata ce scria colegul meu de blog :
" Cea mai mare virtute creştină este iubirea. Ea este viaţa noastră şi avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfîntul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea străinilor şi altele asemenea sînt fiicele cele mai mari ale iubirii creştine.
Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele, sînt poruncile cele mai mari din Sfînta Evanghelie care stau la temelia mîntuirii noastre. De felul cum vom şti să iertăm, să ajutăm pe aproapele, să răbdăm pe toţi, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de aceasta depinde pacea noastră, bucuria vieţii noastre, mîntuirea fiecăruia dintre noi.
Sfântul Ioan Evanghelistul spune că nu poate cineva să-L iubească pe Dumnezeu, dacă nu iubeşte pe semenul său. Prin urmare, cine nu are o relaţie cu semenii săi, nu poate spera la o relaţie cu Dumnezeu. Iar cine nu iartă pe semenul său, nici nu poate avea o relaţie cu acela, pentru că iertarea este singura cale de a menţine sau reface relaţia cu semenul. Nu există altă cale.
Neputinţele noastre generează permanent conflicte şi tensiuni între oameni, între prieteni, între soţi, între părinţi şi copii, între vecini, între colegi. Nu există altă cale de depăşire reală şi în fapt a conflictelor, a tensiunilor, a certurilor decât iertarea. Iertarea este cea care elimină totul.
Nu poate fi înţeleasă însemnătatea vitală a iertării decât de aceia care au înţeles că cel mai important lucru pentru viaţa lor este relaţia cu cei din jur, şi, mai mult decât atât, calitatea acestei relaţii. Cel care iubeşte cu adevărat, cel căruia i se topeşte inima de dor după o persoană dragă, cel care trăieşte bucuria vederii prietenilor, acela va înţelege cât de necesară şi benefică este iertarea pentru recuperarea relaţiei, atunci când aceasta este afectată de slăbiciunile noastre sau de ispitele venite de la terţi sau de la vrăjmaşul."
Post binecuvantat si multa liniste sa aveti !

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

Noi, creştinii, nu afirmăm că suntem "controlaţi" de Dumnezeu. Nu cunoaştem această experienţă a "controlului" din nici o sursă, fie ea din afara noastră sau din propria experienţă personală.

Da, nu suntem controlati de Dumnezeu, in aceasta privinta frumos cuvantul tau. Insa: suntem robii pacatului, care ne conduce si ne poarta pe noi pacatosii. Sigur avem libertatea alegerii de a spune stop pacatului.

De folos pentru Fallen in discutia sa cu "internautul" eu cred ca este cuvantul Sf. Siluan Athonitul care expune complet starea de fapt in care ne gasim cu totii.

"<<Doamne, oamenii au uitat de Tine, Făcătorul lor, şi îşi caută slobozenia, neînţelegând că Tu eşti milostiv şi iubeşti pe păcătoşii ce se pocăiesc, şi le dai harul Duhului Tău cel Sfânt>>.

Rugându-se Dumnezeului celui atoatecunoscător Stareţul nu grăieşte multe cuvinte şi nu îşi lămureşte gândurile. <<Oamenii îşi caută slobozenia>>, adică în afara lui Dumnezeu, în afara adevăratei vieţi, acolo unde ea nu este şi nu poate fi, unde este <<întunericul cel mai din afară>>, căci slobozenia nu este decât acolo unde nu este moarte, unde este adevărata vecinica fiinţare, adică în Dumnezeu.

<<Tu eşti milostiv, şi le dai harul Sfântului Duh>>. Dumnezeu dă darul Sfântului Duh, iar atunci omul devine slobod. <<Unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia>> (2 Cor. 3: 17). <<Tot cel ce săvârşeşte păcatul, rob este păcatului. Şi robul nu rămâne în casă în veac. Deci de va slobozi pre voi Fiul, cu adevărat slobozi veţi fi>> (Io. 8: 34-36).

În rugăciunea născută din har, cunoaşterea fiinţială – sau din cercare, aşa cum spunea Stareţul – a slobozeniei omului este cât se poate de adâncă. El din tot sufletul recunoştea că adevărata robie este una singură – robia păcatului; că adevărata libertate este una singură – învierea în Dumnezeu.

Câtă vreme omul nu şi-a dobândit cea întru Hristos înviere, totul în el va rămâne scâlciat de frica morţii şi, prin urmare, de robia păcatului. Iar dintre cei scâlciaţi, ce nu au cunoscut încă harul învierii, vor scăpa doar acei despre care s-a spus: <<Fericiţi cei ce nu au văzut, dar au crezut>>.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

http://siluanathonitul.wordpress.com...bia-pacatului/

Fallen, incearca prin rugaciune sa primesti har in cuvintele tale sa il faci pe acel om sa inteleaga ca nu negand existenta lui Dumnezeu si a diavolului isi rezolva propria libertate.

[cristiboss56]

În prealabil postat de dobrin7m

. Insa: suntem robii pacatului, care ne conduce si ne poarta pe noi pacatosii. Sigur avem libertatea alegerii de a spune stop pacatului.

"Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-vă şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta."

@dobrin7m
Nu-i deloc uşor să renunţi la dispreţul faţă de alţii, acordând iertare, dar mai greu e să te dai jos de pe aparenta superioritate şi să ceri iertare. Cel care a îndeplinit aceste cereri, şi-a pregătit inima să-L primească pe Hristos.

[dobrin7m]

În prealabil postat de cristiboss56

"Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-vă şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta."

@dobrin7m
Nu-i deloc uşor să renunţi la dispreţul faţă de alţii, acordând iertare, dar mai greu e să te dai jos de pe aparenta superioritate şi să ceri iertare. Cel care a îndeplinit aceste cereri, şi-a pregătit inima să-L primească pe Hristos.

Poti sa explici ca nu inteleg. Ma acuzi de ceva? Am facut cumva referire la tine?

Ma gandeam ca noi oamenii suntem pacatosi si pacatele ce le avem in noi ne robesc. Eu nu pot spune despre mine ca nu am pacate. in acest context sunt roaba pacatului cu care inca ma mai lupt. Aici ma gandeam, fara urma de dispret fata de nimeni. Ma gandeam la atei care resping pe Dumnezeu crezand ca rezolva problema libertarii. Nu iti inteleg atitudinea si riposta.

Vroiam sa fie cuvantul lui Ioan Cezar complet, deci sa nu uitam ca da , nu ne controleaza Dumnezeu insa ne controleaza pacatul din noi, si asta pe toti care se considera pacatosi.
Dar e cineva care crede ca nu e pacatos? De aceea am adus cuvantul Sf. Siluan.

Am gresit cumva cuiva si nu am cerut iertare/? Ti-am gresit eu tie sa nu iti cer iertare pentru greseala? Cristi cand te vei lasa de viclenii sufletesti? cand vei inceta sa vezi in aproapele tau numai rai si dispretuitori? Se vede ca ai ceva personal cu mine si incerci sa ma jignesti chiar si cand nu am treaba cu tine. E alegerea ta sa ai astfel de atitudine tocmai in post si tocmai dupa cuvantul iertarii.

Cristi, nu stiu cum te consideri tu, daca te consideri drept si cuvantul expus de mine al Sf. Siluan te-a jignit te rog sa ma ierti , nu am avut intentia sa te jignesc cu cuvintele sfantului ( ma gandesc ca acesta este singurul motiv al ripostei tale ca te consideri altfel decat expune sfantul, adica drept), eu insa port pacate, sunt constienta de ele, si recunosc ca ma lupt sa scap din robia lor. In privinta aceasta sunt de acord cu cei multi sfinti ai nostri care spun ca tot omul pacatuieste dar important este sa pacatuim cat mai putin , si sa incercam sa ne indreptam sufletele.

Intru-cat eu consider ca sunt mai pacatoasa decat tine, cuvintele sfantului de mai sus se refera doar la mine si la nimeni altcineva ca nu cumva sa mai supar pe cineva . Te asigur, martor mie Dumnezeu, ca imi stie inima ca nu ma gandeam la tine si la pacatele tale daca le ai ci ma gandeam la oameni in general si la atei in special ca era vorba de un internaut interlocutor al lui fallen.

[dobrin7m]

De altfel cuvantul meu s-a vrut o completare a cuvantului lui Ioan Cezar si pentru asta am adus cuvantul Sf. Siluan gandind ca cel mai nimerit ca si completare este cuvantul unui sfant.

am ingrosat aceste cuvinte ale lui Ioan Cezar:
"Nu cunoaştem această experienţă a "controlului" din nici o sursă, fie ea din afara noastră sau din propria experienţă personală"
pentru ca cred totusi ca aici este o greseala. insa despre asta discut cu Ioan Cezar ca poate a vrut sa exprime altceva si nu am inteles, insa eu sunt de parere ca sursa de experienta a controlului nostru sunt propriile noastre pacate de care nu avem puterea inca sa scapam. de aceea am considerat ca impropriu sa spunem ca "nici o sursa".

Nu ma supar ca trebuie sa ma justific tie acum ca sa iti treaca suspiciunile. Doar suntem in post.

[dobrin7m]

Cand vom reusi sa vedem oamenii de langa noi mai buni decat noi si nu mai rai, atunci suntem pe cale de a scapa din robia pacatului.

[dobrin7m]

Pentru ca problema iertarii sa fie pe deplin incheiata intre noi (asta in ceea ce ma priveste pe mine) , in caz ca te-am suparat vreodata si am uitat sa imi cer iertare, te rog sa ma ierti.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de dobrin7m

Cand vom reusi sa vedem oamenii de langa noi mai buni decat noi si nu mai rai, atunci suntem pe cale de a scapa din robia pacatului.

"Cand vom reusi!..."
Ce sa faca bietul om, macar sa se apropie de acest sentiment? Ce usor este sa vorbim despre cum ar trebui sa fim, dar cat de mult ne trebuie sa reusim sa ajungem sa si traim vorbele noastre!... (Vorbesc la general, nicidecum sa blamez pe cineva). Chiar si aici, facem diferente fara sa vrem, instinctiv. De ce? Poate in esenta, un mesaj contine vorbe de duh care ar putea nimici uraciunea din noi... Si totusi, faptul ca acel mesaj este scris de cineva care ne sta ca o piarta in pantof, aproape ca nu-l citim, sau trecem cu totul superficial peste el, cautand parca acel "ceva" care sa dea satisfactie vanitatii noastre cum ca autorul mesajului nu e ce pare a fi, ci se preface, e un ratacit, un fatarnic si oricum noi suntem mai ostenitori si mai induhovniciti... Cati ani de rugaciune curata si de smerenie ne trebuie ca sa ajungem sa ne unim cu Dumnezeu si sa-i vedem pe toti cel putin la fel, daca nu mai buni, indiferent de aparente? Si daca totusi, Dumnezeu ne ingaduie sa ajungem pe aproape, cat de constienti suntem ca de fapt am ajuns o tinta majora in fata ispititorului care ne ia in serios si de-acum chiar va trebui sa facem fata multor incercari? Greu e sa te ridici, dar si mai greu este sa te mentii. Doar o clipa sa crezi ca poti face asta de unul singur si te rostogolesti in hau, de unde cine mai stie daca nu vei cadea intr-o deznadejde cumplita, sau mai rau, sa-ti impitresti inima ca si cum Dumnezeu nu stie sa te aprecieze la... justa ta valoare!...
In general, cam toti suntem predispusi sa judecam omul dupa slabiciuni sau pur si simplu ca asa vrem noi fara nici o explicatie. Printre altele, acest lucru este un mare handicap care sta impotriva mantuirii noastre. Pentru ca NU vom putea trece "dincolo" daca avem tendinta, nu neaparat "sa ridicam piatra", ci fie si numai de a nu-l iubi pe pacatos, urandu-i doar pacatul... Tare greu se ajunge la iubirea de semeni... Tare greu... Si e atat de bine cand ni se intampla ca noi, pacatosi asa cum suntem, sa ajungem in fata unui batran monah a carui har "curge" din tot ce-l inconjoara, si care, in loc sa te priveasca asa cum esti fata de el, un NIMIC, te invaluie cu atata dragoste ca parca ar vrea sa te imbratiseze si sa te sarute pe tine, cel plin de mizerii sufletesti... Si te primeste in chilia lui unde se roaga cu lacrimi zi si noapte, si parca simti cum si pamantul pe care calci este sfintit prin rugaciunile lui. Si-ti spune vorbe cu talc pe care le intelegi "din mers", realizand ca lui nu-i poti ascunde nimic, fiindca STIE TOT... Si... iti spune tie, "frate", si-ti vine pe de o parte sa intri in pamant de rusine fiindca stii ca nu meriti sa-ti spuna astfel, iar pe de alta, sa multumesti lui Dumnezeu ca e asa de bun cu tine!... Cum ai putea, dupa ce pleci de la un astfel de om sa mai poti judeca pe cineva? Cum poti sa mai crezi despre tine ca ai ceva in plus fata de absolut oricine din jurul tau? Ce inseamna "in plus"? Celalalt nu tot "in plus" are fata de tine? Nu ceea ce ai tu, ci ceea ce nu ai deloc... Nimeni pe lumea asta, nu face umbra pamantului degeaba. Cand se intampla lucrul acesta, vine "securea" nerodirii...
Astazi la biserica, printre altele, Parintele, (desi este destul de tanar, am ajuns sa cred de la o vreme ca Dumnezeu l-a inzestrat cu un har pe care multi preori ar trebui sa-l aiba) a tinut minunata lui predica si ca de obicei a venit in completare cu "ceva mai mult", din viata lui personala. Cu ceva ani in urma, pe cand slujea la o biserica din provincie, era in postul Sfintelor Pasti, intr-o joi, si luat cu responsabilitatile ajunsese pana spre seara sa nu puna nimic in gura si tare se mai bucura ca reusise nici macar sa nu se gandeasca la mancare. Ba parca si incoltea in el mandria ca a facut mare isprava, fiindca abia spre seara a ciugulit ceva... Dar in ziua urmatoare, care era vineri, a venit la spovedit un om la 92 de ani. Era trecut de amiaza, iar batranul voia sa se si impartaseasca, iar Parintele l-a intrebat daca a tinut post si daca si in acea zi nu gustase nimic, nici macar apa. Raspunsul batranului l-a facut sa se rusineze profund in sufletul lui, pentru ceea ce credea el ca realizase in ziua precedenta. "Parinte, eu am mancat miercuri dimineata, o bucata de paine si-am baut o cana de apa. De atunci n-am mai pus gura pe nimic!" Sfatul lui a fost: "Niciodata sa nu credem ca suntem mai buni si mai ostenitori decat altii! Intotdeuna undeva in preajma noastra, cineva e si mai vrednic de lauda, in fata lui Dumnezeu!"
Asa ca, fratilor, buna-pace va urez si un post cu totul binecuvantat!