Penticostalii si botezul

[Illuminatu]

În prealabil postat de centesimusseptimus

Nu ştiu ce sens mai are să facem aceată filosofie de doi bani şi jumătate; când e limpede: vorbim de un nou născut de doar câteva zile! Ce nădejde, ce speranţă are pruncul la aceată vârstă fragedă? Ce speranţă a mântuirii nutreşte el? Dar ştie el ce e aia mântuire, cine e Mântuitorul? Dar ştie că ştie?? Care sunt primele tale amintiri, de când te ştii tu, când ai ajuns la conştienţa de sine? La 2, 3 ani sau la 2-3 zile? Nu realizezi încă cât de absurd e să afirmi conştienţa, nădejdea şi credinţa la câteva zile de la naştere! La ce bună încercarea aceasta penibilă de a legitima biblic botezul pruncilor, când ai Sfânta Tradiţie ca argument ortodox? Voi oricum nu vă ghidaţi după principiul Sola Scriptura, deci las-o aşa! Nu am cerut să te dezici de această tradiţie, nu am cerut să te rebotezi, deci nu mai are niciun rost să pledezi pentru această cauză. Tu crezi că vei fi mântuit [şi] în virtutea acestui botez infantil cerut de Biserica Ortodoxă, deci responsabilitatea va cădea asupra ei şi asupra naşilor în lipsa asumării pesonale.

Eu am o altă convingere... dar nu cer să ţi-o însuşeşti...

Parintele Nicolae Steinhardt s-a botezat in inchisoare. Marturisind mai tarziu despre acest eveniment a spus ca ceea ce a simtit el dupa botez a fost ceva de nedescris in cuvinte, dar cele mai importante au fost lacrimile de pocainta: in urma botezului a primit in dar aprofundarea cautarii sufletesti. Cu alte cuvinte si-a simtit pacatosenia intr-o atat de profunda dimensiune incat nu s-a mai putut opri din plans.

Iata un model de "incredintare a celor nadajduite": lacrimile de pocainta si sentimentul de culpabilitate nu sunt prin ele insele pricina de nadejde - caci fara o pricina de nadejde acestea pot duce la depresie si nihilism -, ci tocmai Sf.Botez primit a fost "incredintarea nadejdii mantuitoare, de iertare a pacatelor".
Vezi, toate acestea se petrec in subconstient.
Diferenta dintre un matur ce se boteaza si un prunc care se boteaza eu cred ca este tocmai capacitatea adultului de a constientiza pacatele savarsite, pe cand pruncul nesavarsind pacate normal ca nu poate sa le constientizeze.
Dar in rest, bucuria botezului, sentimentul de nadejde - care la prunc, fie spus, se transforma intr-unul de certitudine a mantuirii - ce vine din apa Sf.Botez, si usurarea ce izvoraste din curatirea de pacatul originar sunt toate sentimente pe care un prunc le traieste la o intensitate de nedescris, in comparatie cu un adult.

Ce crezi, faptul ca un copil isi traieste copilaria lipsit de haina impovaratoare a pacatului originar se dezvolta mai liber sau nu fata de un prunc nebotezat? Eu unul cred ca da!