Casatoria cu o persoana divortata

[adam000]

În prealabil postat de N.Priceputu

Da, este o gravă problemă dacă te căsătorești formal, având doar o credință superficială, făcând cununia doar pentru că „așa se face”. Te trezești „unit în Hristos” fără să crezi în El. Nu știu dacă aceea este taină; pentru că o taină nu acționează din afara noastră, fără credința și participarea noastră, fără iubirea noastră.

Si eu mi-am pus adesea aceasta intrebare: cata taina mai este casatoria daca unul este credincios, dar celalalt nu (sau mai rau, uraste biserica)? Pentru cel crediincios este taina, dar pt celalalt este ca si cand nu ar fi. Nu va exista strop de comuniune; de rugaciune nici nu poate fi vorba; cel credincios se jertfeste si se straduie sa isi omoare patimile (ca sa nu raspunda la rau cu rau), care sint puse la grea incercare de cel necredincios ce traieste patimas si in totala indiferenta fata de el insusi si fata de efortul celui de linga el. Oare cel credincios va rezista sau va ceda sub o greutate prea mare pt el? Daca cel crediincios isi da seama ca lupta il depaseste mult fata de ce estimase initial, ca nu are vocatie de martir si isi simte periclitata mantuirea (se simte zdrobit in loc sa se antreneze sa urce), oare ce este mai bine sa faca?

Oare nu este necrediinta o tradare, adica un adulter? Oare o intra la "motive de divort prin adulter"?
Cel ce nu lupta cu patimile sale din motiv de necrediinta, ii tradeaza pe toti: pe sotie/sot, pe tot aproapele de fapt (tradeaza dragostea prin nenumarate moduri: egoism, tratarea celuilalt ca pe un obiect, nu ca pe o persoana, etc)

[DragosP]

Nu e: prin credința unui soț se poate sfinți și celălalt.

[adam000]

Atata timp cat cel credincios isi pastreaza crediinta (practic, cat timp are crediinta cat pt doi).

Ce te faci daca lupta asta este prea grea pt acela, daca in loc ca ispitele sa-l inatreasca (la o intensitate pe care o poate birui), il zdrobesc (fiind mai mult decat poate el biruii), il indeparteaza de Dumnezeu?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Ce te faci daca lupta asta este prea grea pt acela, daca in loc ca ispitele sa-l inatreasca (la o intensitate pe care o poate birui), il zdrobesc (fiind mai mult decat poate el biruii), il indeparteaza de Dumnezeu?

Ce te faci dacă viaţa, în general, în loc să te întărească prin lupta şi ispitele ei, te zdrobeşte şi te îndepărtează de Dumnezeu?

Divorţezi de viaţă?
(Sau poate, mai degrabă, te apropii cu adevărat de Dumnezeu, prin smerenie. Prin descoperirea şi deprinderea iubirii creştine, care nu are nici o treabă cu "să-mi meargă bine" ci urmează pe Mântuitorul, Cel Care a purtat Crucea, jertfindu-Se.)

[adam000]

În prealabil postat de cezar_ioan

Divorţezi de viaţă?

Eu puneam problema invers: Divortezi de om ca sa pastrezi Viata? ;-|

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Eu puneam problema invers: Divortezi de om ca sa pastrezi Viata? ;-|

Exclus, dacă eşti mădular al Bisericii şi faci parte din "un singur trup". Căci nu poţi fi parte decât dacă eşti în întreg. Iar Dumnezeu nu des-parte ceea ce a unit. A făcut-o cu sila? A făcut-o încălcînd libera ta alegere?

Nu divorţezi, ci înveţi. Deprinzi răbdarea, dezvolţi abilităţi care, semn că nu le ai, deocamdată te fac să te crezi bun înaintea lui Dumnezeu iar pe soţ îl vezi ca fiind rău. Dacă el urăşte Biserica, în loc să plângi şi să te rogi pentru necazul lui, tu îl urăşti pe el la rândul tău. Arătînd prin aceasta cât eşti, omule, de vrednic înaintea Domnului.
Te foloseşti de necazuri pentru a înainta duhovniceşte şi nu divorţezi. Te mai cureţi de păcate, prin acceptarea cu bucurie creştină a suferinţei. Deprinzi smerita cugetare şi alte virtuţi.
Iar dacă preţuieşti mai mult altceva decât acestea, dacă acestea îţi par secundare iar nu esenţiale, ce să zic... Nimic altceva decât am scris mai sus.

[AGabriela]

Si daca nu exista dragoste intre soti? Daca sotii se casatoresc formal, sub presiunea rudelor si a imprejurarilor, si nu este dragoste intre ei, mai exista vreo taina? Oare marea taina nu este dragostea reciproca a sotilor si a amandurora catre Dumnezeu? "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta" - dar Dumnezeu nu este oare dragoste?

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Atata timp cat cel credincios isi pastreaza crediinta (practic, cat timp are crediinta cat pt doi).

Ce te faci daca lupta asta este prea grea pt acela, daca in loc ca ispitele sa-l inatreasca (la o intensitate pe care o poate birui), il zdrobesc (fiind mai mult decat poate el biruii), il indeparteaza de Dumnezeu?

Aceasta remarca eu o vad justa si adevarata. In general oamenii care ajung la divort se scalda in nestiinta si pacate de tot felul care ii fac slabi si neputinciosi. Incearca sa reziste, insa fiind ei insisi bolnavi sufleteste cedeaza. Aceasta este realitatea. Putem astfel sa punem la zid pe acesti oameni? sa spunem ca nu au fost puternici si sa ii criticam ca au divortat? Unde mai este iubirea de oameni ce o fluturam peste tot? Fiecare persoana care a trecut printr-un divort , a trecut printr-o experienta - experienta sa proprie, a avut de indurat multe dar a si facut pe altii sa indure. Un om plin de pacate , bolnav el insusi nu are cum sa lupte pentru doi. Asta se intampla cand doi oameni divorteaza. Amandoi poarta pacate si nici unul nu poate sa lupte pentru el insusi si pentru celalalt. Nu putem condamna oamenii luand ad litteram ceea ce citim in Biblie. De aceea Biserica ingaduie si casatoria de a doua. Toate se fac cu discernamant si la sfatul duhovnicului care decide cand si cum se face casatoria de a doua.

Daca am iubi oamenii cu adevarat atunci am fi ingaduitori cu fiecare om indiferent de cat de pacatos este si am darui fiecaruia intelegerea de care are nevoie.

Pentru initiatoarea topicului: dupa varsta de 42 ani nu mai este ingaduita casatoria. Casatoria de a doua este ingaduita de Biserica insa conditiile le decide duhovnicul dupa spovedanie.

"128. Cate casatorii ingaduie Biserica ?

Biserica Ortodoxa ingaduie cu pogoramant trei casatorii, insa in anumite conditii. Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 87, spune despre a doua nunta : " Casatoria a doua este ingaduita de Biserica, numai celor ce au ramas vaduvi de tineri prin deces si n-au copii " . Iar Sfantul Apostol Pavel, sfatuieste la vaduvie in castitate, dar cine nu poate " mai poate sa se casatoreasca, decat sa arda " ( I Corinteni 7, 39 ) . " Casatoria a doua nu se binecuvanteaza cu cununie, ci se canoniseste doi ani sa a nu se impartasi, iar a treia casatorie trei ani " , zice Sfantul Nichifor in canonul 2. Daca cei ce se casatoresc a doua oara sunt batrani, " unii ca aceia manie pe Dumnezeu, sa aiba pocanie trei ani si metanii cate 24 pe zi " ', zice Pravila Bisericeasca de la Govara, cap. 109. " Cel casatorit a doua oara nu mai poate fi hirotonit " ( Apostolic 17; VI Ecumenic, 3; Sfantul Vasile, 12 ) . Slujba cununiei a doua se face simpla si fara fast, iar preotul nu are voie sa ia parte la masa lor ( Neocezareea, 7 ) . Preotul, daca ramane vaduv, nu are voie sa se casatoreasca a doua oara. Daca totusi indrazneste la a doua casatorie, pierde preotia si nu mai are voie sa savarseasca nimic din cele ale preotiei ( Sfantul Vasile, 6 ) .

Casatoria a treia se ingaduie de Biserica " numai de mare nevoie, acelora care nu au copii, pana ls varsta de 40 de ani " . Sfantul Vasile zice ca " la trigami sa se aplice afiurisire ( oprim de la Sfanta Impartasanie ) cinci ani, fara a-i opri cu totul de la Biserica. " ( Canon 4 ) . " Nunta cea dintai este lege, a doua iertare, iar cea de-a treia este calcare de lege " , zice Indreptarea Legii de la Targoviste, cap. 205. Casatoria a patra este oprita cu desavarsire de Biserica. Cel vinovat este " afurisit si lipsit de toata slujba Bisericii " pana se desparte de acea persoana si se pocaieste opt ani." Par. Cleopa

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri6.htm