Impotriva razboaielor si uciderilor

[Parascheva16]

recomand:

Ortodoxia si artele martiale - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea

Ortodoxia si artele martiale (2) - Interviu cu Parintele Mihai-Andrei Aldea

Extras din al doilea link:


"[...]
Cred că lucrul acesta se înţelege mai uşor dacă vorbim de meserii sau alte asemenea activităţi obişnuite, dar mai greu dacă vorbim despre ostăşie, folosirea armelor, luptă, sau altele asemenea.

Da, pentru că nu mai sunt luptători creştinii de azi. Au uitat că e război şi cum şi cu cine se poartă acest război. Ei se cred viteji dacă înjură, blesteamă şi batjocoresc din spatele nick-urilor de pe net. Dar dacă dau de hoţi pe autobuz ori tramvai, dacă dau de o ceată de tâlhari sau violatori, pleacă ochii în pământ şi fug îndată, fără să-i ajute pe cei în nenorocire. Şi această laşitate ei o fardează să pară duhovnicească.
[...]
Aşa era în trecut. Astăzi?

Astăzi e la fel. Sau, cel puţin, s-ar cuveni să fie. Constituţia aceasta, aşa distrusă cum e, încă are unele prevederi care ţin de Legea Românească. La articolul 54 spune că apărarea ţării este o datorie sfântă pentru fiecare cetăţean. Deci, constituţional, toţi cetăţenii români sunt ostaşi în rezervă. Şi degeaba se amăgesc unii că lucrurile stau altfel. Dacă începe un război adevărat vor fi chemaţi sub arme. Toţi. Şi va fi război până la urmă, fie că cel dinainte de ivirea lui Antihrist, fie că este unul din nenumăratele războaie obişnuite istoriei. Şi când va fi război, vor fi chemaţi sub arme, conform Constituţiei, toţi bărbaţii. Chit că vor fi nepregătiţi, şi tehnic şi fizic. Dar cred că se şi doreşte să fie nepregătiţi românii, pentru ca în caz de război să fie măcelăriţi până la unul. Şi se vor văieta atunci o grămadă că nu s-au pregătit din vreme, dar este numai vina lor.


Ceea ce spuneţi pare îngrozitor. Deşi, pe de altă parte, toţi ştim că pacea este doar un răgaz între războaie. Dar aici este altă obiecţie, că unii au spus că artele marţiale sunt pentru război, deci nu trebuie făcute în vreme de pace.

Copilării! Dacă aştepţi războiul să începi să te pregăteşti de război sigur nu mai apuci, că eşti deja înfrânt sau mort. În vreme de pace se face pregătirea de luptă, cu multă rugăciune să nu fie nevoie de ea vreodată într-un război.


Dar dacă ne rugăm să nu avem război, ce rost mai are pregătirea de luptă?

Întâi şi întâi, să ţină războiul departe. Cu un popor de luptători mai greu îndrăzneşte cineva să se ia la harţă. Dar cu unul fără pregătire, oricine are curaj să facă război. Al doilea, pregătirea de luptă ne învaţă trupeşte cum să fim ostaşi duhovniceşti. Ne învaţă să ne instruim neîncetat, să fim curajoşi, să ne stăpânim, să ne înfrângem temerile, să fim pregătiţi de luptă, să căutăm să cunoaştem tactica şi strategia războiului duhovnicesc şi altele asemenea. De aceea şi Sfintele Scripturi şi Sfinţii Părinţi dau adesea pe ostaşi ca pildă pentru creştini. Acesta este, de fapt, cel mai mare câştig al ostăşiei. Nu că poţi să lupţi mai bine în războiul lumesc, ceea ce are doar o mică însemnătate, ci că poţi să lupţi mai bine în războiul duhovnicesc. Dacă îmi îndemn fiii să înveţe să lupte, nu este pentru a lupta fizic, în viaţa de toate zilele. Le doresc şi mă rog lui Dumnezeu să nu fie nevoiţi să o facă vreodată. Însă îi îndemn la aceasta pentru două pricini: întâi pentru că este datoria noastră sfântă faţă de Neam şi Biserică să le fim apărători, dar mai ales pentru a folosi tot ceea ce le dăruieşte pregătirea în războiul duhovnicesc. Iar acest război este neîntrerupt şi totdeauna trebuie să îl ducem cu vrednicie."

Cititi articolele ca e interesant ce spune Parintele.

[Daniel_Ortodox]

Doamne ajută.

Frate n.priceputu, oare vârsta ne mântuieşte? Oare înălţimea, culoarea pielii, grosimea vocii, neamul românesc, sau vreo lege a vreunui stat, culoarea ochilor, vreo formă sau vreo măsură omenească ne mântuieşte? Are mai multă prioritate spre mântuire decât alta? Nu.

Îmi cer iertare că ţi-am provocat respingere, oare nu şi Hristos provoca respingere? Să mă apuc să dau versetele în care fariseii, saducheii, sinedriul şi alţii căutau să Îl omoare? Oare nu ăsta este scopul? Să indispunem? Să rănim răutatea din noi, ca să poată fi rănită inima din noi de dragostea lui Hristos? Întrebări retorice. Răspunsul îl ştim deja fiecare din noi.
Să-mi fie şi să ne fie spre smerenie, şi să nu ne fie spre laudă, tot ceea ce ştim şi dăm şi la alţii, după datoria ce o avem, de slugi netrebnice să facem ce suntem datori să facem, cum spune la Luca 17, 10. Şi Hristos i-a numit pe unii pui de vipere, asta înseamnă că nu îi mai iubea? Ba da. A şi murit pentru aceia. "Să stăm bine."

Sigur că am de învăţat, mereu învăţ. Cu toţii avem de învăţat mereu, sunt unele subiecte, multe, în care nu intru, nu mă bag, că nu am nimic de spus, am de învăţat. Ar putea fi altfel? Aşa e firesc, eu învăţ de la alţii, alţii învaţă de la mine (dacă au ce învăţa) şi ne mântuim, în vremurile astea atât de grele pentru mântuire.

Iar pentru fratele sau sora Parascheva 16, a spus cam acelaşi lucru, mai cosmetizat, cu ce a spus fratele cezar_ioan, unde, la astfel de atitudini, am spus tot ce trebuia spus.
Ar mai fi doar de adăugat: ce s-ar fi întâmplat dacă aceaşi viziune, ce a avut-o Sfântul Constantin cel Mare, cu cuvintele "prin acest semn vei învinge", ar fi avut-o un cizmar, un filosof, un bucătar, sau etc.? Îţi răspund eu, că nu ştii răspunsul. Ar fi primit o altă dimensiune, o altă interpretare, o altă valoare cuvintele. Adevărata valoare. Şi anume prin acel semn vom învinge împotriva patimilor, păcatelor, ispitelor. Prin credinţa în Iubire, în moartea şi învierea Mântuitorului, vom putea învinge, mereu, întotdeauna orice. (nu pe oricine) Dar pentru că a fost dată unui împărat, acelei viziuni i-au fost date alte dimensiuni şi alte valori. Oare spune viziunea: du-te şi ucide în numele Sfintei Cruci? Nu. Atunci să nu ne pripim în afirmaţii, în concluzii, că facem prejudecăţi ce îndepărtează harul Duhului Sfânt de la noi.


Bucurii.

În prealabil postat de Daniel_Ortodox

Doamne ajută.

Frate n.priceputu, oare vârsta ne mântuieşte? Oare înălţimea, culoarea pielii, grosimea vocii, neamul românesc, sau vreo lege a vreunui stat, culoarea ochilor, vreo formă sau vreo măsură omenească ne mântuieşte? Are mai multă prioritate spre mântuire decât alta? Nu.

Nu m-am gândit la simpla diferență de vârstă dintre tine și interlocutorul tău, cât la experiența lui față de a ta. Experiență pe care n-o cunoști și o ignori, certându-l cu niște cuvinte care implică autoritate. Când îți citesc postările îmi pare că te sprijini de o cârjă arhierească. Deși am citit cuvinte arhierești scrise cu mai multă blândețe.

Îmi cer iertare că ţi-am provocat respingere, oare nu şi Hristos provoca respingere? Să mă apuc să dau versetele în care fariseii, saducheii, sinedriul şi alţii căutau să Îl omoare? Oare nu ăsta este scopul? Să indispunem? Să rănim răutatea din noi, ca să poată fi rănită inima din noi de dragostea lui Hristos? Întrebări retorice. Răspunsul îl ştim deja fiecare din noi.

Respingătoare este asocierea dintre duritatea exprimării și ceea ce pare o dragoste mimată prost, deci ipocrit. Cât Îl privește pe Domnul, unora le provoca, într-adevăr, respingere; altora din contră, le provoca adeziunea, dragostea. Cei care ne numim creștini, însă, am ales să-L urmăm pentru că ne-a cucerit inimile.