![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
|||
|
|||
|
Citat:
Am comentat acele citate aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...2&postcount=37 Arata-mi tu unde spune Sfantul Grigorie altceva decat ce am spus eu? Decebal interpreteaza citatele cum vrea el, pe celalalt topic facea la fel, eu i-am dat citate, s-au dat si citate clare din Parintele Staniloae, apoi si un duhovnic, un sfant si tot degeaba, tot pe a lui o tinea. Si desi nu a dat nici macar un citat el acuza si ponegrea. Asadar, citeste cu atentie citatul subliniat din prima parte. Ce spune acolo? In prima propozitie descrie lumina necreata, lumina harului. Spune ca nu e o lumina naturala, care se poate descrie cu ajutorul simturilor (cade sub simturi spune sfantul). Asta desi poate fi vazuta cu ajutorul vazului, cum au facut-o Apostolii. "Prin urmare, nici nu devine, nici nu se termină, nici nu se descrie și nici nu cade sub simțuri lumina Schimbării la Față a Domnului, chiar dacă a fost văzută cu ochii trupești, pentru scurt timp. " Acum a doua propozitie, citeste-o cu atentie. "Prin schimbarea simțurilor care a lucrat-o în ei Duhul, cei îmbunătățiți ai Domnului au fost mutați din cele ale trupului în Duh, adică pe acea tainică lumină, pe care nu o înțeleg cei care zic cuvinte necuviincioase despre ea.” Ce spune sfantul aici? Se refera la cei ce pot sa lumineze acea lumina a harului, nu la cei ce o vad. Adica sfintii, cum e Sfantul Serafim, Parintele Paisie si altii. Ei, fiind imunatatiti, au fost mutati din cele ale trupului in Duh, si astfel pot sa arate acea lumina. Aici confunda Decebal, crezand ca se refera la cei ce se uita, cand se refera la sfintii care emana acea lumina. Acum intelegi? |
|
|