Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

[adam000]

În prealabil postat de dobrin7m

Si sigur ca facem pacate cu gandul in fiecare zi si de aceea spune de micile greseli, si aceasta se refera si la faptul ca daca noi ne simtim nevrednici dar duhovnicul spune sa ne impartasim, atunci sa o facem , cu teama si cutremur insa sa nu ne lispim de medicament.

Da. Pt ca de fapt nu duhovnicul ca om ne spune sa ne impartasim, ci Dumnezeu prin duhovnic ne spune.
Iar a nu ne impartasi intr-o asemenea circumstanta, este ca si cand ni s-a oferit Hristos, noua personal, iar noi l-am refuzat.
Desigur, daca intre timp iti mai aduci aminte de vreun pacat si nu te simti vrednic iar asta te sminteste, poti sa ii spui duhovnicului oricand pacatul pe care ti l-ai adus aminte, pina in ultima clipa, chiar in dimineata aceea inainte de liturghia la care te impartasesti, si sa il intrebi daca te impartasesti sau nu. Nu cred ca se va supara, pt ca duhovnicii isi cunosc foarte bine fii si ficele duhovnicesti care au o viata consecventa spre Dumnezeu (merg in fiecare duminica la biserica, se spovedesc regulat si cu dorinta si straduinta sa pacatuiasca cat mai putin - din ce in ce mai putin - din acele pacate care nu sint opritoare de la impartasanie, incearca sa isi pazeasca si gandurile de pacat, nu numai faptele, etc) si cand dau o dezlegare la impartasanie la un anumit interval de timp, o fac in cunostiinta de cauza.