Mantuirea in afara Bisericii

[Decebal]

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Acum, serios, nu vede chiar nimeni subiectivismul de-a dreptul politic si partinic implicit din ideologiile personale, unele de-a dreptul paracrestine, ale unor personalitati, unele chiar sfinti?!

În cazul sfântului Ignatie nu cred că este vorba despre ideologie, nici personală şi nici de grup, şi nici despre subiectivism politic şi partinic. Din cât am citit învăţătura lui este ortodoxă, însă cred că nu i s-au pus chiar întrebările care ar trebui de către destinatara acelei scrisori. Şi pe cale de consecinţă nici sfântul nu a răspuns, deşi poate că ar fi fost mai bine să se gândească, să îşi mai folosească şi raţiunea, nu doar spiritualitatea. Însă deşi nu cred că în cazul sfântului Ignatie poate fi vorba despre ce spune mai sus Barsaumas, trebuie să recunosc că sunt mulţi, sau foarte mulţi clerici ortodocşi, poate şi de alte confesiuni, care practică la greu acel subiectivism partinic şi asta pentru că, ăsta este adevărul, mulţi dintre ei au interese dintre cele mai directe. Plus că preoţii mai trebuie de multe ori şi să facă tot felul de obedienţe faţă de unii episcopi, şi atunci mulţi dintre ei sunt în stare de multe lucruri, chiar şi să calce în picioare adevărul, numai să îşi ţină poziţiile sau să îşi crească statutul. Prea mult se comportă ca oameni şi prea puţin sau deloc ca şi creştini, şi atunci nu ne mai mirăm când vedem tot felul de cazuri, care pe unii îi mai şi smintesc.

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Se pare ca e o chestie de psihologia religiilor: doar pentru ca e asezat cuvantul "sfant" in fata numelui unei persoane, automat devine demn de incredere, mai ales in indrumarile implicite din opera sa scrisa si in efectele postume ale acelor indrumari.

Si mai este psihologia organizatiei: cand zice cineva ceva care intareste pozitia organizatiei X, fie ea Biserica (de exemplu "doar ai nostri se mantuiesc", sau ceva de genul asta), sau oricare alta mai de anvegura, automat are loc o "strangere a randurilor" in plan mental, ceva precum "da, are dreptate, ai nostri au adevarul". Trebuie sa spun, cu tot regretul si raspunderea, ca etologia gaseste radacinile acestui comportament, de-a dreptul tribal, in lumea necuvantatoarelor.

În ceea ce îl priveşte pe sfântul Ignatie cred că este vorba despre altceva, anume despre înscrierea lui în mod autentic în curentul Sfintei Tradiţii, şi de aici îi vine încrederea, recunoaşterea şi autoritatea pe care a avut-o şi o are în rândul credincioşilor, nu doar a acelor ruşi din eparhia lui.