Biserica si Psihologia

[glykys]

Fratilor, sa ii lasam pe teologi si pe psihologi sa isi lucreze talantul asa cum considera ei, ca nu vom da noi socoteala pentru faptele lor.
In ceea ce il priveste pe Ioan Cezar, pe care il cunosc personal, va pot asigura ca nu isi cauta clientela pe forum. Cred ca multi am fost invatati de catre profesorii / maestrii nostri sa ne iubim profesia pe care am ales-o, sa o cultivam si sa slujim cu ea si cu puterile care ne sunt date. Si unii chiar inteleg sa slujeasca, desi nu sunt preoti. Nu toata lumea are o meserie doar ca sa faca bani. Fiecare cu chemarea si darul lui, fiecare in locul lui.
Totodata, nu e bine sa vorbim despre lucruri pe care nu le cunoastem, pentru ca riscam sa ranim niste oameni in ce au ei mai de pret.

[dobrin7m]

În prealabil postat de glykys

Fratilor, sa ii lasam pe teologi si pe psihologi sa isi lucreze talantul asa cum considera ei, ca nu vom da noi socoteala pentru faptele lor.
In ceea ce il priveste pe Ioan Cezar, pe care il cunosc personal, va pot asigura ca nu isi cauta clientela pe forum. Cred ca multi am fost invatati de catre profesorii / maestrii nostri sa ne iubim profesia pe care am ales-o, sa o cultivam si sa slujim cu ea si cu puterile care ne sunt date. Si unii chiar inteleg sa slujeasca, desi nu sunt preoti. Nu toata lumea are o meserie doar ca sa faca bani. Fiecare cu chemarea si darul lui, fiecare in locul lui.
Totodata, nu e bine sa vorbim despre lucruri pe care nu le cunoastem, pentru ca riscam sa ranim niste oameni in ce au ei mai de pret.

Da Ana Maria insa unii ranesc de prea ranesc si cu foarte mare usuratate fara sa cunoasca omul cu adevarat. ba isi permit sa faca analize psihologice , sa se foloseasca de suflete facand exercitii ale propriei profesii in mod abuziv fara sa li se permita acest lucru si apoi sa le denigreze constant. Ba ajunge pana acolo incat sa isi permita sa apostrofeze oamenii sa nu comunice ca nu stiu ei ce se intampla, ca dumnealui stie prea bine ce se intampla ca e si clarvazator. (ex cum a fost apostrofat userul ecumenism) Ce se intampla?
Ei Ana Maria eu te intreb pe tine pentru ca si noi ne cunoastem oarecum, ce se intampla?
Nu cumva cineva uraste pe cineva dar nu vrea sa arate asta, si atata tot?
Si oare chiar merita sa se afiseze aceasta atitudine?

Cum ne mai numim crestini cand suntem atat de plini de ura si de agresivitate verbala?
Cum avem pretentia sa dobandim Duhul Sfant cand noi nu suntem in stare sa iubim si pe cei pe care nu ii placem? Iata iubim pe alese dupa propriile noastre criterii.

Si Ana Maria parerea mea este ca Sfintii Parinti ne-au predat ceva noua, invatatura de la Hristos cuprinsa si in Sfanta Traditie ce nu sufera modificari si nici modernisme.
Aceasta este foarte clara, ascultarea si smerenia. Prin acestea doua invatam cu adevarat sa ne curatam de rele si sa iubim. Daca Ioan Cezar ar urma aceasta cale ar invata sa iubeasca pe toata lumea asa cum este fiecare.
Ei bine Ana Maria poate ca pentru cezar cel mai de pret este psihologia, meseria lui si e ranit tare in ce are el mai de pret. Insa nu uita draga mea ca fiecare om are ceva de pret . Pentru mine cel mai de pret este credinta mea, si Hristos si eu am fost ranita exact in credinta mea , in ce am eu mai de pret.

In concluzie toti ranim , care mai de care , nu e unul mai bun ca altul deci degeaba tabere, contre, sustineri, alieri. De fapt Bunul Dumnezeu pe toate le vede, pe toate le stie, iar noi cu totii vom raspunde pentru fiecare cuvintel rostit.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de glykys

In ceea ce il priveste pe Ioan Cezar, pe care il cunosc personal, va pot asigura ca nu isi cauta clientela pe forum.

Nu doar atât, ci:
a) nu am voie, deontologic, dacă aş practica, să fac consiliere cu persoane cu care am o relaţie paralelă. E o lege tare a profesiei, pentru a preveni eşecul terapeutic. Deci dacă îl ştiu pe careva de pe forum, fiind aşadar coleg de forum cu el, nu pot avea şi relaţie de consiliere. Pot cel mult să-i recomand pe cineva. (Am făcut o excepţie, în cei 3 ani de când sunt pe forum, presat de rugăminţile unor cunoscuţi deşi eu am refuzat şi am explicat în mod repetat de ce refuz - se poate confirma, poat efi depusă o mărturie publică la nevoie - şi regret că m-am abătut de la propria regulă a conştiinţei profesionale.)
b) nu practic de câţiva ani şi nu intenţionez să reiau; mă îndrept spre un alt domeniu, acolo unde mă trage inima;
c) sunt doar profesor de psihologie la liceu şi instructor de şah (predau la after-school);
d) intenţionez să abandonez total psihologia, ca profesie, din motive personale. Dacă aş fi trăit în altă ţară, cu o altfel de cultură şi educaţie, da: aş fi vrut să profesez, întrucât psihologia-consilierea e o profesie excepţională, de mare travaliu şi care îţi aduce satisfacţii ce nu pot fi măsurate în bani.
Doar ignoranţii cred că o profesie care este de fapt o artă totală se face pentru bani.
Un psiholog adevărat se simte ruşinat şi scârbit de o asemenea idee. Psihologia, practicată ca lumea, trece cu mult peste problema banilor: nu e un job oarecare ci o chestiune de vocaţie. Ca şi poezia, muzica etc. Dar dacă un tablou costă sute de mii de euro sau milioane, chiar, e vina pictorului? Şi fără promisiunea milioanelor, oare muzicianul sau pictorul nu şi-ar mai vedea de arta lor iubită? Asta o crede cel care nu are o vocaţie, cel care nu iubeşte, şi care, astfel, se vădeşte orbul care ne învaţă lumina...
Că unii nu înţeleg, din păcate chiar şi printre practicanţi, este problema lor. Nu a mea.

Aşa cum sunt mulţi care nu disting vocaţia sacerdotală de meseria de popă. Consecinţele, dezastruoase, ne sunt cunoscute, vai.
Ferească Dumnezeu de nenorocirea ca un psiholog să vadă în profesia lui mai întâi un prilej de a scoate bani, iar un preot slujitor al Domnului Hristos să devină popă.
Ferească Bunul Dumnezeu!
Nimic nu e mai nenorocit pe lume decât să fii sau să ai parte de un trădător.

[Yasmina]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu doar atât, ci:
a) nu am voie, deontologic, dacă aş practica, să fac consiliere cu persoane cu care am o relaţie paralelă. E o lege tare a profesiei, pentru a preveni eşecul terapeutic. Deci dacă îl ştiu pe careva de pe forum, fiind aşadar coleg de forum cu el, nu pot avea şi relaţie de consiliere. Pot cel mult să-i recomand pe cineva. (Am făcut o excepţie, în cei 3 ani de când sunt pe forum, presat de rugăminţile unor cunoscuţi deşi eu am refuzat şi am explicat în mod repetat de ce refuz - se poate confirma, poat efi depusă o mărturie publică la nevoie - şi regret că m-am abătut de la propria regulă a conştiinţei profesionale.)
b) nu practic de câţiva ani şi nu intenţionez să reiau; mă îndrept spre un alt domeniu, acolo unde mă trage inima;
c) sunt doar profesor de psihologie la liceu şi instructor de şah (predau la after-school);
d) intenţionez să abandonez total psihologia, ca profesie, din motive personale. Dacă aş fi trăit în altă ţară, cu o altfel de cultură şi educaţie, da: aş fi vrut să profesez, întrucât psihologia-consilierea e o profesie excepţională, de mare travaliu şi care îţi aduce satisfacţii ce nu pot fi măsurate în bani.
Doar ignoranţii cred că o profesie care este de fapt o artă totală se face pentru bani.
Un psiholog adevărat se simte ruşinat şi scârbit de o asemenea idee. Psihologia, practicată ca lumea, trece cu mult peste problema banilor: nu e un job oarecare ci o chestiune de vocaţie. Ca şi poezia, muzica etc. Dar dacă un tablou costă sute de mii de euro sau milioane, chiar, e vina pictorului? Şi fără promisiunea milioanelor, oare muzicianul sau pictorul nu şi-ar mai vedea de arta lor iubită? Asta o crede cel care nu are o vocaţie, cel care nu iubeşte, şi care, astfel, se vădeşte orbul care ne învaţă lumina...
Că unii nu înţeleg, din păcate chiar şi printre practicanţi, este problema lor. Nu a mea.

Aşa cum sunt mulţi care nu disting vocaţia sacerdotală de meseria de popă. Consecinţele, dezastruoase, ne sunt cunoscute, vai.
Ferească Dumnezeu de nenorocirea ca un psiholog să vadă în profesia lui mai întâi un prilej de a scoate bani, iar un preot slujitor al Domnului Hristos să devină popă.
Ferească Bunul Dumnezeu!
Nimic nu e mai nenorocit pe lume decât să fii sau să ai parte de un trădător.

Asta-i buna frate! Cum sa abandonezi asa profesie plina de satisfactii si de intrajutorare a aproapelui?
Poate esti intr-o pasa proasta acum,mai gandeste-te ...

[cezar_ioan]

...........:)
Sunt într-o pasă proastă de vreo 5 ani...:)
Mai precis, românii pasează prost la traba cu psihologia, pasează tot înapoi, spre propria poartă.
Din experienţa mea şi a colegilor (câţi au rămas în ţară, că majoritatea, peste 50% trăiesc în alte ţări, unde îşi pot face meseria) am constatat de-a lungul anilor următoarele:
- clienţii locului vin la psiholog cam cum se duc la doctor, la preot şi la vrăjitoare: vor minuni; dacă nu li se face niscaiva magie, românii încep să bată din picior, vociferează, protestează apoi te fac şarlatan etc. Un singurul lucru nu vor: să lucreze cu ei înşişi, întru creşterea conştiinţei de sine şi rafinarea simţului analitic. Pomană, vrăji, formule - da! Reflecţie curajoasă asupra propriei minţi şi organizări sufleteşti - NU.
- oamenii nu vor să priceapă în ruptul capului că sunt participanţi activi (chiar principali) la propriile eşecuri sau succese, la propriile suferinţe sau bucurii. Mereu e de vină altcineva - partidul, Ceauşescu, Băsescu, minerii, soţul, soţia, Dumnezeu, dracu, şefu, colegii, vremea, soarele, ploaia, vârcolacii. Niciodată nu sunt eu responsabil, ci mereu altcineva pentru ce mi se întâmplă - zice românul.
- unii, ca şi Dobrin, se simt jigniţi când le aminteşti că trebuie să şi plătească şedinţa; lor li se cuvine totul pe gratis, ba chiar ar trebui să te simţi onorat că ai primit pe unul ca Dobrin în cabinetul tău sau în casa ta. Totuşi, aceşti bieţi bolnavi, deşi uneori lucrează în domeniul contabil, omit un lucru: patima sau dereglarea care i-a adus la psiholog costă de zeci sau sute de ori mai mult şi mai usturător decât banii pe care îi dau pe o şedinţă sau pe o perioadă de consiliere. Unul şi-a pierdut o vilă în Iancului, la crâşmă şi la păcănele; şi cu toate acestea era foarte intrigat când i-am spus că aştept să-şi plătească şedinţa. I se părea nedrept, vai. Ce om rău sunt şi ce viclean, mi-a spus şmecherul şi a plecat trîntind uşa....
Uite şi topicul de faţă: sunt atâtea oportunităţi de a dezvolta subiectul dar "jucătorii" stau cu deştu-n gură sau fluieră mîncînd seminţe. Iar Dobrin, în stilul ei tipic pentru un hooligan din Londra (unde susţine că hălăduieşte de-o vreme), aruncă cu petarde şi dărâmă garduri.
Ce vrei să iasă de aici?
Psihologie? Educaţie? Cunoaştere a sufletului omenesc?
Nici vorbă.

În pădure şi pe maidan e loc pentru orice altceva dar nu pentru cugetare şi muncă sufletească.

[dobrin7m]

Se pare ca domnul Cezar Ioan are o imaginatie nu bogata ci pur si simplu de-a dreptul bolnava. Iata adevaratul bolnav. Minte bolnava din inchipuiri bolnave. Nu am fost niciodata la pisholog ca sa uit sa imi platesc sedintele, nu am beneficiat niciodata nimic pe de gratis din partea nimanui si nici nu am asteptat ca cineva sa imi daruiasca ceva vreodata.
Nu am mers niciodata la nimeni in casa nepoftit dar se pare ca musiu Ioan Cezar cam intra nepoftit in sufletele multor oameni. Ba isi permite sa ii faca dobitoci, porci, tampiti ca asa a vazut el dupa ce a intrat cu bocancii in sufletele oamenilor.
Nu am luat de la nimeni nimic ba din contra mie mi s-a luat de mi s-a prea luat si in mod abuziv si furat si cum vreti voi. Si nu m-am suparat.
De mai bine de 10 ani nu beneficiez de asistenta medicala gratuita in tara mea, platesc absolut tot chiar si o banala consultatie la medicul de familie. Da aici in aceasta tara mi s-a oferit asistenta medicala asa cum primesc toti rezidentii acestei tari. Nu am nimic in plus si nici nu astept nimic in plus de la nimeni.
Nu stiu ce patimi sau dereglari duc oamenii la psiholog pentru ca nu am trecut prin asa ceva niciodata.
Nu am lucrat ocazional ca si contabil ci am avut in Romania 20 ani de experienta in acest domeniu iar ultimii 5 ani au fost ca si manager economic.
Se pare ca mnealui celebrul psiholog provoaca oameni ca sa isi astearna sufletul aici pentru a-si dovedi sinceritatea. Mizerabil caracter , de om razbunator si urator de oameni. Nu am nimic de ascuns , sunt cinstita Dumnezeu stie asta, nu mi-e teama de nimic.
Si stimabile monser te anunt tot cu sinceritate ca nu plec de aici , nu voiesc sa fac voile tale si punct, voiesc sa fac doar voia lui Dumnezeu fie ca iti convine tie fie ca nu.

Si iarasi clarvazatorul musiu psiholog este clarvazator si atoate stiutor, stie mnealui ca eu haladuiesc prin Londra, mizerabil caracter din nou ma repet. Hei domle clarvazator te inseala ala cu cornite, iti vara idei tampite in cap, nu haladuiesc ci muncesc si in acelasi timp din nou studiez , da sunt studenta aici in Londra la management finante, fac ce fac multi romani care au emigrat , o iau inca odata de la capat in acest sistem nou total diferit de cel romanesc. Imi castig painea cinstit si in acelasi timp refac studii ca sa fie recunoscute aici.

Adevaratii huligani sunt cei care haladuiesc pe forumuri dandu-se cine nu sunt si pozand in crestini evlaviosi care fluiera, vocifereaza, injura si birjeresc semenii cu apelative culese din fundul iadului gen, porci, tampiti, dobitoci, nebuni si alte si alte invective chiar demne de niste huligani. Ce altceva ar putea face, de atat sunt in stare si atata pot.
Am invatat in aceasta viata ca fiecare om face atat cat poate la un moment dat si nimic mai mult mai ales cand sunt fara Dumnezeu. caci de ar fi Dumnezeu cu ei ar iubi nu ar uri si nu ar vedea in jur huligani ci oameni.
De aceea va marturisesc ca mi-e mila de acesti oameni, oricat m-ar jigni si oricat de mult m-ar uri nu ma pot supara, caci inteleg ca atat pot, atat gandesc , atat le este limita lor si sufleteasca si a mintii. Nu poti cere mai mult decat pot avea. Asadar ii inteleg si ii iau asa cum sunt.

Si daca ar veni in locul meu, un alde din asta huligan internaut ar da bir cu fugitii din prima saptamana. ce domle, sa munceasca el 10 ore zilnic si sa si sustina cursuri si examene in occidentala Londra? pai nu e mai bine pe forum, haladuind ore intregi pozand in evlaviosi si mari purtatori de Duh Sfant?

Habar nu are un astfel de huligan de sufletul unui om darmite de al lui insusi, ca de ar avea habar ar fi invatat ca de sufletul unui om nu te atingi nici macar cu o adiere de vant, darmite sa calci cu bocanci murdari de noroi.

Si se pare ca si cu padurile are ce are mnealui macar ca pusnicii ascunsi traiesc in paduri si in vai si iaca pot sa cugete duhovniceste fara probleme. Dar mnealui nu a invatat ca tot ce ne inconjoara este creatia lui Dumnezeu si ca omul poate sfinti locul pe unde trece daca el insusi este sfant. Dar tot atat de bine omul poate murdari locul si nu sfinti, si astfel peste tot pe unde trece sa lase urme adanci de mizerie umana.

dar inca odata, fiecare om face atat cat poate la un moment dat si nimic mai mult oricate masti si-ar pune pe fata ca sa ascunda propriile neputinte.

Ca sa inchei toata aceasta mizerabila tevatura, Ioan Cezar, nu iti port nici cea mai mica suparare pentru toate invectivele, jignirile si cuvintele urate pe care mi le-ai adresat, esti asa cum esti, te inteleg asa cum esti, si pentru ca stiu ca Dumnezeu priveste si la tine si la mine , si pentru ca Il iubesc nespus am puterea de la Domnul sa iti spun pentru ultima data sa te opresti din jigniri iar pentru jignirile pe care si eu ti le-am adus, caci recunosc ca am ripostat la jignirile tale, te rog sa ma ierti.

[dobrin7m]

Cunoasterea de sine implica in primul rand stapanirea de sine. Stapanirea nervilor, a maniei, stapanirea impulsurilor ce vin din simtiri.
Un om care riposteaza usor si violent atunci cand este certat sau jignit acela nu se cunoaste pe sine insusi si nu se poate stapani.
Cunoasterea de sine inseamna rabdarea in astfel de incercari in primul rand. Cunoasterea de sine inseamna intoarcerea primelor impulsuri ale firii in matca si preschimbarea lor in atitudini de iubire, de blandete si de afectiune indiferent cum este celalalt si indiferent ce spune celalalt.

Ioan Cezar intrebarea mea este: dupa toate jignirile pe care consideri ca ti le-am adus, ai fost in stare, prin stapanirea propriei tale firi sa schimbi impulsurile tale de riposta in cuvinte de blandete? ai fost in stare , in clipele cele mai jignitoare, simtite de tine, sa uiti imediat si sa nu ripostezi violent? Ai fost capabil sa simti mila si iubire pentru celalalt care te jigneste? si sa si arati aceasta? Poti spune am gresit reciproc, te iert, ma iarta?
Daca nu poti, nu te cunosti pe tine insuti si nici nu poti sa iti stapanesti simturile tale.

[dobrin7m]

"[29 Septembrie 2012] Azi-noapte s-a intors si barbatul meu din Sfantul Munte. A fost plecat toata saptamana cu un grup de cunoscuti. O intamplare minunata pe care mi-a povestit-o m-a ajutat mult la reimprospatarea evlaviei mele fata de ierarhii bisericii, care este cam “ofilita” din cauza multor clevetiri pe care le aud vrand-nevrand.

Printre pelerinii cu care a fost se numara si baiatul care vinde lumanari la parohia de care apartinem. Acesta este bolnav psihic. E vorba despre o schizofrenie pe care o tine sub control cu medicatia pe care o are. Nu face fata insa prea bine la eforturi fizice si nesomn, ambele fiind nevointe obisnuite la care trebuie sa se astepte cei care viziteaza muntele Athos. Asa se face ca dupa o slujba de noapte la Vatopedi, apoi drum cu autobuzul pana la Kareia, urmate de inchinare la Protaton si mers pe jos pana la Panaguda vocile dracesti au inceput sa-i sopteasca insistent sa-l omoare pe unul din preotii cu care erau (chiar finul nostru). S-a luptat saracutul cu aceasta ispita infricosata rugandu-se la Domnul sa-l izbaveasca.

Dumnezeu a randuit sa se intalneasca in drumul lor cu IPS Serafim Joanta care era si el la inchinare cu un grup de romani din Germania. Au intrat in vorba mai intai preotii cu Inaltul. La un moment dat el a intrebat, ca din intamplare:
” E vreunul Mihai intre voi?”

Initial ei s-au gandit ca se refera la ei, clericii, si i-au spus ca nu e nici un Mihai preot, dupa care sotul meu l-a chemat pe bolnav (fara sa stie ce ganduri il chinuiau):
” Ba avem un Mihai! Hei, Mihai, vino si tu sa iei binecuvantare!”

IPS Serafim i-a zis baiatului cateva cuvinte de parca ar fi stiut ce se petrece cu el (o fi stiut sau nu?) si apoi i-a dat o binecuvantare care l-a eliberat pur si simplu de toata povara lui interioara.

De bucurie ca a scapat, a avut curajul sa spuna si celorlalti minunea care s-a lucrat cu el, ca marturie a puterii harice a arhiereilor nostri (pe care ii iubim si pentru care ne rugam sincer atat de putin)."

http://sfantulmunteathos.wordpress.c...rari-athonite/

[AlinB]

În prealabil postat de dobrin7m

Ca sa inchei toata aceasta mizerabila tevatura, Ioan Cezar, nu iti port nici cea mai mica suparare pentru toate invectivele, jignirile si cuvintele urate pe care mi le-ai adresat, esti asa cum esti, te inteleg asa cum esti, si pentru ca stiu ca Dumnezeu priveste si la tine si la mine , si pentru ca Il iubesc nespus am puterea de la Domnul sa iti spun pentru ultima data sa te opresti din jigniri iar pentru jignirile pe care si eu ti le-am adus, caci recunosc ca am ripostat la jignirile tale, te rog sa ma ierti.

Foarte frumos mesaj, se vede pentru cine crestinismul e filosofie si pentru cine este practica.

[cezar_ioan]

[quote=dobrin7m;533136]Se pare ca domnul Cezar Ioan are o imaginatie nu bogata ci pur si simplu de-a dreptul bolnava. Iata adevaratul bolnav. Minte bolnava din inchipuiri bolnave.

Nu cu bucurie îţi voi răspunde la această afirmaţie, ci cu multă amărăciune, văzînd evoluţia comportamentului tău.
Pentru început să revedem ruşinoasa figură pe care ai făcut-o pe topicul "Confirmare minunată". După ce ai scris diverse lucruri jenante, ţi-ai dat seama că a devenit periculos pentru imaginea ta şi ai şters, ca o laşă, toate urmele. Precum face pisica,.... sub preş.

Dar printre toate năzbâtiile violente de acolo era una cu totul aparte, pe care la început nu am criticat-o, din jenă de jena ta, însă pentru că te umflasei rău de tot în pene ţi-am atras atenţia să te opreşti. Dar nu ţi-a păsat: trecut-ai ca buldozerul!

Tabloul tău minunat, tabloul întâlnirii tale cu diavolul, ţi-l aminteşti?

Două lucruri grave, de om zdruncinat zdravăn, ai făcut acolo:
a) ne-ai descris cu lux de amănunte concrete, scena întâlnirii tale cu diavolul şi portretul diavolului ("văzut" de tine);
b) ai subliniat că îţi doreai, îţi doreai foarte mult, să îl vezi pe diavol; mai mult, ai scris că te-ai rugat insistent, statornic pentru asta.

Şi acum, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, cu o belle innocence îndrăzneşti să ţii lecţii despre Biserică şi iubire, despre smerenie şi conduită morală...?
Ce fel de om eşti, ce fel de femeie, declarată creştin ortodoxă, cu sfântă icoană la avatar: dacă îţi etalezi în mod exhibiţionist experienţele sataniste pe forum? Ţi-a păsat oare, când ai scris, de impactul acelor descrieri şi mărturisiri nebuneşti, asupra creştinilor? Îl evoci pe Sfântul Serafim! Cum s-a exprimat în legătură cu demonii: "Sunt hidoşi." Punct. Scurt. Scurt de tot.
Şi te mai lăudai că te-a învăţat un călugăr cum să-l recunoşti pe un om al lui Dumnezeu...
Iar tu ne descrii cu lux de amănunte dracii şi dorinţele tale de a-i cunoaşte...
O, mare învălmăşeală o fi în tine, omule....

Nu mă bucur deloc pentru asta, cum sugerezi uneori, dar nici nu te pot îngădui să îţi faci încontinuu de cap. Dacă alţii nu văd şi nu înţeleg, eu văd şi înţeleg ce e de înţeles. Degeaba se supără forumiştii de talia lui Alin (care se distrează cu toate acestea, că aşa e caracterul lui - pe el astea îl amuză, îl "interesează") dar eu nu te pot vedea decât ca pe un om bolnav sufleteşte şi otrăvitor pentru atmosfeara discuţiilor care păreau a porni cât de cât. În orice caz, în materie de discuţii creştine, dacă ai avea minim de sănătate, ai fi mai discretă şi nu te-ai exhiba atât. Nu avem nevoie de amintirile tale despre draci! Nici de dorinţele tale de a-i cunoaşte! Nici de urmele lor în tine!

Dar hai să trecem peste opinia mea, că poate e greşită de-a binelea iar eu nu sunt decât un nepriceput şi un om cu închipuiri bolnave, cum spuneai. Să lăsăm cuvântul Preotului, aşa cum se cuvine în chestiuni duhovniceşti, Preotului pe care l-ai pomenit de multe ori când ţi-a convenit, ca să pui pe unii la punct.
Iată ce spune Părintele despre tine, şi despre cei ca tine:

"Dorinţa de a vedea duhuri, curiozitatea de a afla informaţii despre ele sau de la ele
sunt semne de mare nebunie
şi cumplită ignoranţă faţă de Tradiţia Bisericii Ortodoxe.

Pentru omul neîncercat, comunicarea neîngrădită cu spiritele este cea mai mare nenorocire,
sau serveşte drept pricină pentru cele mai mari nenorociri."

(Seraphim Rose - "Sufletul după moarte" - ediţia 2002, Anastasia
pag. 66 - Contacte cu duhurile căzute)

"Semne de mare nebunie" aşadar... "Cumplită ignoranţă"...
Îmi pare rău. Nu mă bucur nicicum, cum îndrăzneşti să afirmi despre mine. Regret şi mă îngrozesc realizînd ce oameni sunt în jurul meu la tot pasul.

Dintre toţi forumiştii, singurul care nu poate trăi liniştit din pricina mea eşti tu. Oare de ce?
Totuşi, mă onorează asta, îmi certifică faptul că nu sunt pe drumul cel mai rău, câtă vreme sunt atât de amplu războit de tine.
Mai este unul pe care îl supăr des: unul care s-a ocupat cu ocultismul şi cu alte nenorociri, dar susţine că s-a potolit între timp. Aşa o fi.
V-oţi fi potolit. Mila Domnului peste voi!
Dar întâlnirile voastre, în urma dorinţelor voastre nebuneşti, cu diavolii: nu au rămas fără urmă. Răutatea voastră şi atitudinile distructive arată limpede că, oricâte discursuri mieroase despre smerenie veţi ţine, oricâte icoane vă veţi pune ca avatar - sufletul vă este amprentat de fostele voastre "iubiri". V-aţi fi putut detaşa de acel trecut, dar v-aţi grăbit să vă credeţi deja vindecaţi şi deja mari învăţaţi.

Când te-am întâlnit pe forum, acu vreo 2 ani, te-am numit "taifun". Îţi aminteşti? M-am retras atunci, după o singură intervenţie, vreme de o săptămână ca să ţi se potolească furia. Apoi am observat că aşa te ţine - o săptămână, două şi până nu faci praf un topic nu te potoleşti. Oare eşti extrem de geloasă că nu poţi purta un subiect şi singura manieră a ta de intervenţie e să distrugi? Tipic infantil.
Te certai atunci cu alţi useri, cărora le reproşai că nu sunt ortodocşi, că sunt nu ştiu cum etc. Scriai cearceafuri de invective la adresa lor, iar la sfârşit, ca şi acum, brusc treceai la cealaltă faţă a ta şi le garantai că îi iubeşti, că le eşti soră în Hristos etc. Îi copleşeai cu binecuvântări, îi miluiai de mă pufnea plânsul... ce femeie cumsecade!

Mi-am dat seama de considerabila ta labilitate psihică, încărcată de mari cantităţi de energie necontrolată, şi am sperat că te mai linişteşti cu vremea. Dar revii periodic şi îţi faci numărul măturînd cu furtuna porcoiului tău de afecte tot ce scriu cei care te deranjează.


Te lauzi că tatăl tău a fost profesor universitar? Nu e un argument, iar dacă e, atunci se întoarce împotriva ta!
Pe tatăl tău nu îl cunosc şi nu am motiv să spun vreun cuvânt deplasat la adresa dânsului. Totuşi, de un lucru sunt sigur: dacă a fost un bărbat adevărat, mult va fi suferit din pricina ta... Dar poate că ţie nici nu-ţi pasă..

Un profesor universitar te va fi învăţat, ca tată, că:
a) nu ţii discursuri de evaluare denigratoare într-un domeniu unde nu eşti măcar profesor;
b) nu critici după ureche, ci în baza unor studii proprii, cercetări, formare, experienţă practică etc; câţiva ani buni în domeniul respectiv pentru o iniţiere;
c) arăţi respect pentru profesionistul care îţi expune ceva din domeniul lui;
d) când nu ştii ceva, întrebi; nu e ruşine, ci e chiar folositor pentru mintea ta - dacă nu-i prea fudulă;
e) nu te crezi omnipotent şi omniştient în dialog cu altul, cu atât mai mult într-un domeniu care nu ţine de specialitatea ta;
f) fiind femeie, arată puţină consideraţie când discuţi cu un bărbat; altminteri e posibil să te numească Miţa Baston sau chiar mai rău de-atât; nu aştepta să fii tratată cu respectul cuvenit femeii (şi încă, femeii creştine!) dacă mai întâi te-ai prezentat ca ţaţă - te iartă omul o dată, de două, de nouă... dar până la un punct.

Se pare însă că nu ai luat aminte la învăţătura părintelui tău. Aşa îmi imaginez eu.
Rău ai făcut că nu l-ai ascultat pe tatăl tău.