Intrebari diverse

[aubergine]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Pana cand se zice Hristos s-a inaltat!?

Pana la Rusalii.

[Marcel_Ionut]

Am auzit pe la atei intrebarea asta mai mereu: daca Dumnezeu este atat de bun cum se face ca in Vechiul Testament este asa de rau?. Sincer eu n-as sti sa raspund, m-as bloca, dar poate ma ajutati voi cu explicatii :)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Am auzit pe la atei intrebarea asta mai mereu: daca Dumnezeu este atat de bun cum se face ca in Vechiul Testament este asa de rau?. Sincer eu n-as sti sa raspund, m-as bloca, dar poate ma ajutati voi cu explicatii :)

In ce situatii Dumnezeu este rau in Vechiul Testament ? Cateva exemple (sau macar unul), ca sa vorbim pe text.

[Marcel_Ionut]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

In ce situatii Dumnezeu este rau in Vechiul Testament ? Cateva exemple (sau macar unul), ca sa vorbim pe text.

Pai cred ca se refera la Sodoma si Gomora, Noe etc

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Pai cred ca se refera la Sodoma si Gomora, Noe etc

Atat in privinta celor doua cetati (Sodoma si Gomora), cat si in cazul lui Noe, ideea principala este aceeasi: vedem cum cei rai primesc pedeapsa lui Dumnezeu, iar cei drepti primesc rasplata Lui.

Eu nu vad prin ce anume acest lucru ar sustine ideea unui Dumnezeu rau. Dimpotriva, pedeapsa si rasplata, sunt cele doua talere ale dreptatii. Iar dreptatea este un lucru bun. Prin urmare, faptul ca Dumnezeu ii pedepseste pe rai este un lucru bun.

Circula, odata, un banc pe net. Un reporter ia un interviu unui cioban. Il intreaba: "Bade, care oi is mai bune, alea albe sau alea negre ?" "Alea albe!". Pai, si alea negre ?" "Si-alea negre!". "Bine, bade, dar care oi dau mai mult lapte ?" "Alea albe!" "Dar alea negre ?" "Si-alea negre!" "Am inteles, bade. Dar lana ? Lana mai multa, care oi dau?" "Alea albe!" "Si-atunci alea negre?" "Si-alea negre!" Si dialogul continua.

Noi ne-am obisnuit, pesemne, sa ne imaginam un Dumnezeu cam ca ciobanul din bancul de mai sus. Un fel de Dumnezeu bleg si incapabil sa-i pedepseasca pe rai. Dar, daca ne-am gandi putin la un judecator care i-ar achita pe toti inculpatii, pe nevinovati ca si pe criminali, nu am spune ca acela e un judecator bun. Ci, un judecator nedrept. Sau un tampit. Dealtfel, de bun ce ar fi, un astfel de judecator ar fi repede inlocuit din functie, fiind un pericol pentru ordinea de drept.

Ei bine, nu este asa. Cand spunem "Dumnezeu este un spirit de infinita perfectiune", aceasta inseamna ca El este infinit in toate atributele Sale. Infinit de drept. Si infinit de bun. Dar, cum ar putea cineva sa fie, in acelasi timp, drept si bun ? Foarte simplu. Infinit de drept, inseamna ca intotdeauna cei drepti primesc rasplata, iar raii pedeapsa. Fara erori judiciare. Dumnezeu nu inseala, nici nu poate fi inselat. Dar cum poate acelasi judecator, in acelasi timp, sa fie bun ? Foarte simplu. Avand in vedere nu numai faptele, ci si intentia lor. Luand in calcul oricare circumstanta atenuanta, care ar putea juca in favoarea inculpatului. Oferind oricui se prezinta la judecata un avocat din oficiu, care il cunoaste bine pe inculpat si il cunoaste bine pe Dumnezeu. Ascultand fiecare marturie a oamenilor care ar putea fi in favoarea inculpatului, ascultand rugamintile tuturor. Si, mai ales, ale mamei acelui judecator, cunoscuta de toti ca fara nicio pata in toata viata sa. In sfarsit, mai inseamna un judecator care nu se grabeste in sentintele sale, care-i ofera inculpatului tot timpul pe care, in prestiinta sa, il considera necesar si suficient, pana cand acela este citat la ultimul termen, la judecata de fond, in urma careia sentinta ramane definitiva.

[Mihnea Dragomir]

In Franta secolelor al XVI-lea si al XVII-lea, duelul devenise un teribil flagel. Motivele devenisera tot mai futile, se ajunsese sa fii provocat la duel pentru o palma, pentru o injuratura, sau doar pentru ca te-ai uitat dispretuitor. De multe ori, duelurile se terminau cu moartea uneia dintre parti. Mamele isi pierdeau fii in floarea tineretii, sotiile ramaneau tinere vaduve, copii de leagan ramaneau fara tata. Perceptia sociala nu era de loc negativa; dimpotriva, refuzand provocarea la duel deveneai un fel de paria in lumea gentilomilor, cu stampila lasitatii pusa pe frunte pentru totdeauna. Regele nu putea privi nepasator cum piereau in dueluri cei mai buni fii ai Frantei, elita nobilimii franceze, cei mai folositori ofiteri ai sai. Edictele regale care-i incriminau pe duelgii cu pedepse tot mai aspre au inceput sa curga. Dar, nimeni nu tinea seama de ele. Pana cand Ludovic al XIII-lea, la inspiratia cardinalului Richelieu, da un decret care incrimina duelul, prevazand pentru recidivisti pedeapsa capitala. Si totusi, neaplicandu-se niciodata, decretul nu a adus cu el vreo diminuare a duelurilor.

Dar iata ca descendentul uneia dintre cele mai ilustre familii, contele de Montmorency, un spadasin neintrecut si pasionat, face victime, provocandu-le la duel cu usurinta cu care cineva s-ar scarpina in nas. Statul si binele public ii datora, totusi, mult. El il servise de nenumarate ori pe rege cu spada sa in diferite lupte. Il servise si pe cardinalul Richelieu in lupta contra calamitatii calviniste. Pentru meritele sale aduse statului si crestinatatii, isi inchipuia ca e deasupra oricarei judecati. In 1625 ucide in duel un conte. In 1626 un marchiz. Urmarit de oamenii regelui pentru a fi arestat, fuge in Belgia. Nu inainte de a rani grav un baron. Din Belgia, il provoaca la duel pe un alt nobil. Desi avea pe numele lui un mandat de arestare valabil in toata Franta, se jura ca se va prezenta in centrul Parisului ca sa-i dea o lectie. Ceea ce chiar are nebunia sa faca.

Era, deja, prea mult. Este arestat si judecat. Primeste pedeapsa capitala. Face cerere de gratiere. Este sustinut de multi nobili. Era unul dintre ei si, cu totii, cer Regelui sa isi manifeste indurarea sa si sa nu il trimita la esafod. "Pierderea lui ma doare la fel de mult ca si pe voi. Dar, constiinta ma impiedica sa il iert". Convoaca, totusi, un consiliu de coroana. Primul dintre sfetnici era cardinalul Richelieu, de la care toti asteptau un sfat in sensul gratierii. "Sire", spuse Richelieu, "este vorba de a face o alegere intre a taia gatul duelurilor sau a taia gatul legilor pe care Maiestatea Voastra le da".

Regele Ludovic cel Drept a respins cererea de gratiere. Contele Francois de Montmorency a fost decapitat in piata publica, in Paris, in anul de gratie 1627.

[IceKid]

în Biblie scrie asa: "Si a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat si femeie."

Am o întrebare si sper să nu deranjeze pe nimeni curiozitatea mea, am început recent să citesc Biblia si nu înteleg aspectul ăsta... Dumnezeu se aseamănă fizic cu omul? Sau se referă la altfel de asemănare?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Atat in privinta celor doua cetati (Sodoma si Gomora), cat si in cazul lui Noe, ideea principala este aceeasi: vedem cum cei rai primesc pedeapsa lui Dumnezeu, iar cei drepti primesc rasplata Lui.

Eu nu vad prin ce anume acest lucru ar sustine ideea unui Dumnezeu rau. Dimpotriva, pedeapsa si rasplata, sunt cele doua talere ale dreptatii. Iar dreptatea este un lucru bun. Prin urmare, faptul ca Dumnezeu ii pedepseste pe rai este un lucru bun.

Dumnezeu este iubire, prin urmare nu pedepseşte. "Pedepsele" (necazuri, boli şi chiar moartea) sunt consecinţa faptelor noastre. Necazurile vieţii ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Prin moarte păcatul este stins, aşadar, tot din dragoste faţă de om, Dumnezeu îngăduie moartea (necazurile), ca o milostivire şi nu ca o pedeapsă. Moartea a apărut o dată cu căderea omului din Rai, pentru ca omul să nu trăiacă o veşnicie în păcat, moartea fiind deci o milostivire şi nu o judecată sau dreptate. Dacă ar fi să trăim după dreptate, de mult ar fi trebuit să pierim pentru mulţimea păcatelor noastre. Noi mai suntem din multa dragoste a lui Dumnezeu faţă de noi, din milostivirea Sa.

.......................

[Marcel_Ionut]

Am o alta intrebare. Cine este acest Nicolae Constantin Paulescu?, am vazut ca si matusa mea are cateva carti de ale lui si nu stiiam ce sa zic, mi se parea ca ar fi vreun eretic sau new ageist dar in descrierea unei carti scrie asa:

„Numele de Paulescu este al unui om care a trait cu toata evlavia si frica de Dumnezeu. Un nume mare pentru romani, in special pentru tineretul de astazi, azi cand a disparut notiunea de neam, de elita a neamului nostru.

– Paulescu ramane pentru noi unul din cei mai mari ctitori ai valorilor nationale si crestin–ortodoxe. A fost persecutat toata viata. Dupa 2 ani de studii stralucite in Franta, desi a fost rugat sa ramana la catedra de fiziologie a facultatii din Paris, a refuzat spunand ca „ma duc sa lucrez in tara mea”. Venit in tara a fost supus persecutiei toata viata, pana la moarte. In permanenta s-a situat de partea adevarului si nu a facut niciun compromis, a taiat in carne vie.

– Cand ati auzit de Paulescu, in inchisoare sau dupa ce ati iesit din inchisoare?

– Nu, inainte de inchisoare. Eram inca la Manastirea Durau cand il citeam pe Paulescu. Eram foarte curios sa-l cunosc pe omul acesta. Prima carte pe care am citit–o era aceasta, Spitalul, o carte care a facut furori in toata tara. Cel mai adanc ateu, daca o citeste vine la credinta si se pune pe metanie.“ - din interviul cu Parintele arhimandrit Iustin Parvu, 21.11.2010 – Manastirea Petru Voda)

Ce-mi puteti spune mai multe despre acest om?