Ispite/Incercari inaintea rugaciunii

[cristiboss56]

În prealabil postat de SilviaN

Si acum ma simteam napadita de scarba, am cazut intr-o tristete profunda si nu mai voiam sa ma rog (de cate ori simt ceva intens neplacut, imi e rusine sa ma rog). Imi pare rau ca nu pot da mai multe sau mai concrete detalii, insa imi este prea rusine sa le expun.
. . . . .
Acestea au fost inlocuite de tot felul de situatii marunte care ma infuriau (noaptea) si care la fel imi ingreunau rugaciunea.

Sunt aproape deznadajduita si nu stiu ce sa cred. Daca nici nu gandesc si nici nu imi doresc sa simt ceea ce simt, pot fi acuzata ca pacatuiesc? Pot fi acestea oprelisti trimise de diavol ca sa ma indeparteze de la rugaciunea catre Maica Domnului, mai ales ca eu cred cu adevarat ca Ea ma va ajuta in situatia mea?

Draga Silvia , nu esti nici prima si nici ultima care trece prin astfel de situatii , prin astfel de stari , si te rog sa nu fi deznadajduita , sa incerci sa treci peste aceasta perioada cu calm si cu rabdare , dar sa ti legatura permanent cu Duhovnicul tau , singurul in masura sa-ti dea un sfat corect si sa te indrume .
Pana una alta , iti voi reda o scurta invatatura de la cei vrednici :

"Rugăciunea să nu se facă silit. Forţarea poate să aducă o împotrivire înlăuntrul nostru, să facă rău. Mulţi s-au îmbolnăvit de la rugăciune, căci au făcut-o cu forţare. Ceva se întâmplă, bineînţeles, şi când o faci silit, dar nu e sănătos. Şi nici să nu folosiţi modalităţi tehnice. Nu-i nevoie nici de scăunel, nici de aplecarea capului, nici de închiderea ochilor. Mulţi zic: „Şezi pe un scăunel, ghemuieşte-te şi concentrează-te”. Dar unde…
Încercaţi să vedeţi. Nu este nevoie să vă concentraţi în mod deosebit ca să spuneţi rugăciunea. Nu e nevoie de nici o străduinţă, atunci când ai dragoste dumnezeiască. Oriunde v-aţi afla – pe scăunel, pe scaun, în maşină, pe drum, la şcoală, la birou, la muncă –, puteţi să spuneţi rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, lin, fără forţare. Să nu vă legaţi de loc. Dragostea pentru Hristos este totul. Sufletul nu se satură repetând cu dăruire, cu dor, cuvintele „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Sunt cuvinte de care nu te poţi sătura! Să le rostiţi în întreaga voastră viaţă. Ascund atâta sevă!"
Părintele Porfirie