|
|
|
|
|
|
|
#1
29.01.2015, 17:33:12
|
||||
|
||||
Fă-ți timp
În trecerea grăbită prin lume către veci, Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci! Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând Fă-ți timp să poți, cu mila, să te alini oricând! Fă-ți timp pentru-adevaruri și adâncimi de vis, Fă-ți timp pentru prieteni, cu sufletul deschis! Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lângă izvor, Fă-ți timp s-asculți ce spune o floare, un cocor! Fă-ți timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi, Fă-ți timp, frumoase amintiri, de unul să invoci! Fă-ți timp să stai cu mama, cu tatăl tău – bătrâni… Fă-ți timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini… În trecerea grăbită prin lume către veci, Fă-ți timp măcar o clipă să vezi pe unde treci! Fă-ți timp să guști frumosul din tot ce e curat, Fă-ți timp, că ești de multe mistere-nconjurat! Fă-ți timp cu orice taină sau adevăr să stai, Fă-ți timp, căci toate-acestea au inimă, au grai! Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți, Fă-ți timp să dai vieții adevăratul sens! Fă-ți timp, acum! Să știi: zadarnic ai să plângi
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) 
|
|
#2
09.02.2015, 08:08:52
|
|||
|
|||
|
Psalmul 'La raul Babilonului'
La utrenia Duminicii Fiului Risipitor se adauga si se canta Psalmul 136: "La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântați-ne nouă din cântările Sionului!“ Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: “Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!“ Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta pe care ai făcut-o nouă. Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră". Care este înțelesul psalmului "La râul Babilonului" cântat în Postul Mare? Psalmul acesta este o miscatoare icoana a omului cazut in robia pacatului si a izbavirii lui. Cel robit de patimi este instrainat de cetatea bucuriei – Sionul; este dus departe, ca si Fiul risipitor, in Babilonul cel intunecat si in robie. „Canta si aici din cantarile Sionului“, porunceste diavolul. „Bucura-te si in pacat, slaveste-ma si pe mine, cum slaveai pe Dumnezeu“. Dar cum sa cantam cantarea Domnului in pamant strain? Cantarea Domnului rasuna numai impreuna cu El si in casa Lui, numai cand suntem cu El si implinim poruncile Lui. In robia pacatului insa, nu mai putem face voia Lui, suntem sub stapanirea tiranului care ne robeste. Cum sa te bucuri savarsind pacatul? Adevarata bucurie numai in casa parinteasca se afla; numai in Sion putem canta „cantarea Domnului“. Juramantul grozav al evreilor: „Sa-mi intepeneasca mana cea dreapta si sa mi se lipeasca limba de cerul gurii“; sa devin adica, neputincios cu mainile si sa-mi amuteasca limba daca te voi uita, Ierusalime, ne indeamna sa nu uitam niciodata de Domnul, oricat de cumplita ar fi robia noastra si instrainarea in care ne-a dus pacatul; numai Ierusalimul sa fie inceputul bucuriei noastre; numai in Domnul sa se bucure inima noastra! Fericit este cel ce loveste de piatra pruncii fiicei Babilonului! Caci daca sunt omorati din fasa, pruncii babilonesti nu mai ajung mari, ca sa te robeasca. Aceasta, talcuiesc Parintii, inseamna sa omoram patimile din fasa, de la inceput, sa nu le lasam sa creasca; sa le lovim de Piatra-Hristos, prin necontenita rugaciune si nu vom mai fi luati in robia babilonica a patimilor. (Parintele Cleopa Ilie) Părintele Serafim Rose spune ca in aceste cuvinte ale psalmului, noi, creștinii ortodocși, Noul Israel, ne aducem aminte că suntem în exil. Dacă pentru ortodocșii ruși, alungați din Sfânta Rusie, acest psalm are un înțeles special, pentru creștini, în general, psalmul semnifică faptul că suntem străini de această lume, că dorim întoarcerea la adevărata noastră casă, raiul. Pentru noi, Marele Post este un prilej de înstrăinare dăruit de Mama noastră, Biserica, pentru a ne întări amintirea Sionului de care ne-am îndepărtat atât de mult. Ne merităm această înstrăinare, și, de altfel, avem nevoie de el datorită păcatelor noastre. Doar prin nevoința înstrăinării, pe care o realizăm prin rugăciune, post, pocăință, tocmai în această perioadă, putem cugeta la Sionul nostru. “De te voi uita, Ierusalime“ Slabi și uitători, deși suntem în mijlocul Postului Mare, totuși trăim ca și cum Ierusalimul nu ar fi existat pentru noi. Ne îndrăgostim de lume, Babilonul nostru; suntem seduși de frivolitățile „acestei lumi străine“ și neglijăm slujbele și disciplina Bisericii care ne reamintesc de adevărata casă. Mai mult decât atât, ne iubim chiar răpitorii noștri – căci păcatele noastre ne țin captivi mai mult decât orice răpitor – și petrecem zilele postului în lene, deși ar trebui să ne pregătim pentru a întâlni răsăritul Soarelui Noului Ierusalim, Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. Încă mai este timp; trebuie însă să ne amintim de adevărata noastră casă și să ne plângem păcatele care ne-au înstrăinat de casa noastră. Să punem la inimă cuvintele Sf. Ioan Scărarul: “Înstrăinarea este îndepărtarea de toate, pentru ca gândul să fie făcut nedespărțit de Dumnezeu. Înstrăinarea este iubitoare și lucrătoare a plânsului celui fără de încetare.“ Înstrăinați de Rai, trebuie să devenim înstrăinați de lume, pentru a putea nădăjdui în întoarcerea noastră. Putem face aceasta dacă vom petrece aceste zile în post, rugăciune, înstrăinare de lume, participarea la slujbele Bisericii, în lacrimi de pocăință, în pregătirea pentru plina de bucurie Sărbătoare de la finalul acestei perioade de înstrăinare; iar prin urmarea acestor lucruri în aceasta vale a plângerii, să ne pregătim pentru și mai marea Sărbătoare când Domnul nostru se va întoarce să Își ia credincioșii săi în Noul Ierusalim, din care nu va mai exista înstrăinare, căci este veșnic. (Părintele Serafim Rose) Parintele Al. Schmemann marturiseste ca Psalmul "La râul Babilonului", cântat în Postul Mare, este Psalmul instrainarii. El era cantat de evrei in captivitatea lor babilonica, pe cand se gandeau la orasul sfant al Ierusalimului. El a devenit totdeauna cantecul omului atunci cand realizeaza indepartarea sa de Dumnezeu si, realizand aceasta, devine om din nou: ca unul ce nu poate fi niciodata deplin satisfacut de nimic in aceasta lume cazuta, care prin structura si vocatie este un pelerin al Absolutului.Acest Psalm va fi cantat inca de doua ori, in ultimele doua Duminici, inainte de inceperea Postului. El ne infatiseaza Postul insusi ca pelerinaj si pocainta – ca reintoarcere”. Sursa: CrestinOrtodox.ro
|
|
#3
10.02.2015, 00:25:58
|
|||
|
|||
|
"Scoală-te ca un puternic! Rupe-ți legăturile! În tine este puterea dezlegării, ca și puterea legării.
Așa mă mustră pururea, în adâncul sufletului, sfânta știință..." (Sfântul Efrem Sirul - "Plânsul de luni seara")
|
|
#4
17.03.2015, 13:41:31
|
|||
|
|||
|
Citat:
Citisem însă în Sfântul Macarie Egipteanul, într-o carte despre pocăință, faptul că noi nu putem avea nimic dacă nu cerem de la Hristos. Nimic nou: "Fără mine nu puteți face nimic!" Atunci, care să fie înțelesul plânsului Sfântului Efrem Sirul? Acela de a nu înceta să ne rugăm pentru a primi iertarea, pocăința...
|
|
#5
06.10.2015, 11:30:46
|
|||
|
|||
Pilda Semanatorului
Un articol foarte frumos care merita citit in contextul topicului http://www.crestinortodox.ro/predici...ui-150143.html
|
|
#6
06.10.2015, 11:39:18
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire
|
|
#7
01.08.2016, 00:52:56
|
|||
|
|||
|
Andrei Plesu semnaleaza de curind in "Dilema" existenta unei "pietre de poticnire" pe tema libertatii.
A citit careva articolul? Cum vi se pare? Printre altele am aflat din text ca termenul grecesc pentru "ispita" este "peraismos" care inseamna si proba, punere la incercare, confruntare cu limita proprie. Ar reiesi din articol un inteles anume cum ca, desi Domnul ne fereste de caderea in ispita, precum Il rugam, totusi ispita vine tot de la Domnul "ca jertfa de Sine in grija pentru functionalitatea autentica a libertatii omenesti". Him... Ma simt ispitit (de Domnul? de domnul Plesu?) sa imi pun niste intrebari acum legat de gandul acesta al maestrului. Dar ma tem ca o sa si raspund la ele...:)
|
|
|
Mod hibrid