În prealabil postat de CristianR
Omul este creat după Chipul lui Dumnezeu, în vederea cresterii întru asemănare cu Făcătorul Său. Este, deci, pusă în el dintru început o sământă a binelui (căci singur Dumnezeu este bun, omul nu poate fi bun prin sine însusi) si această sământă trebuie să germineze si să crească, pentru a realiza proiectul pe care îl contine. Sufletul omului, deci, are imprimat, încă de la nastere, un dinamism care-l miscă spre ceva.
Prin cădere, omul s-a depărtat de Dumnezeu, de Cel ce dădea lumină, căldură, apă, hrană - într-un cuvânt, har. si, după cum îl prevenise pe Adam, acesta a murit; însă moartea i-a fost duhovnicească întâi, abia apoi trupească. El a murit nemaicunoscând într-un mod nemijlocit binele, a murit ca o plantă ofilită.
N-a murit cu totul, însă. Sământa din sufletul lui nu s-a uscat. Fiecare om se naste cu dorul de a creste. Dar creste ca o plantă care se afă sub pământ si abia dacă întrezăreste un firicel de lumină către care să se îndrepte. Nici gravitatia n-o mai simte atât de bine, rădăcinile nu se mai orientează drept si sunt lipsite de vigoare. Apa îi lipseste si creste chircit. Legea morală îl uimea pe Kant, observând-o în tot omul, fie el ateu, religios sau crestin. Dorinta binelui este în tot sufletul nepervertit si este imposibil de distrus cu totul, fiind dumnezeiască. Dar omul este ca tinut sub o crustă de pământ.
De aceea a venit Soarele Hristos, care se numeste pe Sine în mai multe feluri. El este Semănătorul, care a venit să semene seminte noi în sufletele receptive, El este Lumina Lumii, Soarele către care orice suflet poate creste drept si puternic. El este Cel ce restaurează chipul lui Dumnezeu în Om. El, întrupându-se, este însusi Proiectul către care poate creste tot cel ce vrea.
|
09.02.2015, 16:51:49
Threaded Mode