![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
||||
|
||||
|
Citat:
Augustin nu a intrat în dezbaterea celor 9 (nu 7) Sfinte Sinoade Ecumenice, pentru că repet, pe atunci nu se cunoaștea întreaga operă a lui, Migne nu era alcătuit complet, cu cele 500.000 de pagini de scrieri ale Sfinților Părinți. Susțin și dovedesc, precum demonstrez la începutul acestui topic că Augustin ESTE ERETIC, de aceea este numit fericit și nu sfânt, el nefiind sfânt, chiar dacă are și învățături bune (morale), nu aduce nimic nou, ci chiar pune temeliile scolasticii, acelei teologii apusene, ca o cameră goală, rece, întunecată și umedă de fier. Nu mă pot contrazice pe mine, din moment ce demonstrez dogmatic, că are erezii; erezii contra cărora au scris Sfinții Părinți, aplicate lui, indirect, ca o ideologie, venită din curenturile lansate de el, de Augustin și ereticul Origen, circulate în Apus, ideologii scolastice, eretice, care au dus în final, cu ajutorul barbarilor franci, la scoaterea Apusului din Biserica Creștină, fiind propice pentru ei, scolastica, ei nici cateheți nefiind, ci luptători și oameni politici, "dezbină și cucerește", etc. În fine, multe de zis. Dar deviem prea mult, și nu vreau. Deci demonstrez și patristic, precum ai citit, firesc, altfel n-ai vorbi, la începutul acestui topic. Dacă nu ai cu cine discuta, te rog nu mai posta aici. Mulțumesc că mi-ai arătat pe scurt ce ai găsit bun la Augustin, știu și eu, am citit mult din Augustin, dar pentru cele 8 erezii cunoscute și arătate, demonstrate, mi-au lăsat un gust amar toate învățăturile lui Augustin "bune", împlinindu-se cuvântul din Biblie: "O muscă moartă strică amestecul de untdelemn al celui ce pregătește miresme; puțină nebunie strică prețul la multă înțelepciune." - Ecclesiasticul 10, 1. Alin B., tu fiind în erezia ecumenistă, ești orb; condus de demon surd și mut; care nu iasă decât cu post și rugăciune; spor la "terapie" pamfletară, pe mai departe, eu n-am s-o gust, sunt destins, nu sunt stresat, să am nevoie de glume; sunt anti glume de prost gust, și sunt pro trezire, realizare, conștiență, hotărâri, pentru mântuire, cu care sincer, nu-mi permit să glumesc și să mă joc. Și să știi că citesc intens, ce scriu alții, dar la pamflete, îmi sar ochii de pe ele, ca mingea de ping-pong, nu știu de ce :) citesc, când învăț de la cineva lucruri noi și frumoase, și citesc când e scris cu bun simț și ajut, tot în bun simț, cu puțină rugăciune către Maica Domnului și Sfinți, să pună puțin har în mintea mea, să pot scrie creștinește. Fă și tu la fel, fiindcă, știu că nu crezi, dar tu ești cel care întinde coarda arcului pe forum, de 8 ani, în loc să-ți faci o familie, sau să te călugărești. Coarda, adică viața ta în Hristos, la un moment dat se va rupe. Poate e deja ruptă, Dumnezeu să te aibă-n paza și mila Lui cea mare.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 25.03.2015 at 22:29:08. |
|
|