Sa ne impartasim saptamanal

[catalin2]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Bun. A emis vreun episcop scutirea de la aplicarea canonului 9 în zona lui?

Ti-am raspuns la acest lucru, nu stiu de ce il repeti. In acel canon spune de cei ce pleaca la jumatatea slujbei, nu e vorba doar despre Impartasanie. De altfel si cei ce invoca acest canon, in favoarea impartasirii saptamanale, spun ca acolo s-ar presupune ca e vorba de impartasire. Ar insemna ca e obligatoriu sa se impartaseasca un credincios la fiecare Liturghie, ceea ce e fals. UNde tin Liturghii in fiecare zi ar trebui sa se impartaseasca zilnic?

Sfânta Litughie are ca obiect prefacrea darurilor şi ca scop împărtăşirea credincioşilor şi nu doar a preotului care săvârşeşte Sf. Liturghie. Este adevărat că nu ne împărtăşim oricum. "În zadar se săvârşeşte Liturghia în fiecare zi dacă nu vă împărtăşiţi. Acestea le spun nu ca să vă împărtăşiţi oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceţi vrednici. Omule, nu eşti vrednic să te împărtăşeşti? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei [credincioşilor - n.n.] nu eşti vrednic să le auzi, deci, dacă (zici că) nu eşti vrednic să te aprpii de Sfintele Taine, pleacă împreună cu catehumenii, pentru că nu te deosebeşti cu nimic de ei" (Sf. Ioan Gură de Aur).

Liturghia este o împreună slujire, nu preotul este slujitorul. Din însăşi cunvintele noastre noi ne osândim. Noi suntem împreună slujitori cu preotul. Dovadă, toate rugăciunile, în afară de una singură din timpul Heruvicului care îl priveşte strict pe preot ca slujitor, sunt la plural. Şi la toate rugăciunile răspundem: Amin. Ce înseamnă Amin? Aşa să fie? Nu! Înseamnă altceva, mult mai adânc, mult mai dinamic. Înseamnă că eu îmi împropiez şi îmi fac al meu tot ceea ce preotul spune. Preotul este capul adunării, el nu este altceva decât parte din trupul Bisericii. Deci, preotul nu spune ceva ca un mijlocitor rupt de oameni. Şi eu când eu spun Amin am osândă. Când preotul spune "luaţi mâncaţi ...beţi dintru acesta toţi", noi ce spunem fiecare? Amin. Minţim în faţa lui Dumnezeu. Noi ne jucăm cu cuvintele în Sfânta Liturghie, pur şi simplu ne jucăm cu cuvintele. Nici măcar nu ne gândim, de fapt că noi ne jucăm cu vorbele. Nici nu ne gândim de fapt că a spus Hristos că pentru fiecare cuvânt deşert vom da seama. Înţelegeţi? Ştiţi ce facem noi? Noi chiar facem ritual, dar Liturghia nu este un ritual. Oamenii mai demult aveau conştiinţa asta foarte clară.

Omul nu a fost făcut pentru reguli (săptămânal, la 3 săptămâni, la o lună, la 40 de zile), ci regulile au fost făcute pentru om. Pentru ce? Pentru ca omul să câştige ceea ce a pierdut odinoară. Şi cum poate câştiga ceea ce a pierdut? Printr-un antrenament continuu ca şi un sportiv care se antrenează pentru competiţie. Numai că omul de unul singur nimic nu poate face. Şi atunci ce trebuie omul să facă? Să se străduiască după puteri să se învrednicească de Cel fără de care nimic nu poate face.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de ovidiu b.

Acestea le spun nu ca să vă împărtăşiţi oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceţi vrednici. Omule, nu eşti vrednic să te împărtăşeşti? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei [credincioşilor - n.n.] nu eşti vrednic să le auzi, deci, dacă (zici că) nu eşti vrednic să te aprpii de Sfintele Taine, pleacă împreună cu catehumenii, pentru că nu te deosebeşti cu nimic de ei" (Sf. Ioan Gură de Aur).

Mare lucru "vrednicia" si usurinta cu care ne pretindem vrednici, lunand dupa propriile ingaduinte, sfaturile Sf. Ioan Gura de Aur, intr-o perioada in care lumea chiar se straduia sa tina pasul cu biserica, mai ales fiindca ispitele nu erau atat de diversificate. Acum, doar fiindca aceste ispite nu existau in perioada Sfantului Ioan Gura de Aur, sau a altor sfinti parinti, si nu ne-au vorbit despre ele, luam drept virtute ceea ce in ochii lui Dumnezeu este goliciune sufleteasca. Mai exact, sa ne cercetam pe sine: cat din 24 de ore, muncim constiincios, multumind lui Dumnezeu pentru tot, incepand si terminand munca dand lui Dumnezeu, slava? Cei ce fac asta, vrednici sunt sa se impartaseasca. Cati ajung in ziua de astazi sa ii ramana "timp la dispozitia soldatului", iar acest timp sa nu si-l petreaca in fata televizorului in marea lui majoritate, ci sa se cerceteze pe sine, pe cei din jur cu mila si dragoste, sa se roage sau sa citeasca din sfintii parinti stiut fiind ca o viata nu ne-ajunge pentru a cunoaste Calea!? Cei ce indeplinesc aceste criterii, sau incep munca in zori si sfarsesc epuizati in toiul noptii, vrednici sunt sa se impartaseasca. (Parintii si strabunii nostri, asa faceau!)
Ceea ce facem noi este umplere de lauri. Intre noi si cei carora li se adresa Sf Ioan Gura de Aur, e greu sa facem o comparatie cinstita. Dumnezeu stie foarte bine "unde ne incadram" in osteneala noastra. Da, in perioada de post, multi dintre crestini, se straduiesc mai mult, evita multe dintre ispite, se roaga mai mult, cerceteaza pe cei nevoiasi mai mult, tin post, se impaca cu cei pe care sau de care a fost suparat. Ei, asta-i cu totul altceva. Dar cand noi HUZURIM in fiecare zi, cum putem crede ca facem cele placute lui Dumnezeu astfel incat sa fim atat de vrednici?

În prealabil postat de ovidiu b.

Minţim în faţa lui Dumnezeu. Noi ne jucăm cu cuvintele în Sfânta Liturghie, pur şi simplu ne jucăm cu cuvintele. Nici măcar nu ne gândim, de fapt că noi ne jucăm cu vorbele. Nici nu ne gândim de fapt că a spus Hristos că pentru fiecare cuvânt deşert vom da seama. Înţelegeţi? Ştiţi ce facem noi? Noi chiar facem ritual, dar Liturghia nu este un ritual. Oamenii mai demult aveau conştiinţa asta foarte clară

Daca intelegi cata dreptate ai, esti un om salvat!!!