Dumnezeu, Patrie, Famile

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Frate, iarta-ma te rog, dar unele lucruri te depasesc. O virtute se dobandeste prin staruinta sau prin har. Iubirea este dumnezeire. Ea ESTE sau NU ESTE. Punct. Smerenia se dobandeste. Rabdarea se dobandeste. Si viciul se dobandeste... Pana si ura se dobandeste. Si dispretul. Si mandria. Si vanitatea... Iubirea e DUNMEZEU. E adancul fiintei noastre. Ea este acolo, in sufletul fiecarui om, din clipa zamislirii lui, chiar nascut in pacat! E puterea de a plange sau de a rade. Ea, Iubirea, cuprinde la un loc toate virtutile, de la smerenie, intelepciune, frumusete morala pana la sacrificiu si jertfa. Ea e pacea de care omul fuge inconstient, alegand varianta unei vieti egoiste...
In rest, ce sa mai spun? Eu nu cred ca contez in perimetrul acesta virtual. Daca mai spun uneori cate ceva, este doar o reactie de acceptare sau respingere pentru ceea ce simt, fara pretentii teologice. Nu vreau sa te denigrez fiindca nu acesta este scopul unui crestin, ci sa te rog in felul meu sa fii mai ponderat in condamnarea celor care au fost aparati de cei pe care-i cinstim atat de mult: Sf Ioan Gura de Aur, Sf Vasile cel Mare, Sf Grigorie Taumaturgul ("Deci, mergând Sfântul Grigorie către Origen împreună cu prietenul său Fermian, s-au pus pe învăţătură şi au petrecut la dânsul vreme îndelungată. Apoi s-a întors în patria sa, Neocezareea.")...
Iata si un scurt fragment din definirea origeniana a lui Dumnezeu in "Despre principii":
"nenascuta fiind aceasta (fiinta) e si nepieritoare, intreaga, neclintita si fara capat; nici nu era, nici nu va fi, de vreme ce e acum laolalta, una si neintrerupta. Ce obarsie i-ai putea gasi? Ce fel si de unde ar putea creste? Caci n-am sa te las sa spui, nici sa gandesti ca s-a putut ivi din nefiinta; nu se poate intr-adevar spune, nici gandi ca ceea ce nu este este... Nici divizibila nu-i, pentru ca e toata la fel; nici unde nu se afla un mai mult ori un mai putin in stare sa-i impiedice continuitatea, ci toata e plina de fiinta... Ci nemiscata in hotarele unei cumplite legaturi, sta fara inceput si fara sfarsit. Aceeasi in aceeasi stare; zabovind, zace in sine si astfel neclintita ramane locului".
Studiu cu folos, frate Emiliane, si fara patima! Nu trebuie sa-l adulam pe Origen si nici sa-i facem icoane la care sa ne inchinam, dar sa acceptam ca orice om este supus pacatului si ispitelor. Asa cum sustii ca o iubesti pe Sf Maria egipteanca, care daca ar fi trait in jurul nostru inainte de a-i da Maicuta Domnului sansa sa se mantuiasca, noi am fi judecat-o si dincolo de mormant, tot asa sa procedam si cu Origen, care de bine de rau, a avut drept discipoli multi dintre acei care au devenit mari sfinti in calendarele ortodoxe... Pana si pentru asta trebuie sa intelegem ca Dumnezeu l-a absolvit de ratacirile lui, fie si numai pentru rugaciunile sfintilor amintiti mai sus si nu numai ei!!!

Frate Neagu,
Nu ştiu de ce scrii aşa multe prostii. Această a doua parte, din postul, cel mai neteologic (ca să nu spun altfel) e mai grea ca prima.
Spui: iubirea este sau nu este. Greşit. Iubirea este pretutindeni. În fiecare particulă de aer, în tot pământul şi tot universul. Iubirea ţine toate. Nu există niciun loc de pe pământ, unde să nu fie iubire.Nu există "iubirea NU ESTE". Cum ai şi subliniat frăţia ta. Faptul că omul nu acceptă iubirea în sine, asta-i altfeva. Nu e conştient de ea şi o vrea. Dar el, prin iubire trăieşte. Iubirea lui Dumnezeu, face ca inima să bată, plămânii să respire aerul, stomacul să dea excrementele, şi tot procesul biologic să se petreacă, oricât de scârbos sună, e Adevărul.
Mai spui: smerenia, răbdarea se dobândeşte. Greşit. Cine are Iubirea, are toate celelalte virtuţi. Iubirea vine deodată cu tot şi toate. Toată definiţia Binelui. Iubirea vine cu toate virtuţiile. Cine nu practică toate virtuţiile, acela nu iubeşte. Cine practică doar câteva virtuţi, acela este care imită iubirea, dar nu a cunoscut încă iubirea lui Dumnezeu. Nu a simţit pe Dumnezeu, nu L-a văzut pe Dumnezeu, nu s-a curăţit, nu s-a luminat, nu s-a îndumnezeit, nu a dobândit Duhul Sfânt, nu a văzut pe Hristos. Când acestea se întâmplă, fie şi numai pentru 2 secunde, fugi apoi toată viaţa după ele, ca Sfântul Siluan Athonitul. Şi eu cunosc doar din teorie. Te învăţ şi pe tine. Să ne ajute Dumnezeu să mergem pe cărarea aceasta, a îndumnezeirii, a dobândirii Duhului Sfânt. Atunci nu mai poţi fi eretic, nu mai stai în nebuniile neo-protestante şi calvine, lutherane. Atunci, simţi şi respiri pe Dumnezeu, în ortodoxie, forma adevărată smerită de cunoaştere a lui Dumnezeu.
Deci Iubirea vine cu toate virtuţiile. Iar când există patimi, înseamnă că omul, nu a cunoscut încă Iubirea. Ci se luptă să ajungă la acea cunoaştere a iubirii. Până atunci, harul îl curăţeşte, iar el dacă se murdăreşte iar, o ia de la început. Fără să aibe iubire şi nicio virtute, nici smerenie, răbdare, nimic, pentru că e egoist, mândru, încă e pătimaş după diverse comodităţi, luxuri, conforturi. Ci are doar mila lui Dumnezeu, care îl cercetează neîncetat, cumva să-l întrebe, cât mai stă legat de cele ale lumii acesteia. Sunt chiar monahi, preoţi, ierarhi, care nu ajung niciodată la luminare, dar mai ales la îndumnezeire, care nu ştiu ce-i aia să vezi pe Dumnezeu. Fiecare ştim teorii, şi ni se pare că ştim, dar câţi plecăm în pustie, să ajungem să levităm în aer, în timp ce ne rugăm şi să luminăm ca soarele, ca Sfânta Maria Egipteanca? Câţi vedem lumina necreată ca Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Simeon Noul Teolog şi alţii? Câţi? Unul la 1000, bine-ar fi.
Da, Iubirea e Dumnezeu. Dar Iubirea nu e în adâncul fiinţei noastre. Atunci am fi îndumnezeiţi. Noi nu permitem iubirii să vină în adâncul fiinţei noastre. Hristos stă şi bate la uşa inimii noastre. Noi spunem că e bine să ucidem ca să apărăm o ţară, o bucată de pământ. Şi avem totuşi pretenţia că noi cunoaştem Iubirea. Şi smerenia şi răbdarea... Vai de capu nostru. Nu, în clipa zămislirii, nu e Iubirea în fiinţa omului. E mila lui Dumnezeu, pronia, e ajutorul, dar Iubirea, Dumnezeu, nu intră în noi, când noi mai suntem păcătoşi. Nimic necurat nu intră în Împărăţia Cerurilor. Iar Împărăţia Cerurilor se trăieşte încă din această lume, înăuntrul nostru. Deci trebuie să urâm păcatul, să nu-l mai facem voit şi intenţionat să ne scârbim şi sâ-l urâm. Atunci ne sfinţim. Atunci, putem ajunge la luminare şi îndumnezeire. Sfânta Maria Egipteanca a stat 17 ani în pustie, fără să vadă faţa nici unui om, luptându-se cu gândurile şi amintirile din viaţa ei de desfrânată, o chinuiau imaginile şi dorinţele, cu care se lupta să le biruiască. Apoi, i-au fost luate, şi până la al 45-lea an de pustie, în care nu a văzut faţa nici unui om, când a venit Sfântul Zosima la ea, ea sa sfinţit. Scopul nostru este să devenim sfinţi. A fi sfânt, înseamnă a nu mai păcătui, a numai crede în erezii, a fi conştient că în Sfintele Icoane există cu adevărat Duhul Sfânt şi har şi sunt făcătoare de minuni, a primi pe Dumnezeu în viaţa noastră, nu prin faptul că îi spunem noi: "Doamne, poţi să vi, hai, vino, că te chem". Nu. Noi spunem: "nu sunt vrednic să intri sub acoperişul casei mele", spune azi sutaşul, lui Hristos, la Evanghelie. Primim pe Dumnezeu, prin lepădarea păcatului. Prin înţelegerea şi trăirea creştinismului lipsit de erezie. "Cel ce vrea să fie desăvârşit, să se lepede de sine, să-şi vândă averile, să le împartă la săraci, să-şi ia Crucea şi să vină să-Mi urmeze". Dacă nu vrei să fi desăvârşit, atunci, facă mai puţin. Deci abea un monah, călugăr, mai are şanse să se îndumnezeiască. Nu noi. Nu pe forum. Nu cu familie.Aşa n-o să vezi niciodată pe Dumnezeu. Pe dracu da, luând chip de înger de lumină, cum face cu penticostalii, spre exemplu.
Da, îi accept meritele lui Origen, la fel cât i le accept şi lui Arie, Nestorie, Macedonie, Evagrie, Eutihie, Eunomie, şi alţi eretici, blestemaţi şi anatematizaţi. Da, Origen a fost vizitat de Sfinţi Părinţi, dar când a inventat erezii şi a minţit, a fost condamnat de Sfânta Biserică şi noi, trebuie să ne ferim de învăţăturile lui, dacă vrem să ne mântuim.
Dumnezeu NU l-a absolvit de ereziile lui, el a murit cu ereziile lui, fiindcă altfel Dumnezeu, nu ar mai fi revelat Bisericii să-l anatematizeze pentru nebuniile lui. Ştii ce-i anatema? Lepădarea din sînul Bisericii, nerecunoaşterea lui, scoaterea din comuniune. Sfinţii nu se roagă pentru un eretic. Şi înafară de Sfântul Ioan Gură de Aur, nu a mai avut alt ucenic, care să-i citească scrierile. Sfântul Ioan a fost condamnat şi el drept eretic, dar a recunoscut că scrierile lui Origen sunt eretice, s-a lepădat de ele şi a fost absolvit de anatematizare.

Opreşte-te din a mai scrie prostii. Nu mai elogia ereticii. Meritele lui, sunt umbrite de ereziile lui. Opreşte aparenta iubire şi smerenie, că ele sunt defapt pietate şi evlavie mincinoasă, când spui că un eretic are şi părţi bune. Ţi-am spus: în pharul cu apă, torni un strop de venin şi bei. Vei muri. Aşa şi cu ereticii. Opreşte-te şi citeşte Sfinţii Părinţi, nu eretici. Ca să te mântuieşti, frate drag.

Iartă-mă dacă te-am tulburat, am scris cu iubire, frăţiei tale. Nădăjduiesc să mă crezi, fiindcă ţi-am mărturisit Adevărul.

Hristos a înviat !