Minunile Sfantului ARSENIE BOCA

Şi cum se face că părintele Arsenie Boca a lăsat scris tocmai invers? :))

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de ovidiu b.

Şi cum se face că părintele Arsenie Boca a lăsat scris tocmai invers? :))

Ca să ne aburească pe noi doi şi pe alţii, ca să ne care în iad, ca să ne facă slujbaşi ai ashramurilor lui bivolaru din suedia. Ce nu-i clar?
Aauuuuuuuuum!

:))) .... :)))
Frate Cezar, mulţumesc.

[bogdan81]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Ca să ne aburească pe noi doi şi pe alţii, ca să ne care în iad, ca să ne facă slujbaşi ai ashramurilor lui bivolaru din suedia. Ce nu-i clar?
Aauuuuuuuuum!

Eu vad pictura de la Draganescu care a fost facuta in ultima parte a vietii si care arata limpede ca parintele Boca nu a renuntat de tot nici spre sfarsitul vietii la sincretismul si adogmatismul specific oriental. Coroborat cu marturiile unor oameni de mare incredere ca parintele prof Staniloae, parintele prof Zosim Oancea, prof Lidia Staniloae, parintele Arsenie Papacioc, parintele Paulin Lecca si multi alti oameni de buna credinta, cred ca o atitudine cel putin rezervata se impune.

[bogdan81]

Si repet, la Draganescu nu e cea mai mare problema ca l-a pictat pe Francisc de Assisi, fiindca asa cum a aratat si dl Mihail exista si cateva "icoane" mai vechi in care apare.
Ce e foarte ciudat e stilul, care nu are nimic de-a face cu dogma crestina a Intruparii care este fundamentul icoanei. E o pictura cu trupuri transparente, slab conturate, uneori chiar fara contur, cu caracter ocult si ezoteric. Nu mai vorbesc ca s-a pictat pe sine la diferite varste sau ca voia sa picteze Pantocratorul ca pe omul universal si alte aberatii.

[bogdan81]

Frate Ioan, psihologia si psihiatria sunt una, iar yoga e altceva.
Sa nu amestecam lucrurile.

.............

[Igor_Paslusnik]

Frate Ioan, fără să fac referire la frăţia voastră,

Psihanaliza lui Freud e o cacealma. Elogiu adus nimfomaniei şi unirii trupeşti şi patimilor carnale per general, vezi Doamne, identificate în vise sau în aparente stări patologice. Un mod finuţ de a călca în picioare lupta duhovnicească a creştinilor, o ură vădită faţă de Hristos şi Ortodoxia sau turma Lui cea mică, Biserica. O mare prostie, pierdere de TIMP.
Psihologia, hai că mai are portiţe spre mântuire, dar psihanaliza e o cacealma. La propriu.

Pentru toţi ceilalţi colegi de forum,

Yoga, ca şi întreg budismul, e o cale prin care arată omului, că poate face ceva de unul singur, fără Hristos, fără Dumnezeu. Adică o minciună.

Iar de părintele Arsenie Boca...

Da, am rezerve foarte mari şi serioase faţă de el.

A fost un ieromonah minunat, dar e departe de-a fi sfânt al lui Hristos. Foarte departe. Pe ce baze spun asta? Prin comparaţie. Pe bazele, temelia Hristos şi a Sfinţilor Lui.
Adică viaţa şi învăţăturile ieromonahului Arsenie Boca sunt cel puţin ciudate.
Complet străine de duhul Sfinţilor Părinţi.
Niciun Sfânt contemporan: Ignatie Briancianinov, Paisie, Porfirie, Nicolae Velimirovici, Iustin Popovici, sau alţii, nu au duhul stresant şi agitat al lui Arsenie Boca.
Nu, ci ei au duhul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, ca Sfinţii cei mari, precum: Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, de Nazians, Simeon Noul Teologul, Grigorie Palama, Marcu Evghenicul, Fotie al Constantinopolului.
Simţi Duhul Sfânt în scrierile lor!
La propriu simţi bucurie şi liniştire şi sentimente, trăiri, mai presus de cuvinte.
Dar cât am citit noi din ei?
Câtă sete avem după ei?

Păi ce comparaţie e între scrierile acestor sfinţi şi scrierile agitate, şi care induc frică şi spaimă ale părintelui Arsenie Boca. Ca de la cer la pământ.
Te forţează să fi creştin în scrierile lui. Te ameninţă, dacă nu. Ce-i asta? Asta nu-i sfinţenie.

Niciun Sfânt Părinte, nu a mai practicat yoga în tinereţe, ca şi părintele Arsenie Boca, chiar dacă apoi a vorbit împotriva ei.
Niciun Sfânt Părinte nu a fost caterisit 30 de ani de către Biserică, nu a umblat în haine albe peste tot, nu a stat ani de zile prin lume, umblând în maieu, când el era ieromonah!
Dar se poate aşa ceva?
Şi să fie canonizat apoi Sfânt?
Dar pentru ce?
Niciun Sfânt Părinte, nu şi-a inventat propriul canon de pictură a Sfintei Biserici, nici unul din Părinţi, niciodată(!) nu a pictat un eretic, adept al ereziilor franco-latinilor, alias "romano-catolici", pe "sfântul" Francisc de Assissi.

În oraşul Assissi, se şi strâng anual, adunările ecumeniste, unde Patriarhul eretic al Romei, primeşte "slujbele" practicanţilor de voodoo din Africa.
Strigător la cer.
Păi unde-i dialogul? Ăla-i dialogul?
Ruşine...
Din contră, Părinţii au vorbit cu putere împotriva oricăror erezii, fără menajamente, cu dragoste şi discernământ, plini de Duhul Sfânt Dumnezeu, disecând ereziile în cele mai mici detalii, ca să le arate cui slujesc.
Amintesc aici Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Ignatie Briancianinov, Sfântul Nicolae Velimirovici.
Nu! Aşa ceva nu-i bine! O spun răspicat: treziţi-vă, Arsenie Boca nu e sfânt.
De ce să ne fie frică să spunem ce gândim şi ce simţim?
Dacă Hristos este în simţămintele noastre, Îl vom mărturisi pe Hristos în ce scriem, sau dacă nu, vom arăta cui slujim.
Şi dacă va fi canonizat sfânt, da, ne supunem, dar e un semn rău pentru Biserică, o apropiere de pan-erezia ereziilor, ecumenismul.

A practicat yoga şi apoi a vorbit împotriva ei.
E ca şi Augustin, în cartea sa "Confesiuni": trebuie să guşti păcatul, ca apoi să te şti feri de el.
Ce afirmaţie e asta?
Hristos a gustat păcatul ca să se ştie feri de el? Sfinţii Apostoli? Sfinţii Părinţi?
A preferat exilul Sfântul Ioan Gură de Aur, decât să îngăduie un compromis cât de mic, Împărătesei Eudoxia a Bizanţului, cu statuile ei din pieţele publice şi împopoţănările ei.
Şi pe urmă la presiunea poporului, l-a chemat înapoi, şi fiindcă Sfântul Ioan îi vorbea de alte păcate ale ei, la exilat din nou.
Şi din nou l-a adus înapoi şi el tot a continuat să vorbească împotriva păcatelor ei.
Şi din nou la exilat, pentru a treia oară, când a şi adormit în exil.

Nu ne jucăm cu lucrurile Sfinte.
Nu facem compromisuri.
Nu, niciodată.
Ca să fi sfânt, trebuie să respiri pe Hristos. Să ai Duhul lui Hristos. Să fi îndumnezeit.
Să vorbeşti împotriva ereziilor şi păcatelor. Să vindeci sufletele. Să le scoţi din carapacea lor şi să le dai la Hristos.
Trebuie să spunem Adevărul.
Nu să mergi din intuiţie, că ai văzut, vezi Doamne, că un om se uita suspect şi urât la tine, şi tu să-i spui: ei, mă mai consideri infractor?
Cum a făcut Arsenie Boca...
Gata! Ce minune, nu? E sfânt, ce să mai în sus şi-n jos... (ironie)
Nu. Asta nu-i sfinţenie, e intuiţie.
Ca să fi sfânt, trebuie să respiri iubire, blândeţe, smerenie, discernământ, dreaptă socotinţă, trezvie, nevoinţă, nopţi nedormite de rugăciune şi trup uscat şi istovit de post. Pentru Hristos! Pentru iubirea care o simţi de la EL. Pentru jertfă, răstignire, slujire. Sângele vârsat, la propriu, pentru Hristos şi pentru aproapele.
Nu, Arsenie Boca, n-a făcut aşa ceva.
S-a rugat doar în puşcărie, că asta făceau majoritatea. E bine ce făceau. Dar pentru ce apoi, a mers ani de zile în lume, umblând în maieu, ca ieromonah? De ce a făcut asta?
Dacă nu a colaborat cu securitatea, de ce i-au dat drumul din puşcărie aşa de repede?
Avea în lume cât era, ditamai şoldurile şi picioarele, dar spunea că ţine post. Atunci când ţi post, dar tu te saturi la fiecare masă de fasole, ăla nu-i post.
Sunt destule poze.
Dar vrem să le trecem cu vedere, să închidem ochii. De ce? Ba să-i deschidem larg, că dacă nu, mergem în iad. Şi se mai rupe o parte din Biserică şi devine eretică ecumenistă, cum s-a rupt şi la Marea Schismă, în 1054. Să nu fie!
Doamne fereşte-ne şi ai milă de noi, nu-i lăsa să ne doboare, că vrem să ne mântuim.
Nu asta-i sfinţenia şi postul.
Sfântul Ioan Gură de Aur, a făcut aşa ceva? Sfinţii adevăraţi şi mari, niciunul n-a făcut aşa ceva.
Hristos a făcut asta? Păi nu Hristos ne este exemplul suprem de urmat? Şi Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi?

Nu scriu cu ură, scriu cu durere, că sunteţi orbi. Există multă înşelare în Biserică. Trebuie să ne ferim de ea, şi să luptăm împotriva ei.
Vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, demonii şi ecumeniştii, care doresc unirea Ortodoxiei cu nebunia mincinoasă a ereziilor, luptă cu sete împotriva Bisericii şi a lui Mielului Hristos.
"După faptele lor îi veţi cunoaşte", scrie Scriptura.
Faptele părintelui Arsenie Boca? A îndrumat oamenii, a scris câteva scrieri ciudate, şi a pictat necanonic, cu un stil în exclusivitate, şi vădit al ereziei ereziilor, ecumenismul, o Biserică a lui Hristos.
Nu-i suficient să vedem faptele lui Arsenie Boca?
Ce caută un eretic pictat în Biserica fără erezie a lui Hristos, Ortodoxia?
Ce caută Sfânta Biserică Aghia-Sophia, unită cu Roma în picturile părintelui Arsenie Boca?
Nu sunt astea fapte strigătoare la cer?
Pentru asta să fie sfânt?

Citeam ieri din Vieţile Pustnicilor Palestinei, despre câtă nevoinţă şi dragoste a avut Sfântul Sava din pustia Palestinei, a construit 7 Mănăstiri, şi alte schituri, în locuri cu nisip şi pietre, prin pronie Dumnezeiască, a adus şi a scos din piatră seacă apă şi s-au populat acele locuri cu peste 10.000 de monahi.
Mânca rădăcini de plante ucate.
Şi a luptat aproape dându-şi viaţa, în faţa împăratului Anastasie al Bizanţului, care căuta transformarea Bisericii din Ortodoxă, în Monofizită, făcând-o eretică.
A mers la el, a vorbit personal cu el, şi Duhul Sfânt, prin gura Sfântului Sava, i-a schimbat mintea Împăratului, i-a dat Adevărul, că a primit şi 2000 de galbeni de aur, la plecarea lui, din mâna Împăratului Anastasie, bani cu care a mai construit un schit şi a împărţit mai mult monahilor, pentru mâncare.
Şi iar şi-a schimbat mintea, devenind eretică monofizită.
Că a murit Împăratul Anastasie, fugind prin palat, alergând şi ascunzându-se de fulgerele care îl căutau în fiecare cameră, la propriu, murind trăsnit de fulger, în Palatul lui, de la Constantinopol.
Citiţi în carte, să vedeţi cum arată Sfinţii lui Hristos ! Cum vorbesc şi ce fac.

Ăsta Sfânt! Sava al Palestinei! Doamne iartă-mă că zic "ăsta".
Nu Arsenie Boca.
Sfântul Nicolae Velimirovici Sfânt. Sfântul Vasile de la Poiana Mărului Sfânt. Sfântul Iustin Popovici Sfânt. Sfântul Paisie Velicikovski Sfânt. Şi mulţi alţii.

Asta-i cartea:



Hristos în mijlocul nostru.

În prealabil postat de cristirg

De aici au apărut mai multe abateri.
De pildă:
– când susține în Cărarea Împărăției că sufletele au preexistat și s-au îmbrăcat într-un trup cu gene recesive la zămislire, afirmă origenismul;

Unde mai exact? Un citat, o pagină?

• "Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a Lui Dumnezeu." (pg. 236 Cărarea Împărăţiei - părintele Arsenie Boca)

În prealabil postat de cristirg

– tot acolo scriind că omul este determinat de destin, chiar și el genetic, susține protestantismul;

• "Viaţa o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne mişcăm şi suntem. Adică Dumnezeu este izvorul, susţinătorul şi rostul sau destinul vieţii noastre. Dacă mergem aşa, potrivit acestora, avem viaţa asigurată de Dumnezeu, temelia ei; dacă nu urmăm aşa, ci încâlcim viaţa noastră în toate fărădelegile şi spurcăciunile, care îndrăcesc şi sufletul şi trupul şi o ducem aşa vreme îndelungată, atunci Dumnezeu se desface din viaţa noastră." (pg. 98, Cărarea Împărăţiei )

În prealabil postat de cristirg

– în aceeași scriere susținând că Domnul că are natură teandrică (creştinismul are ca bază
dogma hristologică a naturii teandrice) se mărturisește monofizit;

O sursă, un citat?

În prealabil postat de cristirg

– în aceeași carte zicând că Mântuitorul s-a întrupat în persoană omenească își arată, poate fără să cunoască de fapt dogmele Ortodoxe, afiliația la nestorianism;

• "Iată ce mare e sfatul Sfintei Treimi: ca Unul din Treime să se facă om pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ceea ce e totuna cu crearea firii din nou. Mântuitorul, omeneşte, a mers şi merge înaintea noastră, făcându-Se cărare de la om la Dumnezeu. Nu putem rămâne decât uimiţi de dragostea pentru înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, personificate în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul." (pg. 34, Cărarea Împărăţiei )

• "Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit - afară de păcat - şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca Om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci... un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului: Dumnezeu însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni..." (pg. 14, Cărarea Împărăţiei )

• "Până aci se înţelege şi nu se prea înţelege drama desăvârşirii persoanei omeneşti. Şi fiindcă aceasta nu s-a prea putut înţelege, urmări şi realiza, a fost nevoie ca Dumnezeu să creeze omul a doua oară şi, prin creştinism, să-l facă în stare de această înţelegere şi realizare a desăvârşirii sale personale. Această desăvârşire urmărită şi aşteptată de Dumnezeu de la om, ni s-a revelat, ni s-a dat de model în persoana clară şi reală a lui Iisus Hristos, a Dumnezeu-Omului. De aceea El e Calea şi naturală şi supranaturală a desăvârşirii. Iisus Hristos nu avea nevoie de mântuirea Sa, dar fară pogorârea Sa, în trup de om recreat, născut afară de calea păcatului, mântuirea noastră ar fi fost cu neputinţă; ori noi eram şi suntem cei ce avem nevoie de mântuire. Deci pentru iubirea de oameni a lui Dumnezeu, simţită de noi ca o credinţă arzătoare de mântuire, ni s-a arătat şi ni s-a dat ca model de viaţă persoana reală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El e pentru noi oamenii măsura desăvârşirii. Atât doar că modelul revelat trebuie urmat. Căci, dacă Dumnezeu a tăcut totul pentru mântuirea noastră, aceasta nu însemnează ca noi să ne dedăm lenei, pentru că a făcut Dumnezeu totul şi noi nu mai avem de făcut nimic. Dumnezeu a făcut totul din partea Sa, anume: S-a micşorat pe Sine şi S-a făcut om adevărat, întru totul asemănându-se nouă, afară de păcat, ca să ne arate cărarea cu lucrul şi cu persoana Sa. El era şi Dumnezeu adevărat, dar a mers omeneşte pe calea cea nouă. De aceea, calea mântuirii o numim calea lui Dumnezeu, pentru că, cel dintâi, El a mers pe ea."
[.....]
E bine de observat că Iisus Hristos, întrupat în om adevărat, a biruit pe diavolul ca om, iar nu ca Dumnezeu; căci cu puterea de Dumnezeu, ca fulgerul l-a aruncat din ceruri. Iisus a venit să se lupte cu diavolul, ca om adevărat, întrucât numai aşa ne putea împinge la toată îndrăzneala câtă trebuie; iar câştigând - ca om - o biruinţă desăvârşită asupra lui, biruinţa ne-a dat-o nouă, în dar, dar numai dacă ne luptăm şi noi ca El. Cu biruinţa Sa, Mântuitorul ne-a învăţat şi pe noi meşteşugul războirii, ne-a dat cunoştinţa şi ne-a dat şi puterea. Deci El e meşteşugul, cunoştinţa şi puterea; El e modelul de luptă, cât ţine cărarea. Mântuitorul de aceea a şi venit, ca să sfărâme lucrurile diavolului şi să surpe stăpânirea lui în care ţinea pe oameni. Astfel, când L-a ispitit, în Pustia Carantaniei, ca să facă din pietre pâini, căci flămânzise, El l-a bătut cu Scriptura, zicând: " Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu"! Dar diavolul n-a renunţat la luptă, ci L-a ispitit iarăşi cu strălucirea tuturor împărăţiilor pământului - cu slava puterii politice - zicând Domnului: "Ţie îţi voi da toată puterea şi strălucirea ei, căci mie-mi este dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu te vei închina mie, toată ţi-o dau Ţie". Privitor la aceste cuvinte semeţe ale ispititorului, Sf. Ciril al Ierusalimului se întreabă dacă a minţit Satana atunci, sau, silit de prezenţa lui Dumnezeu, a spus adevărul? Ci răspunzând Iisus, l-a bătut, grăind din Scripturi: "Scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai pe El unul să-L slujeşti". Când s-a văzut diavolul bătut din Scripturi a luat şi el Scriptura, căci ştie şi el Scriptura, însă diavoleşte, deoarece mintea lui, fiind nebună, strâmbă înţelesul oricărui cuvânt, de vreme ce el nu stă în adevăr, ci în minciună. Aşa, îl duce pe Iisus pe aripa templului din Ierusalim, zicându-I: "Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci este scris că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să Te izbeşti cu piciorul de vreo piatră". Atunci Iisus i-a tăiat scurt şi ispita aceasta, răspunzându-i: "S-a zis în lege să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!" Şi după ce sfârşi toată ispita, diavolul se duse de la El până la o vreme. Semn că a mai venit şi sub altă formă." (pg. 26-28, Cărarea Împărăţiei )