Datoria crestinului fata de semenii sai

[AlinB]

În prealabil postat de delia31

Adica exact genul de om aflat in pericol de moarte, care nu doreste sa fie salvat, de care spunea Alin. Esti de acord ca exista si de astia. Nu?

Uneori poate ca nu vrea.
Dar alteori, poate ca potentialii salvatori n-au reusit sa ajunga la inima si mintea lui.

Oricum, indiferenta e nasoala, mult mai nasoala decat a incerca sa faci ceva si sa nu reusesti.

[delia31]

În prealabil postat de AlinB

Uneori poate ca nu vrea.
Dar alteori, poate ca potentialii salvatori n-au reusit sa ajunga la inima si mintea lui.

Oricum, indiferenta e nasoala, mult mai nasoala decat a incerca sa faci ceva si sa nu reusesti.

Si am ajuns iar la intrebarea initiala. Ce sa faca Alex ca sa ajunga la inima si mintea lui?

[AlinB]

Ti-a spus ca nu mai este interesata de discutie.

În prealabil postat de alex190

Delia31, e interesanta chestia asta cu "patologia credintei".De gandit.In rest, eu am iesit din discutia asta.Continuati voi, daca vreti.

Iar noi nu cunoastem cazul.

Case closed.

În prealabil postat de AlinB

Ti-a spus ca nu mai este interesata de discutie.



Iar noi nu cunoastem cazul.

Case closed.

E o situatie ca multe altele.Depresie din adolescenta, poate chiar copilarie.Nu are prea mult sprijin in cei din jur.Nu poate avea un serviciu stabil, tot din cauza depresiei si poate din cauza tratamentului.Se simte foarte singur, isi doreste o familie, insa pe langa fatul ca si-a pierdut increderea in toti apropiatii si mai ales in sine, nici viitorul lumii in care traim nu anunta vremuri mai bune etc.

În prealabil postat de AlinB

Ti-a spus ca nu mai este interesata de discutie.

Mai sunt interesata de subiect, doar ca deocamdata s-a cam spus esentialul si altceva nu mai stiu ce as putea adauga.Pentru ca intr-adevar, pe langa pasii cunoscuti( psiholog/psihiatru, parintele duhovnic, grup de suport, familie, prieteni etc), mai e si vointa fiecaruia.Ce poti face daca cineva, dupa toate astea tot nu gaseste o motivatie, un sens existential?Oricat ar fi de greu, trebuie sa incerce si el, altfel banuiesc ca nu se poate.Sunt multi oameni care au reusit sa depaseasca situatii cel putin la fel de grele.

Nu caut o solutie magica.Speram doar sa fie pe aici forumisti care au trecut cu bine prin situatii asemanatoare( sau care cunosc cazuri asemanatoare) si care sa isi impartaseasca experienta acumulata de-a lungul timpului.Mie imi vin in minte cativa oameni, contemporani cu noi, (parintele Serafim Rose, parintele Rafail Noica, N. Steinhardt, cu al sau "Jurnal al fericirii"), care si-au aflat mangaierea in credinta, dupa o copilarie si o tinerete marcata de suferinta interioara si indoieli.Genul asta de exemple si marturii asteptam.

[Samy02]

Psihologul m-a umilit, psihiatrul mi-a umplut sertarul cu medicamente, pe care am renunțat a le mai lua, datorită efectelor secundare pe care le resimt și acum. Mi-a rămas doar preotul duhovnic si cei câțiva oameni din jurul meu care mă sprijină și cărora le mulțumesc.
Da, cred cu tărie că poți schimba pe cel de lângă tine , indiferent dacă îți este prieten sau amic, rudă sau vecin, am citit undeva că Dumnezeu nu te întreabă câți metri pătrați are casa ta, ci câți oameni ai adapostit în ea....mâine mai îmbătrânesc cu un an, dar vreau să cred în oameni și să-i văd frumosi și luminoși.Mă iertați dacă v-am supărat cu ceva.

În prealabil postat de Samy02

Psihologul m-a umilit, psihiatrul mi-a umplut sertarul cu medicamente, pe care am renunțat a le mai lua, datorită efectelor secundare pe care le resimt și acum. Mi-a rămas doar preotul duhovnic si cei câțiva oameni din jurul meu care mă sprijină și cărora le mulțumesc.
Da, cred cu tărie că poți schimba pe cel de lângă tine , indiferent dacă îți este prieten sau amic, rudă sau vecin, am citit undeva că Dumnezeu nu te întreabă câți metri pătrați are casa ta, ci câți oameni ai adapostit în ea....mâine mai îmbătrânesc cu un an, dar vreau să cred în oameni și să-i văd frumosi și luminoși.Mă iertați dacă v-am supărat cu ceva.

O intrebare prieteneasca: pe dvs. a reusit cineva sa va schimbe?Sau dvs. ati reusit sa schimbati pe cineva?Daca da, spuneti-mi si mie cum ati reusit, ca eu am incercat asta toata viata cu cei din jurul meu, si nu mi-a iesit nici macar o data.Ba mai mult am fortat lucrurile si le-am(ne-am) agravat starea.Personal, cred ca ultimul cuvant si decizia hotaratoare apartine celui in cauza, care vrea( sau nu vrea) schimbarea.Cei din jur, pana la urma nu pot decat sa il accepte( sau nu) asa.In nici un caz sa isi asume meritele sau culpa pentru schimbare/neschimbare.
"La multi ani!" , pentru ziua de maine(daca am inteles bine).
Imi pare rau pentru experientele triste cu psihologul/psihiatrul.Si dansii sunt tot oameni, uneori avem asteptari nerealiste, uneori mai gresesc si ei(cam des la noi in tara, dar asta e)..Pana la urma, cei mai buni medici/psihologi trebuie sa ne fim tot noi.Si euam avut intamplari triste in ultimii ani, referitor la mediul medical.

[Samy02]

multumesc frumos