Predica de azi

[Dalian]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

A trimis vazatori cu duhul sa profeteasca. Mai tarziu, la Fatima, a trimis-o pe insasi Maica Sa, care ne-a cerut lucruri simple. Sa spunem Rozariul. Sa ne convertim. Papa si episcopii sa consacre Rusia Inimii Imaculate. Ei bine, noi nu ascultam ce ne spune Dumnezeu. Papa si episcopii nu fac consacrarea Rusiei. Credinciosii nu practica devotiunea Rozariului. Prea putini sunt cei care asculta de lucrurile, totusi, foarte simple pe care le cere Dumnezeu ca sa ne vindecam de lepra. De aceea, prin viziune mistica, micii pastori de la Fatima au vazut cum sufletele cad in iad "asa cum cad fulgii de zapada pe pamant".

Sper ca nici un om cu scaun la cap nu poate crede aiurelile de la Bernadette, Fatima sau Medjugordje, "€žprofeţii"€ debitate in transa de niste copii fara minte. E clara interventia lui scaraoschi in toate aceste dorinte de marire si de cucerire a Rusiei. Faptul că zeci de mii, dacă nu milioane de romano-catolici (inclusiv câţiva papi) au fost înşelaţi atat de usor de niste copii, este o mărturie că Duhul dreptei socotinţe a părăsit definitiv Biserica Romano-Catolică.

[Mihailc]

Părintele Constantin Galeriu - Cuvânt la "Învierea fiului văduvei din Nain" (în documentul ataşat)

[Mihnea Dragomir]

Din predica de azi am retinut ca lucrarea lui Dumnezeu are ordine, frumusete si armonie la toate nivelurile la care o cercetam. Aici este inca o deosebire intre felul in care creeaza Dumnezeu si felul in care creeaza oamenii. Daca vom lua o lucrare a unui creator uman oricat de mare si ii vom analiza alcatuirea, daca vom lua, bunaoara, Gioconda lui Da Vinci si o vom analiza la microscop, vom vedea tuse groase. Defectiuni. Dizarmonie. Inadvertente si imperfectiuni. Acelasi lucru daca vom face analiza literara a unui poem, analiza stilistica a unui discurs. Opera umana iese, cumva, distrusa de analiza. Nu asa stau lucrurile cu opera lui Dumnezeu. Un mineral, o bucata de roca de exemplu, este splendida daca o privim la microscop. Vom descoperi frumusete, ordine, armonie, perfectiune in structura cristalina. Muschiul unui om are, la microscop, o splendoare inca mai mare decat la nivel macroscopic. Este frumoasa lumea vazuta de pe pamant ? Ei bine, e splendida si daca o privim din spatiu. Indiferent daca este vazuta cu telescopul sau cu microscopul, rezultatul analizei creatiei lui Dumnezeu este frumusete, ordine, armonie.

De aici, intelegem de ce stihiile naturii, calamitatile, boala, moartea si tot ceea ce numim "rau" cu un termen comun nu fac parte din opera lui Dumnezeu. Sunt tolerate de Dumnezeu, au loc cu buna lui stiinta ori poate chiar la chemarea Lui, dar nu sunt, propriu-zis, rezultat al lucrarii Marelui Artist. Acestea sunt rezultatul pacatului. De aceea Dumnezeu uraste pacatul, fiindca rezultatul pacatului este introducerea unei dezordini in splendoarea creatiei lui Dumnezeu. Si, daca iubim creatia lui Dumnezeu, daca iubim lumea cu ce are ea mai splendid, daca iubim rezultatul cel mai inalt al creatiei vizibile, adica oamenii, daca ne iubim pe noi insine, atunci inseamna ca trebuie sa uram ceea ce aduce dezordine in lume, ceea ce o alieneaza de la splendoarea divina.

[cristiboss56]

Iubiti credinciosi,
Sa dam slava lui Dumnezeu ca ne-a rinduit pe Sfantul Apostol Andrei sa ne crestineze si sa ne uneasca cu Hristos prin Botez si pocainta. Sintem o tara crestina de origine apostolica. Sa ne facem vrednici de aceasta tara. Sa pastram cu sfintenie poruncile Domnului scrise in Sfinta Evanghelie si propovaduite de Apostoli. Fara povatuitori nu ne putem mintui si fara preoti buni ratacim calea pocaintei. Dar daca ascultam de Domnul, ascultam si de Biserica.

Sfantul Apostol Andrei ne-a crestinat si a savirsit prima Sfinta Liturghie pe pamintul Romaniei. El ne-a eliberat de demoni si de patimi si ne-a unit cu Hristos prin jertfa si Liturghie. El ne-a invatat cum sa ne mintuim prin smerenie, prin rugaciune si prin iubire.

Sa ascultam de Sfintii Apostoli ca de Insusi Hristos. Sa ascultam de episcopi si de preoti ca de Apostoli, ca ei vor da seama pentru sufletele noastre. Sa nu lipsim de la biserica in sarbatori, ca aici este Hristos cu toti sfintii. Aici este mintuirea noastra, bucuria noastra, viata noastra. Sa nu ascultam pe trimisii lui antihrist, care se leapada de Biserica, de Cruce si de toate cele sfinte.

Apoi sinteti datori sa invatati copiii frica Domnului. Sa faceti misiune si apostolat prin scoli, prin spitale, prin casele crestinilor, prin milostenii si carti sfinte ortodoxe. Dar mai ales in casele dumneavoastra.

Sa traim cu Hristos, sa ajutam la mintuirea copiilor nostri si a celor din jur si nimic sa nu facem fara episcop, fara preot, fara duhovnic. Ei sint apostolii nostri pe pamint. De vom face asa, vom dobindi mintuirea sufletelor noastre, cu rugaciunile Maicii Domnului si ale Sfantului Apostol Andrei. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

[Mihailc]

Predică rostită în această dimineaţă.... Să luăm aminte!

https://www.youtube.com/watch?v=MmJ-...ature=youtu.be

[cristiboss56]

„ Zahee, grăbeşte de te pogoară, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân!"
Scena minunată pe care Sfânta Evanghelie de la Sfântul Evanghelist Luca, la capitolul XIX, 1-19, ne-o înfăţişează astăzi spre duhovnicească zidire, se petrece în oraşul Ierihon. Mântuitorul Iisus era în trecere prin această aşezare evreias*că, înconjurat ca de obicei de mulţime mare de popor, dornică să vadă cu ochii proprii lucrurile peste fire ce le săvârşea şi setoasă să-I asculte învăţăturile admirabile. La porţile oraşului dăduse ve*dere unui orb ce până atunci şezuse cerşind lângă cale şi care pri*mind lumina ochilor, „a mers după Dânsul, mărind pe Dumne*zeu”(Luca XVIII, 43), fiind pentru toţi dovadă evidentă a puterii dumnezeieşti pe care Iisus Hristos o avea asupra firii văzute şi umplând sufletele tuturor de cel mai cald entuziasm şi de cea mai simţită admiraţie pentru Fiul Mariei.
În Ierihon trăia un om cu numele Zaheu. Acesta, mic de statură, pe cât era de bogat, pe atât era de păcătos. El era mai marele va*meşilor, adică era căpetenia acelora care încasau dările pe care evreii erau datori a le plăti stăpânirii romane, care nu cu mult îna*inte, îşi întinsese puterea şi asupra pământului sfânt al făgăduin*ţei. Deşi practica o îndeletnicire din cele mai urâte de popor, fiind direct în slujba puterii înrobitoare şi dijmuind mai ales şi cu mai multă asprime pe cei de jos, pe cei mici şi fară apărare, adică pe săraci, pe orfani şi pe văduve, şi aceasta facând-o nu atât în folo*sul vistieriei statului, cât mai ales în al pungii proprii – aceasta explică bogăţia mare a lui, ca şi păcătoşenia sa - Zaheu era fară îndoială, fruntaş între fruntaşii oraşului, fiindcă era foarte bogat. Căci, îndeobşte, se ştia, că respectul, consideraţia de care te bucu*rai, poziţia socială pe care o aveai, erau în directă legătură şi pro*porţie nu cu cinstea şi omenia vieţii tale, nu cu caracterul pe care-l aveai, nu cu virtutea pe care o practicai şi nici chiar cu ştiinţa şi priceperea de care dădeai dovadă, ci cu averea sau cu starea mate*rială pe care te rezemai.
Fără îndoială că Zaheu va fi auzit despre Mântuitorul, al cărui nume era rostit cu atâta veneraţie şi devotament de mulţime şi că*ruia îi cântau osanale toţi cei mântuiţi din tot felul de neputinţe, Desigur, va fi auzit despre acest misterios galilean, care, deşi Se comporta ca un om adevărat, trăia ca un înger, vorbea ca un heru*vim şi făcea semne şi minuni mai mari şi mai multe decât orice profet al legii celei vechi.
În inima rece a acestui bogat înrobit de avere, începe să mi*jească o dâră de lumină, în sufletul său înrăit de păcate începe să se înfiripeze, să încolţească o dorinţă de evadare din rău înspre bine, din păcat spre virtute: Zaheu, mai marele vameşilor şi păcă*tosul păcătoşilor, vrea să-L vadă pe Mântuitorul Iisus.

Şi atunci, ca să-şi poată astâmpăra curiozitatea şi ca să-şi poată potoli imboldul lăuntric tainic ce-l mâna spre Mântuitorul, fară să ţină seama că nu se cădea ca el, Zaheu, marele bogătaş, el, omul respectat şi cinstit de concetăţenii săi, el, om în toată firea, să re*curgă la expediente copilăreşti pentru a-şi ajunge scopul, Zaheu, ştiind pe unde avea să treacă Mântuitorul Iisus, negăsind alt chip spre a-L vedea, „aleargă înainte, se suie într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă”. Călcând deci în picioare or*goliul personal de om matur, de om bogat şi cu vază, nesocotind judecata oamenilor - care pe bună dreptate ar fi putut râde de el, văzându-l cocoţat în pom, asemenea pruncilor - Zaheu îşi potoleşte dorul năvalnic al sufletului de a-L cunoaşte pe marele Rabi.
Văzându-l în pom, privindu-L cu atâta dor şi cu atâta iubire, Mântuitorul îi spune: „Zahee, grăbeşte de te pogoară, căci astăzi, în casa ta trebuie să rămân”. Era firesc să fie aşa: Mântuitorul nu putea trece nepăsător prin faţa unui om care dorea cu atâta ardoa*re să-L cunoască şi în sufletul căruia încolţise speranţa izbăvirii din păcate; Zaheu era bolnav sufleteşte, el dorea să fie vindecat, iar Iisus venise să vindece pe cei ce sufereau de asemenea boală. Coboară prin urmare, Zahee, căci Mântuitorul va tămădui nu nu*mai casa sufletului tău ci casa ta întreagă!
Atât de rodnică a fost întâlnirea dintre Mântuitorul Iisus şi Za*heu, încât din om păcătos, Zaheu devine om drept; atât de totală şi de perfectă a fost întoarcerea lui de la păcat la adevăr, de la ne*dreptate la adevărata trăire, încât el, de la început, se debarasează de balastul ce-l lega de trăirea pământească păcătoasă, nelăsându-l să se înalţe spre culmile binelui şi ale virtuţii şi care era în acelaşi timp, izvorul, celor mai multe păcate ale sale: avuţia sa prea mare. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: „Iată jumătate din averea mea o dau săracilor”. Şi fiindcă în meseria lui fusese necinstit, îmbogăţindu-se pe căi nedrepte şi nu prin muncă cin*stită, el vrea să repare orice pagubă pe care ar fi cauzat-o altora: „şi de am nedreptăţit pe cineva cu ceva, îi întorc împătrit”. În faţa unei atari întoarceri de la rău la bine, de la nedreptate la dreptate, de la păcat la virtute, Mântuitorul nu are altceva de adăugat decât: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta fiul lui Avraam este. Căci a venit Fiul Omului să caute şi să mântu*iască pe cel ce era pierdut”
E încă viu în mintea noastră praznicul luminat al Naşterii Domnului şi inima noastră simte încă parfumul sfânt ce s-a răsăpândit din ieslea peşterii din Betleem, care a văzut marea minunea înomenirii lui Dumnezeu şi care a cuprins în ea pe Dumnezeu cel făcut Prunc. Răsună în inimile credincioşilor glasul prooroci*lor, plin de nădejdea aşteptării, care cereau de la Domnul să tri*mită mai repede pe Cel aşteptat de neamuri şi apoi cântarea plinî de bucurie că Hristos S-a născut pe pământ. Da, Hristos S-a năs*cut în lume, a intrat fară zgomot şi fară pompă în această lume, facându-Se cetăţean al ei, fară putinţă de a mai fi izgonit din ea: nici răutatea păcatului, nici nedreptatea oamenilor nu vor mai reu*şi să-L alunge de pe acest pământ, în care crucea pătimirii Sale sfinte a fost adânc înfiptă, iar El pironit cu cuie pe ea. El a rămas cu noi în Biserica Sa, căci ne-a zis: „Iată, Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacurilor”.El trăieşte în noi prin credinţa noastră în El; El trăieşte şi va trăi în iubirea sufletelor cu adevărat creştine. Mântuitorul continuă să fie în mijlocul nostru, în bisericile noas*tre modeste, în chipul tainic al Sfintei Euharistii, al Sfintei Împăr*tăşanii, rob al iubirii Sale nemărginite pentru noi, oamenii. Căci ce altceva este trupul şi sângele Domnului, pe care-L mărturisim la Sfânta împărtăşanie, decât acelaşi Hristos, născut din femeie şi mort din iubire pentru oameni, care în chip nevăzut şi totuşi real, a rămas cu noi, fraţii Săi iubiţi?
Mântuitorul Iisus Hristos a fost şi rămâne dorinţa fierbinte a su*fletelor cu adevărat iubitoare de Dumnezeu. Acestea, asemenea lui Zaheu din Evanghelie, au dorit şi doresc să-L vadă, să-L audă, să-L cunoască şi să-L înţeleagă, pentru ca apoi să urmeze întru totul voia Lui sfântă, poruncile Lui mântuitoare şi pilda vieţii Sale minunate. Sufletele cele alese au un singur dor, doresc un singur lucru: pe Dumnezeu, pe Mântuitorul Iisus Hristos: „Sufletul meu e însetat după Domnul, precum cerbul spre izvoarele apelor” - zice psalmistul. Iar marele iubitor de Hristos, Bernard de Clairvaux, spune: „De mii de ori pe zi Te doresc, Iisuse al meu; când vei veni? Când îmi vei da bucuria ca să mă hrănesc din Tine? O, Iisus, rege minunat, biruitor prea nobil, dulceaţă de nespus! Când cercetezi sufletul nostru, atunci îi izvorăşte adevărul, atunci el calcă în picioare vanitatea lumii şi arde de iubire divină! O, Iisus, dărnicie divină, bucurie minunată a inimii, bunătate de nepătruns, iubirea Ta să mă topească! Iisuse al meu prea dulce, speranţă a sufletului care suspină, pe Tine Te caută lacrimile pioase, pe Tine Te cheamă suspinările intime ale inimii... pentru Tine, O, Iisuse, eu lâncezesc de iubire!” Iar „Imitaţia lui Hristos”, această carte de aur, spune: „A fi cu Hristos e raiul prea dulce; a fi fară El, iadul”!
Prin urmare: eşti flămând? Doreşte-L pe Iisus, căci El e pâinea îngerilor, mama care cuprinde toată dulceaţa. Eşti însetat? Do*reşte-L pe Iisus; El e izvorul apei celei vii, din care dacă va bea cineva, nu va mai înseta în veci; El e vinul care îmbată sufletul şi care face să încolţească feciorelnicii. Eşti bolnav? Doreşte-L pe Iisus, căci El e adevăratul doctor şi adevărata ta tămăduire. Iubeşti frumuseţea sau fugi după avuţii? El însuşi e frumuseţea şi oceanul tuturor comorilor. Doreşti un prieten adevărat? Hristos e cel mai bun prieten al sufletului tău. Eşti păcătos? Cheamă-L pe Iisus; El te va izbăvi, căci a murit pentru tine. Cere-I ajutor, căci El a în*vins pe diavolul, lumea, trupul, moartea şi a potolit mânia Tatălui Său. Doreşti să stărui în bine? Ia-L de model pe El, căci El e ca*lea, adevărul şi viaţa şi cine îl urmează, nu umblă în întuneric. Doreşte-L pe Iisus, suspină după Iisus, fă tot ce poţi ca să ajungi la El; în El vei afla toate bucuriile şi desfătările!
Iisuse Hristos, care bine ai voit a sfinţi casa lui Zaheu prin pre*zenţa Ta şi sufletul lui l-ai curăţit prin harul Tău, fă ca mintea mea să-Ţi creadă Ţie totdeauna, inima mea să Te dorească mereu, iar voinţa mea să fie supusă poruncilor Tale sfinte! Fă-mă să Te iubesc mereu, să Te caut pretutindeni şi să-Ţi slujesc totdeauna, pentru ca apoi Tu să fii fericirea mea în viaţa cea veşnică. Amin!
Sursa: Pr. L Vesa,

[cristiboss56]

O predica de exceptie !
http://www.crestinortodox.ro/predici...ce-123259.html