Bigotism

[sophia]

Si totusi se schimba Florine. Se schimba oamenii si imprejurarile.
Asculta pe cei care au o anumita experienta de viata.

Exista oameni care au dus o anumita viata si au avut o profesie, chiar familie si brusc, dintr-o situatie speciala au schimbat macazul radical. Uite exemplul lui Dragos Paslaru si inca vreo 2-3 fosti actori care au devenit calugari brusc, chiar in Athos (cea mai aspra calugarie).

Exista oameni care isi schimba profesia radical, altii care pleaca in alta tara si o iau de la capat in cu totul alt mod.

Unii se distreaza si joaca fotbal si fac nu stiu ce sport pana la o varsta, apoi renunta. Isi fac familie, copil.

Exista oameni care tarziu in viata incep ceva cu totul nou: un sport, un instrument, una sau mai multe limbi straine.

Exista oameni care brusc se dedica mult credintei si bisericii, asa cum nu au facut-o pana atunci, iar altii dimpotriva renunta. Exista motive si motive.

Nu mai spun de motive medicale care schimba complet viata unui om.

Exista si oameni care trec prin situatii grele si necazuri si din neputinta, nestiinta, slabiciune, etc. o iau pe cai gresite, desi fusesera oameni de treaba pana atunci.
Sau altii care nu o iau pe cai gresite dar se schimba totusi enorm: nu mai socializeaza, nu mai ies, nu se mai distreaza, nu mai pot fi ca inainte.

Si legat de casatorie: stiu oameni care au divortat dupa 20-30 de ani de casnicie frumoasa. Ceva n-a mai functionat.

Ma gandesc si eu de multe ori la ceea ce scrie acolo la Corinteni despre iubire (cel mai frumos citat al ortodoxieie!). Da, asa ar trebui sa fie. Si totusi uneori te trezesti ca nici cea mai grozava iubire nu este perfecta si sigura.

Si exista oameni care iti arata brusc alta fata, pe care n-o stiai si te dezamagesc cumplit. Dupa ani de iubire, sau de prietenie stransa, sau chiar rude, de sacrificii. Si relatii pe care le considerai de piatra, se sfarama intr-o clipa.

Sigur, multi gresesc la alegere si sigur, multe lucruri nu se schimba sau nu ar trebui sa se schimbe. si totusi te trezesti cu surprize.
Totul este o loterie in viata.

Cei la care rezista casnicia 20, 30, 50, 60 de ani si fac ceva pentru asta. Fac un efort s-o mentina. Singura nu se mentine. Si mai ales fac compromisuri, renunta in favoarea celuilalt, a copiilor. Fericire suprema nu exista. Nu rezista casnicia numai cu iubire.

De aceea eu (si altii vad) isi pun mereu problema cum sa-si imparta viata si sufletul - sa mearga si la biserica si sa-si vada de credinta asa cum trebuie si sa-si pastreze si casnicia si copii si serviciul.
Vad exemple pe alt fir: oameni care sunt si medici si preoti si au si familie, in acelasi timp. Dar nimeni nu spune cum reuseste asta si ce procente dau fiecarei parti. Concret. Cum reusesc si cand.
Cand au ore la spital, sau cabinet, cand slujesc la biserica, cand sunt duhovnici, cand se ocupa de familie si de ei insisi (ca si asta mai trebuie).