Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Părinte Vasile, dacă aveţi bunăvoinţa de a ne spune, de vreme ce am văzut că este nevoie ca părinţii să îi informeze primii pe copii în privinţa sexualităţii, care dintre cei doi părinţi trebuie să-şi asume această răspundere? Şi de la ce vârstă este copilul pregătit să primească o asemenea informare?

Întâi de toate, educaţia sexuală nu este ceva care se face la rece, pe nepusă masă, cum am zice: „hai copile să vorbim despre sexualitate”. De obicei se face în forma pe care însuşi copilul o dă şi care poate diferi în funcţie de vârsta şi de temperamentul lui. Acum, cine o face? În principiu, părintele care este întrebat. Adică nu este bine să se eschiveze şi să paseze tema celuilalt părinte. Este o temă la care fiecare părinte este capabil să răspundă cele ce sunt necesare.
Desigur, copiii obişnuiesc să se adreseze părintelui de acelaşi sex cu ei, mai ales când cresc şi ajung la adolescenţă. Pot însă întreba pe oricare dintre părinţi. Dacă există multe întrebări la care ne este greu să răspundem, putem cultiva ideea ca băiatul să vorbească mai amănunţit cu tatăl, iar fata cu mama, dar asta nu cu tendinţa de a evita noi înşine dialogul.
Care ar putea fi întrebările? Depinde de vârstă. Copiii cei mici întreabă despre diferenţele anatomice pe care le observă la fraţii de alt sex. Copiii mai mari, dar rămânem la vârsta copilăriei, pot întreba de ce există aceste diferenţe anatomice. Aici explicăm că aceste diferenţe vor ajuta mai târziu bărbatul şi femeia să dobândească copii. Un principiu de bază este să răspundem copilului la ce ne-a întrebat, nici mai mult, nici mai puţin.
(Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, traducere de Pr. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 67-68)

[cristiboss56]

De fiecare dată când vrei să mergi la biserică, să fii consecvent la cele ce ne îndeamnă credința noastră, să ai grijă să nu uiți că mergi la palatul însuflețit al Celui Preaînalt. Acolo este Tronul lui Dumnezeu. Acolo răsună neîncetat imnul îngeresc: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot!... Așadar, ai grijă cum mergi la biserică și cum intri în ea! Ai grijă ca sufletul tău să fie curățat de minciună, de ură, de dușmănii și răutăți, de dorințe spurcate. Să porți haine simple și umile - nu excentrice și nu potrivite întâlnirilor lumești. Să intri în biserică cu frică de Dumnezeu, cu smerenie, cu iubire. Dacă vei merge în acest fel, să știi că ești fericit și chiar foarte fericit și în viața aceasta pământească. Și vei fi încă mai fericit și foarte fericit în viața cea veșnică!
Sfantul Maxim Grecul

[cristiboss56]

Cum se desfăşoară o spovedanie corectă? Omul îşi mărturiseşte păcatele sau preotul îl întreabă? Sau şi una şi cealaltă? Şi una şi cealaltă, desigur. Cei care au exerciţiul spovedaniei, ştiu ce să spună. Se analizează, îşi scrutează lăuntrul, îşi semnalizează căderile care îi chinuie şi îi apasă, şi atunci le mărturisesc. Funcţia preotului este să-l ajute, să-l întrebe: „...dar în problema cutare cum stai? Dar relaţia cu ceilalţi cum merge?”Însă cea mai importantă misiune a preotului este să-l ajute să înţeleagă izvorul căderii, cauza sufletească, partea mai ascunsă.
(Pr. prof. dr. Constantin Coman )

[cristiboss56]

Sfântul Ioan Casian zice că nu avem voie să ne mâniem nici pentru pricini drepte nici pentru nedrepte, pentru că mânia întunecă mintea. Aşa cum beţia întunecă mintea, tot aşa şi mânia întunecă mintea. Când eşti gâlcevitor, când eşti pornit, nu te mai gândeşti la ce ar trebui să te gândeşti, ci ai un fel de întunecare de minte. Şi face o comparaţie Sfântul Ioan Casian spunând că aşa cum dacă îţi pui pe ochi o foiţă de plumb sau de aur, e tot atâta, că tot nu vezi, tot aşa şi când te mânii şi pentru pricini drepte şi pentru pricini nedrepte, tot nu-i bine, pentru că nu ai limpezime de minte. Şi soluţia lui când e vorba despre mânie este aceasta: să nu te mânii nici pentru pricini drepte, nici pentru pricini nedrepte. De altfel, dacă dizolvi pricinile mâniei, la mânie nu mai ajungi. În Antologia Sanscrită se spune: „Mânia în oamenii cei buni se naşte moartă, se topeşte. În cei cuminţi un ceas trăieşte. În semidoct trăieşte lung: cinci ani în proştii cei din gloată, iar în mişei viaţa toată”. Mânia de fapt are multe chipuri, are multe manifestări. Sfântul Ioan Scărarul, scriind despre mânie în cartea sa numită Scara, zice aşa: „Să legăm mânia cu lanţurile blândeţii, s-o lovim cu îndelungă-răbdarea, s-o aducem în faţa minţii la judecată şi la cercetare şi să zicem: Spune-ne nouă, patimă nebună şi neruşinată, cine este tatăl tău, cum se numeşte mama ta, care sunt fiii tăi, cine ţi se împotriveşte şi cine te nimiceşte cu totul?. Şi mânia răspunde: Tatăl meu este îngâmfarea – adică mândria, de obicei mânia e legată cu mândria (Sfântul Marcu Ascetul, în scrierea sa „Epistola către Nicolae Monahul” pe care o găsim în Filocalie în volumul I, spune: „Copacul mâniei este udat la rădăcină cu apa puturoasă a mândriei”); deci totdeauna între mândrie şi mânie este o legătură; bineînţeles că poate să aibă şi alte pricini mânia, o să vedem îndată ce mai spune Sfântul Ioan Scărarul: zice – şi mame am mai multe: iubirea de avere, iubirea de plăcere, uneori patima desfrânării şi alteori patima îmbuibării”.

Trebuie să ne fie ruşine când suntem porniţi spre mânie. În vremea noastră se foloseşte o expresie care vrea să îndulcească lucrurile, şi anume, nu se spune despre cineva că e rău sau mânios, ci de obicei se spune că-i nervos. Să ştiţi că cei vechi nu ştiau de nervozitate, ci ştiau numai de mânie şi de răutate.
(Arhimandritul Teofil Părăian )

Ce frumoasa postare! ...:)
Dumnezeu sa-ti rasplateasca!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Ce frumoasa postare! ...:)
Dumnezeu sa-ti rasplateasca!

Meritul este al Părintelui Teofil , Dumnezeu sa-l odihnească in Împărăția Sa !
Eu n-am făcut decât sa culeg din polenul cuvintelor duhovnicesti , si -l transmit mai departe spre cunoașterea celor dornici , un fel de propovaduire :)
Doamne ajută!

[cristiboss56]

Slava deşartă schimbă firea omului, îi strică caracterul şi-l îndeamnă să asculte cu repeziciune orice laudă pusă pe seama lui. Ea risipeşte ostenelile şi truda nevoitorului duhovnicesc şi se face primejdie de moarte pentru comoara sufletului. Este înaintemergătoarea trufiei, naufragiu la ţărm, furnică la treierat. Furnica aşteaptă să se adune grâul la seceriş, la fel şi slava deşartă: aşteaptă să se înmulţească în suflet bogăţia duhovnicească. Furnica se bucură pentru că va fura grâul, slava deşartă pentru că va risipi bogăţia duhovnicească. Demonul deznădejdii se bucură când se înmulţeşte răutatea, iar demonul slavei deşarte, dimpotrivă, se desfată când se înmulţeşte virtutea. Pentru că poarta pe care intră primul este mulţimea rănilor sufleteşti, în timp ce uşa pe care pătrunde al doilea este bogăţia ostenelilor. Ia aminte şi vei vedea slava deşartă, nelegiuită, păstrându-se vie până la mormânt în haine, în parfumuri, în înfăţişările impunătoare şi-n atâtea altele. Aşa cum soarele străluceşte peste toate creaturile, la fel şi slava deşartă se bucură pentru fiecare nevoinţă a noastră. (Sfântul Ioan Sinaitul Scărarul)