Asemanari intre budism tibetan si crestinism ortodox

[ioan67]

În prealabil postat de florin.oltean75

Este suficient sa privesti mai atent la definitia cuvantului psiho-logic - (logos despre psyche = cuvant despre spirit) si vei afla ca este echivalent cu spiritualitate.

Nu, Florin, nu toata psihologia e spiritualitate.
Pe de alta parte, budismul a intrat in Europa, se stie, ca psihologie... Ma rog, asa a fost perceput (in mod regretabil, reductionist) si vad ca tot asa il percepi si tu.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan67

Nu, Florin, nu toata psihologia e spiritualitate.
Pe de alta parte, budismul a intrat in Europa, se stie, ca psihologie... Ma rog, asa a fost perceput (in mod regretabil, reductionist) si vad ca tot asa il percepi si tu.

Spiritualitatea, inteleasa ca si traire religioasa, nu poate fi considerata in afara psihologiei, nu poate face abstractie de cauzalitatea psihologica, ci este o ramura a ei, un subdomeniu specific. Pentru ca implica procese psihologice.

Omul spiritual functioneaza dupa anumite directive, ruleaza mental un software lexical specific care moduleaza perceptia, trairea, comportamentul persoanei in ultima instanta.

Omul spiritual se straduieste sa formuleze strategii psihologice, isi pune intrebari, cauta raspunsuri, rationeaza, analizeaza, evalueaza, gandeste, cugeta...

De la cea mai simpla perceptie, pana la cea mai inalta rapire in extaz - este psihologie...pentru ca implica mintea, presupune invariabil un proces de constientizare.

Ca psihologia inteleasa ca domeniu stiintific actual nu explica transformarea perceptiei, elevarea constientizarii omului religios este alt aspect.

[ioan67]

Curios lucru, tocmai un psiholog incearca sa iti puna frane la povestea asta.
Incerc sa iti atrag atentia la pericolul psihologismului, a reductionismului psihologic, sesizezi oare?
*
Spiritualitatea a devenit psihologie doar dupa ce oamenii au pierdut simtul sacrului. Inainte, cele doua paliere/modalitati de vietuire/functionare/asezare ale omului erau clar distincte.
Deci, spiritualitatea nu poate fi o "specie" a psihologiei umane, decat pentru cei cazuti cu totul in psihologie.
Necazul asta a aparut mai intai la vestici. Mai intai s-a ticnit/alienat/scorojit batrana Europa. Acum iata ca morbul se raspandeste....

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan67

Curios lucru, tocmai un psiholog incearca sa iti puna frane la povestea asta.
Incerc sa iti atrag atentia la pericolul psihologismului, a reductionismului psihologic, sesizezi oare?
*
Spiritualitatea a devenit psihologie doar dupa ce oamenii au pierdut simtul sacrului. Inainte, cele doua paliere/modalitati de vietuire/functionare/asezare ale omului erau clar distincte.
Deci, spiritualitatea nu poate fi o "specie" a psihologiei umane, decat pentru cei cazuti cu totul in psihologie.
Necazul asta a aparut mai intai la vestici. Mai intai s-a ticnit/alienat/scorojit batrana Europa. Acum iata ca morbul se raspandeste....

Spiritualitatea este acea fanta ingusta, carare stramta pe care omul se nevoieste sa inainteze. Este esentialmente psihologica pentru ca mantuirea se joaca/castiga pe terenul mintii, nu in afara lui. Cine nu are grija de mintea sa si crede ca mantuirea este altceva se inseala amarnic.

Cum poate cineva sa aiba grija de sufletul sau dar sa-si neglijeze mintea? Sa nu-i inteleaga miscarile si natura?

[ioan67]

Intelegerea sufletului/spiritului se poate face in moduri variate.
Vezi de pilda istoria filosofiei antice grecesti, cu nenumarate "De anima".

Intr-un fel intelege stiinta psihologica sufletul, altfel il intelege Biserica si Teologia.
Reductionismul psihologic este acea interpretare care accentueaza functionarea naturala, strict omeneasca a sufletului, pana acolo incat crede ca totul e psihologie. Si, evident, nu este!
Teologia crestina, insa, vorbeste despre lucrarea Harului in om. Sub lucrarea Harului sufletul are alte miscari decat la omul natural, alte tendinte, alte finalitati.

Omul spiritualizat transcende conditia pe care o studiaza stiinta psihologica. Obiectul de studiu al Psihologiei nu este omul spiritualizat, dupa cum Teologia nu abordeaza miscarile sufletului omenesc in afara impreuna-lucrarii cu Harul.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Spiritualitatea este acea fanta ingusta, carare stramta pe care omul se nevoieste sa inainteze. Este esentialmente psihologica pentru ca mantuirea se joaca/castiga pe terenul mintii, nu in afara lui. Cine nu are grija de mintea sa si crede ca mantuirea este altceva se inseala amarnic.

De ce n-ai fi tu ala care se inseala amarnic?

Da, mantuirea e altceva decat a face pe filosoful psihologist.

Cum poate cineva sa aiba grija de sufletul sau dar sa-si neglijeze mintea? Sa nu-i inteleaga miscarile si natura?

Miscarile da, si nu e greu ca nu-ti trebuie nu stiu ce filosofie aberanta ca a ta sa intelegi notiunea de pacat.

Insa asta cu "natura" e cu dus si fara intors, se pare, pe taramul unei false teologii, cu falsi dumnezei si etc.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan67

Curios lucru, tocmai un psiholog incearca sa iti puna frane la povestea asta.
Incerc sa iti atrag atentia la pericolul psihologismului, a reductionismului psihologic, sesizezi oare?
*
Spiritualitatea a devenit psihologie doar dupa ce oamenii au pierdut simtul sacrului. Inainte, cele doua paliere/modalitati de vietuire/functionare/asezare ale omului erau clar distincte.
Deci, spiritualitatea nu poate fi o "specie" a psihologiei umane, decat pentru cei cazuti cu totul in psihologie.
Necazul asta a aparut mai intai la vestici. Mai intai s-a ticnit/alienat/scorojit batrana Europa. Acum iata ca morbul se raspandeste....

Inteleg reticenta, refuzul de a privi spiritualitatea prin microscopul psihologiei - teama ca o astfel de abordare ar dezbraca spiritualitatea de propria ei aura, de frumusetea tainei, de necunoscutul mistic care potenteaza aspiratia catre sublim; teama ca se pierd valentele indumnezeitoare si este redusa la o rationalizare searbada; ca rationalizarea spulbera misterul dinamizator.

In esenta este o problema de cum percepem psihologia, ce principii recunoastem si validam.

O psihologie matura reconciliaza ratiunea si misterul prin clarificarea principiului cunoasterii negative, ofera suportul rational necesar evitarii derapajelor, exagerarilor la care este predispus empirismul spiritual.

[ioan67]

În prealabil postat de florin.oltean75

Inteleg reticenta, refuzul de a privi spiritualitatea prin microscopul psihologiei - teama ca o astfel de abordare ar dezbraca spiritualitatea de propria ei aura, de frumusetea tainei, de necunoscutul mistic care potenteaza aspiratia catre sublim; teama ca se pierd valentele indumnezeitoare si este redusa la o rationalizare searbada; ca rationalizarea spulbera misterul dinamizator.

In esenta este o problema de cum percepem psihologia, ce principii recunoastem si validam.

O psihologie matura reconciliaza ratiunea si misterul prin clarificarea principiului cunoasterii negative, ofera suportul rational necesar evitarii derapajelor, exagerarilor la care este predispus empirismul spiritual.

Cand subliniem posibilitatile psihologiei, cred ca ar fi bine sa avem simultan in atentie si limitele ei.
A fi constient de limite e, deja, o buna psihologie. Si un pas catre smerenie.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ioan67

Cand subliniem posibilitatile psihologiei, cred ca ar fi bine sa avem simultan in atentie si limitele ei.
A fi constient de limite e, deja, o buna psihologie. Si un pas catre smerenie.

"Psiho-logia" este doar un termen la care-i putem asocia un domeniu limitat de intelegere sau unul extins care sa acopere si fenomenul spiritual.

Este o chestiune de optiune. Preferinta.

Daca il limitam, in raport cu aceasta optiune putem suscita o traire de smerenie privind capacitatea noastra restransa de intelegere.

Daca il extindem, putem conceptualiza trairea spirituala cu o rezolutie mai mare si sesiza/intelege mai bine relatiile de cauzalitate in planul trairilor interioare. Pentru ca toate experientele noastre isi au originea in actiunile propriei noastre minti.

[ioan67]

În prealabil postat de florin.oltean75

Pentru ca toate experientele noastre isi au originea in actiunile propriei noastre minti.

Exceptindu-le pe acelea care au origine in afara propriei noastre minti.
Cum ar fi, de exemplu, in relatia dintre doua minti sau mai multe.

P.S. Experientele se realizeaza si cu participarea mintii proprii, desigur. Dar nu au izvorul acolo. Chiar daca, traindu-le, avem impresia ca le suntem mai mult decat un eventual cuibar germinativ.