GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[cristiboss56]

Sfântul Siluan Athonitul


– cugetări duhovnicești

„Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi cu lacrimi îl caut. Cum aş putea să nu te caut? Tu m-ai găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, şi sufletul meu Te-a iubit. Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras cu iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeu şi Domnul meu şi până la lacrimi tânjesc după Tine.”

„Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi Îl caută cu lacrimi.”

Sufletul trăieşte mult pe pământ şi iubeşte frumuseţea pământului; iubeşte cerul şi soarele, iubeşte grădinile frumoase, marea şi râurile, pădurile şi câmpiile; iubeşte sufletului şi muzica şi toate aceste lucruri pământeşti desfătează sufletul. Dar când cunoaşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.”

„Tu zici: „Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?” Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hristos, care are milă de toţi.”

„Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

„…iubirea lui Dumnezeu e raiul desfătărilor în care trăia înainte de cădere părintele nostru Adam.”

„Când pacea lui Hristos vine în suflet, atunci el este bucuros să şadă ca Iov pe gunoi şi să-i vadă pe ceilalţi în slavă; atunci sufletul se bucuros că e mai rău decât toţi.”

„Tu zici: „Viaţa mea e amară”. Dar eu îţi voi spune sau degrabă Domnul Însuşi îţi spune: „Smereşte-te şi vei vedea că nenoricirile tale se vor preface în odihnă aşa încât te vei minuna şi vei spune: <>“.”

„Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut faţa apelor, după care se scufundă în adâncuri. Aşa se cufundă întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el. Unde locuieşti tu, suflet smerit? Cine viază întru tine? Şi cu ce te-aş putea asemăna? Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui şi încălzeşti pe toţi cu căldura ta. Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Domnului. Tu eşti asemnea unei grădini în floare în mijlocul căreia e o preafrumoasă casă în care îi place Domnului să locuiască. Pe tine te iubesc cerul şi pământul.”

„Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri, primeşte cu bucruie ocările şi se întristează când este lăudat. Dar acesta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuşi mai rău decât toţi păcătoşii şi se bucură să stea în gunoaie şi zdrenţe ca Iov şi să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucitori şi asemenea lui Hristos.”


„Dacă vom iubi pe vrăjmaşi, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci în iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris şi dulce. Dacă oamenii ar şti aceasta, tot pământul ar învăţa această ştiinţă.”

„Sunt multe feluri de smerenie. Unul e ascultător şi se învinuieşte pe sine însuşi întru toate; şi aceasta e smerenie. Un altul se căieşte pentru păcatele sale şi se socoteşte nemernic înaintea lui Dumnezeu; şi aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt; cunoaşterea şi gustul celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt sunt altele. Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se smereşte pe sine până la capăt. Şi această smerenie e cu totul deosebită şi nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaşte prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toţii: bogaţii ar dispreţui bogăţiile lor, savanţii ştiinţa lor, ocârmuitorii slava şi puterea lor, şi toţi s-ar smeri şi ar trăi în mare pace şi iubire, şi mare bucurie ar fi pe pământ.”

[cristiboss56]

Sfântul Siluan Athonitul



„Când sufletul este în Duhul Sfânt, el este plin şi nu mai tânjeşte după cele cereşti, pentru Împărăţia cerurilor este înăuntrul nostru [Lc 17, 21], fiindcă Domnul a venit şi s-a sălăşluit întru noi [In 14, 23]. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci el tânjeşte după cele cereşti şi cu lacrimi îl caută pe Domnul.”

„Iată o cale scurtă şi uşoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzeşte-ţi mintea şi inima de gândurile cel rele şi gândeşte că toţi oamenii sunt vuni şi Domnul îi iubeşte. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine şi vei zice: “Milostiv este Domnul!”“

„Omul mândru nu vrea să vieţuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conducă pe sine însuşi şi nu înţelege că omul nu are destulă minte să se conducă pe sine însuşi, fără Dumnezeu.”

„Când, prin Duhul Sfânt, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu şi de atunci primesc toate întristările care vin asupra mea şi zic: “Domnul se uită la mine, de ce să mă tem?” Dar înainte nu puteam trăi aşa.”

„Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viaţa e mult mai uşoară, pentru că şi atunci când în boală, în sărăcie şi în prigoană, el gândeşte aşa: “Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele”.

„Orice suflet tulburat de ceva trebuie să întrebe pe Domnul, şi Domnul îl va povăţui. Şi aceasta mai cu seamă în ceas de nenorocire şi tulburare; de obicei, însă, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindcă acest lucru înseamnă smerenie.”

„Toţi oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări şi, deşi întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat şi îi întristează, şi aceasta pentru că nu vor să-şi smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.”

„Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu uşurinţă.”

„…cine iubeşte mult, acela şi suferă mult.”

„Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi cel în care Acesta viază simte în el raiul.”

„Întotdeauna trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume trebuie să facem, şi Domnul nu ne va lăsa să rătăcim. Adam n-a avut înţelepciunea să întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, şi pentru aceasta pierdul raiul.”

„Mi-e milă şi plâng şi suspin pentru oameni. Mulţi gândesc: “Am făcut multe păcate: am ucis, am zburdat, am siluit, am defăimat, am desfrânat şi am făcut multe alte lucruri”, şi de ruşine nu vin la pocăinţă. Dar ei uită că înaintea lui Dumnezeu toate păcatele lor sunt ca o picătură de apă în mare.”

„Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăşti păcatul înseamnă că Domnul ţi-a iertat păcatele tale.”

„Sufletul care a cunoscut pe Domnul simte în chip nevăzut prezenţa Făcătorului său şi rămâne în El foarte liniştit şi bucuros. Şi cu ce s-ar putea asemăna această bucurie? Este asemenea celei pe care o simte un fiu iubit care se întoarece după o lungă despărţire dintr-o ţară îndepărtată în casa sa părintească şi vorbeşte pe săturate cu tatăl său, cu iubita lui mamă, cu fraţii şi surorile lui dragi.”

„Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi-L caut cu lacrimi. Cum să nu Te caut, Doamne? Tu Însuţi m-ai aflat întâi şi mi-ai dat dulceaţa Duhului Sfânt; şi acum sufletul meu tânjeşte după Tine. Inima mea s-a îndrăgostit de Tine şi mă rog Ţie: Dă-mi să rămân până la sfârşit în iubirea Ta; dă-mi pentru iubirea Ta să îndur toate întristările şi bolile.”

„O, cât de bucuros aş fi dacă toate noroadele ar cunoaşte pe Domnul!”

„Frică şi cutremur cuprind sufletul meu când vreau să descriu iubirea lui Dumnezeu. Sufletul meu e sărman şi n-are putere să descrie iubirea Domnului.”

[cristiboss56]

Sfântul Siluan Athonitul


„Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

„Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar încă şi mai mult îl iubeşte pe cel care îl caută.”

„Fericit sufletul care iubeşte pe fratele său, căci fratele nostru este viaţa noastră.”

„Trebuie să învăţăm să ne cunoaştem sufletele, ca să ştim ce ne este de folos. Unuia îi este de folos să se roage mult, altuia să citească sau să scrie.”

„Harul vine de la tot binele, dar mai mult decât de la orice vine de la iubirea de fraţi.”

„Dacă te vei ruga pentru vrăjmaşi, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmaşi, să ştii că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har desăvârşit, dar e de ajuns pentru mântuire… Dacă nu-i iubeşti, măcar nu-i ponegri şi nu-i înjura; şi acesta va fi un lucru bun.”

„Nu pot înţelege de ce oamenii nu cer pace de la Domnul. Doar Domnul ne iubeşte atât de mult, încât nu ne va refuza nimic.”

„…când cineva ne supără şi ne ocărăşte trebuie să ne rugăm pentru el lui Dumnezeu ca pentru noi înşine, şi aşa aceasta va ajunge o obişnuinţă.”

„Sufletul meu e întristat până la lacrimi multe: mi-e milă de oamenii care nu cunosc dulceaţa străpungerii sfinte [a inimii].”

„Cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu trăieşte în pace, mulţumit de soarta lui, chiar dacă ar fi bolnav, sărac sau prigonit.”

„Duhul Sfânt uneşte pe toţi şi de aceea sfinţii sunt aproape de noi; şi când ne rugăm lor, atunci prin Duhul Sfânt ei aud rugăciunile noastre şi sufletele noastre simt că sfinţii se roagă pentru noi.”

„Şi dacă aici iubirea nu poate uita pe frate, cu atât mai mult nu ne uită sfinţii şi se roagă pentru noi.”

„Dacă omul nu spune totul duhovnicului, calea sa este întortocheată şi nu duce la mântuire, dar cine spune totul acela merge drept în Împărţia cerurilor.”

„Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul îşi săvârşeşte slujirea sa în Duhul Sfânt şi de aceea trebuie să avem evlavie faţă de el. Credeţi, fraţilor, că dacă s-ar întâmpla cuiva să moară de faţă cu un duhovnic şi cel ce moare spune: „Părinte sfinte, dă-mi binecuvântare să văd pe Domnul în Împărăţia cerurilor”, iar duhovnicul spune: „Du-te, copile, şi vezi pe Domnul”, va fi după binecuvântarea duhovnicului, pentru că Duhul Sfânt în cer şi pe pământ Acelaşi este.”

„Monahul e un rugător pentru întrega lume; el plânge pentru întreaga lume şi aceasta e lucrarea lui de căpetenie.”

„Cine s-a smerit pe sine, acela a biruit pe vrăjmaşi. Dar cel ce se socoteşte în inima sa vrednic de focul cel veşnic, nici un vrăjmaş nu se poate apropia şi nici un gând lumesc nu pătrunde în sufletul lui şi toată inima lui rămân în Dumnezeu.”

„Mergi la duhovnic cu credinţă şi vei dobândi raiul.”

„Domnul e milostiv faţă de cel ce e în ascultare, chiar dacă uneori acela e cu nebăgare de seamă; dar cel ce nu ascultă depărtează el însuşi de la el harul lui Dumnezeu.”

„Sfântul Apostol Ioan Teologul spune că poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, ci uşoare. Dar el sunt uşoare numai din iubire şi, dacă nu este iubire, atunci totul e un chin.”

„Un monah lipsit de experienţă suferea din partea demonilor, şi când îl năpădeau, el fugea de ei, dar ei îl urmăreau. Dacă ţi se întâmplă şi ţie ceva asemănător, nu te înspăimânta şi nu fugi, ci stai cu bărbăţie, smereşte-te şi zi: „Doamne, miluieşte-mă, că sunt un mare păcătos” şi demonii pier; dar dacă vei fugi în chip laş, ei te vor goni în prăpastie. Adu-ţi aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, se uită la tine şi Domnul, să vadă cum îţi pui nădejdea în El.”

„Chiar dacă îl vezi limpede pe Satana şi el te va arde cu focul lui şi vrea să înrobească mintea ta, nu te teme, ci nădăjduieşte cu tărie în Domnul şi spune: „Sunt mai rău decât toţi” şi vrăjmaşul se va depărta de tine.”

„…când sufletul tău se va smeri cu totul, atunci vei găsi odihna desăvârşită.”

„Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; aşa cum vântul poartă fumul încotro bate el, tot aşa şi pe ele vrăjmaşul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmaşul le amăgeşte uşor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Domnului şi stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile.”

„…cine a biruit patimile, acela nu mai are luptă…”

„Ia aminte la două gânduri şi teme-te de ele. Unul îţi spune: „Eşti un sfânt!”, altul: „Nu te vei mântui!” Aceste două gânduri vin de la vrăjmaşul şi nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, El îi iubeşte mult pe oameni şi-mi va ierta păcatele mele” Crede aceasta şi-ţi va fi aşa: Domnul te va ierta. Dar nu-ţi pune nădejdea în nevoinţele tale, chiar dacă te-ai nevoi mult.”

„Domnul vrea ca sufletul să fie smerit şi să ierte tuturor cu iubire; atunci şi Domnul îl va ierta cu bucurie.”

„A venit un nor, a ascuns soarele şi s-a făcut întuneric. Tot aşa, pentru un singur gând de mândrie, sufletul piede harul şi îl năpădeşte întunericul. Dar, tot aşa, şi nu mai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am făcut această experienţă pe mine însumi.”

„Cercetează-ze pe tine însuţi şi vezi: cum se înalţă sufletul deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta şi vine un gând rău care nu place lui Dumnezeu şi pentru aceasta sufletul se smereşte. Dacă nu se smereşte, atunci vine o ispită mică. Dacă iarăşi nu se smreşte, începe lupta curviei. Şi dacă tot nu se smereşte, cade într-un păcat mic. Şi dacă nici atunci nu se smereşte, va veni un păcat mare. Şi aşa va păcătui până ce se va smeri. Dar de cum sufletul se va pocăi, Domnul Cel Milostiv va da sufletul pace şi străpungere [a inimii], şi atunci tot răul va trece…”

„…fiecare trebuie să înveţe să lupte cu gândurile şi din rele să le facă bune.”

„Când vezi că se luptă altă minte [a demonului] cu mintea ta, smereşte-te şi lupta va înceta. Dacă ţi se întâmplă să vezi demoni, nu te înspăimânta, ci smereşte-te, şi demonii vor pieri; dar dacă te stăpâneşte frica, nu scapi de o nenorocire. Fii curajos. Adu-ţi aminte că Domnul te prinveşte să vadă dacă-ţi pui nădejdea în El.”

„Aşa cum oamenii intră şi ies dintr-o casă, aşa şi gândurile iscate de demoni vin şi iarăşi pleacă dacă nu le primeşti. Dacă gândul îţi spune: “Fură!” şi tu-l asculţi, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta… Şi aşa, dacă gândul fiecărei patimi te va stăpâni, vei ajunge un bârlog de demoni. Dar dacă înţelegi să te pocăieşti cum se cuvine, vor tremura şi vor fi siliţi să plece.”

„Îndeosebi omul a cărui minte e stricată de lucrarea demonilor nu trebuie să se încreadă în sine însuşi şi în ei, ci să asculte de duhovnic.”

„…dacă te năpădesc vrăjmaşii [demonii] sau te chinuie gândurile rele, aceasta înseamnă că în tine nu e smerenie, şi de aceea, chiar dacă n-ai înţeles mândria ta, smereşte-te.”

[cristiboss56]

Sfântul Siluan Athonitul


„Adam tânjea pe pământ şi suspina cu amar, şi pământul nu-i mai era drag. Suspina după Dumnezeu şi grăia: “Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi Îl caut cu lacrimi. Cum să nu-L caut? Când eram cu El, sufletul meu era vesel şi liniştit, şi vrăjmaşul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rău a pus stăpânire pe mine, şi el tulbură şi chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tânjeşte după Domnul până la moarte; duhul meu se avântă spre Dumnezeu şi nimic de pe pământ nu mă poate veseli, şi sufletul meu nu vrea să se mângâie cu nimic, ci vrea să vadă din nou pe Domnul şi să se sature de El. Nu-L pot uita nici măcar pentru un singur minut şi sufletul meu se chinuie după El, şi de mulţimea întristării plâng cu suspine: Miluieşte-mă, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea căzută!” Şi eu am pierdut harul şi strig împreună cum Adam…”

„O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te caută neîncetat, ziua şi noaptea, şi strigă: “Tânjesc după Tine, Doamne, şi cu lacrimi Te caut. Cum să nu te caut? Tu mi-ai dat să Te cunosc prin Duhul Sfânt, şi această cunoaştere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu să Te caute cu lacrimi.”“

„E o minune pentru mine că Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea căzută. Unii cad în deznădejde, socotind că Domnul nu le va ierta păcatele. Asemenea gânduri vin de la vrăjmaşul. Domnul e atât de milostiv, că nu putem pricepe aceasta.”

„Un diacon mi-a povestit: “Mi s-a arătat Satana şi mi-a zis: <>. Dar eu i-am răspuns Satanei: <>, şi Satana s-a făcut nevăzut.”“

„…nici un suflet nu va pieri dacă se pocăieşte, pentru că nici un cuvânt nu poate descrie cât de bun după fire este Domnul. Întoarce-te suflete la Domnul şi spune: “Doamne, iartă-mă!” şi nu gândi că Domnul nu iartă: mila Lui nu poate să nu ierte, şi El iartă şi sfinţeşte degrabă.”

„Un nevoitor m-a întrebat: “Plângi pentru păcatele tale?” I-a spus: “Puţin, dar plâng mult pentru cei morţi”. Atunci mi-a zis: “Plânge pentru tine însuţi, de ceilalţi se va milostivi Domnul. Aşa spunea egumenul Makari.” L-am ascultat şi am început să fac ce mi-a spus; am încetat să mai plâng pentru morţi, dar atunci au încetat şi lacrimile pentru mine însumi. Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor care avea darul lacrimilor… L-am întrebat…:

- Să mă rog pentru morţi?

El a suspinat şi a zis:

- Dacă mi-ar fi cu putinţă i-aş scoate pe toţi din iad şi numai atunci sufletul meu şi-ar găsi pacea şi s-ar bucura.

Zicând aceasta a făcut o mişcare cu braţele ca şi cum ar aduna snopi pe câmp, şi lacrimi picurau din ochii lui. După aceea nu m-am oprit din rugăciunile pentru morţi; lacrimile s-au întors şi suspinam mult rugându-mă pentru ei.”

„Într-o zi, fără vreo nevoie anume am omorât o muscă şi ea, nenorocita, se târa în chinuiri pe pământ; trei zile după aceea am plâns pentru cruzimea mea faţă de o făptură a Domnului, şi din acea clipă îmi aduc aminte purutea de această întâmplare.”

„…puterea de căpetenie stă în smerenie.”

„…tot războiul se duce pentru smerenie.”

„Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în timpul nopţii…”

„Dacă vorbeşti sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te şi cere de la Domnul să te ajute şi să-ţi lumineze înţelegerea, şi Domnul te va ajuta şi povăţui.”

„Când cel căruia nu i s-a dat să înveţe pe alţii învaţă totuşi, el întristează pe marele Dumnezeu.”

„Sunt oameni, şi chiar oameni mari, care atunci când se iveşte o nedumeriere, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: „Doamne, sunt un om păcătos şi nu înţeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înţelegerea cum şi ce trebuie să fac!”“

„Cunoaşte că atunci când o nenorocoire loveşte un norod şi sufletul tău plânge penru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet şi îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiţi.”

„Celui ce iubeşte pe cei întristaţi, Domnul îi dă o rugăciune fierbinte pentru oameni.”

„Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar atunci când se întristează sufletul unui om smerit, Domnul îl ascultă negreşit.”

„Domnul face minuni şi pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smereşte, fiindcă atunci când omul învaţă smerenia, Domnul ascultă rugăciunile lui.”

„Ca să ţii rugăciunea, trebuie să iubeşti pe oamenii care te ocărăsc şi să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, şi atunci Domnul îţi va da rugăciune neîncetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmaşi.”

„Cu cât mai mult te vei smeri; cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.”

„Ca să rămâi în Dumnezeu, mulţumeşte-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic.”

„Dacă te lupţi cu tărie cu păcatul, Domnul te iubeşte. Dacă iubeşti pe vrăjmaşi, eşti şi mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ţi pui sufletul pentru oameni, eşti mult iubit Domnului, Care şi-a pus El Însuşi sufletul pentru noi.”

„Dacă ai căzut în înşelăciune (ispită, păcat, tulburare), fugi degrabă la părintele tău duhovnicesc şi povesteşte-i totul, pentru ca să te acopere cu epitrahilul său. Crede că ai fost îndreptat, şi demonul primit de tine pentru greşeala ta s-a dus de la tine.”

„Dacă omul se mânie, demonul intră în el; dar dacă se smereşte, demonul îl lasă.”

„Dacă am fi fost smeriţi, Domnul ne-ar fi dat să vedem raiul în fiecare zi.”

„Cine mulţumeşte lui Dumnezeu pentru întristările sale va avea mai puţine, fiindcă şi-a predat sufletul voii lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu veseleşte sufletul care-şi pune nădejdea în Dumnezeu.”

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Sfântul Siluan Athonitul


„Adam tânjea pe pământ şi suspina cu amar, şi pământul nu-i mai era drag. Suspina după Dumnezeu şi grăia: “Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi Îl caut cu lacrimi. Cum să nu-L caut? Când eram cu El, sufletul meu era vesel şi liniştit, şi vrăjmaşul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rău a pus stăpânire pe mine, şi el tulbură şi chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tânjeşte după Domnul până la moarte; duhul meu se avântă spre Dumnezeu şi nimic de pe pământ nu mă poate veseli, şi sufletul meu nu vrea să se mângâie cu nimic, ci vrea să vadă din nou pe Domnul şi să se sature de El. Nu-L pot uita nici măcar pentru un singur minut şi sufletul meu se chinuie după El, şi de mulţimea întristării plâng cu suspine: Miluieşte-mă, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea căzută!” Şi eu am pierdut harul şi strig împreună cum Adam…”

„O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te caută neîncetat, ziua şi noaptea, şi strigă: “Tânjesc după Tine, Doamne, şi cu lacrimi Te caut. Cum să nu te caut? Tu mi-ai dat să Te cunosc prin Duhul Sfânt, şi această cunoaştere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu să Te caute cu lacrimi.”“

„E o minune pentru mine că Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea căzută. Unii cad în deznădejde, socotind că Domnul nu le va ierta păcatele. Asemenea gânduri vin de la vrăjmaşul. Domnul e atât de milostiv, că nu putem pricepe aceasta.”

„Un diacon mi-a povestit: “Mi s-a arătat Satana şi mi-a zis: <>. Dar eu i-am răspuns Satanei: <>, şi Satana s-a făcut nevăzut.”“

„…nici un suflet nu va pieri dacă se pocăieşte, pentru că nici un cuvânt nu poate descrie cât de bun după fire este Domnul. Întoarce-te suflete la Domnul şi spune: “Doamne, iartă-mă!” şi nu gândi că Domnul nu iartă: mila Lui nu poate să nu ierte, şi El iartă şi sfinţeşte degrabă.”

„Un nevoitor m-a întrebat: “Plângi pentru păcatele tale?” I-a spus: “Puţin, dar plâng mult pentru cei morţi”. Atunci mi-a zis: “Plânge pentru tine însuţi, de ceilalţi se va milostivi Domnul. Aşa spunea egumenul Makari.” L-am ascultat şi am început să fac ce mi-a spus; am încetat să mai plâng pentru morţi, dar atunci au încetat şi lacrimile pentru mine însumi. Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor care avea darul lacrimilor… L-am întrebat…:

- Să mă rog pentru morţi?

El a suspinat şi a zis:

- Dacă mi-ar fi cu putinţă i-aş scoate pe toţi din iad şi numai atunci sufletul meu şi-ar găsi pacea şi s-ar bucura.

Zicând aceasta a făcut o mişcare cu braţele ca şi cum ar aduna snopi pe câmp, şi lacrimi picurau din ochii lui. După aceea nu m-am oprit din rugăciunile pentru morţi; lacrimile s-au întors şi suspinam mult rugându-mă pentru ei.”

„Într-o zi, fără vreo nevoie anume am omorât o muscă şi ea, nenorocita, se târa în chinuiri pe pământ; trei zile după aceea am plâns pentru cruzimea mea faţă de o făptură a Domnului, şi din acea clipă îmi aduc aminte purutea de această întâmplare.”

„…puterea de căpetenie stă în smerenie.”

„…tot războiul se duce pentru smerenie.”

„Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în timpul nopţii…”

„Dacă vorbeşti sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te şi cere de la Domnul să te ajute şi să-ţi lumineze înţelegerea, şi Domnul te va ajuta şi povăţui.”

„Când cel căruia nu i s-a dat să înveţe pe alţii învaţă totuşi, el întristează pe marele Dumnezeu.”

„Sunt oameni, şi chiar oameni mari, care atunci când se iveşte o nedumeriere, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: „Doamne, sunt un om păcătos şi nu înţeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înţelegerea cum şi ce trebuie să fac!”“

„Cunoaşte că atunci când o nenorocoire loveşte un norod şi sufletul tău plânge penru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet şi îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiţi.”

„Celui ce iubeşte pe cei întristaţi, Domnul îi dă o rugăciune fierbinte pentru oameni.”

„Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar atunci când se întristează sufletul unui om smerit, Domnul îl ascultă negreşit.”

„Domnul face minuni şi pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smereşte, fiindcă atunci când omul învaţă smerenia, Domnul ascultă rugăciunile lui.”

„Ca să ţii rugăciunea, trebuie să iubeşti pe oamenii care te ocărăsc şi să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, şi atunci Domnul îţi va da rugăciune neîncetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmaşi.”

„Cu cât mai mult te vei smeri; cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.”

„Ca să rămâi în Dumnezeu, mulţumeşte-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic.”

„Dacă te lupţi cu tărie cu păcatul, Domnul te iubeşte. Dacă iubeşti pe vrăjmaşi, eşti şi mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ţi pui sufletul pentru oameni, eşti mult iubit Domnului, Care şi-a pus El Însuşi sufletul pentru noi.”

„Dacă ai căzut în înşelăciune (ispită, păcat, tulburare), fugi degrabă la părintele tău duhovnicesc şi povesteşte-i totul, pentru ca să te acopere cu epitrahilul său. Crede că ai fost îndreptat, şi demonul primit de tine pentru greşeala ta s-a dus de la tine.”

„Dacă omul se mânie, demonul intră în el; dar dacă se smereşte, demonul îl lasă.”

„Dacă am fi fost smeriţi, Domnul ne-ar fi dat să vedem raiul în fiecare zi.”

„Cine mulţumeşte lui Dumnezeu pentru întristările sale va avea mai puţine, fiindcă şi-a predat sufletul voii lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu veseleşte sufletul care-şi pune nădejdea în Dumnezeu.”

MAREA ŞTIINŢĂ

Cât trăim pe pământ trebuie să ne învăţăm să DUCEM RĂZBOI cu VRĂJMAŞII. Lucrul cel mai greu dintre toate e a omorî trupul pentru DUMNEZEU şi a birui iubirea de sine. PENTRU A BIRUI IUBIREA DE SINE E NEVOIE SĂ NE SMERIM ÎNTOTDEAUNA. ACEASTA ESTE O MARE ŞTIINŢĂ, PE CARE NU NE-O ÎNSUŞIM DEGRABĂ.

Trebuie să ne socotim mai răi decât toţi şi să ne osândim la iad. Prin aceasta sufletul se smereşte şi câştigă plânsul pocăinţei din care se naşte bucuria. E bine să ne obişnuim sufletul să gândească: „în focul iadului voi arde”. Dar, Vai, Puţini Înţeleg Aceasta. Mulţi Cad În Deznădejde Şi Merg Spre Pierzanie. SUFLETELE LOR SE SĂLBĂTICESC ŞI NU MAI VOR NICI SĂ SE ROAGE, NICI SĂ CITEASCĂ, NICI CHIAR SĂ SE MAI GÂNDEASCĂ LA DUMNEZEU.

Trebuie să ne osândim pe noi înşine în sufletul nostru, dar să nu deznădăjduim de mila şi iubirea lui DUMNEZEU. Trebuie să dobândim duh smerit şi înfrânt, şi atunci vor pieri toate gândurile şi mintea se va curaţi. Dar înainte de aceasta TREBUIE SĂ NE CUNOAŞTEM MĂSURA, ca să nu ne chinuim fără folos sufletul. ÎNVAŢĂ SĂ TE CUNOŞTI PE TINE ÎNSUŢI ŞI SĂ DAI SUFLETULUI NEVOINŢA [asceza] DUPĂ PUTERILE LUI.

NU TOATE SUFLETELE SUNT LA FEL DE PUTERNICE: UNELE SUNT TARI CA PIATRA, ALTELE SLABE CA FUMUL. Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; aşa cum vântul poartă fumul încotro bate el, tot aşa şi pe ele vrăjmaşul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmaşul le amăgeşte uşor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Domnului şi stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile. Ele s-au predat voii lui Dumnezeu şi cu mintea lor îl văd pe DUMNEZEU şi DOMNUL le dă Harul DUHULUI SFÂNT.

Cuv. Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei

[ioan67]

Să-ţi fie ruşine, Cristian!
Şi să te ferească Dumnezeu să auzi cuvântul acesta al meu
la Parusie!

[cristiboss56]

DESPRE FRICA DE DUMNEZEU
Sa vorbim despre ceva care intelegem cu totii, si cei mai de jos si cei mai de sus. Vorbim ceva de inteles, dar totodata si ce este mai de folos pentru fapta buna. Vom vorbi despre frica lui Dumnezeu.
La Pilde spune asa : Cu frica lui Dumnezeu se abate tot omul de la rau. Daca se abate omul de frica lui Dumnezeu de la tot raul, deci frica lui Dumnezeu este prima piedica a pacatului, care impiedica pacatul sa nu intre in sufletul nostru.
Proorocul David, prin Duhul Sfant, ati vazut in Psaltire ca ne spune : Inceperea intelepciunii este frica Domnului si intelegere buna este tuturor celor ce o fac pe dansa. Si iarasi zice Solomon, fiul sau, despre intelepciune mai mult, ca frica Domnului este scoala intelepciunii. Iar Isus fiul lui Sirah, in Cartea intelepciunii lui, spune asa : " Frica Domnului mai presus de toata intelepciunea a covarsit ".
Vedeti, trei prooroci mari lauda frica lui Dumnezeu, care mai de care mai inalt filosofand despre dansa, ca intr-adevar, cum spune si Sfantul Isaac Sirul : Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. El spune ca intelepciunea are doua capete : primul capat este frica lui Dumnezeu si al doilea capat este dragostea de Dumnezeu. Dar pentru ce asa ? Pentru ca toata fapta buna se incepe de la frica lui Dumnezeu si se termina in dragostea de Dumnezeu, care este legatura desavarsirii si treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, caci mai mare decat toate este dragostea. Dar, ca sa ajunga cineva la dragostea de Dumnezeu, negresit trebuie sa aiba mai intai frica lui Dumnezeu. Ca de aici porneste toata fapta buna : din a se teme omul de Domnul.
Auzi ce zice Duhul Sfant ? Fericit este omul care se teme de Domnul, ca intru poruncile Lui va voi foarte. Ai auzit ? Cine se teme de Dumnezeu, voi este foarte mult sa faca poruncile lui Dumnezeu, adica fapteel bune; dupa cum si cela ce nu se teme, isi da frau liber la toata rautatea si la tot pacatul.
Cine are frica lui Dumnezeu, este ceel mai intelept om de pe fata pamantului. Pentru ca spune Sfantul Grigore de Nissa, marele filosof si fratele marelui Vasile, asa : " Am vazut pe multi oameni care s-au silit sa invete toata stiinta cea din afara, iar in cele teologhicesti, adica in stiinta despre Dumnezeu, nu putin au sporit. Dar fiindca le-a lipsit lor adevarata intelepciune, care este frica lui Dumnezeu, departe s-au facut de Dumnezeu si in mocirla tuturor relelor au ajuns ".
Auzi pe unul ca are doua doctorate, doua licente. Dar auzi ca-i preacurvar, un ateu, un om necredincios, un om fara judecata, fara mila de saraci, fara dragoste de aproapele lui, care da cu piciorul in toata fapta buna si in credinta cea dreapta. Ce-i foloseste lui stiinta cea din afara, daca n-are frica lui Dumnezeu ? Mai bine nu se nastea unul ca acesta, care nu cunoaste pe Ziditorul sau si nu se teme de el in toata vremea, ca sa se fereasca de rau si sa faca binele.
De aceea va spun : ii bine ca omul sa invete carte multa, sa fie si inginer, sa fie si doctor, sa fie si profesor si profesor universitar; sa fie si militar, sa fie si general, ce-a randuit Dumnezeu pentru fiecare. Dar in toate treptele lui sa nu uite frica de Dumnezeu. Ca, daca a uitat de Dumnezeu, mai bine nu mai venea in lumea aceasta si mai bine nu se nastea sa vada atata bunatate a lui Dumnezeu. Cum ne-a dat El noua viata, mintea, aerul, lumina, caldura, ploile la vreme, hrana, belsug, sanatate, vedere, auz, intelepciune si, dupa atatea binefaceri ale lui Dumnezeu, sa inchida ochii ca paserile cele de noapte, care nu vad decat numai la intuneric si sa nu vada pe Dumnezeu, Care este lumina cea neapropiata si locuieste in lumina cea neapropiata.
De aceea am inceput sa va spun : ferice de omul care se teme de Dumnezeu, ca acela este adevarat om intelept si acela va avea fericire si in veacul de acum si in veacul cel viitor.
Cine se teme de Dumnezeu, nu-i place sa ia avutul altuia. Cine se teme de Dumnezeu, nu se duce la femeia altuia. Cine se teme de Dumnezeu, si cu sotia sa traieste in curatie, dupa randuiala Bisericii.
Cine se teme de Dumnezeu, nu face avorturi, nu-i betiv, nu-i tutungiu, nu-i bataus, nu-i ravnitor de avere straina, nu-i nesupus, asculta de stapanirea statului, cinsteste stapanirea, dupa Apostolul Pavel : El da celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frica; si nimanui cu nimic nu-i ramane dator, decat sa iubeasca pe Dumnezeu si pe aproapele.
Cine se teme de Dumnezeu, nu doarme in timpul Sfintei Liturghii, acasa, Duminica. Cine se teme de Dumnezeu , nu lasa copiii sa creasca in faradelegi; ci ii cearta si-i indreapta, ii invata sa se inchine lui Dumnezeu, sa posteasca, sa mearga la biserica si sa duca viata curata in familie. Cine se teme de Dumnezeu, nu pierde vremea in desert. Ori lucreza, ori se roaga lui Dumnezeu, ori citeste Sfintele Scripturi, ori cugeta la judecata viitoare, la moarte, la rasplata, la fericirea raiului si la iad.
Cine se teme de Dumnezeu, iubeste pe tot omul si ajuta pe tot omul cu multa dragoste, cand este in necazuri. Cine se teme de Dumnezeu, nu cruta averea sa o dea la saraci. Cine se teme de Dumnezeu, are mare frica, nu numai sa nu greseasca cu lucrul sau cu cuvantul, lui Dumnezeu, ci si cu gandul. Dar de ce ? Stie ce zice Duhul Sfant : ca Dumnezeu pe cele mai inainte gandite ale noastre le-a vazut si le vede.
Ati auzit la Iov ? Ati auzit om temator de Dumnezeu ? ce zice dumnezeiasca Scriptura ? " Era un om in tara Asidiei, in tinutul Uz in Arabia, si era cl mai bogat om de la rasaritul soarelui ". Dar auzi ce spune : Si era foarte temator de Dumnezeu. In toata seara, aducea un bou jertfa. Pentru ce ? El traieste inainte de Legea Scrisa. Este al cincilea de la Avraam si traieste aproape cu o mie de ani inainte de Moise.
Si el, acest om al lui Dumnezeu, avea sapte feciori si trei fete si aducea jertfa de curatire, cum se aduceau jertfele sangeroase atunci, nu cumva copiii mei, fiind tineri, sa fi gresit ceva cu gandul lui Dumnezeu. Ati auzit ? Care din tata si mama de azi, care parinti mai au grija ce gandesc copiii lor ? Cine se mai teme azi de pacatele cu gandul ale copiilor lor ? " Vai de mine, or fi cugetat ceva rau copiii mei ! Poate au cugetat la furt, sau la ura, sau la desfranare, sau la betie, sau la razbunare. Vai de mine, sa aduc jertfa lui Dumnezeu, ca sa-i ierte Dumnezeu, ca au gresit cu gandul !"
Ai auzit parinte de copii ? Ai auzit tata de copii ? Se teme sa nu fi gresit cu gandul, copiii lui, catre Dumnezeu ! Ai auzit de ce l-a laudat Dumnezeu pe Iov ? Iata cum spune Scriptura :
Fost-a intru una din zile si au venit ingerii Domnului inaintea Domnului. ca-s miliarde de miliarde de ingeri. Nimeni nu-i poate numara, dupa cum spune proorocul Ieremia : Oastea cerului cine o va numara ? ca-s mai multi ca nisipul marii.
si ei merg la Dumnezeu, Care este Minte; Mintea cea dintai, izvorul tutror mintilor rationale, celor din cer si de pe pamant, si dau raportul ganditor si cuvantator , ce fac cu mantuirea sufletelor; ce fca oamenii pe pamant si cum se lupta ei si slujesc lui Dumnezeu la mantuirea lumii.
Ce zice Apostolul Pavel ? Au nu sunt toti slugi - zice de ingeri -, care se trimit de Dumnezeu spre slujba, pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea ? Ai auzit acre-i slujba lor ? Sunt pusi in slujba mantuirii neamului omenesc. Asa au venit ingerii; si vesnic vin ca fulgerul, si dau raportul lui Dumnezeu, ce fac oamenii pe pamant, si fiecare inger pazitor spune de sufletul sau ce i s-a incredintat ce face in acel minut.
Atunci a venit si satana, si Dumnezeu il intreaba :
- Dar tu de unde vii ? Da ce ? Nu stia Dumnezeu de unde vine diavolul, daca Dumnezeu este in tot locul de fata ? Cum spune la Ieremia : Eu sunt Care umplu cerul si pamantul. Exista loc unde nu-i Dumnezeu, in iad, sau in rai, sau in cer, sau pe pamant ? Exista vreun cer sau mai presus de toate cerurile unde nu-i Dumnezeu ? Si atunci nu stia Dumnezeu de unde vine ? Da' de ce i-a pus intrebarea ? Ca sa ne raspunda noua cum a fost istoria lui Iov.
- De unde vii tu ? - l-a intrebat Dumnezeu pe satana. Iar el a zis :
- Doamne, cutreierat-am pamantul si toate cate sunt sub cer si iata sunt de fata.
Ai auzit cum lucreaza el ? Ca nu-i singur. A treia parte din stelele cerului au cazut, cum arata Sfantul Grigore de Nissa. Si la Apocalipsa zice :
Am vazut un drac mare ros care a tarat cu coada lui a treia parte din stelele cerului si le-a daramat pe pamant.
Unde-i locuinta demonilor acum ? In vazduh. Dar nu numai in vazduhul asta care inconjoara planeta noastra si celelalte planete, zeci de miliarde, ci spatiul interplanetar si spatiul interstelar care n-are margine. Ca de aicea pana la Calea Lactee, pana la Drumul Robilor, avem paisprezece milioane de ani calatoria luminii, si lumina merge cu 300.000 de km pe secunda, cat ai inchide ochii.
Ai auzit cat ii de mare spatiul acesta ? Satana il umple. Ca auzi ca la ceata care a cazut, i-a dat Dumnezeu loc sub cer. Locul asta le-a dat. Cine ne invata aceasta ? Marele Apostol Pavel, gura lui Hristos, ce zice : Domnii puterii vazduhului, duhurile rautatii raspandite in aer. Si marele prooroc David zice : Multi sunt cei ce se lupta cu noi de la inaltime, adica din vazduh.
De aceea a spus cu dreptate satana : Cutreierat-am pamantul, Doamne, si toate cele de sub cer si iata sunt de fata. Si ce-l intreaba Dumnezeu :
- Fost-ai pe la robul meu Iov ? Ca nu este nimenea asemenea pe pamant ca Iov, om temator de Dumnezeu si care foarte vietuieste cu dreptate. Apoi, cand zice acestea, Cel ce a facut cerul si pamantul, Cel ce cerceteaza inimile tuturor, cand lauda pe un om, cine poate sa zica ceva impotriva ? Ca nu este nimeni pe pamant ca Iov, temator de Dumnezeu si foarte drept inaintea Mea.