Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

Pai hotaraste-te, daca exista o "sursa" atunci "samsara" nu e fara inceput cum sustineai cu alta ocazie si atunci trebuie sa ne lamuresti de ce "natura absoluta" a creat o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start.

Atunci, nici Dumnezeu nu e fara inceput - fiind o sursa a Creatiei, conform logicii tale, evident curbata de patima de a discredita.

Este interesant ca sesizezi faptul ca Sursa a creat "o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start". Daca inlocuim cuvantul Sursa cu cuvantul Dumnezeu...?

In conceptia iudeo-crestina, copilul este pedepsit pentru greseala tatului/bunicului/strabunicului/...pana la Adam, suporta consecintele actiunilor acestora. Este o creatie stramba, precum afirmi.

Insa vezi tu Alin, budismul impotriva unor evidente ale lumii sensibile, afirma ca un copil se naste suferind nu din cauza pacatelor parintilor/stramosilor ci din cauza propriilor pacate. Nasterea dintr-un anumit tip de parinti este efectul unei conduite care precede nasterea.

Orbul din nastere oare s-a nascut asa din princina pacatelor sale? Dupa cum intreaba ucenicii Lui.

Un copil se naste handicapat sau plin de sfintenie ca rezultat al propriilor pacate sau virtuti faptuite anterior nasterii sale. Nu datorita altor factori. Omul isi ia tot timpul plata pentru ceea ce savarseste el, nu pentru ceea ce fac ceilalti.

Patima nu te lasa sa vezi justetea acestui punct de vedere.

Dumnezeu sa fie cu tine!

[florin.oltean75]

https://en.wikipedia.org/wiki/Apophatic_theology

https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Merton

[flying]

În prealabil postat de florin.oltean75

Un copil se naste handicapat sau plin de sfintenie ca rezultat al propriilor pacate sau virtuti faptuite anterior nasterii sale. Nu datorita altor factori. Omul isi ia tot timpul plata pentru ceea ce savarseste el, nu pentru ceea ce fac ceilalti.

Handicapat sau plin de sfintenie... Nu exista antagonie intre ele ,drept exemplu exista sfinti cu handicap/uri ,vezi sfantul Porfirie .El era orb dar a vazut mult mai multe decat o sa vezi tu in toate imaginarele tale reincarnari.


"Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat multe boli. De multe ori îi spun: „Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!''. E o minune cum de mai trăiesc. Printre alte boli ale mele, am şi cancer la hipofiză. S-a făcut acolo o tumoare care creşte şi apasă pe nervul optic. De-asta nu mai văd acum. Mă doare înfricoşător. Mă rog, însă, ridicând Crucea lui Hristos cu răbdare. Vedeţi inima mea cum este? S-a mărit, nu mai este cum era. Este tot din pricina cancerului de la cap. Şi cu cât merg, o să se înrăutăţească. Se va mai mări, o să-mi fie greu să vorbesc. Mă doare mult, sufăr, dar este foarte frumoasă boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Mă străpung la inimă şi mulţumesc lui Dumnezeu. Este pentru păcatele mele. Sunt păcătos şi Dumnezeu Se străduieşte să mă curăţească.
Atunci când eram de şaisprezece ani, îl rugam pe Dumnezeu să-mi dea o boală grea, un cancer, ca să mă doară pentru iubirea Lui şi să-L slăvesc în durere. Multă vreme m-am rugat aşa. Dar Bătrânul meu mi-a spus că asta este egoism şi astfel îl constrâng pe Dumnezeu. Dumnezeu ştie ce-o să facă. Aşa că n-am mai stăruit. Vedeţi însă că Dumnezeu n-a uitat cererea mea şi mi-a dat această binefacere după atâţia ani!
Acum nu-L rog pe Dumnezeu să-mi ia ce l-am cerut. Mă bucur că o am, ca să fiu şi eu părtaş la Patimile Lui, din multa mea iubire. Am certarea Iui Dumnezeu. Căci pe cine îl iubeşte, Domnul îl ceartă (Evr. 12, 6). Boala mea este o deosebită bunăvoinţă a lui Dumnezeu, Care mă cheamă să pătrund în taina iubirii Lui şi prin harul Lui să mă străduiesc să-l răspund. Dar eu nu sunt vrednic. O să-mi spuneţi „Toate astea pe care ţi le descoperă Dumnezeu nu te fac vrednic?" Acestea mă judecă. Pentru că ele sunt ale harului lui Dumnezeu. Nu-i nimic al meu. Dumnezeu mi-a dat multe harisme, dar eu nu am răspuns, m-am dovedit nevrednic. Strădania, însă, n-am părăsit-o, Poate că Dumnezeu o să-mi dea ajutorul Lui, ca să mă dăruiesc iubirii Sale.
Pentru aceasta nu mă rog ca să mă facă Dumnezeu bine. Mă rog să mă facă bun."

(Cuviosul Bătrân a suferit de următoarele boli: infarct miocardic, insuficienţă renală cronică, ulcer cu nişă , cataractă, herpes zosterial pe faţă, dermatidă stafilococică pe mână, hernie inghinală , guşă endemică cronică, adenom la hipofiză.)

În prealabil postat de florin.oltean75

Dumnezeu sa fie cu tine!

Despre care Dumnezeu vorbesti ? Daca este cel in care crede el ,e doar o ipocrizie ieftina din partea ta.Daca e cel in care crezi tu este doar o blasfemie din partea ta...Deci abtine-te...

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Atunci, nici Dumnezeu nu e fara inceput - fiind o sursa a Creatiei, conform logicii tale, evident curbata de patima de a discredita.

De unde rezulta asta?
Creatia are un inceput, nu si Dumnezeu.

Este interesant ca sesizezi faptul ca Sursa a creat "o lume atat de stramba plina de fiinte defecte din start". Daca inlocuim cuvantul Sursa cu cuvantul Dumnezeu...?

In conceptia iudeo-crestina, copilul este pedepsit pentru greseala tatului/bunicului/strabunicului/...pana la Adam, suporta consecintele actiunilor acestora. Este o creatie stramba, precum afirmi.

Deloc, sunt concluziile tale pripite.

Ce anume ti se pare ilogic in faptul ca, mama daca bea si/sau fumeaza in sarcina copilul va avea probleme de sanatate?

Si asa cum exista un bagaj genetic, exista si un bagaj spiritual.

Daca parintii n-au un sistem moral sanatos, de unde sa-l aiba copilul?

Nu pacatele propriuzise se transmit ci o atitudine, o mentalitate.

Insa vezi tu Alin, budismul impotriva unor evidente ale lumii sensibile, afirma ca un copil se naste suferind nu din cauza pacatelor parintilor/stramosilor ci din cauza propriilor pacate. Nasterea dintr-un anumit tip de parinti este efectul unei conduite care precede nasterea.

In primul rand nu e o convingere budhista, ea exista inaintea lui Budha, mai mult chiar, Budha a evitat sa se pronunte in privinta "valorii de adevar" a acesti convingeri la fel si cu existata vreunui Dumnezeu sau Creator - considerandu-le filosofii inutile.

Au fost adaugate mai tarziu pentru ca o filosofie a-teista nu poate supravietui ca si religie intr-o lume cu religii teiste sau impotriva convingerilor religioase deja adoptate cvasi-universal.

Si unde e logica afirmatiei "impotriva unor evidente ale lumii sensibile"?
Sa lansezi astfel de speculatii este usor, dar se pare ca pana si tu le contrazici.

În prealabil postat de florin.oltean75;635594 Trebuie, in primul rand, sa intelegem bine ca ceea ce numim reincarnare in budism nu are nimic de-a face cu transmigratia unei „entitati" oarecare, cu metempsihoza. Cata vreme conceptul budist de renastere este gandit mai degraba in acceptia de entitate decat de functie, de continuitate, el nu poate fi inteles. [B

Se spune ca „nu exista nici un fir care sa uneasca perlele din colierul renasterilor". Nu exista deci o identitate a unei „persoane" de-a lungul renasterilor succesive, ci conditionarea unui flux de constiinta.[/b]
J.-F. — Metempsihoza nu exista in budism? Am crezut ca migratia sufletelor este o dogma fundamental a budismului. Nu e vorba despre atingerea a ceea ce numim nirvana, a acelei stari In care nu mai esti obligat sa te reincarnezi intr-o fiinta?

Deci cu alte cuvinte nu exista un "suflet" care sa suporte consecinte pentru ca "Nu exista deci o identitate a unei „persoane" de-a lungul renasterilor "

Deci pedeapsa care o sufera din partea "karmei" nu este justificata, lucru de altfel care e usor de observat din perspectiva faptului ca "fluxul de constiinta" nu are nici o "constiinta" a relatiei cauza-efect.

I se intampla anumite lucruri rele dar nu poate intelege de ce, neavand amintiri despre faptele sale "dintr-o viata anterioara".

Deci ipoteza functiei "educative" a karmei pica.

[/i]Un copil se naste handicapat sau plin de sfintenie ca rezultat al propriilor pacate sau virtuti faptuite anterior nasterii sale.[i] Nu datorita altor factori. Omul isi ia tot timpul plata pentru ceea ce savarseste el, nu pentru ceea ce fac ceilalti.

Din pacate afirmatiile astea ignora evidente elementare ca cele subliniate mai sus.

Patima nu te lasa sa vezi justetea acestui punct de vedere.

Ti-ai pus singur diagnosticul :)

Ceea ce arata ca pana la urma, in budhism trebuie sa pasesti prin (oarba) credinta altfel nu rezisti.

Personal nu vei aveai niciodata "revelatiile" despre reincarnare, budhasi si alte povesti iar observatii elementare care contrazic flagrant alte aspecte esentiale ale acestei credinte se pare ca esti obligat sa le ignori, nu?

P.S.
Ma bucur ca restul aspectelor nu le-ai mai comentat, le ignori intentionat sau imi dai dreptate? :)

[florin.oltean75]

Ce anume ti se pare ilogic in faptul ca, mama daca bea si/sau fumeaza in sarcina copilul va avea probleme de sanatate?

Este imoral, nu ilogic.

Cu ce este mai indreptatit sufletul unui copil sa se nasca din parinti sfinti care-i ofera dragoste si educatie iar altul sa se nasca din parinti degenerati, copil care nu are sanse din start, care intra intr-un mediu pervertit si se perverteste.

Este o problema de morala divina, in universul iudeo-crestin.

Din punct de vedere al budismul este pur si simplu cauza-efect. Un principiu enuntat limpede de Hristos: Nu face rau caci raul facut ti se va intoarce inapoi. Insa cauzalitatea transcende temporalitatea unei vieti umane.

Un copil care este abuzat traieste un iad, este traumatizat si probabil va traumatiza pe altii la randul sau. Este prins intr-un cerc vicios.

Nu intotdeauna nasterea in conditii adverse adanceste starea de suferinta.
Exista exceptii. Pentru orbul din nastere din evanghelie a fost o binecuvantare, o circumstanta prin care a fost iluminat.

[florin.oltean75]

Deci cu alte cuvinte nu exista un "suflet" care sa suporte consecinte pentru ca "Nu exista deci o identitate a unei „persoane" de-a lungul renasterilor "

Deci pedeapsa care o sufera din partea "karmei" nu este justificata, lucru de altfel care e usor de observat din perspectiva faptului ca "fluxul de constiinta" nu are nici o "constiinta" a relatiei cauza-efect.

I se intampla anumite lucruri rele dar nu poate intelege de ce, neavand amintiri despre faptele sale "dintr-o viata anterioara".

Deci ipoteza functiei "educative" a karmei pica.

Karma nu are o functie educativa. Este pur si simplu o particularitate a legii universale cauza-efect privind legatura dintre fapte si consecintele acestora asupra noastra.

Dharma insa are o functie educativa. Presupune aceasta constientizare si abtinerea de la fapte rele intelegand ca ceea ce experimentam clipa de clipa este rezultatul conduitei noastre precedente.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Karma nu are o functie educativa. Este pur si simplu o particularitate a legii universale cauza-efect privind legatura dintre fapte si consecintele acestora asupra noastra.

Ramane sa ne lamuresti insa daca exista o "persoana" sau "fiinta" care se "reincarneaza" sau nu.
Budhistul din care citai tu, zice ca nu, ca exista doar un "flux de constiinta" - ce e aia?

Dharma insa are o functie educativa. Presupune aceasta constientizare si abtinerea de la fapte rele intelegand ca ceea ce experimentam clipa de clipa este rezultatul conduitei noastre precedente.

Pai care e rostul?
Privit dintr-o perspectiva de ansamblu, dupa "teologia" voastra, lumea se divide in doua: un dumnezeu imuabil si intangibil si lumea materiala intr-o permanenta schimbare, fara repere absolute de tip "sus" si "jos", "bine" sau "rau" - doar intr-o continua stare de suferinta atat timp cat exista o constiinta.

"mantuirea" voastra presupune tocmai un soi de sinucidere - non-existenta.
Pentru ca ceea ce e "relativ" si "schimbator" nu se poate transforma in "absolut" si "nemiscat".

[florin.oltean75]

În prealabil postat de AlinB

Ramane sa ne lamuresti insa daca exista o "persoana" sau "fiinta" care se "reincarneaza" sau nu.
Budhistul din care citai tu, zice ca nu, ca exista doar un "flux de constiinta" - ce e aia?

In budism se pune intrebarea, ce inseamna "a exista"? In crestinism nu se dezvolta o linie de gandire in acest sens.

Intelegerea "starii de existenta" vizeaza orice aspect, de la un graunte de nisip, o simpla senzatie, un gand, un inger, o furnica, un demon, totalitatea realitatii inconjuratoare, pana la miezul adanc al eului.

Aceasta analiza releva ca orice fenomen are o existenta conditionata, altfel spus, nu poseda o existenta in sine.

Aceasta cunoastere demistifica aparentele lumii care se infatiseaza ochiului cu putere de existenta autonoma. Metaforic, dezbraca forma de iluzia concretetii, devenind transparenta - clara.

Mintea devine linistita pentru ca indiferent de modul in care se prezinta lumea aceasta poate vedea prin orice forma a ei. Realizeaza ca nu gaseste o esenta 'existentiala' cu care sa intre in coliziune, de care sa fuga sau sa o posede.

Iar cand mintea se contempla pe sine, asisderea, nu gaseste o realitate solida ultima, nu poate identifica o esenta pe baza careia sa se compare cu alte fenomene, sa se inalte, sa se mandreasca sau sa se teama.

Deci, nu putem gasi o esenta nici in "persoana", nici in "fiinta", nici in "constiinta", nici in "flux", nici in "miscare", nici in "nemiscare", nici in "transformare"...toate sunt denominari, constientizari fragmentate ale realitatii. Cunoasterea profunda le transcende, este non-duala.

Unii mistici crestini au inteles ca Dumnezeu se cunoaste "parasind orice impresie" a mintii. Este echivalent cu a nega cogniscibilitatea Lui Dumnezeu in Fiinta Sa.

Pai care e rostul?
Privit dintr-o perspectiva de ansamblu, dupa "teologia" voastra, lumea se divide in doua: un dumnezeu imuabil si intangibil si lumea materiala intr-o permanenta schimbare, fara repere absolute de tip "sus" si "jos", "bine" sau "rau" - doar intr-o continua stare de suferinta atat timp cat exista o constiinta.

"mantuirea" voastra presupune tocmai un soi de sinucidere - non-existenta.
Pentru ca ceea ce e "relativ" si "schimbator" nu se poate transforma in "absolut" si "nemiscat".

Prin intelegerea naturii ultime a fenomenelor (Dumnezeu in Fiinta Sa), budismul percepe realitatea ca un Intreg. Aceasta cunoastere ne leaga de toate, intram in comuniune intima cu toate, ne face liberi ("fii ai luminii").

[stefan florin]

În prealabil postat de florin.oltean75

In budism se pune intrebarea, ce inseamna "a exista"? In crestinism nu se dezvolta o linie de gandire in acest sens.

Intelegerea "starii de existenta" vizeaza orice aspect, de la un graunte de nisip, o simpla senzatie, un gand, un inger, o furnica, un demon, totalitatea realitatii inconjuratoare, pana la miezul adanc al eului.

Aceasta analiza releva ca orice fenomen are o existenta conditionata, altfel spus, nu poseda o existenta in sine.

Aceasta cunoastere demistifica aparentele lumii care se infatiseaza ochiului cu putere de existenta autonoma. Metaforic, dezbraca forma de iluzia concretetii, devenind transparenta - clara.

Mintea devine linistita pentru ca indiferent de modul in care se prezinta lumea aceasta poate vedea prin orice forma a ei. Realizeaza ca nu gaseste o esenta 'existentiala' cu care sa intre in coliziune, de care sa fuga sau sa o posede.

Iar cand mintea se contempla pe sine, asisderea, nu gaseste o realitate solida ultima, nu poate identifica o esenta pe baza careia sa se compare cu alte fenomene, sa se inalte, sa se mandreasca sau sa se teama.

Deci, nu putem gasi o esenta nici in "persoana", nici in "fiinta", nici in "constiinta", nici in "flux", nici in "miscare", nici in "nemiscare", nici in "transformare"...toate sunt denominari, constientizari fragmentate ale realitatii. Cunoasterea profunda le transcende, este non-duala.

Unii mistici crestini au inteles ca Dumnezeu se cunoaste "parasind orice impresie" a mintii. Este echivalent cu a nega cogniscibilitatea Lui Dumnezeu in Fiinta Sa.


Prin intelegerea naturii ultime a fenomenelor (Dumnezeu in Fiinta Sa), budismul percepe realitatea ca un Intreg. Aceasta cunoastere ne leaga de toate, intram in comuniune intima cu toate, ne face liberi ("fii ai luminii").

amice, o religie mai intortocheata si lipsita de sens ca budhism-ul, nu am intalnit!
ps: ba da, gresesc. Hinduism-ul

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

In budism se pune intrebarea, ce inseamna "a exista"? In crestinism nu se dezvolta o linie de gandire in acest sens.

Sau nu te-ai documentat tu destul.

Intelegerea "starii de existenta" vizeaza orice aspect, de la un graunte de nisip, o simpla senzatie, un gand, un inger, o furnica, un demon, totalitatea realitatii inconjuratoare, pana la miezul adanc al eului.
Aceasta analiza releva ca orice fenomen are o existenta conditionata, altfel spus, nu poseda o existenta in sine.

Defineste "existenta in sine" :)

Aceasta cunoastere demistifica aparentele lumii care se infatiseaza ochiului cu putere de existenta autonoma. Metaforic, dezbraca forma de iluzia concretetii, devenind transparenta - clara.

Ce inseamna "existenta autonoma" ? :)

Mintea devine linistita pentru ca indiferent de modul in care se prezinta lumea aceasta poate vedea prin orice forma a ei. Realizeaza ca nu gaseste o esenta 'existentiala' cu care sa intre in coliziune, de care sa fuga sau sa o posede.

Ba cam este.
Daca tu ai credea in filosofiile astea, ar trebui de exemplu sa incetezi sa mai maninci.
Sau sa mergi la servici. Sau etc. :)
Ca treburile astea nu exista, deci?

Iar cand mintea se contempla pe sine, asisderea, nu gaseste o realitate solida ultima, nu poate identifica o esenta pe baza careia sa se compare cu alte fenomene, sa se inalte, sa se mandreasca sau sa se teama.

Pai da, cred ca aia alienati mintal inteleg cel mai bine chestia asta, acolo este cvasi-permament un vid total deci..

Deci, nu putem gasi o esenta nici in "persoana", nici in "fiinta", nici in "constiinta", nici in "flux", nici in "miscare", nici in "nemiscare", nici in "transformare"...toate sunt denominari, constientizari fragmentate ale realitatii. Cunoasterea profunda le transcende, este non-duala.

Hoho, mai usor cu pianul pe scari.
Mai intai defineste "esenta", "persoana", "fiinta", "constiinta", etc.

Si tot nu ne-ai lamurit, pana la urma ce se "incarneaza"? Ca frantuzu ala sau ce era zice ca nu exista o "persoana" care sa se incarneze ci un "flux de constiinta".
Ce e aia?

Unii mistici crestini au inteles ca Dumnezeu se cunoaste "parasind orice impresie" a mintii. Este echivalent cu a nega cogniscibilitatea Lui Dumnezeu in Fiinta Sa.

Gresit. Dumnezeul crestin este cognosicibil in mai multe feluri, nu a creat fiintele "ignorante" ca in budhism, nici nu le dispretuieste exsitenta ca in "budhismul" tau.

Prin intelegerea naturii ultime a fenomenelor (Dumnezeu in Fiinta Sa), budismul percepe realitatea ca un Intreg. Aceasta cunoastere ne leaga de toate, intram in comuniune intima cu toate, ne face liberi ("fii ai luminii").

Ba mai degraba ai intunericului, ca mai intai respinge cunoasterea Adevaratului Dumnezeu si ofera o perspectiva trista si fara sens a intregii Creatii a carei sursa e plasata in ignoranta si "implinire" in non-existenta.

Vezi tu omulet, cu o chestie ai dreptate:

Creatia este definita de transformare, asta e esenta ei, diferenta o face modul in care ea se desfasoara, poate fi una frumoasa, armonioasa, sub Har, sau una intunecata, turbulenta, in afara Lui.
Alegerea iti apartine.