Putem fi prieteni cu toată lumea?

[crincrin]

În prealabil postat de sophia

Acum eu spun asa - Iisus ne-a invatat sa iubim aproapele, chiar mai mult decat pe noi insine. Ne-a invatat sa iubim si pe dusmani, pe cei ce ne fac rau. Partea asta este foarte grea, intr-adevar. Nu stiu cine poate iubi pe cel care ii face rau.

"În Evanghelia de astăzi am auzit un element cu adevărat nou, să spunem, însă, pe cât de măreţ, pe atât de înfricoşător: anume că măsura iubirii este iubirea vrăjmaşilor. Nu este cu putință, iubiţi credincioşi, să facem acest lucru noi, ca oameni. Oricât ne-am strădui să ne curăţim, oricât ne-am strădui să înţelegem mai bine pe cel de lângă noi, oricât ne-am strădui să fim mai politicoși, mai buni, mai milostivi, oricât ne-am strădui să adunăm în noi toate virtuțile, pe aceasta n-o vom putea face. A-ţi iubi vrăjmaşul este mai presus de puterile omeneşti.

Hristos, când a venit pe pământ, a luat trup și ne-a lăsat nouă, celor ce purtăm numele Lui, poporul creştin, aceste învăţături; El nu a dorit să facă un om mai bun. Creştinul nu este un om mai bun, mai moral, mai virtuos – ar fi prea puţin. Creştinul este un alt om! Prin botez, creştinul se schimbă deplin. După cum bine ştiţi că se spune la botez: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Creştinul nu mai este un simplu om. Este omul, fiul lui Dumnezeu, cel care este îmbrăcat în Hristos, cel în care Hristos locuieşte şi Hristos lucrează.

Iarăşi un motiv pentru care nu ar trebui să luăm uşor porunca aceasta a iubirii; să ne dăm seama că singuri nu putem iubi, însă, în acelaşi timp suntem chemaţi să iubim ca Dumnezeu. Cine poate să facă aşa ceva? Eu nu pot. Însă, cum spune Sf. Pavel, Hristos în mine poate!

Hristos e Cel Care lucrează în noi şi a voi şi a săvârşi."


continuare - Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR: “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT, DOAMNE! Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta” - http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/...nu-pot-doamne/ -

[Yasmina]

Teoretic se poate,de ce nu ?
Copiii- care sunt considerati a fi mai puri decat noi adultii,unsi cu toate alifiile lumii- au multi prieteni.
Cu cat esti mai smerit,mai mic in ego ,cu atat te faci dorit si iubit de cat mai multi.
A iubi pe toata lumea si a fi iubit de multi este in stransa legatura cu curatenia noastra sufleteasca .
Daca noi ne iubim atat de mult pe noi insine nu mai ramane loc si pt altii,prima preocupare suntem noi.

Se poate sa dai buna ziua vecinului packistanez,sa-l ajuti daca este in necaz;la fel cu vecinul evreu...insa noi facem exact pe dos,ii injuram pe evrei ca "l-au rastignit pe Domnul",pe altii ca au facut altele...
Faptul ca noi ne-am nascut ortodocsi nu este meritul nostru. Este chiar mai rau,pt ca noi trebuie sa avem o traire exemplara vazand/auzind atatea minuni facute de Sfinti si ingeri.
Judecata acelor oameni va fi mai usoara si a noastra mult mai drastica.

[Yasmina]

Depinde si de prietenii si insotiri acuma...
Mi-au venit in minte prieteniile paguboase,din care te alegi pagubit sufleteste si obosit: prieteniile de patimi ,iesirile in carciumi,la barfa etc.

Ca si crestini avem obligatia de a nu gasi ocazii potrivite pt a pacatui;daca se intampla sa avem "prieteni"care vor sa interactioneze cu noi in baruri si locuri dubioase,mai bine ne lipsim.

Sincer ,nu putem sa fim prieteni cu toata lumea,daca asta implica sa fim prieteni si cu oameni interesati de pierzarea sufletului.
Si nu pentru ca am fi rai sau farisei, ci pur si simplu din instinctul de supravietuire; unii nu vad nimic vatamator in frecventarea barurilor striptease ,a jocurilor de noroc sau iesitul la bautura ...

[AlinB]

Nu poti fi prieten cu toata lumea dar poti fi prietenos cu toata lumea :)

Insa daca ai un sistem de valori, e imposibil sa nu eviti relationarea cu persoane "paguboase" sufleteste.

In ceea ce ii priveste pe ei care "au asupra ta" din pilda, se refera binenteles la cei care au din motive care iti sunt direct imputabile.

[Yasmina]

În prealabil postat de AlinB

Nu poti fi prieten cu toata lumea dar poti fi prietenos cu toata lumea :)

Insa daca ai un sistem de valori, e imposibil sa nu eviti relationarea cu persoane "paguboase" sufleteste.

In ceea ce ii priveste pe ei care "au asupra ta" din pilda, se refera binenteles la cei care au din motive care iti sunt direct imputabile.

Cu specificatia ca "sistemul de valori"se formeaza cu o varsta...
Sistem de valori la 16 ani? nu prea...cateodata nici pe la 25 in incolo :)))

[stefan florin]

În prealabil postat de Yasmina

Cu specificatia ca "sistemul de valori"se formeaza cu o varsta...
Sistem de valori la 16 ani? nu prea...cateodata nici pe la 25 in incolo :)))

de multe ori, nici la 80 ani...din pacate

[Krautrock]

Putem fi prieteni cu toata lumea?

În prealabil postat de Yasmina

Teoretic se poate,de ce nu ?

Teoretic nu se poate si iata de ce nu. Ma refer desigur la faptul ca un crestin nu poate fi prieten decat cu cel pe care il numeste aproapele sau.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La Porunca Iubirii, in articolul 2, scrie sa iubim pe aproapele nostru. Nu scrie sa fim prieteni cu toata lumea.

E exact ceea ce spuneam legat de aproapele nostru.

Poate aveti impresia ca fac un joc de cuvinte, insa una e sa fii "aproapele" cuiva si altceva e sa fii "departele" cuiva. Cine e "departele" unui crestin? In primul rand diavolul. Cu acesta nu exista nicidecum cale de impacare. E cu alte cuvinte dusmanul prin excelenta. In al doilea rand sunt ereticii, evreii, apostatii, un fel de dusmani de ordinul doi care pot deveni "aproapele" crestinului doar daca renunta la convingerile lor. Avand in vedere ca Ioan Gura de Aur ii numeste pe evrei intr-o omilie (cred ca prima), caini, e clar ca un crestin nu poate fi prietenul unui caine. Poate sa-l hraneasca, poate sa-l ingrijeasca, insa nu cred ca poate avea o comuniune spirituala cu acesta. Cat despre eretici sau apostati, presupun ca lucrurile stau la fel.

De altfel a urma calea lui Hristos presupune a nu urma calea celor pe care ii numesti dusmanii lui Hristos si care astfel consideri ca sunt dusmanii tai. De aceea chiar daca un individ care nu e crestin se arata binevoitor fata de tine, e nevoie sa pastrezi fata de el o anumita distanta deoarece esti constient in orice moment ca respectivul poate reprezenta un potential pericol. Daca ereticul, paganul etc. e intr-adevar dusmanul tau sau pur si simplu l-ai conceput in mintea ta ca pe un dusman nu cred ca are vreo importanta. Cum ai putea de altfel sa fii crestin daca nu ai crede ca esti atacat sau persecutat? Prin urmare dusmanii reprezinta un rau necesar, iar daca nu e prea clar daca ei exista, vor trebui sa existe intr-un fel sau altul.

Iar acum referitor la dusmanul suprem, as avea cateva observatii. Pentru un crestin el e cat se poate de real. Si e cat se poate de rau. Atat de rau incat pentru rautatile sale nu va avea parte de nicio mila la finalul lumii. Sa nu uitam ca unul dintre cei mai importanti autori crestini, e vorba de Origen, ramane patat cu stigmatul ereziei pentru o idee ce i-a fost fatala: apocatastaza. Crestinismul nu poate opera cu jumatati de masura si deci are nevoie de o intruchipare a raului absolut. Nu am inteles niciodata ce cauta diavolul in ecuatia morala a crestinismului. O fapta rea e la fel de rea fie ca am facut-o singur, fie ca m-a convins cineva sa o faptuiesc (in cazul nostru dracul). Iar vina mea e la fel de mare in ambele situatii. De altfel vina nu se imparte nicidecum la numarul de vinovati si fiecare va avea deci vina intreaga pentru ceea ce a facut. Daca fur un lucru, primesc aceeasi pedeapsa ca si cand l-as fi furat impreuna cu inca zece hoti (fie ei chiar si draci cu totii). Nu am inteles niciodata ce rost are diavolul in morala si nu pot sa ma gandesc la nicio situatie in care existenta sau inexistenta acestuia ar face vreo diferenta. Insa pot sa ma gandesc la un lucru: crestinismul are nevoie de un dusman serios. Iar diavolul e tocmai dusmanul care i se potriveste. De aceea pentru crestin tot raul emana de la necuratul. Desigur e vorba de ceea ce el, crestinul, considera ca fiind rau (pe langa a fura, a ucide, a minti si unele rele precum: a nu-ti face cruce cand trebuie, a crede altceva decat trebuie, a fi de acord sau nu cu un anume sinod, de exemplu cel de la Creta etc., lucruri pe care, personal, le consider nimicuri - ma refer la ultimele). Si desigur toti cei ce sunt altfel decat el, crestinul, sunt aliatii necuratului. Cu acestia nu poti fi prieten: ori noi, ori ei. Ori e alb, ori e negru.

In concluzie, aceasta e parerea mea despre intrebarea pusa in titlul acestui topic. Si am raspuns in felul in care am raspuns, deoarece am inteles-o in felul urmator: putem fi prieteni cu cei ce sunt altfel decat noi? Cred ca se poate intr-un singur fel: renuntand sa mai credem ca cel ce nu e cu noi e impotriva noastra si incercand sa vedem ca lumea nu e un spectacol in alb si negru, ci o drama color cu personaje pozitive de toate soiurile si personaje negative de toate soiurile..

[Penticostalul Traditional]

În prealabil postat de Krautrock

Toti cei ce sunt altfel decat el, crestinul, sunt aliatii necuratului.
Cu acestia nu poti fi prieten: ori noi, ori ei. Ori e alb, ori e negru.

Putem fi prieteni cu cei ce sunt altfel decat noi?
Cred ca se poate intr-un singur fel: renuntand sa mai credem ca cel ce nu e cu noi e impotriva noastra

Eu nu cred ca un om poate fi prieten cu toata lumea.
"Toata lumea" inseamna si oameni necunoscuti. Poti fi prieten cu un necunoscut?

Probabil ca ar trebui sa definim mai intai termenii.
Eu as imparti "toata lumea" in trei categorii:

1. Necunoscuti.
Oamenii astia nu ma cunosc, nu imi pot fi nici prieteni, nici dusmani.
Chiar si acesti oameni pot fi "aproapele" crestinului. De fapt, Isus, atunci cand foloseste pentru prima oara conceptul "aproapelui" se refera la un necunoscut aflat in nevoie.
2. Cunostinte/ amici/
Sunt oameni cu care te saluti insa despre care ai relativ putine informatii. Sau ai multe informatii dar stii ca nu poti avea incredere in ei. Sau principiile de viata difera semnificativ. Cu amicii iesi la o cafea, la un tenis, schimbi o vorba. Sau mai multe. Insa mereu porti o garda. Nu se deschizi, te protejezi. E o relatie colegiala, nu (mult) mai mult.
Desigur ca si acest om este "aproapele" crestinului. Crestinul este indemnat sa-si iubeasca chiar si dusmanii, oamenii de care este urat, dispretuit sau prigonit.
3. Prieteni apropiati.
Asta e un cerc select select. In general nu intra aici mai mult de trei/ sapte/ doisprezece oameni. In oamenii astia ai incredere. Esti legat afectiv de ei. Impartasiti multe principii comune. Cu ei lasi garda jos. Cu ei schimbi valori. Te vulnerabilizezi. Stii ca poti sa fii ranit dar ai incredere. Pe ei ii influentezi si te lasi influentat la un nivel profund.

Din punctul meu de vedere e aproape imposibil ca un ateu militant si un crestin practicant sa fie prieteni apropiati, in sensul descris mai devreme. Daca (ne)credinta este o componenta majora a personalitatii lor, pe acel segment nu pot avea comuniune, legatura e beteaga. Multimea trairilor vietii de credinta nu poate fi impartasita, multe principii de viata nu pot tranferate, sau daca sunt, e nociv pentru crestin.
De aceea spune Mantuitorul: "nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi". Macar ca noi folosim versetul in mod special in contextul casatoriei, nu acest aspect il vizeaza in primul rand pasajul din 2 Corinteni 6.

[Krautrock]

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Eu nu cred ca un om poate fi prieten cu toata lumea.
"Toata lumea" inseamna si oameni necunoscuti. Poti fi prieten cu un necunoscut?

Bineinteles ca nu! Dar poti sa-l cunosti, iar atunci se schimba complet datele problemei.

În prealabil postat de Penticostalul Traditional

Probabil ca ar trebui sa definim mai intai termenii.
Eu as imparti "toata lumea" in trei categorii:
.

Din moment ce orice necunoscut poate sa-ti devina cunoscut si din moment ce pe orice om pe care il cunosti putin poti ajunge sa il cunosti mai bine, n-are rost sa impartim lumea in categorii. De altfel problema pusa aici era daca avem voie sau nu sa ne imprietenim cu unii oameni. Cu alte cuvinte daca crestinismul ingaduie sa ne facem prieteni printre cei ce au alte pareri sau opinii decat crestinii. Raspunsul meu era bineinteles ca nu. De unde am dedus ca acest crestinism are o problema in ce priveste modul in care concepe relatiile dintre oameni deoarece imparte umanitatea in doua categorii: pe de o parte noi si pe de alta parte dusmanii nostri (sau cum le place unora sa spuna: oamenii lui Dumnezeu si oamenii Satanei). De aceea un crestin nu poate fi prieten cu un ateu, de exemplu, deoarece il considera pe acesta omul diavolului. Dupa cum spuneam in postarea anterioara, un crestin nu poate exista daca nu are un vrajmas, chiar si imaginar, intrucat pentru el insasi existenta are un caracter conflictual, fiind o lupta intre Dumnezeu si intruchiparea raului absolut al carui nume l-am pomenit deja de atatea ori incat m-am plictisit.

Iar acum sa trec la o problema direct legata de acest topic. De ce nu are voie un crestin sa aiba prieteni de alta credinta? Cu alte cuvinte de ce "jugul meu" e mai bun decat "jugul altuia"? Textul din capitolul 6 al Epistolei a doua catre Corinteni nu spune decat ca jugul lui Hristos e bun, iar celalalt e rau, fapt intarit si de opozitia neprihanire-faradelege, respectiv lumina-intuneric. Crestinul nu-si pune problema daca credinta sa e buna sau rea, adevarata sau falsa. Ea e pur si simplu buna. Crestinismul nu poate gresi, e imun la orice eroare. Pe un crestin nu poti sa-l intrebi ce anume ar putea sa-l convinga ca greseste, sau care sunt dovezile pe care daca i le-ai aduce ar renunta la convingerile sale. Un crestin nu poate fi convins prin nicio dovada ca credinta sa e gresita. Iar ceea ce spun in continuare e o simpla parere la care nu tin prea mult, dar care am impresia ca e adevarata. Crestinismul nu poate fi infirmat prin dovezi rationale, deoarece el nu se bazeaza pe dovezi rationale. Iar daca unui om ii aduci o dovada rationala ca nu are dreptate, iar el nu accepta dovezi rationale, desigur nu va accepta nici ca nu are dreptate sau ca greseste. Crestinul nu greseste niciodata decat daca renunta la a mai fi crestin. Raul insusi isi are sursa in comportamentul necrestinesc, deoarece daca urmezi linia crestinismului nu poti gresi si nu te poti insela. Iar de aici e o cale foarte scurta pana la a crede ca un individ care are alta credinta decat tine fie nu e capabil sa priceapa adevarata ta credinta, fie e un ticalos care vrea sa ii induca pe oameni in eroare cu o credinta falsa. Poti fi prieten cu cineva pe care il consideri idiot sau ticalos? Cred ca nu.

Eu unul nu ma consider crestin si prin urmare nu cred ca face bine la suflet sa ne ingradim libertatea de a ne alege prietenii in functie de criterii ideologice. Ticalosi exista peste tot. Oameni buni exista peste tot. Sau vreti sa spuneti ca nu e asa?

Poate ca imi veti reprosa faptul ca am atacat prea tare crestinismul, mai ales pe cel de nuanta ortodoxa. Insa au existat unele raspunsuri legate de aceasta problema a prieteniei care cred ca dezvaluie niste limitari majore ale ideologiei crestine ce pare prea sigura de faptul ca l-a apucat pe Dumnezeu de picior si astfel incearca sa dea sfaturi in legatura cu absolut orice. Ceea ce stim noi despre realitate reprezinta de-a dreptul o cantitate infima. Si cu toate acestea, in mod paradoxal, suntem cel mai siguri tocmai de acele lucruri pentru care avem cele mai putine dovezi.

Iar in incheiere, cred ca e aproape imposibil sa dam o reteta pentru a ne alege prietenii. In general oamenii isi aleg prietenii in functie de cum ii taie capul: dupa neam si rasa, dupa cati bani au in buzunar, dupa infatisarea fizica, dupa inteligenta sau lipsa acesteia si nu in ultimul rand in functie de cine se nimereste sa le iasa in cale. Intotdeauna a fost asa si nu cred ca va reusi cineva vreodata sa schimbe aceasta situatie. E bine asa? Nu e bine. Insa e de o mie de ori mai bine decat daca am avea cu totii mintea croita dupa acelasi calapod, iar lumea ar fi compusa dintr-o infinitate de figuri care se repeta. Nu as vrea sa traiesc intr-o lume in care toti ar gandi acelasi lucru, chiar daca aceasta lume ar avea stralucirea unui rai. As prefera precum personajul Ivan Turbinca sa ma duc la iad. Macar acolo au tabacioc, votchi si femei de toate felurile. O fi cam cald acolo, dar macar nu te apuca plictiseala.

[suslik]

În prealabil postat de Krautrock

Bineinteles ca nu! Dar poti sa-l cunosti, iar atunci se schimba complet datele problemei.



Din moment ce orice necunoscut poate sa-ti devina cunoscut si din moment ce pe orice om pe care il cunosti putin poti ajunge sa il cunosti mai bine, n-are rost sa impartim lumea in categorii. De altfel problema pusa aici era daca avem voie sau nu sa ne imprietenim cu unii oameni. Cu alte cuvinte daca crestinismul ingaduie sa ne facem prieteni printre cei ce au alte pareri sau opinii decat crestinii. Raspunsul meu era bineinteles ca nu. De unde am dedus ca acest crestinism are o problema in ce priveste modul in care concepe relatiile dintre oameni deoarece imparte umanitatea in doua categorii: pe de o parte noi si pe de alta parte dusmanii nostri (sau cum le place unora sa spuna: oamenii lui Dumnezeu si oamenii Satanei). De aceea un crestin nu poate fi prieten cu un ateu, de exemplu, deoarece il considera pe acesta omul diavolului. Dupa cum spuneam in postarea anterioara, un crestin nu poate exista daca nu are un vrajmas, chiar si imaginar, intrucat pentru el insasi existenta are un caracter conflictual, fiind o lupta intre Dumnezeu si intruchiparea raului absolut al carui nume l-am pomenit deja de atatea ori incat m-am plictisit.

Iar acum sa trec la o problema direct legata de acest topic. De ce nu are voie un crestin sa aiba prieteni de alta credinta? Cu alte cuvinte de ce "jugul meu" e mai bun decat "jugul altuia"? Textul din capitolul 6 al Epistolei a doua catre Corinteni nu spune decat ca jugul lui Hristos e bun, iar celalalt e rau, fapt intarit si de opozitia neprihanire-faradelege, respectiv lumina-intuneric. Crestinul nu-si pune problema daca credinta sa e buna sau rea, adevarata sau falsa. Ea e pur si simplu buna. Crestinismul nu poate gresi, e imun la orice eroare. Pe un crestin nu poti sa-l intrebi ce anume ar putea sa-l convinga ca greseste, sau care sunt dovezile pe care daca i le-ai aduce ar renunta la convingerile sale. Un crestin nu poate fi convins prin nicio dovada ca credinta sa e gresita. Iar ceea ce spun in continuare e o simpla parere la care nu tin prea mult, dar care am impresia ca e adevarata. Crestinismul nu poate fi infirmat prin dovezi rationale, deoarece el nu se bazeaza pe dovezi rationale. Iar daca unui om ii aduci o dovada rationala ca nu are dreptate, iar el nu accepta dovezi rationale, desigur nu va accepta nici ca nu are dreptate sau ca greseste. Crestinul nu greseste niciodata decat daca renunta la a mai fi crestin. Raul insusi isi are sursa in comportamentul necrestinesc, deoarece daca urmezi linia crestinismului nu poti gresi si nu te poti insela. Iar de aici e o cale foarte scurta pana la a crede ca un individ care are alta credinta decat tine fie nu e capabil sa priceapa adevarata ta credinta, fie e un ticalos care vrea sa ii induca pe oameni in eroare cu o credinta falsa. Poti fi prieten cu cineva pe care il consideri idiot sau ticalos? Cred ca nu.

Eu unul nu ma consider crestin si prin urmare nu cred ca face bine la suflet sa ne ingradim libertatea de a ne alege prietenii in functie de criterii ideologice. Ticalosi exista peste tot. Oameni buni exista peste tot. Sau vreti sa spuneti ca nu e asa?

Poate ca imi veti reprosa faptul ca am atacat prea tare crestinismul, mai ales pe cel de nuanta ortodoxa. Insa au existat unele raspunsuri legate de aceasta problema a prieteniei care cred ca dezvaluie niste limitari majore ale ideologiei crestine ce pare prea sigura de faptul ca l-a apucat pe Dumnezeu de picior si astfel incearca sa dea sfaturi in legatura cu absolut orice. Ceea ce stim noi despre realitate reprezinta de-a dreptul o cantitate infima. Si cu toate acestea, in mod paradoxal, suntem cel mai siguri tocmai de acele lucruri pentru care avem cele mai putine dovezi.

Iar in incheiere, cred ca e aproape imposibil sa dam o reteta pentru a ne alege prietenii. In general oamenii isi aleg prietenii in functie de cum ii taie capul: dupa neam si rasa, dupa cati bani au in buzunar, dupa infatisarea fizica, dupa inteligenta sau lipsa acesteia si nu in ultimul rand in functie de cine se nimereste sa le iasa in cale. Intotdeauna a fost asa si nu cred ca va reusi cineva vreodata sa schimbe aceasta situatie. E bine asa? Nu e bine. Insa e de o mie de ori mai bine decat daca am avea cu totii mintea croita dupa acelasi calapod, iar lumea ar fi compusa dintr-o infinitate de figuri care se repeta. Nu as vrea sa traiesc intr-o lume in care toti ar gandi acelasi lucru, chiar daca aceasta lume ar avea stralucirea unui rai. As prefera precum personajul Ivan Turbinca sa ma duc la iad. Macar acolo au tabacioc, votchi si femei de toate felurile. O fi cam cald acolo, dar macar nu te apuca plictiseala.

Splendid!

Va aprob intru totul!