Psihologie - întrebări

[ioan67]

În prealabil postat de Anna

Va multumesc si eu pentru amintirile relatate.

Ma uitam printre categoriile de tulburari de personalitate din Biserica pe care le-ati descris si ma gandeam oare unde ma incadrez, poate cel mai bine la evitant... Si sunt tare curioasa de "canalie" Ce fel de om poate fi? Si chiar asa irecuperabil? Oare se poate in psihologie sa se dea asa verdicte? Poate e unul dintre lucrurile care imi displac cel mai mult in psihologie, verdictele si etichetele.

Nu pot sa imi alung un fel de sentiment de regret ca scrieti pe forum si nu intr-o carte, la fel ca dl. Dragomir...sau oare scrieti si carti? Sau poate asa e mai bine pe forum, sau poate sunt de moda veche. Dar stau si ma gandesc la cartile pe care le-am citit si mi-au facut bine si nu stiu daca gaseam scrierile acelea pe un forum...Cel putin o carte poate deveni cunoscuta, o poti recomanda, poate deveni cunoscuta intr-o comunitate...

Si tot asa, citind cele spuse, as vrea sa ne povestiti de "rezilienta" (nu stiu daca e corect termenul romanesc). Ce ii ajuta pe oameni sa nu fie doborati de anumite evenimente, in timp ce altii nu rezista chiar si la lucruri marunte. Ma fascineaza faptul ca unul din pilarii rezilientei, cel putin din ce am citit, e a avea o retea sociala puternica. Tot timpul m-a preocupat notiunea de comunitate, traditii, si mult mai mult acum fiind in strainatate, se simte si mai pregnant cat de mult inseamna comunitatea, cultura din care vii, seturile de valori nescrise, cutumele, mentalitatile, chiar si limba cu toate nuantele ei...Suntem toti oameni, dar totusi atat de diferiti...Cum oare vor trai copiii mei in asa amalgam? Mi-e dor de satul bunicilor, de statornicie, de lucruri "invesnicite", de lucruri care sa nu fie puse sub semnul intrebarii, sa nici nu stii macar ca se poate altfel...

Tocmai ziceam în postare că psihologii "academici", scientişti, nu se ocupă cu predilecţie de tipologia morală, aceasta rămînînd specialitatea moraliştilor. Canalia este descrisă clar mai ales în romane, poveşti, nuvele. Avem în toată literatura lumii prototipul trădătorului, al omului viclean, al turnătorului etc. Tratatele de psihologie lasă aceste amănunte pe seama psihologilor mai pătrunzători care sunt scriitorii.
Totuşi, canalia este reductibilă la un amestec de tulburări ale personalităţii: narcisicul, dissocialul, paranoidul contribuie la aliajul canaliei care, însă, are ceva ireductibil la cunoaşterea psihologică obişnuită. Acel ceva nu vreau să-l numesc.
Vă sugerez să citiţi din maera noastră literatură unele cărţi precum Moara cu noroc, Ciocoii vechi şi noi, Enigma Otiliei sau Cel mai iubit dintre pământeni. Fie şi doar din aceste câteva lucrări veţi afla mai multe detalii despre canalie. Deşi, amănunt foarte important, chiar şi când descriu astfel de mizerii scriitorii le îndulcesc mereu chipul, poate şi fiindcă artiştii rămân mereu cu o oarece bunăvoinţă faţă de oameni şi omenesc. O canalie autentică nu e de găsit, aşadar, portretizată complet în cărţi ci se cunoaşte doar în viaţă. Din păcate...

Ce îi ajută pe oameni să nu fie doborâţi?
Oamenii!
Oamenii minunaţi pe care i-au cunoscut în trecutul lor şi care au rămas o fântână vie de speranţă, de încredere, de viaţă. Oamenii iubitori, oamenii care au avut ceva de oferit, cu adevărat.
Iar dacă vreun om nu a experiat încă relaţia cu astfel de oameni ai dragostei, ei bine: să caute să experieze! Nu-i niciodată prea târziu să găsim oameni puternici, zdraveni, frumoşi şi buni, care ne pot oferi ceea ce n-am primit în trecut.
Astfel de oameni sunt în jurul nostru, uneori ascunşi după o "mască" la prima vedere aspră sau dură etc. Ei se vădesc la adevărata lor măsură doar în momentele cruciale, când toţi ceilalţi fug, tac neputincioşi sau dau cu pietre. Abia atunci poţi descoperi ce comoară de oameni ai avut în jurul tău şi, vai, nu ai sesizat. Ei sunt discreţi şi eficienţi, iertători şi însufleţitori. Au mereu ceva potrivit de oferit, fără să ceară mare lucru în schimb. Dacă cer ceva, o fac doar ca să nu devii suspicios. De obicei ei cer fleacuri, lucruri simple.

Aşadar oamenii ajută pe alţi oameni să înfrunte necazurile, durerile etc.
Dumnezeu lucrează (şi) prin oameni.

[Anna]

Mare dreptate aveti cu oamenii.

Bine ca ati inceput cu negativul si ati sfarsit cu pozitivul, dar uite ca eu tot nu m-am lamurit, si readuc in discutie:

În prealabil postat de ioan67

contribuie la aliajul canaliei care, însă, are ceva ireductibil la cunoaşterea psihologică obişnuită. Acel ceva nu vreau să-l numesc.
O canalie autentică nu e de găsit, aşadar, portretizată complet în cărţi ci se cunoaşte doar în viaţă. Din păcate...

Pai cred ca asta e, ca nu am cunoscut pe nimeni asa, si credeam ca e mai mult o fabulatie, ca balaurul din povesti. Sau sper ca nu am cunoscut...cum ii recunoastem? Sau chiar numai in momentele cheie se dau pe fata? Si ce e acel ceva? Va referiti la lumea spirituala? Oare e morbida curiozitatea mea sau e doar dorinta de cunoastere? Nu stiu de ce ma "chinuie" tot timpul tema oamenilor "rai". Poate dintr-o frica, de a nu fi si eu asa si a ma lipsi de iubire...Sau din frica sa nu fie altii asa. Sau pentru ca prefer o lume fara canalii, sau pentru ca nu-mi pot incapea in intelegere anumite lucruri. Daca tot ziceati de Ivan, in anumite locuri rezonez mult cu Ivan, doar ca eu nu vreau sa "returnez biletul", mai sper inca...

[ioan67]

În prealabil postat de Anna

Mare dreptate aveti cu oamenii.

Bine ca ati inceput cu negativul si ati sfarsit cu pozitivul, dar uite ca eu tot nu m-am lamurit, si readuc in discutie:



Pai cred ca asta e, ca nu am cunoscut pe nimeni asa, si credeam ca e mai mult o fabulatie, ca balaurul din povesti. Sau sper ca nu am cunoscut...cum ii recunoastem? Sau chiar numai in momentele cheie se dau pe fata? Si ce e acel ceva? Va referiti la lumea spirituala? Oare e morbida curiozitatea mea sau e doar dorinta de cunoastere? Nu stiu de ce ma "chinuie" tot timpul tema oamenilor "rai". Poate dintr-o frica, de a nu fi si eu asa si a ma lipsi de iubire...Sau din frica sa nu fie altii asa. Sau pentru ca prefer o lume fara canalii, sau pentru ca nu-mi pot incapea in intelegere anumite lucruri. Daca tot ziceati de Ivan, in anumite locuri rezonez mult cu Ivan, doar ca eu nu vreau sa "returnez biletul", mai sper inca...

...:) Nu vă grăbiţi să cunoaşteţi răul cu dinadinsul. Se va ivi oricum, întrupat succesiv în diverse comportamente omeneşti şi va căuta să pătrundă adânc în viaţa dvs., tocmai când vă va fi lumea mai dragă.
Nu doar în alţii se va înşuruba; el dă să intre în oricine, fără excepţie.
Totul e să fiţi pregătită ca, atunci când va veni, prinlăuntru sau prin semeni să sesizaţi prompt asta şi să îi spuneţi în faţă: nu am treabă cu tine, vezi-ţi de drum. Deşi nu e suficient să îi spuneţi doar o dată...
P.S. Balaurul din poveşti nu e o fabulaţie, ci e reprezentarea răului (ca şi spânul, canalia întruchipată) pe înţelesul copiilor.

[AlinB]

În prealabil postat de Anna

Mare dreptate aveti cu oamenii.

Bine ca ati inceput cu negativul si ati sfarsit cu pozitivul, dar uite ca eu tot nu m-am lamurit, si readuc in discutie:



Pai cred ca asta e, ca nu am cunoscut pe nimeni asa, si credeam ca e mai mult o fabulatie, ca balaurul din povesti. Sau sper ca nu am cunoscut...cum ii recunoastem? Sau chiar numai in momentele cheie se dau pe fata? Si ce e acel ceva? Va referiti la lumea spirituala? Oare e morbida curiozitatea mea sau e doar dorinta de cunoastere? Nu stiu de ce ma "chinuie" tot timpul tema oamenilor "rai". Poate dintr-o frica, de a nu fi si eu asa si a ma lipsi de iubire...Sau din frica sa nu fie altii asa. Sau pentru ca prefer o lume fara canalii, sau pentru ca nu-mi pot incapea in intelegere anumite lucruri. Daca tot ziceati de Ivan, in anumite locuri rezonez mult cu Ivan, doar ca eu nu vreau sa "returnez biletul", mai sper inca...

Frica excesiva intuneca mintea, s-ar putea sa te feresti de oameni buni si sa sfarsesti pana la urma cu unii rai.

Ma rog, generic vorbind ca pana la urma linia dintre "rau" si "bun" e destul de subiectiva, poti fi uimit cat de mult pot tolera unii raul si cat de urat pot trata altii binele.

Lume fara rau nu exista, clar, pentru a evita "capcanale" trebuie exersat discernamantul - iar aici nu e o reteta infailibila, poti gresi in ambele directii insa un lucru e sigur: nimeni nu iti poate face mai mult rau decat ii permiti.

Daca e vorba de o alegere de viata (ex. casatorie) omul poate si trebuie sa fie judecat prin prisma atasamentului fata de Biserica, atat timp cat oamenii au un duhovnic (chiar comun, daca se casatoresc) intr-un fel sau altul o pot scoate la capat.

Categoric, exista si exceptii - oameni buni desi nu foarte religiosi dar e bine ca nu exceptiile sa le cauti.

[ioan67]

Recitesc "Fraţii Karamazov" (mulţumesc, Anna) şi încep să redevin conştient de câteva din trăsăturile operei lui D. ca psiholog. Incontestabil, D. oferă mult material de lucru psihologilor şi psihopatologilor prin toate cărţile sale. Descrierile măiastre ale unor tipologii psihologice, surprinderea expresivă a unor stări de conflict interior sau interpersonal, descrierea magistrală a înlănţuirii fenomenelor psihice - sunt doar câteva caracteristici ale scrierilor lui D. Sub influenţa stareţului de la Optina, probabil, stareţ pe care îl evocă în "Fraţii Karamazov" prin intermediul personajului Zosima, D. se arată preocupat şi de unele chestiuni care ţin de viaţa duhovnicească şi, desigur, de lupta sufletului omenesc cu demonii. Aici psihologia omenească este înfăţişată în note sumbre, adeseori, pe pagini de un dramatism tulburător dar care se îndreaptă şi spre deznodăminte fericite. Tragicul şi sublimul se îmbină în nenumărate nuanţe, solicitînd pe cititor să îşi deschidă larg băierele inimii şi toată puterea minţii...
Voi reveni, după lectura cărţii, la unele note mai precise în legătură cu aceste caracteristici pe care deocamdată le-am punctat în fugă. Deocamdată mai fac încă vreo două note sumare, pe linia asociaţiilor stârnite de lectură.
Aş aminti, de pildă, câteva nume: H. James, S. Freud, H.Ey şi ... Sfântul Isaac Sirul.
Nu ştiu cât de mult s-au folosit autorii menţionaţi de scrierile Sfântului, însă este evident că operele lor au câteva caracteristici în comun, cu accente diferite.
Precizez deocamdată acelaşi travaliu încântător de a evidenţia fenomenologia psihică în nenumăratele ei treceri, înlănţuiri, conflicte şi transformări. O viaţă extrem de bogată, specifică adâncurilor inimii şi minţii, ne este zugrăvită de toţi aceşti scriitori. Nu e vorba de a descrie oameni excepţionali, genii sau diverse tipuri de supradotaţi, ci doar de a prinde în descrieri şi explicaţii o serie de fenomene comune tuturor oamenilor. De aceea, lectura şi aprofundarea unor astfel de texte cred că ne este utilă tuturor.
Cu ajutorul lui Dumnezeu voi rezuma pe câteva pagini, acum în Postul Naşterii Domnului, o serie de consideraţii personale referitoare la autorii citaţi, punctînd câteva asemănări între operele lor şi evidenţiind notele accentuate ale fiecăruia.
Apoi sper să putem discuta în voie pornind de la aceste însemnări sau, dacă se va ivi prilejul, să discutăm în baza altor opinii forumistice care pot apărea pe aici.
Toate cele bune, tuturor!

[Anna]

Ah, uite ce am pornit! Chiar nu ma gandeam ca cineva se va apuca sau reapuca de citit Fratii Karamazov din cauza semnaturii mele. De parca nu stiam, totusi parca acum am descoperit pentru prima oara ce important e sa ne gandim la consecintele faptelor noastre !

Sper sa va fie spre folos si binecuvantare !

Acum, rupand un pic firul si continuitatea discutiei incepute pe marginea acestei teme adanci si serioase, a psihologiei in literatura, revin cu o alta tema ce o vroiam aici pe topicul acesta: lenea.

Mai precis, care e diferenta intre lene, procrastinare si depresie ? Si apoi, care e diferenta intre procrastinare si dependenta.

Mai concret, eu intreb pentru ca la mine se cam impletesc toate. Bine, depresie totusi simt ca nu mai am, si imi dau seama de diferenta pe propria piele. Dar totusi sincer eu acum cum sunt in viata de zi cu zi nu-mi dau seama daca am lene, daca am ceva urme de depresie usurica, sau doar "procrastinez" sau chiar doar sunt dependenta.

Si mai concret, in multe zile, in loc sa fac ceva de folos, sau ceva ce ar trebui sa fac in ziua respectiva, stau pe net cu orele. Si de multe ori nici nu dorm destul pentru ca tot zic inca putin inca putin. Si tot nu-mi dau seama care dintre cele 4 chestii le am, desi cel mai mult tind sa cred ca e dependenta/obisnuinta/old habits die hard. Dar tare mi-as dori sa fiu si eu echilibrata si sa nu-mi irosesc viata.

[sophia]

Pentru Anna

1. Incearca sa te adresezi lui Ioan prin mesaj privat. Pe forum nu poate da consultatii si intrebarile tale nu prea au legatura cu subiectul.

2. Incerci sa compari aici trei notiuni care de fapt nu au nici o legatura.
Poate nu stii tu semnificatia lor? Poti sa explici ce intelegi tu?

Procrastinare - taraganare, amanare a executarii unui lucru (vezi in dexonline de ex.)
Dependenta - sa nu poti renunta la ceva (fumat, alcool, droguri, internet, jocuri de noroc etc.)
Depresie - mai bine sa nu stii ce inseamna.

Eu cred ca tu de fapt esti OK, dar ai probleme in a-ti organiza viata.
Insa nu stim nimic despre tine: esti casatorita, ai copii, ai serviciu, ai frati, surori, prieteni, ai hobby-uri?

In incheiere, as recomanda alt fel de lecturi. Poate ca lui Ioan, din punct de vedere profesional i-o fi potrivit si Dostoievski si Anna Karenina si altele asemanatoare.
Imi amintesc (tot pentru Ioan) ca mai cu multi ani in urma mi-a vorbit o cunostinta despre un scriitor - Camus. Ii placea ei.
Am luat si eu o carte a lui si m-a daramat. Si asa eram intr-o stare trista atunci. Nici cunostinta aceea nu era mai bine, avea destule probleme. M-am intrebat la ce ii trebuia ei sa citeasca pe Camus, ca s-o zdrobeasca mai rau.
Si m-am intrebat si ma intreb si acum cum ajung oamenii sa scrie asa carti cumplite, triste (la fel ca si Arghezi de ex.)? De ce vad ei numai raul si uratul in lume?

Eu recomand lecturi de alt gen, cu adevarat constructive - biografii, carti despre diverse culturi, saga (romane chiar reale despre familii intregi si evolutia lor).
Sa vezi cum au luptat oamenii si au ajuns la ceva si cum si-au croit viata si nu au abandonat. Si nu e vorba numai despre mari personalitati ci exista multe carti despre oameni obisnuiti, necunoscuti, dar care au avut experiente de viata deosebite.
Unii au trait pe alte meleaguri si in alte culturi, altii au avut talente mari, altii au trecut prin intamplari de viata neobisnuite (handicap, orfelinat, emigrare, razboi, saracie, schimbari radicale de viata etc.).
Sa vezi ce inseamna sa faci ceva cu pasiune si sa lupti pentru acel vis.
Astea sunt carti constructive si educative, nu sa citesti despre jocuri de noroc si violenta si nebunie.

In fond fiecare om ar putea sa-si scrie romanul vietii si chiar si de acolo am avea de invatat ceva.

[sophia]

O intrebare pentru Ioan:

Tu ai auzit despre hipersensibilitate? Ai invatat despre asa ceva?
Exista multi oameni care sunt asa si totusi nu este inca bine studiat fenomenul. Inteleg (dar nu stiu sigur) ca nu este nici integrat ca problema (sa nu-i spun suferinta) psihica.
Si totusi s-au scris si carti despre asta. Exista forumuri unde scriu oamenii cu asa problema.

Hipersensibilitate inseamna sa reactionezi puternic la diversi stimuli si sa fii altfel decat ceilalti. Are avantaje si dezavantaje.
Este de obicei ceva genetic, dar nu numai. Si nu se refera numai la ceva fizic (zgomot, mirosuri, medicamente, conditii de mediu) ci si la sensibilitate psihica (la diverse situatii, comportamentul altora, stres, etc.)

Pentru cel hipersensibil insusi este o problema si de multe ori o suferinta. Pentru cei din jur este si un castig (caci acest om vede si simte lucruri pe care altii nu le vad si simt si pot ajuta), dar si o problema (nu il inteleg, nu stiu sa se poarte cu asa oameni, sa-i ajute).

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Pe forum nu poate da consultatii...

Nici în privat şi nici în altă situaţie. Nu mai lucrez.
Pot doar să recomand nişte chestiuni generale, de minim bun simţ.
Mesajul meu central este:
1) Lăsaţi demonizarea, că ne îmbolnăveşte pe toţi!
2) Să mergem la medic, psiholog, duhovnic. Nu neapărat în ordinea asta.
3) Ignoranţa ucide.

[AlinB]

În prealabil postat de Anna

Si mai concret, in multe zile, in loc sa fac ceva de folos, sau ceva ce ar trebui sa fac in ziua respectiva, stau pe net cu orele. Si de multe ori nici nu dorm destul pentru ca tot zic inca putin inca putin. Si tot nu-mi dau seama care dintre cele 4 chestii le am, desi cel mai mult tind sa cred ca e dependenta/obisnuinta/old habits die hard. Dar tare mi-as dori sa fiu si eu echilibrata si sa nu-mi irosesc viata.

Omul e facut ca sa iubeasca si sa actioneze in baza acestei iubiri nu sa fie consumator semi-pasiv de senzatii.

Este o diferenta care multi nu o realizeaza nici macar in teorie, ca sa nu mai vorbesc de a o pune in practica.

Si da, atat timp cat nu o pui in practica, viata e ca si irosita iar timpul trece fara folos.