Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Orice manifestare în sufletul primului om a fost la început, prin natura ei, pozitivă. Apoi, aceste manifestări au degenerat, mutilându-se şi sluțindu-se, din pricina căderii în păcat. Patimile păcătoase care se observă astăzi ‒ precum osândirea, mânia, ura, pofta şi altele ‒ la început au fost însuşiri pozitive ale sufletului omenesc.

Pe acestea Dumnezeu le-a dat spre săvârşirea binelui, spre păzirea de rău şi spre atingerea unei desăvârşiri mai mari. Însă chiar noi, prin păcat, am întors în patimi aceste puteri sufleteşti dintru început bune.

Orice patimă, oricât de respingătoare ar fi în starea ei degenerată de manifestare, este expresie a puterii sufleteşti şi semn al unei capacităţi de care atârnă aceasta, şi în funcţie de cel căruia îi slujeşte ‒ binelui sau răului ‒, capătă o valoare fie pozitivă, fie negativă.

Fiecare patimă poate, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin străduinţa personală, să se transforme dintr-un defect, într-o calitate a sufletului. O astfel de patimă este şi osândirea. Şi ea poate să fie ori virtute, ori patimă.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Cea mai scurtă cale către Rai ‒ Nu judeca şi nu vei fi judecat, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 40)