Sinaxa interortodoxa din 4 aprilie

[CristianR]

În prealabil postat de iana

Si sa nu uitam ca intr-o cearta nu exista un singur vinovat.

Adevărat. Dacă am avea cu toţii conştiinţa asta, deja altfel ne-am privi unii pe alţii.

Va fi iarasi bine cand cele doua biserici vor fi iar Una.

Numai Dumnezeu ştie dacă şi când se va întâmpla asta. Dar până atunci, cum zicea iarăşi Răzvan Codrescu (pe care văd că îl tot citez în ultimele zile), nu unire, dar unitate.

[iana]

În prealabil postat de CristianR

Adevărat. Dacă am avea cu toţii conştiinţa asta, deja altfel ne-am privi unii pe alţii.


Numai Dumnezeu ştie dacă şi când se va întâmpla asta. Dar până atunci, cum zicea iarăşi Răzvan Codrescu (pe care văd că îl tot citez în ultimele zile), nu unire, dar unitate.

Pe mine ma intriga incrancenarea fata de tot ce e dincolo de "granitele" ortodoxiei. Acrivie la sange. In interior insa, iconomie cat incape. Cand nu mai incape, inchidem ochii.

[CristianR]

Da, e explicabilă psihologic tendinţa asta de a fi aspru cu ceilalţi şi îngăduitori cu noi înşine. Nu doar la nivel confesional sau social, ci şi individual. Mi se întâmplă adesea, mai ales când mă aflu în biserică.

În plus, se pare că reproşăm mai abitir altora păcatele pe care le facem noi înşine. Sau invers, cum spunea părintele Stăniloae: Când râzi (arăţi cu degetul) de păcatele altuia, cazi din har şi Dumnezeu te lasă să cazi tu în acelaşi păcat, ca să te smerească.

[CristianR]

Şi apropo de obiceiurile proaste care ne supără la noi, ortodocşii. Ele sunt tributare unei credinţe magice, superstiţioase, care vine poate nu neapărat din păgânismul care a supravieţuit prin satele noastre, ci dintr-o concepţie de viaţă care, din păcate, nu e creştină.

Dar adevărul este că cea creştină este rară oriunde, în orice confesiune care se numeşte ca atare, cred eu, pentru că ea înseamnă a pune accentul pe celălalt, pe o altă persoană, a lui Dumnezeu sau a altui om, şi nu pe tine.

Or, omul merge cel mai adesea la biserică ca să-i fie bine lui şi familiei sale în această viaţă şi, dacă se poate, şi în cealaltă. Chiar şi când ne gândim la mântuire, de regulă o dorim într-un mod egoist, pentru noi înşine.

Însă după mine preoţii fac tot ce pot ca să schimbe mentalitatea asta. Poate nu toţi, însă eu am întâlnit mulţi care se luptau cu modul superstiţios de a înţelege şi a practica credinţa, încercând să-l pună în loc pe cel evanghelic. Chiar şi când acceptă diverse obiceiuri din popor, încearcă să le resemnifice, în aşa fel încât să capete sens creştin.

[iana]

În prealabil postat de CristianR

Şi apropo de obiceiurile proaste care ne supără la noi, ortodocşii. Ele sunt tributare unei credinţe magice, superstiţioase, care vine poate nu neapărat din păgânismul care a supravieţuit prin satele noastre, ci dintr-o concepţie de viaţă care, din păcate, nu e creştină.

Dar adevărul este că cea creştină este rară oriunde, în orice confesiune care se numeşte ca atare, cred eu, pentru că ea înseamnă a pune accentul pe celălalt, pe o altă persoană, a lui Dumnezeu sau a altui om, şi nu pe tine.

Or, omul merge cel mai adesea la biserică ca să-i fie bine lui şi familiei sale în această viaţă şi, dacă se poate, şi în cealaltă. Chiar şi când ne gândim la mântuire, de regulă o dorim într-un mod egoist, pentru noi înşine.

Însă după mine preoţii fac tot ce pot ca să schimbe mentalitatea asta. Poate nu toţi, însă eu am întâlnit mulţi care se luptau cu modul superstiţios de a înţelege şi a practica credinţa, încercând să-l pună în loc pe cel evanghelic. Chiar şi când acceptă diverse obiceiuri din popor, încearcă să le resemnifice, în aşa fel încât să capete sens creştin.

Eu, din pacate am intalnit mai mult preoti care incurajeaza un crestinism idolatru si care nu lupta cu superstitiile. Poate este nesansa de a ma fi nascut intr-o zona in care Ortodoxia nu a fost, poate, niciodata la ea acasa.

[CristianR]

Bine, recunosc că eu sunt selectiv - probabil ca fiecare dintre noi -, dar am avut de unde alege.

Intr-o istorioara duhovniceasca, se făcea comparație intre ortodoxie și o fecioara care cauta sa își păstreze curăția stand intr-un copac. Un prinț recurge la un șiretlic. Trimite o baba sa o ademenească sa coboare de acolo. Baba se duce și nu îi spune sa coboare, ci o provoacă la dialog. Cerne faina în covata întoarsă invers etc. Fata îi spune ca nu e bine, dar baba sustine ca e oarB și cere ajutor. Fata coboară, iar prințul o necinsteste.
Dacă ortodoxia se menține la inaltimea ei spirituala, nu poate fi necinstita. Dacă începe sa cedeze, este necinstita cu ușurință. Succes la dialog!

[iana]

În prealabil postat de CristianR

Da, e explicabilă psihologic tendinţa asta de a fi aspru cu ceilalţi şi îngăduitori cu noi înşine. Nu doar la nivel confesional sau social, ci şi individual. Mi se întâmplă adesea, mai ales când mă aflu în biserică.

În plus, se pare că reproşăm mai abitir altora păcatele pe care le facem noi înşine. Sau invers, cum spunea părintele Stăniloae: Când râzi (arăţi cu degetul) de păcatele altuia, cazi din har şi Dumnezeu te lasă să cazi tu în acelaşi păcat, ca să te smerească.

Da, asa este. Ni se intampla insa. sa nu constientizam asta si atunci nu ne smerim, ba din contra.