Concentrarea la rugăciune

[Iorest]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

"Cel care se roagă doar atunci când se roagă, acela nu se roagă deloc."

Având asta în minte, am încercat să mă rog şi cu rugăciunea inimii atunci când mergeam, înotam, găteam, aveam alte activități decât a sta în faţa icoanei la rugăciune.
Dar simt că nu reuşesc să mă adun. Aud frânturi din ceea ce gândesc - oricât de straniu ar părea - iar asta mi se întâmplă doar atunci când încerc să lucrez rugăciunea. La acatiste, la fel, rareori simt că sunt prezentă, că într-adevăr aduc slavă şi mulţumire Domnului, în restul timpului e mai mult o bătaie cu cugetul interior care rumegă cele de peste zi, lumeşti (sau uneori chiar legate de binefacerile primite de la Dumnezeu) în locul a ceea ce citesc.
Situaţia se repetă la liturghia de duminică, unde mă trezesc de multe ori cântând mecanic, pe pilot automat, răspunsurile.

Voi cum faceţi să vă concentraţi mai bine? Vă rugaţi mult ca să ajungeţi să vă rugaţi bine?

Rugăciunea inimii în timpul înotului, chiar nu m-am gândit că e tehnic posibilă, îți ții respirația de tot pe sub apă dar cu exercițiu cine știe.
Cam aceleași stări le au mulți, gânduri de peste zi, cugetări teologice, probabil când ajungi să dobândești rugăciunea nici nu-ți mai dai seama cum trece timpul.
Că tot vorbeam de jurnale, este o carte- Jurnal Duhovnicesc, cuprinde însemnările unei femei despre încercarea de dobândire a rugăciunii inimii, parcursul ei.
Iată chiar în timpul comunismului a fost un preot care a organizat în parohie de mir o „școală” de rugăciune a inimii și i-a monitorizat experiențele din timpul rugăciunii, azi n-am mai auzit să fie un astfel de călăuzitor al unei școli de rugăciune a inimii care să-i îndrume pe enoriași să-și monitorizeze stările și să le indice progresele după consemnări.