![]()  | 
	   ![]()  | 
       
| 
 | 
  
| 
	 | 
| 
		 
			 
			#1  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Erau despărțiți, zice clar că femeia să intre în mănăstire, doar că bărbatul avea obligația să se îngrijească în continuare de cele materiale ale soției, dacă era cazul.
		 
		
		
		
		
		
		
		
		
	
	 | 
| 
		 
			 
			#2  
			
			
			
			
			
		 
		
	 | 
|||
		
		
  | 
|||
| 
		
	
		
		
			
			 
			
			Ce scrie la un comentariu la acest canon: 
		
		
		
		
		
		
			„Dispoziția canonului prezent a fost interpetată mai mult ca o recomandare decât ca o obligație, întrucât ea nu este însoțită de sancțiuni, adică pentru motivul că nu prevede nici o pedeapsă în caz de neexecutarea ei. Interpretată astfel, ea nici nu a fost aplicată decît în cazul cînd cei în cauză au găsit că pot face uz de ea, așa încît, ea nu s-a impus ca normă generală decât prin veacul al XIV-lea.” Deci până în secolul 14 li s-a tot dat timp să ia la cunoștință că e de preferat alegerea ierarhilor dintre monahi, ulterior aveau de unde alege viitori episcopi și s-a format practica Bisericii în privința alegerii ierarhilor depinde și unde s-a făcut uz de această recomandare, dacă s-o fi făcut. 
				__________________ 
		
		
		
		
		
			„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 10.11.2017 at 00:45:06.  | 
![]()  | 
	
	
		
  | 
			 
			Subiecte asemănătoare
		 | 
	||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari | 
| Care sunt conditiile pt a te calugari? | Ioanna | Generalitati | 135 | 23.10.2017 23:35:07 | 
| imbracamintea la calugari | gheorghie | Generalitati | 12 | 09.09.2010 15:30:20 | 
| Falsii calugari puciosi, | andreicozia | Calugarul | 0 | 20.04.2010 02:32:12 | 
| Marii calugari/duhovnici - de unde stiu sa sfatuiasca asupra problemelor laice? | sophia | Calugarul | 322 | 26.06.2009 15:51:55 | 
| 
 |