Ce se întâmplă după ce murim?

[Seraphim7]

Păi,o să-ți aduc niște texte de la sfinți și părinți bisericești,că sa vezi că nu erau străini de această doctrină,la fel cum nici Hristos sau apostolii sau iudeii nu erau....

Sf Grigorie de Nisa,In Marele cuvânt catehetic:
„Este absolut necesar pentru suflete să fie vindecate şi purificate, şi dacă asta nu se face in timpul vieţii lui pe Pământ, trebuie să se realizeze în vieţile lui viitoare.”

Iustin Martirul și filozoful
„Unele suflete care se cred nedemne să-L vadă pe Dumnezeu ca urmare a acțiunilor lor în timpul reîncarnărilor pământești, își vor lua trupurile înapoi”

Zic să dăm cuvântul maestrului Origen:))
"...înainte de crearea lumii de către Creator, care, a creat un mare număr de inteligenţe spirituale. La început devotate contemplării şi iubirii creatorului lor, aproape toate aceste inteligenţe au început să se îndepărteze de contemplarea Creatorului, şi iubirea lor a început şi ea să se racească. Cei a căror iubire a scăzut cel mai mult au devenit demoni. Cei a căror iubire a scăzut moderat au devenit suflete de oameni care eventual s-au încarnat în trupuri. Cei a căror iubire a scăzut cel mai puţin au devenit îngeri. Unul, totuşi, care a rămas devotat perfect lui Dumnezeu a devenit prin iubirea lui pentru Creator, unul cu Cuvântul (Logos) lui Dumnezeu. Logos-ul s-a încarnat şi s-a născut devenind Iisus Christos. Condiţiile diverse în care se nasc fiinţele umane depind de ce au făcut sufletele lor înainte. Aşa că, ceea ce pare nedrept, unii născuţi săraci şi alţii bogaţi, unii bolnavi şi alţii sănătoşi, şi aşa mai departe, este de fapt, un produs secundar al liberei voinţe a oamenilor. Astfel, creaţia materială este cel puţin implicit de o categorie ontologică inferioară decât cea imaterială sau spirituală, şi trupurile materiale pe care omul le asumă după cădere vor fi eventual aruncate."

Și totuși,nici Biblia nu infirmă,ba chiar confirmă...Hai sa spunem că nu este clară în această privință...

Însă din unele texte reiese destul de clar această idee....
Aici vedem planificare divină a unei încarnări mai speciale
„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem prooroc al neamurilor.” (Ieremia 1:5)

„Celui ce va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului meu, și el nu va mai pleca afară”. (Apocalipsa 3:12)
Nu va mai pleca afara,adică în trup

Acum intrăm în mult discutatul subiect cu Ilie,respectiv încarnarea lui în Ioan Botezătorul... Respectiv intenția divină de a-l trimite pe Ilie,și mai jos vom vedea cum Iisus confirmă asta

„Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie, înainte ca ziua cea mare și înfricoșată a Domnului să vină” (Maleahi 4:5)

„Dar îngerul i-a zis: „nu te teme, Zaharia; [...] Nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan[...] Va merge înaintea Domnului, în duhul şi puterea lui Ilie[...] ca să pregătească poporul pentru venirea Domnului.” (Luca 1:13,17)

Avem și o confirmare a lui Iisus
„Dar vă spun, că Ilie a venit, si ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.” (Marcu 9:13)

Chiar 2
„Căci până la Ioan au prorocit toţi prorocii şi Legea. Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.” (Matei 11:13-14)
Sau 3
„Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au facut cu el ce au vrut.[...] Ucenicii au inţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.” (Matei 17:12-13)

Aici vedem că și între apostoli,și iudei se punea probleme că Iisus sa fie încarnarea unui profet sau chiar spiritual înviat al lui Ioan Botezătorul,recent decedat

„Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareei lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul , iar alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre prooroci. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Cristos“ (Marcu 8:27-28).

Practic,logica reîncarnărilor,scopul acestora este purificarea și aproprierea de Dumnezeu,sau după cum am văzut, încarnarea unor spirite superioare,pentru a ajuta omenirea sa evolueze.

Subiectul este vast,și greu de înțeles și acceptat pentru majoritatea,însă a fost scos din doctrina creștină,și pus în sertarul ereziilor,la fel că multe alte concepte care au deranjat...

Întrucât cei care l-au răstignit pe Hristos,sunt cei care au format și Biserica,și încă o conduc în numele Lui...

[Iorest]

În prealabil postat de Seraphim7

Acum intrăm în mult discutatul subiect cu Ilie,respectiv încarnarea lui în Ioan Botezătorul... Respectiv intenția divină de a-l trimite pe Ilie,și mai jos vom vedea cum Iisus confirmă asta

„Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie, înainte ca ziua cea mare și înfricoșată a Domnului să vină” (Maleahi 4:5)

„Dar îngerul i-a zis: „nu te teme, Zaharia; [...] Nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan[...] Va merge înaintea Domnului, în duhul şi puterea lui Ilie[...] ca să pregătească poporul pentru venirea Domnului.” (Luca 1:13,17)

Avem și o confirmare a lui Iisus
„Dar vă spun, că Ilie a venit, si ei i-au făcut ce au vrut, după cum este scris despre el.” (Marcu 9:13)

Chiar 2
„Căci până la Ioan au prorocit toţi prorocii şi Legea. Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.” (Matei 11:13-14)
Sau 3
„Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au facut cu el ce au vrut.[...] Ucenicii au inţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.” (Matei 17:12-13)

Aici vedem că și între apostoli,și iudei se punea probleme că Iisus sa fie încarnarea unui profet sau chiar spiritual înviat al lui Ioan Botezătorul,recent decedat

Despre Ilie și Ioan Botezătorul e clară treaba, Ioan Botezătorul avea duhul profetic al lui Ilie la fel cum și Elisei avea duhul lui Ilie:

Cartea a patra a Regilor, Capitolul 2

9. Iar după ce au trecut, a zis Ilie către Elisei: "Cere ce să-ţi fac, înainte de a fi luat de la tine". Iar Elisei a zis: "Duhul care este în tine să fie îndoit în mine!"
10. Răspuns-a Ilie: "Greu lucru ceri! Dar de mă vei vedea când voi fi luat de la tine, va fi aşa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi".
11. Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer.
12. Iar Elisei se uita şi striga: "Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!" Şi apoi nu l-a mai văzut. Şi apucându-şi hainele le-a sfâşiat în două.
13. Apoi, apucând mantia lui Ilie, care căzuse de la acesta, s-a întors înapoi şi s-a oprit pe malul Iordanului.
14. Şi a luat mantia lui Ilie care căzuse de la acesta şi a lovit apa cu ea, zicând: "Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?" Şi lovind, apa s-a tras la dreapta şi la stânga şi a trecut Elisei.
15. Iar fiii proorocilor cei din Ierihon, văzându-l de departe, au zis: "Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei! Şi au ieşit înaintea lui şi i s-au plecat până la pământ, zicându-i:

- deci ce deducem de aici - una e duhul profetic care poate fi peste mai mulți, alta e încarnarea,
- Ilie a fost ridicat cu tot cu trup la cer, se va întoarce tot cu aceeași vârstă la vremea cuvenită - Ioan Botezătorul a trecut prin travaliul nașterii, a început cursul firesc de la concepție este clar un alt suflet.
-Ioan Botezătorul s-a născut la Ein Kerim, Profetul Ilie s-a născut în localitatea Tesva din Galad sunt vreo 100 de km distanță și câteva secole în timp, în secolul 9 înainte de Hristos se consideră că a trăit Ilie, Ioan Botezătorul e contemporan cu Iisus.
- sunt date diferite de prăznuire în calendarul Bisericii pt cei doi, Ioan Botezătorul a fost ucis, Ilie nu.
- nu am citit nicăieri că Dumnezeu trimite același prooroc în mai multe perioade istorice să fie chinuit mucenicește de 2 ori, e un om - un chin - un suflet.

A doua venire a lui Hristos nu va mai fi în chipul blând în care a venit ci pentru judecată.

[Iorest]

În prealabil postat de Seraphim7

Păi,o să-ți aduc niște texte de la sfinți și părinți bisericești,că sa vezi că nu erau străini de această doctrină,la fel cum nici Hristos sau apostolii sau iudeii nu erau....

Unii Părinți Bisericești sunt doar un fel de eseiști, nu tot ce au scris e receptat de Biserica fiind întru credință.

În prealabil postat de Seraphim7

Sf Grigorie de Nisa,In Marele cuvânt catehetic:
„Este absolut necesar pentru suflete să fie vindecate şi purificate, şi dacă asta nu se face in timpul vieţii lui pe Pământ, trebuie să se realizeze în vieţile lui viitoare.”

Păi și de ce nu s-ar referi la purificarea care se face până la judecata finală, la Duminica înfricoșătoarei judecăți.
1. viața biologică 2. primele 40 de zile de la ieșirea din trup 3 judecata particulară a sufletului până la înfricoșătoarea judecată când Hristos va veni 4. momentul după înfricoșătoarea judecată care e definitiv.

Din ce înțeleg între momentele 3 și 4 unii oameni pot fi scoși din Iad sau se pot curăți prin parastase, pomeniri șamd fără însă să fie într-un fel de purgatoriu.

Nu există purgatoriu din moment ce la pilda bogatului nemilostiv, acesta deja se chinuia într-un loc de netrecut din partea cealaltă dinspre sânul lui Avraam.

În prealabil postat de Seraphim7

Iustin Martirul și filozoful
„Unele suflete care se cred nedemne să-L vadă pe Dumnezeu ca urmare a acțiunilor lor în timpul reîncarnărilor pământești, își vor lua trupurile înapoi”

De aceea e doar Martirul și filosoful și nu e considerat Sfânt, a emis doar o interpretare, totuși nu se referă niciun scriitor creștin la reîncarnarea animalică sau vegetală la care se referă hindușii.

În prealabil postat de Seraphim7

Aici vedem planificare divină a unei încarnări mai speciale
„Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem prooroc al neamurilor.” (Ieremia 1:5)

Unii se folosesc de citat pentru a justifica predestinarea, mai degrabă e o preștiință a lui Dumnezeu. Nu văd cu ce contrazice faptul că sufletul ar fi premergător trupului.
Adică sufletul e premergător trupului dar nu intră un suflet în mai multe trupuri, morții învie tot cu trupurile lor pe care le aveau chiar și morți de ani de zile care se presupune că ar fi fost putrezi, scrie în Biblie că au înviat în Ierusalim după răstignire oameni care au murit demult, a înviat Lazăr care era deja în mormânt de câteva zile, Iisus încă avea rănile cuielor.


Totuși referitor la ce ai zis cu spiritele superioare care se reîncarnează, din ce știu spiritele superioare devin avataruri și nu mai au nevoie să se reîncarneze deci se cam contrazice cu învățătura care zice că reîncarnarea e o ispășire sau o evoluție, un spirit care a atins maximalul nu mai are unde să evolueze și ce să ispășească.

[Iorest]

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Capitolul 15

„35. Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină?
36. Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit.
37. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte;
38. Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său.
39. Nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor.
40. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
42. Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă";
46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc.
51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,
52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?".
56. Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
57. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
58. Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.”

[Nietzsche]

În prealabil postat de Iorest

Adică sufletul e premergător trupului dar nu intră un suflet în mai multe trupuri, morții învie tot cu trupurile lor pe care le aveau chiar și morți de ani de zile care se presupune că ar fi fost putrezi, scrie în Biblie că au înviat în Ierusalim după răstignire oameni care au murit demult, a înviat Lazăr care era deja în mormânt de câteva zile, Iisus încă avea rănile cuielor.

Vreau să înțeleg această mentalitate ortodoxă pe care o observ aici cu mult patos afirmată și anume identitatea personală bine înrădăcinată în relația cu Dumnezeu. Este foarte interesant această discrepanță optică între nimicnicia renunțării sinelui prin credință și idealul învierii persoanei triumfătoare glorioase. Adică în creștinism, Dumnezeu sau mai bine zis Cristos cere umanității pentru a putea avea parte de El și implicit de salvarea Sa să renunțe la ce are individul mai important, propria persoană, să se nege pe sine și să accepte personalitatea dumnezeiască în procesul depersonalizării individului. Teoretic este o golire de caracter a omului vechi animalic și clădirea pe o nouă structură bazată pe personalitatea lui Cristos, a noului om divin. În aceste condiții Dumnezeu explică omului, simplu și subiectiv că personalitatea lui nu contează absolut deloc, dimpotrivă este un obstacol în calea relație lor viitoare. Având în vedere că ortodoxia se bazează pe asemenea învățătura, cum e posibil ca învierea să o privească intr-o lumină cu totul diferită chiar opusă? Cum e posibil ca la înviere să crezi că vei fi exacta la fel cum ești acum, având aceeași înfățișare probabil speri să ai și aceeași freză când viața creștină este trăită în lepădare de sine și sacrificiu, această viziune contrazice în mod flagrant cerințele pe care Dumnezeu le-a tipărit în Evanghelie prin sângele legămîntului Său. Când persoana creștină speră ca odată inviată să arate identic așa cum se observă în conștiința sa individual-sinergetic, nu face decât să anuleze sacrificiul salvării de pe Golgota prin prisma faptului că oglinda sinelui este mai importantă decât spiritului lui Dumnezeu. Are cineva un răspuns la această dilemă? Probabil Cristos numai dinadins nu ar satisface o asemenea pretenție egoistă. Până la urmă cine este important, Cristos sau voi toți persoane distinse și unicate?

[Iorest]

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 15


40. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
42. Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă";
46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc.
50. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.
51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,
52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?".
56. Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
57. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
58. Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.

[Seraphim7]

Fragmente din "Cartea Spiritelor",de Alan Kardec
Este sub forma de întrebare/răspuns dintre medium și spirite

1. Sufletul după moarte 149. Ce devine sufletul îndată după moarte?
„Redevine Spirit, adică reintră în lumea Spiritelor pe care o părăsise pentru puţin timp”.
150. Sufletul îşi păstrează după moarte individualitatea?
„Fireşte, nu şi-o pierde niciodată. Ce ar fi fost el dacă nu şi-ar fi păstrat-o?”
Cum îşi constată sufletul individualitatea, din moment ce nu mai are un corp material?
„El mai are încă fluidul ce-i este propriu, extras din atmosfera planetei sale, şi care reprezintă opera ultimei sale încarnări: perispiritul său”.
Sufletul nu duce cu sine nimic de aici, de pe pământ?
„Nimic altceva decât amintirea şi dorinţa de a merge într-o lume mai bună. Această amintire este plină de dulceaţă sau de amărăciune după felul în care s-a folosit de viaţă;
cu cât este mai pur, cu atât înţelege mai bine inutilitatea celor lăsate pe pământ”.
151. Ce gândiţi despre opinia conform căreia, după moarte, sufletul reintră în totul universal?
„Dar ansamblul Spiritelor nu formează un întreg? Nu este tot o lume? Când eşti într-o adunare, faci parte integrantă din acea adunare, şi totuşi ai în permanentă propria individualitate”.
152. Ce dovadă putem avea cu privire la păstrarea individualităţii sufletului după moarte?
„Nu aveţi dovada prin comunicările pe care le obţineţi? Dacă nu sunteţi orbi, veţi vedea; şi dacă nu sunteţi surzi, veţi auzi, căci foarte des o voce vă vorbeşte şi vă revelează existenţa unei entităţi de dincolo de voi”.
Cei ce gândesc că la moarte sufletul reintră în totul universal cad în greşală dacă înţeleg prin aceasta că, asemănător unei picături de apă ce cade în ocean el îşi pierde individualitatea; au dreptate dacă înţeleg prin „totul universal” ansamblul entităţilor incorporale în care fiecare suflet sau Spirit este un element distinct. Dacă sufletele ar fi fost amestecate într-o masă, nu ar fi avut decât calităţile ansamblului, nu ar fi avut nici inteligenţă, nici calităţi proprii; în timp ce, în toate comunicările, ele lasă să se întrevadă o conştiinţă şi o voinţă distincte; diversitatea infinită ce ne-o prezintă sub toate raporturile este chiar consecinţa individualităţilor. Dacă după moarte nu ar fi existat decât ceea ce se numeşte marele TOT absorbind toate individualităţile, acest TOT ar fi uniform, şi ca urmare toate comunicările ce s-ar primi din lumea invizibilă ar fi identice. De vreme ce se întâlnesc entităţi bune, altele rele, savante şi ignorante, fericite şi nefericite; care au toate tipurile de caractere: vesele şi triste, nefericite şi profunde 36/216 etc., este evident că acestea sunt existenţe distincte. Individualitatea devine şi mai evidentă atunci când aceste existenţe îşi probează identitatea prin semne incontestabile, detalii personale referitoare la viaţa lor terestră ce se pot constata; ea nu poate fi pusă la îndoială când Spiritele se manifestă la vedere prin apariţii. Individualitatea sufletului nu era indicată, în teorie, ca un articol de credinţă; într-un fel, spiritismul are şi o certificare materială.
153. În ce fel trebuie înţeleasă viaţa eternă?
„Viaţa Spiritului este eternă; cea a corpului este tranzitorie şi pasageră. Când corpul moare, sufletul reintră în viaţa eternă.”
Nu ar fi mai exact să se numească viaţă eternă cea a Spiritelor pure, a celor care atingând gradul suprem de perfecţiune nu mai au de trecut prin încercări?
„Mai degrabă fericirea eternă; dar este o chestiune de cuvinte, numiţi lucrurile cum doriţi, numai să înţelegeţi”.
2. Separarea sufletului de corp 154. Separarea sufletului de corp este dureroasă?
„Nu, corpul adesea suferă mai mult în timpul vieţii decât în momentul morţii:
sufletul deloc. Suferinţele prin care trece câteodată în momentul morţii sunt un prilej de bucurie pentru Spirit, care vede sosind sfârşitul exilului său”.
În moartea naturală, ce survine prin epuizarea organelor ca urmare a vârstei, omul părăseşte viaţa fără a băga de seamă: ca o lampă ce se stinge nemaifiind alimentată.
155, Cum se realizează separarea sufletului de corp?
„Legăturile ce-l reţineau fiind rupte, el se eliberează”.
Separarea este instantanee şi prin tranziţie bruscă? Există o linie de demarcaţie net trasată între viaţă şi moarte?
„Nu, sufletul se eliberează gradat şi nu fuge ca o pasăre captivă repusă subit în libertate. Cele două stări se ating, se amestecă, astfel că Spiritul se degajă puţin câte puţin de legăturile sale: ele se desfac, nu se rup”.
În timpul vieţii, Spiritul este ţinut de corp prin învelişul său semi-material sau perispirit; moartea înseamnă doar distrugerea corpului şi nu şi a celui de al doilea înveliş ce se separă de corp când în acesta încetează viaţa organică. Observaţia probează că în momentul morţii desprinderea peri-spiritului nu se face subit; ea nu se realizează decât gradat, cu o lentoare foarte variabilă depinzând de individ; la unii este foarte rapidă, şi se poate spune că între momentul morţii şi cel al eliberării sunt câteva ore; dar la alţii, mai ales la cei a căror viaţă a fost exclusiv materială şi senzuală, dezlegarea este mai puţin rapidă şi durează câteodată zile, săptămâni şi chiar luni, ceea ce nu implică o mai mică vitalitate a corpului, nici posibilitatea unei reîntoarceri la viaţă, ci o simplă afinitate între corp şi Spirit, în raport cu superioritatea acordată, în viaţă, de către spirit materiei. E raţional să concepi, într-adevăr, cu cât Spiritul s-a identificat cu materia, cu atât îi vine mai greu la separare; în timp ce activitatea intelectuală şi morală, elevaţia gândirii, operează un început de desprindere chiar în timpul vieţii corpului, iar atunci când soseşte moartea desprinderea este aproape instantanee. Acesta este rezultatul studiilor făcute pe toţi indivizii observaţi în momentul morţii. Observaţiile mai probează că afinitatea ce persistă, la anumiţi indivizi, între suflet şi corp, este câteodată foarte dureroasă deoarece Spiritul poate simţi oroare faţă de descompunere. Cazul este excepţional şi specific anumitor feluri de viaţă şi anumitor feluri de moarte, apare şi la câţiva sinucigaşi.
156. Separarea definitivă dintre suflet şi corp poate avea loc înainte de încetarea completă a vieţii organice?
„La agonie, sufletul a părăsit câteodată corpul: nu mai există decât viaţă organică.
Omul nu mai are conştiinţa sinelui şi totuşi îi rămâne un suflu de viaţă.
Corpul este o maşină pe care inima o face să se pună în mişcare; el există doar atâta 37/216 timp cât inima face sângele să circule prin vene, şi pentru asta nu e nevoie de suflet”.
157. În momentul morţii, sufletul nu are câteodată o aspiraţie sau un extaz ce-lface să întrevadă lumea unde va merge?
„Deseori sufletul ştie să desfacă legăturile ce-l ataşează de corp; în acest caz face toate eforturile pentru a le rupe în întregime. Deja degajat în parte de materie, el vede derulându-se viitorul în faţa sa şi se bucură, prin anticipare, de starea de spirit”.
158. Exemplul omizii care, mai întâi, se târăşte pe pământ, după aceea se închide în crisalida sa într-o moarte aparentă, pentru a renaşte apoi într-o existenţă strălucitoare, ne poate da o idee a vieţii terestre, apoi a morţii, şi în sfârşit a noii noastre existenţe?
„O idee în mic. Comparaţia este bună, dar n-ar trebui totuşi luată ad litteram, cum se întâmplă de obicei”.
159. Ce senzaţie încearcă sufletul în momentul când se regăseşte în lumea Spiritelor?
„Depinde, dacă ai făcut rău din dorinţa de a-l face, te simţi în primul moment cu totul ruşinat de cele făcute. Pentru cel drept, senzaţia este foarte diferită: ca uşurarea de o mare greutate, căci el nu se teme de nici o privire scrutătoare”.
160. Spiritul regăseşte imediat pe cei cunoscuţi pe pământ şi care au murit înaintea lui?
„Da, în funcţie de afecţiunea avută pentru el; adesea, ei vin să-l primească la reintrarea în lumea Spiritelor, şi îl ajută să se degajeze de scutecele materiei; ca astfel să regăsească multe din cele pierdute din vedere în timpul şederii sale pe pământ; vede pe cei rătăcitori; merge să viziteze pe cei ce sunt încarnaţi”.
161. În moartea violentă şi accidentală, atunci când organele nu au fost încă slăbite de vârstă sau de boli, separarea sufletului şi încetarea vieţii au loc simultan?
„În general aşa este, însă clipa ce le separă este foarte scurtă”.
162. După decapitare, de exemplu, omul păstrează timp de câteva momente conştiinţa de sine?
„Adesea, o păstrează timp de câteva minute până când viaţa organică se stinge complet. Dar tot adesea teama de moarte l-a făcut să-şi piardă această conştiinţă înainte de momentul supliciului”.
Nu este vorba aici decât de conştiinţa pe care cel ce suportă supliciul o poate avea despre sine însuşi, ca om şi prin intermediul organelor, şi nu ca Spirit. Dacă nu a pierdut această conştiinţă înainte de supliciu, poate deci să o păstreze câteva clipe - o foarte scurtă durată -, şi ea încetează neapărat odată cu viaţa organică a creierului, ceea ce nu implică faptul că, pentru aceasta, perispiritul să fie în întregime degajat de corp, ci din contră: în toate cazurile de moarte violentă, când nu vine prin stingerea treptată a forţelor vitale, legăturile ce unesc corpul cu perispiritul sunt mai persistente, şi eliberarea completă este mai lentă.

[Moroco]

În prealabil postat de Iorest

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 15


40. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
42. Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă";
46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc.
50. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.
51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,
52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?".
56. Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
57. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
58. Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.

Frumos, bun si adevarat graieste si scrie sf.Ap. Petru si Pavel dar Ioan, Fiul Mariei Fecioara, parca-i intrece la toate capitolele.

Ce va fi dupa morate? Plans pentru ca nu poti raspunde cinstit Domnului: pentru ce n-ai crezut, pentru ce nu crezi, pentru ce Ma prigonesti, pentru ce minti pentru Mine ocarand pe drepti cu toate minciunile ca sa aduci jertfe nebune, pentru ce te tot te lauzi, acuzi, te dezvinovztesti, urasti, te razbuni... pentru ce nu MA IUBESTI?

Dupa moartea intaia si a doua, dupa (necredinta, lepadare-tradare, intoarcere in lume la pacate) reincepe circul, nebunia: ipocrismul, rautatea, chinul si culmea e ca toate prostiile si rautatile tale iti par bune, gustoase, frumoase, drepte pentru ca-ti plac mult daca-s ale tale. Nu-ti dai seama ca e tzeapa si le ceri mereu cerand sa devi si tu un mare tzepuit tzepuithoror care se inchina la cea mai mare si mai tare porunca a tartarului inaltzata in babilonul cel mare. Nu poti sa nu o faci daca e mare si tare desi e o porunca nebuneasca innebunitoare. Iti baraie mustele-cainesti, serpii porci de caine lup lilieci zburatori, a eliberare de ”stress” si te subordonezi cat ai clipi implinid porunca terorista a idolului transmisa din nevazutul negrait necunoscut ca sa fie mai bine crezuta si din ascuns devi brusc uneltist suparat, dezbinator negationist, pasager in ”trenuletul groazei” plin cu transgenderi calzi, prost viclean-naiv care se indoieste mereu de Dumnezeu ca sa afle si sa adune stiinta si cunoastere ca omul ”feciorelnic” curios de pacate proaspete si apetisante jucandu-se ca personajele celebre lumesti, ca toti desfranatii gLumii, cu gonflatia umplerii bulhUlului iseEgoist autoinaltat ca un balonash sferic de sapun la intelepra si intelepciuma rosie din norul bolborisitor al mortilor si gozilelor avand o mare iubire si placere de sine insusi care motiveaza orice cu gustul si simtul ”bun” al pacatului tzepuindu-te ca sa-l iei de bun si sa crezi aluatul fariseilor ipocriti si lasi, adica sa crezi ca datul la satana e adevarata solutie sigura a scaparii de orice rau.

Nu altora le cer sa se pocaiasca ci noi insine ne pocaim si ne umilim pentru dragostea crestina a Domnului Iisus Hristos Cuvantul, adevaratul altar al tuturor jertfelor bineplacaute si binecuvantate.

Din pacate unii abea dupa moarte o sa-si dea seama ca si-au pierdut toata viata neascultand, neiubind pe Dumnezeu, mancand, band, strangand averi si terorizand pe altii ca sa faca si ei la fel, sa fie darnici si sa imparta tzepe si aluat de ipocriti, desertaciuniuni de hahalere smintite!

[gpalama]

O intrebare buna:

Ce se intampla dupa ce ... primim viata si viata vesnica? Nu e o intrebare mai buna?

Ce se intampla dupa ce intram dincolo?

[Demetrius]

În prealabil postat de Nietzsche

Vreau să înțeleg această mentalitate ortodoxă pe care o observ aici cu mult patos afirmată și anume identitatea personală bine înrădăcinată în relația cu Dumnezeu. Este foarte interesant această discrepanță optică între nimicnicia renunțării sinelui prin credință și idealul învierii persoanei triumfătoare glorioase. Adică în creștinism, Dumnezeu sau mai bine zis Cristos cere umanității pentru a putea avea parte de El și implicit de salvarea Sa să renunțe la ce are individul mai important, propria persoană, să se nege pe sine și să accepte personalitatea dumnezeiască în procesul depersonalizării individului. Teoretic este o golire de caracter a omului vechi animalic și clădirea pe o nouă structură bazată pe personalitatea lui Cristos, a noului om divin. În aceste condiții Dumnezeu explică omului, simplu și subiectiv că personalitatea lui nu contează absolut deloc, dimpotrivă este un obstacol în calea relație lor viitoare. Având în vedere că ortodoxia se bazează pe asemenea învățătura, cum e posibil ca învierea să o privească intr-o lumină cu totul diferită chiar opusă? Cum e posibil ca la înviere să crezi că vei fi exacta la fel cum ești acum, având aceeași înfățișare probabil speri să ai și aceeași freză când viața creștină este trăită în lepădare de sine și sacrificiu, această viziune contrazice în mod flagrant cerințele pe care Dumnezeu le-a tipărit în Evanghelie prin sângele legămîntului Său. Când persoana creștină speră ca odată inviată să arate identic așa cum se observă în conștiința sa individual-sinergetic, nu face decât să anuleze sacrificiul salvării de pe Golgota prin prisma faptului că oglinda sinelui este mai importantă decât spiritului lui Dumnezeu. Are cineva un răspuns la această dilemă? Probabil Cristos numai dinadins nu ar satisface o asemenea pretenție egoistă. Până la urmă cine este important, Cristos sau voi toți persoane distinse și unicate?

Reintruparea si invierea sunt 2(doua) lucruri diferite.
Reintruparea inseamna ca sufletul primeste un nou trup, diferit de cel pe care tocmai l-a lepadat; in unele cazuri, e nevoie ca sufletul sa fie despartit, ba as spune chiar salvat, de trupul care-l domina cu poftele lui si-l ducea la pieire. Unele accidente sau omoruri pot avea astfel de cauze subtile.

Numai la inviere sufletul are acelasi trup, dar innobilat si (parerea mea) cu o alta structura fizica, necunoscuta pe Pamant.
Nu vorbesc de invierea lui Lazar dupa 4 zile de stat in mormant, care a fost "resuscitat" de Iisus. Vorbesc de invierea lui Iisus si ridicarea la cer cu trup cu tot; mai inainte de El, Enoch si Ilie au fost la fel ridicati si ei la ceruricu trupcu tot. Acestea sunt ridicari la viata vesnica.

Intruparile unor spirite superioare pentru misiuni exceptionale, ca a lui Ioan Botezatorul cu duhul lui Ilie, nu fac parte din procesul reintruparilor evolutive.

Parerea mea e ca pe masura evolutiei individuale, omul isi schimba tot mai mult mentalitatea si conceptia de viata, ajungand sa devina mai conciliant, mai rabdator, mai putin egoist, mai saritor si altruist, mai cinstit, mai constient de desertaciunea vietii in trup, mai iubitor de Hristos s.a.m.d.