Este rău râsul? Când și cât?

[Moroco]

Datorită noilor oportunități de a recicla cenușa jumulitei păsări Phoenix și a unor decizii prometeice cu urmări majore asupra bătrânului continent, acesta va fi schimbat curând și radical la față,
progresismul va primi ultima, fatala lovitură, conservatorismul de tarabă va triumfa la propriul său stand,
fluviile și râurile europene se vor schimba în lapte, iar de la Bruxelles va începe să curgă abundent miere spre o Românie încântată de sine, sabotată de alții, insuficient suverană, dar suveranistă.
„Arama sunătoare” concurează acerb cu „chimvalul răsunător”.

Iar se fura focul din cer ca sa-L arunce Hristos asupra lumii?

Hybris-ul ecleziastic,
opusul discernământului, al smereniei și modestiei, atunci când se manifestă punctual și concret, e mai periculos pentru subiecții lui, dar și pentru comunitate, decât orice exces omenesc consumat în afara sferei oficiale de reprezentativitate.
Vizionarea sa dezvăluie figurile unor ștabi din vremuri încă neapuse, înțepeniți în nelimitata satisfacție de sine, în aroganța despre care chiar predică uneori în excelentă cunoștință de cauză, în certitudinea infailibilității care bate camaraderește pe umăr, lăfăiți în convingerea fără fisură că realitatea merită sfidată și că totul li se cuvine.
Inclusiv celebrarea relaxată și opulentă a „speciei poeziei lirice în care se exprimă elogiul, entuziasmul sau admirația față de persoane, de fapte eroice, idealuri etc.”
Din păcate, nu „în metru antic”.

La cati beroi de carton si de benzi desenate au aparut dupa ploaie ca ciupercile, toti saraci si cinstiti ca idolul iliescu, ce mai conteaza niste politicieni mari poeti ratati care stiu versurile si le citeaza pentru a fi alesi uitand sa le inteleaga.

Versuri Criticilor mei - Mihai Eminescu

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,.

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,

Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?.

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?.

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

Deci nu e recomandabil sa va hraniti inima cu minciunile mitomanilor ca sa nu cumva sa vi se perverteasca pofta sufletului spre ipocriti.