![]() |
![]() |
|
#15
|
|||
|
|||
![]()
“Navigând” prin Biblie cu ocazia studiului pentru articolul despre Casa lui Dumnezeu,și făcându-mi se dor de aplicația JW a martorilor lui Iehova,care sunt plăcerea mea vinovată am decis sa ofer și perspectiva lor asupra acestui aspect al vieții după moarte.
Adică când citesc interpretările lor din traducerea lor a bibliei mă prind uneori de cap, și îmi dau seama cum se simt unele persoane când citesc ce scriu eu sau mă aud in real, întrucât nici eu nu am idei prea “normale”. Dar totuși am zis sa am răbdare și să parcurg ideile lor până le găsesc o oarecare logică prin prisma Bibliei, și deasemenea să înțeleg sensurile prin care ei au tradus-o. Citind așa când mă apucă cheful de ideile lor ,mai ales interpretările lor cu privire la starea sufletului după moarte și raportarea lui Iisus la Tatăl, combătând dogma sfintei treimi,și implicit faptul că Iisus este Dumnezeu. Pare că uneori merg foarte bine pe anumite aspecte, după care se aruncă dintr-o dată într-o groapă ideatică și rămân acolo pentru ca imediat să-i vezi ajunși altundeva de nicăieri. Bineînțeles că așa a făcut și creștinismul la momentul construcției sale ca religie și instituție, însă acesta a avut sute de ani sa șlefuiască totul și nu s-au ferit să introducă în el tot ce a putut și s-a potrivit și chiar integra în timp. De aceea acest cult al martorilor lui Iehova pare cam singurul care a reușit să se desprindă total din Creștinism,Spre deosebire de celelalte culte izvorâte din reformă,care au păstrat totuși firul doctrinar început de biserica primară, deși a eliminat anumite părți. În concluzie martorii nu pot fi numiți creștini, și tocmai acest aspect este intrigant uneori pentru mine fiindcă se pot asemăna cu niște evrei mesianici fara însă a fi evrei. Mai degrabă se încadrează în noahizi,sau cei care urmează Legile noahide, adică primite de Noe,care se adresează întregii umanității,nu doar evreilor și sunt de origine talmudică. Dar nu vom intra neapărat acum in acest subiect. Revenim deocamdată la acest aspect particular al doctrinei martorilor cu privire la starea sufletului după moarte, întrucât este extrem de interesant și vom vedea dacă stă în picioare poziția lor cu privire la aceasta. Dacă menționez anumite idei sau pasaje care au apărut în celelalte postări la acest subiect îmi cer scuze pentru că le reiau, însă o fac pentru a le aduce în acesta lumină și poziție sau pentru că pur și simplu am uitat că le-am menționat. Întotdeauna vedeam când eram mai profan și mai puțin în temă cu studiul biblic sau religios și participam ca și copil la înmormântări sau alte evenimente prin cimitir,cu ar fi “Luminația” sau ziua morților pe data de 1 noiembrie în zona Ardealului,fiind probabil o sărbătoare preluată din cultul catolic întrucât majoritatea bisericilor ortodoxe din Ardeal au fost greco-catolice. Și îmi plăcea să mă plimb printre morminte și să citesc ce scrie pe monumentele respective. Cel mai des era termenul “DORMI în pace”. Sau la slujbe se tot specifică “adormitul robul/roaba ta”. Îmi cer scuze pentru tonul “morbid” însă până la urmă acesta este subiectul:)) Și țin minte că discutând in familie la un momentdat anumit aspect de acest gen, întrucât copil fiind aveam și atunci obiceiul să “predic” și să citesc din biblie și sfinții părinți bunicilor. Iar bunicul,un om de obicei tăcut și la locul lui,care deși nu merge la biserica asculta mereu Sfânta Liturghie la radio sau TV și uneori citește din Biblie, dintr-o dată zice “păi ce să se întâmple, mori și gata dormi somnul de veci nu mai știi nimic”. Logic eu care mereu am speculat o viață și o existență conștiință după moarte,mai ales că și atunci aveam vise extrem de vi chiar cu persoane decedate,am fost cam șocat de acesta afirmație. La ceva vreme dau de un pliant lăsat de martorii lui Iehova și logic l-am și devorat. Văd titlurile lor specifice “ce putem face pentru cei adormiți” sau “există cu adevărat iad” și alte asemenea și citind acele idei susținute de anumite pasaje…. Nu mi-au plăcut deloc,zic nu are cum sa fie așa, și dau și caut pasaje care să-mi confirme că totuși există viață conștientă după moarte. In capul meu se amestecau și ideile proaspăt asimilate cu ideea generală preluată de la oameni simpli ca bunicul și mormintele unde scrie “dormi în pace” și textele de la slujbele de înmormântare”adormitul robul tău “... Zic,care sa fie adevărul oare? Nu-mi plăcea ideea că vom dormi după ce murim,eu speram și sper in continuare la o viață cu adevărat spectaculoasă și reală după părăsiră trupului,la adevărata viață. Deși eram mereu fascinat de acest subiect,am inceput cu adevărat un studiu mai aprofundat despre asta după moartea tatălui meu. Însă aici ne ținem strict de doctrina martorilor așa că nu voi devia spre interpretări prea personale ale credințelor mele. Țin minte tot din acea perioadă citirea la sfânta liturghie a unor evanghelii despre niște învieri făcute de Iisus, printre care cea mai celebra a lui Lazăr și a fiicei lui Iair. In ambele Iisus menționează că aceștia dorm,deci deși erau morți fizic ei dorm, probabil referință la starea sufletului. După am văzut că multe pasaje din epistolele pauline, Fapte și celelalte epistole se menționează moartea cuiva ca o “adormire” , uneori se specifică că în Iisus. N-am să aduc neapărat pasajele aici, întrucât am tot folosit pasaje,și majoritatea le știți,vreau mai degrabă să vedem așa un fir logic. Probabil voi deschide un topic separat pentru aprofundarea acestei doctrine, însă pe scurt o spun acum. Deci, potrivit martorilor lui Iehova, toți oamenii care mor încetează să existe conștient,deci vor intra într-un somn indiferent de ce viața au dus. Dintre aceștia unii vor muri definitiv iar marea majoritate va fi înviată la venirea lui Mesia,pe care ei îl consideră Iisus. Acesta înviere va fi a tuturor celor drepți și celor nedrepți,cu excepția celor foarte răi, probabil Hitler,Iuda Stalin și Cain. După această înviere a tuturor,Mesia va domni timp de 1000 de ani din Cer alături de 144000 dintre cei mai drepți. Lumea va fi guvernată potrivit unui regat ceresc și toți oamenii care au trăit pe pământ vor avea șansa să-l cunoască pe Dumnezeu. Practic vine Armageddon sau Apocalipsa,se distrug toate sistemele pământești de către Mesia . Învie toți oamenii,din cei cu probabilil unii vor fi transformați sau răpiți la Cer sau distruși complet. După 1000 de ani de instructaj de sus făcut tuturor oamenilor,Satan va fi dezlegat din nou și începe lupta finală și testul final, după care Satan este distrus complet și lumea trăiește în acest cer nou și Pamant nou. Cam așa ar fi schița,dar voi face un topic nou tratând subiectul per ansamblu,cu pasajele aferente
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) |
|