Împlinirea credinței.

[CristianR]

În prealabil postat de Mihailc

Dumnezeu ne invită să intrăm într-o relație cu El și se oferă ca liant al relațiilor noastre cu semenii. Mântuirea are de a face doar cu răspunsul la invitația Lui, fapt care nu ne conferă niciun fel de merite de actanți principali.

Subscriu întregii postări a lui Mihail – așa cred și eu, că despre relație este vorba, nu despre ce am putea face ca să fim mântuiți.

Iar ca să răspund și eu acestei noi provocări a lui Nietzsche – chiar dacă nu cred că voi lua notă de trecere, pentru că el are probabil un alt răspuns – aș spune că esențial este să crezi; însă nu doar la nivel intelectual, ci să fii fidel acestei credințe în jertfa Fiului lui Dumnezeu. Nu doar cu mintea, ci cu viața.

Mântuirea începe pentru fiecare dintre noi cu un punct de cotitură în această viață, acel moment în care, cu putere de la Duhul Sfânt, spunem "Domn este Iisus Hristos" și alegem să-I urmăm lui, ajungând, încetul cu încetul – mai întâi mai puțin iar apoi tot mai deplin – să trăim viața Lui, așa cum El o trăiește pe a noastră.

Dacă ai putut face această mărturisire, înseamnă, potrivit Apostolului, că deja Duhul Sfânt te-a luat în primire, făcând să germineze în inima ta sămânța pusă la botez și făcându-te apt să te unești și tu, în Duh, cu Hristos-Dumnezeu.

Dintr-o astfel de relație – dumnezeiască –, dacă i te dedici cu toată ființa, nu poți ieși decât viu. Adică mântuit.