Citat:
În prealabil postat de CristianR
Cine "tu"? Europa? O va face (poate), dacă va fi atacată. Nu noi am le-am cerut ucrainenilor să ne apere; ei sunt cei care au spus: "Ajutați-ne pe noi, că altfel urmați voi!"
|
Rușii nu s-ar bate niciodată cu țările tari din Occident, Franța, Anglia, Germania așa că toată teoria asta e slabă, pe măsură ce ar vedea că se apropie de capitalele lor ar ridica armate tot mai puternice, celelalte țări într-adevăr sunt pioni de sacrificiu și balticii și alții.
Citat:
În prealabil postat de CristianR
P.S. Putin cere partea din Donețk pe care de 11 ani nu reușește să o cucerească, care reprezintă fortăreața inexpugnabilă a Ucrainei ce împiedică avansarea rușilor către Kiev în cele din urmă. Dacă Zelenski ar ceda-o, la presiunile unui Trump foarte înțelegător cu Putin, chiar și la schimb pentru niște teritorii mai puțin relevante din sud, Ucraina ar rămâne descoperită pe flancul estic, vulnerabilă la previzibile invazii viitoare. Mă tem că, din nou, ceea ce i se cere Ucrainei este o capitulare. Că Putin vrea asta, înțeleg, el este consecvent cu sine însuși; că și-a găsit un aliat în Trump, asta este deosebit de grav. Sper, totuși, ca zilele următoare să-mi contrazică pesimismul.
|
Din câte se vede rușii au reluat avansarea și acum tehnica e la fel de bună în armata Ukr, și Mariupol, Soledar, Avdiivka, Chassiv Iar și altele erau fortărețe inexpugnabile, ce formulare parcă-l citesc pe Baconsky.
Sunt curios cum se va schimba războiul când aliații eur-asiatici vor produce drone bune la prețuri mici și-i vor covârși și aici, când vor toca numai cu drone și foc de artilerie.
Se lăuda un general ucrainean că poate face pagube mari cu un batalion de conducători de drone de la 11 km de linia frontului, de parcă rușii și chinezii nu citesc presa occidentală cu nesaț și nu trag învățămintele.