![]() |
![]() |
|
|
|
#30
|
|||
|
|||
|
Citat:
Revenind la noi, reiterez faptul ca ei nu au fost și nu vor fi vreodată egalii noștri în cultura, la nivel de ordine și civilizație și personal ca și ție nu mi pasă ca suntem considerați sălbatici și înapoiați demni de a fi robi pe plantațiile lor. În schimb această superioritate față de noi este factual manifestată în creditele și investițiile de care au avut parte, câteva din ele fiind cele listate de tine. Sigur ai și tu o puzderie de exemple în care noi suntem mereu piua a doua la joburi, investiții din partea stăpânilor dinUE. Din ce îmi povestea frați miu și taicamiu Austria de exemplu încă din 1989 angaja ingineri maghiari în firme tari de tot, salarii uriașe, …îi lăsau să și aleagă tipul preferat de Mercedes pentru uz de serviciu ȘI personal, ingineri are ca și noi nu vorbeau o boabă austriacă ci doar o rupeau și ei în engleză. Vorbind despre catolicii menționați mai sus, comparațiile nu și au rostul. Este ca și cum ne ai compara cu Franța, Germania, Italia. 2. Acum despre Kazahstan. Nu știu cât de informat ești dar kazahii printre altele au resurse serioase de hidrocarburi și uraniu, plus fabrica de îmbogățire pentru fostul URSS. Ei cu rușii cot la cot sunt printre cei mai mari exportatori de uraniu pentru centralele atomice din lume. Toată coasta de est a aSUA care produce 40% din totalul producției de electricitate prin intermediul centralelor nucleare primește combustibilul de la ruși și kazahi, în caz ca nu știai prin faptul ca UraniumOne fosta firma americană a fost vândută 100% lui RosAtom. Ca urmare ei depind de furnizarile continue de uraniu pentru centralele care se încarcă cam de trei ori pe an. Americanii nu produc combustibil pe teritoriul lor…nu intrăm în detalii. Cam 50% din combustibilul folosit vine DIRECT de la RosAtom, atenție! …așa zisii dușmani ai lor :)). Este publică informația asta, nu zvonuri sau păreri. Vorbesc de date oficiale! 3. Și la 1907 dacă i întrebai pe răsculați dacă au suflet de slugă același răspuns îl primeam și de la ei , La fel și de la KuntaKinte africanul, nimeni nu se vede sluga ci om liber, și foarte bine, așa și trebuie însă ce te faci ca Stăpânii nu te vor liber ci sluga și te țin în ZGARDĂ LOR. Tot ce întreprind ei în privința inrobirii popoarelor, ÎMPRUMUTURILE, o fac pentru ca aceștia să nu iasă din acest cerc. Degeaba ne credem liberi dacă mâine îți taie accesul la creditele LOR pentru români bulgari și gagauzi, ca altele nu ai. Ce autostrăzi, ce viteze de 130/ oră? Vei face ce dictează ei, și te vei manifesta în limitele PERMISE DE EI…fără detalii, ca mă prinde noaptea. 4-5. Nu cunosc detaliile autostrăzilor din Albania. Stăpânii banilor fac tot felul de aranjamente cu marionetele locale. Nu avem de unde să știm ce și cum s a tratat DEALUL.
__________________
Revelația monumentală oferita nouă RECENT de Dumnezeu drept dovadă a revărsării DUHULUI SFÂNT: Poveștile despre Baba Yaga , Hansel și Gretel, Scufița Roșie, vampirii șamd nu numai ca sunt reale și DOVEDITE ci se și derulează de sute și mii de ani pe Pământ. SĂ LUĂM AMINTE…ca negreșit vor urma altele! |
|
|