Teama...de implicare?

[AGabriela]

Deschid acest topic, recunosc, mai mult din punct de vedere omenesc. Problema: mi-e teama de o relatie, sa ma duc la intalniri, sa cunosc, sa ma deschid. Stiu, majoritatea o sa imi spuneti "Du-te la duhovnic!". Raspuns: Am fost dar tot nu reusim sa rezolvam problema. Ori nu reusesc eu sa expun problema cu care ma confrunt, ori dansul nu reuseste sa priveasca lucrurile si din alt unghi. Poate cu timpul va veni si rezolvarea, dar pana atunci va rog sa expuneti si parerile dvs. Poate vreo vorba, poate vreo mustrare, poate ceva va scoate la liman problema ca doar Dumnezeu lucreaza prin oameni.
Pe scurt, pana in urma cu ceva vreme (vreo cativa ani) imi doream sa fiu parte a unei familii, sa fiu fericirea unui viitor sot (a se intelege ca al meu, nu al alteia), sa fiu mama. Dorintele nu au disparut, insa mi-e extrem de greu sa mai fac vreun pas inainte. V-ati confruntat cu asa ceva vreodata? Exista cineva care intelege la ce ma refer? Stiu ca nu-i o formula dar care a fost solutia sa iesiti din impas pentru a reusi sa va redeschideti sufletul? Nici rugaciunea nu mai merge cum mergea odata.
P.S: nu vreau formule, ci doar pareri. Si, din experientele altor topicuri, nu incercati sa imi spuneti sa fac nu stiu ce acatist de nu stiu cate ori, sau nu stiu cate metanii. Am incercat si astfel de formule, cu binecuvantarea duhovnicului bineinteles si nu au functionat in ceea ce ma priveste. Dumnezeu sa ma ierte, poate gresesc, dar uneori un gand a facut de o mie de ori mai mult decat nu stiu cate acatiste citite pe banda.
Multumesc