Cand l-ati descoperit pe Iisus?

[iustin10]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ecuatia fundamentala "Dumnezeu este Isus", fara de care cineva nu poate decat adera la o religie a filozofilor, iar nu la Religia Vietii, mie mi-a fost ascunsa ani de zile. .

Foarte bine punctata ecuatia "Dumnezeu este Isus" . Mi se pare ca adesea lumea vorbeste de un Dumnezeu abstract, ca de o credinta abstracta, populeaza pamantul cu zeci de teorii si restrictii ,si uita acest adevar simplu "Dumnezeu este Iisus" . Ca si cum cultura noastra omeneasca si filozofia noastra ar insemna prin ea insasi ceva , si nu am datora totul intruparii lui Iisus-Cuvantul.
Prea adesea lumea uita ca Lui ii datoram totul.

Acum imi vine in minte idea ca intalnirea cu Iisus nici nu are o data anume,ca este de fapt o reintalnire , ca El era de la inceput in noi, ca "El este lumina care lumineaza pe orice om care vine in lume "
Si in clipele ateismului si framantarii mele , El era cu mine.

[AlbertX]

În prealabil postat de iustin10

Foarte bine punctata ecuatia "Dumnezeu este Isus".

As completa ca Dumnezeu este Tatal, Fiul si Duhul Sfant cum bine ne invata Sfanta Traditie.

[iustin10]

În prealabil postat de AlbertX

As completa ca Dumnezeu este Tatal, Fiul si Duhul Sfant cum bine ne invata Sfanta Traditie.

Desigur , dar nu treuie sa uiti ca totusi topicul era despre descoperirea lui Iisus.
Si poate ca e inspirat ales titlul ,pentru ca prin Iisus avem acces la Tatal si prin Iisus ne a fost daruit si Duhul.Prin jertfa Sa avem cunoasterea treimii si pogorarea Duhului si dragostea Tatalui . Fara jertfa Sa , treimea era cel mult o notiune filozofica pentru noi.

[AlbertX]

În prealabil postat de iustin10

Acum imi vine in minte idea ca intalnirea cu Iisus nici nu are o data anume,ca este de fapt o reintalnire , ca El era de la inceput in noi, ca "El este lumina care lumineaza pe orice om care vine in lume". Si in clipele ateismului si framantarii mele , El era cu mine.

În prealabil postat de iustin10

Si poate ca e inspirat ales titlul ,pentru ca prin Iisus avem acces la Tatal si prin Iisus ne a fost daruit si Duhul.Prin jertfa Sa avem cunoasterea treimii si pogorarea Duhului si dragostea Tatalui . Fara jertfa Sa , treimea era cel mult o notiune filozofica pentru noi.

Oarecum off-topic, extras din Ieromonah Serafim Rose - Cartea facerii, crearea lumii ...

Şi zise Dumnezeu: Să facem om după chipul nostru şi după asemănare, şi să stăpânească peştii mării şi pasările cerului şi dobitoacele şi tot pământul şi toate vietăţile cele ce se târăsc pre pământ. Şi a făcut Dumnezeu pre om., după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pre dânsul, bărbat şi-femeie i-a făcut pre ei.

Am văzut că zidirea din cele Şase zile e lucrarea Sfintei Treimi, şi anume, Tatăl porunceşte „Să fie !", iar Fiul zideşte. Insă, la zidirea omului, pare a avea loc o sfătuire aparte între Persoanele Treimii. Iată ce spune Sfântul Vasile: "Să facem om". [...] Cuvântul acesta nu mai fusese folosit pentru nici una dintre existenţele rânduite. Pentru lumină, porunca a fost simplă: a zis Dumnezeu: Să se facă lumină. S-a făcut cerul, şi nu s-a ţinut sfat pentru cer. [...] Aici omul încă nu există, dar se ţine sfat asupra omului. Dumnezeu nu a spus, la fel ca pentru celelalte fiinţe: "Să se facă om !" Cunoaşte dar vrednicia ce ţi s-a dat. Nu ţi-a pricinuit obârşia prin poruncă, ci sfat a ţinut Dumnezeu, spre a şti cum să aducă la viaţă această fiinţă vrednică de cinstire...

De ce oare nu a zis Dumnezeu "Fă", ci "Să facem om" ? A zis aşa, ca să poţi cunoaşte stăpânirea. Că voieşte ca tu, luând aminte la Tatăl, să nu tăgăduieşti pe Fiul; voieşte să cunoşti că Tatăl a zidit prin Fiul, iar Fiul a zidit cu voia Tatălui, şi că ţi se cade să slăveşti pe Tatăl în Fiul, şi pe Fiul în Duhul Sfânt.

Dar nu a zis: "Şi au făcut ei", ca nu cumva să afli aici pricină de închinare la mai mulţi dumnezei. Tot aşa, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „De ce, când s-a făcut cerul, nu s-a zis "Să facem", ci, mai curând, să se facă cer, să se facă lumină, şi tot aşa pentru fiecare parte a zidirii, ci numai aici se adaugă: "Să facem", arătându-se sfatul, chibzuirea şi îm-preună-grăirea cu cineva de aceeaşi cinste ? Cine este cel ce are să fie făcut, de i se dă atâta cinstire ? Este omul - fiinţă măreaţă şi minunată, mai de preţ înaintea lui Dumnezeu decât toată zidirea... Că s-a ţinut sfat, chib-zuire şi împreună-grăire nu fiindcă Dumnezeu avea trebuinţă de sfat - să nu fie ! - ci ca prin însăşi aceasta să ne arate vrednicia celui zidit...

Şi cine este Acela Căruia îi zice Dumnezeu: "Să facem om" ? Este Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie (îs. 9, 6), Fiul cel Unul-născut şi însuşi Dumnezeu. Aceluia îi zice: "Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră". Nu zice: "După al meu şi al tău" sau "al meu şi al vostru", ci "după chipul nostru", arătând un singur chip şi o singură asemănare.

In acelaşi pasaj din Cartea Facerii în care se descrie zidirea omului, se spune că acesta a fost făcut „bărbat şi femeie". Dar ţine oare această deosebire de chipul lui Dumnezeu ? Sfântul Grigorie al Nyssei explică faptul că Scriptura se referă aici la o îndoită facere a omului: „Ceea ce a fost făcut "după chip" şi ceea ce e azi în stare de plâns sunt !' două lucruri cu totul deosebite. Scriptura spune că a făcut Dumnezeu pre' om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pre dânsul. Crearea celui ce a fost făcut după chip şi-a atins din acel moment desăvârşirea. Dar Scriptura se întoarce din nou şi ţine să precizeze: bărbat şi femeie i-a făcut pre ei.

Cred că toţi sunt de părere că acest lucru nu s-a spus în legătură cu Dumnezeu ca model originar, căci, după cum zice Apostolul, în Hristos "nu este parte bărbătească şi femeiască". Cu toate acestea, Scriptura ne istoriseşte că în aceste două direcţii s-a împărţit omenirea. Cel puţin aşa ni se dă să înţelegem din felul cum s-a compus fraza, căci mai întâi ni se spune: a făcut Dumnezeu pre om, şi: după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pre dânsul, iar în continuare se adaugă: bărbat şi femeie i-a făcut pre ei, afirmându-se, prin aceste cuvinte din urmă, ceva cu totul străin de însuşirile lui Dumnezeu.

Cred că prin cele spuse Scriptura ne înfăţişează aici o învăţătură de mare însemnătate, şi ea se cuprinde în următoarele: firea omenească stă la mijloc între două extreme, opuse una alteia, între fiinţele dumnezeieşti şi netrupeşti, pe de-o parte, şi viaţa dobitoacelor şi vietăţilor necugetătoare, pe de altă parte [idee similară cu cea a Sfântului Grigorie Teologul, pe care am citat-o].

Deci, chipul lui Dumnezeu care, aşa cum învaţă toţi Sfinţii Părinţi, ţine de suflet, şi nu de trupul omului, nu are nimic de-a face cu împărţirea între bărbat şi femeie. S-ar zice că în ideea de om a lui Dumnezeu - aşa cum va fi omul în împărăţia Cerurilor - nu se află parte bărbătească şi femeiască; dar Dumnezeu, prevăzând căderea omului, a făcut această împărţire, legată în chip nedespărţit de vieţuirea pământească a omului.

Şi a plăsmuit Dumnezeu pre om, ţărână luând din pământ, şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă, şi s-a făcut omul cu suflet viu.

Aici ni se arată atâta cât putem cunoaşte despre felul cum s-a zidit omul. Nu poate fi vreo îndoială că Sfinţii Părinţi au înţeles prin „ţărână" chiar ţărâna pământului; dar, când vorbesc de „mâinile" lui Dumnezeu care au „luat" ţărâna, ei voiesc a arăta marea grijă a lui Dumnezeu şi participarea Sa directă la lucrare. Fericitul Theodorit scrie: „Când auzim în istorisirea lui Moisi că Dumnezeu a luat ţărână din pământ şi l-a plăsmuit pe om, şi voim a afla înţelesul acestui grai, descoperim în el deosebita bunăvoire a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc. Căci marele Proroc arată, în zugrăvirea facerii, că Dumnezeu a făcut toate celelalte făpturi prin cuvântul Său, iar pe om l-a făcut cu înseşi mâinile Sale... Nu zicem că Dumnezeu are mâini... ci spunem că fiecare dintre zicerile acestea arată din partea lui Dumnezeu o mai mare grijă pentru om decât pentru celelalte făpturi."

Sfântul Vasile afirmă că versetul citat subliniază cât de deosebită e obârşia omului faţă de cea a animalelor: „Mai sus, textul spune că Dumnezeu a făcut; aici spune cum a făcut Dumnezeu. Dacă stihul ar fi spus doar că Dumnezeu a făcut, ai fi putut crede că l-a făcut [pe om] aşa cum a făcut şi dobitoacele, fiarele sălbatice, verdeaţa, ierburile. Iată de ce, spre a nu te lăsa să-l aşezi în rândul fiarelor sălbatice, dumnezeiescul cuvânt a făcut cunoscută deosebita măiestrie folosită de Dumnezeu pentru noi: ţărână din pământ a luat Dumnezeu." Acelaşi Părinte ne spune deosebirea dintre „facerea" omului şi „plăsmuirea" lui: „Dumnezeu pe omul lăuntric l-a făcut, iar pe omul cel din afară l-a plăsmuit. Plăsmuirea se potriveşte lutului, iar facerea, celui după chip. Deci carnea s-a plăsmuit, însă sufletul s-a făcut."

Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Unii oameni nesocotiţi, mânaţi de propriile gânduri, fără să ţină seama de pogorământul cuvintelor Scripturii şi fără să aibă o judecată vrednică de Dumnezeu, încearcă să spună că sufletul este din Fiinţa lui Dumnezeu. Ce nebunie ! Ce sminteală ! Atâtea şi atâtea căi de pierzare a croit diavolul celor ce vor să-i slujească ! [...] Deci, când auzi: a suflat în faţa lui suflare de viaţă, înţelege iarăşi că a hotărât ca, aşa precum a adus la iveală puterile cele netrupeşti, tot aşa a hotărât ca şi trupul omului, făcut din ţărână, să aibă suflet raţional care să poată folosi mădularele trupului." Există unii astăzi care ar voi să folosească ordinea facerii omului din acest verset spre a „dovedi" că omul a „evoluat" din animalele inferioare: întâi a fost trupul sau firea pământească, iar apoi sufletul sau starea de existenţă în harul lui Dumnezeu. O astfel de interpretare este cu neputinţă, dacă acceptăm înţelegerea patristică a facerii omului.

[iustin10]

AlbertX:
Desigur ca totul s-a facut in Treime, pentru ca numai in Treime putea fi dragostea desavarsita.
Dar tot ce ai scris acolo ne ramanea ascuns pe veci , daca Fiul nu se cobora sa ne reintoarca la Tatal.
Si mantuirea omului tot prin Treime se face.
Exista insa in Treime o singura persoana care este OM. Da ,eu amaratul si firul de praf ,si supus al mortii , sunt reprezentat in Sfanta Treime cu firea mea omeneasca , care este si firea mantuitorului meu , Iisus -Dumnezeu si Om
Ce treaba as avea eu cu Tatal si cu Duhul ,de nu ar fi iubirea lui Dumnezeu catre mine , prin Fiul Sau. Oare m-ar duce pe mine mintea sa stiu sa laud pe Tatal,sau sa cunosc pe Duhul? Nu ,caci mintea mea numai la pacat ma duce si la desertaciune . Doar de dragul Fiului Sau ne este dat noua astazi sa vorbim despre taine asa mari. Orice gand despre Tatal si orice chemare a Duhului avem,doar prin Iisus Hristos le avem,El,care a murit pentru noi.

[AlbertX]

În prealabil postat de iustin10

Exista insa in Treime o singura persoana care este OM. Da ,eu amaratul si firul de praf ,si supus al mortii , sunt reprezentat in Sfanta Treime cu firea mea omeneasca , care este si firea mantuitorului meu , Iisus -Dumnezeu si Om ...

iustin10, cred ca afirmatia ta e doar o speculatie filosofica,... stii ce ne spun Sfintii Parinti pe acesta tema ?
De ce sa fac speculatii filosofice pe aceasta tema, nu e mai usor sa citesc ce au spus Sfintii Parinti ?

Extras din Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin:

Despre Sfânta Treime

Credem în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, în care ne-am şi botezat. Căci astfel a poruncit Domnul apostolilor să boteze, zicând: „Botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Credem într-unul Tatăl, principiul şi cauza tuturora; nu s-a născut din cineva; singurul care există necauzat şi nenăscut; este făcătorul tuturora.

Este prin fire Tatăl singurului Unuia-Născut, Fiul Său, Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi purcedătorul prea Sfântului Duh. Credem şi într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a născut din Tatăl înainte de toţi vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, deofiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut.

Când spunem că Fiul este mai înainte de toţi vecii, arătăm că naşterea Lui este în afară de timp şi fără de început. Căci Fiul lui Dumnezeu, „strălucirea slavei, chipul ipostasei Tatălui”, înţelepciunea şi puterea cea vie, Cuvântul lui cel enipostatic, icoana substanţială, desăvârşită şi vie a nevăzutului Dumnezeu, nu a fost adus din neexistenţă la existenţă, ci a fost totdeauna împreună cu Tatăl şi în Tatăl, născut din el din veşnicie şi fără de început.

Cele trei ipostase supradumnezeieşti ale Sfintei Dumnezeiri participă primei însemnări, agenhtos, căci sunt de aceeaşi fiinţă şi nezidite. Celei de a doua însemnări nu participă deloc, deoarece numai Tatăl este nenăscut agenitos, căci nu are existenţa de la o altă ipostasă. Numai Fiul este născut, căci s-a născut fără de început şi în afară de timp din fiinţa Tatălui.

Numai Duhul Sfânt purcede din fiinţa Tatălui, nu prin naştere ci prin purcedere. Astfel ne învaţă Sfânta Scriptură. Dar modul naşterii şi al purcederii este nepătruns de minte.

De asemenea, credem şi în unul Sfântul Duh, Domnul şi făcătorul de viaţă, care purcede din Tatăl şi se odihneşte în Fiul, împreună închinat şi slăvit cu Tatăl şi cu Fiul, ca fiind de aceeaşi fiinţă şi coetern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducător, izvorul înţelepciunii, al vieţii şi al sfinţeniei. El este şi se numeşte Dumnezeu împreună cu Tatăl şi cu Fiul; nezidit, dcsăvârşit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în purtare; El stăpâneşte întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeieşte, dar nu se îndumnezeieşte; desăvârseşte, dar nu se desăvârseşte; împărtăşeşte dar nu se împărtăşeşte; sfinţeşte, dar nu se sfinţeşte; mângâietor, deoarece primeşte rugăciunile tuturor; în toate asemenea Tatălui şi Fiului; purces din Tatăl şi dat prin Fiul, este primit de toată zidirea. Zideşte prin El însuşi, dă fiinţă universului, sfinţeşte şi ţine.

Enipostatic, există în propria lui ipostasă, nedespărţit şi neseparat de Tatăl şi Fiul, având toate câte are Tatăl şi Fiul afară de nenaştere şi naştere. Tatăl este necauzat şi nenăscut, căci nu este din cineva: El îşi are existenţa de la El însuşi şi nici nu are de la altul ceva din ceea ce are, ba, mai mult, El este în chip firesc principiul şi cauza modului de existenţă a tuturor. Fiul este din Tatăl prin naştere. Duhul Sfînt şi El este din Tatăl, dar nu prin naştere, ci prin purcedere. Noi cunoaştem că există deosebire între naştere şi purcedere, dar care este felul deosebirii nu ştim deloc. Naşterea Fiului din Tatăl şi purcederea Sfântului Duh sunt simultane.

Aşadar, toate câte le are Fiul şi Duhul, le are de la Tatăl, şi însăşi existenta. Dacă nu este Tatăl nu este nici Fiul şi nici Duhul. Şi dacă Tatăl nu are ceva, nu are nici Fiul, nici Duhul.

Trebuie să se ştie că nu spunem că Tatăl este din cineva, ci spunem că El este Tatăl Fiului. Pe Fiul nu-L numim nici cauză, nici Tată, ci spunem că El este din Tatăl şi este Fiu al Tatălui. Iar Duhul cel Sfânt spunem că este din Tatăl, şi-L numim Duh al Tatălui. Nu spunem că Duhul este din Fiul, dar îl numim Duhul Fiului.

„Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, spune dumnezeiescul apostol, acela nu este al lui”. Mărturisim că s-a făcut cunoscut şi se dă nouă prin Fiul. „A suflat, spune Sf. Scriptură, şi a zis ucenicilor săi: Luaţi Duh Sfint”. Fiul şi Sfântul Duh sunt din Tatăl, după cum raza şi lumina sunt din soare. Soarele este izvorul razei şi al luminii. Prin rază ni se dă lumina şi ea este aceea care ne luminează şi cu care ne împărtăşim. Dar nu spunem că Fiul este Fiu al Duhului şi nici din Duhul.

[tabitha]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

E multa profunzime in mintea acestui copil. Din pacate, comentariile de dupa,(https://www.facebook.com/Gandul.info...403143/?type=1 - multe dintre ele) ne lasa fara grai. Si cand ne gandim ca sta totusi in puterea noastra sa schimbam firea lucrurilor!...
Multumim pentru link!

Cu plăcere! iar cu comentariile - ce să zic... ăștia sunt românii noștri, cică 86% ortodocși declarați !

[tabitha]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu L-am descoperit pe Dumnezeu si L-am descoperit pe Isus la date diferite. Spun asta, ca sa arat ca am inceput prin a fi, cum se spune "teist". Ecuatia fundamentala "Dumnezeu este Isus", fara de care cineva nu poate decat adera la o religie a filozofilor, iar nu la Religia Vietii, mie mi-a fost ascunsa ani de zile. Desigur, din cauza solzilor de pe ochi si a induratiei inimii.
Mai in detaliu am vorbit despre asta in acest mai vechi articol.

Interesantă comparația cu "Dumnezeul personal" al mușuroiului de furnici. :)
A doua convertire care a fost - trecerea la greco-catolici? că nu prea mi-e clar... sau asta a fost prima?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de mirela.t

A doua convertire care a fost - trecerea la greco-catolici? că nu prea mi-e clar... sau asta a fost prima?

In cazul meu, prima convertire, inteleasa ca optiune ferma pentru existenta unui Creator, nu a avut loc la o data anume, ci a fost un proces intins pe o durata de cativa ani, incheiat la sfaristul liceului.

Optinea pentru greco-catolici a fost in vremea studentiei, adica la inceputul anilor 90. Pana atunci nici nu auzisem despre greco-catolici decat tangential, ca realitate istorica, in cadrul "Scolii Ardelene".

A doua convertire, constientizarea existentei unui Dumnezeu "personal" s-a produs dupa vreo zece ani si este in legatura cu...orele de catehism ale fiului mei mai mare. El se pregatea pentru Prima Impartasanie Solemna cand eu, ca sa-i dau un exemplu de tata, m-am impartasit. Nu o facusem de mult, fiindca eu consideram necinstit sa ma impartasesc atata timp cat am dubii privind Prezenta Reala. Azi, stiind ce stiu, as considera ca am facut atunci o impartasire sacrilega si nu as putea sfatui pe nimeni sa repete experienta asta. Dar, pesemne ca Domnul a luat in considerare ignoranta mea si a tratat-o cu indulgenta...dumnezeiasca. In cateva saptamani, nimic nu a mai fost la fel. Am inceput sa merg saptamanal la Sf Liturghie si o Duminica in care nu ma puteam impartasi ceva imi lipsea. Stiu ca suna ca o impietate sa aplic proverbul "pofta vine mancand" la Preasfintele, dar cam asta a fost ideea.

[AlinB]

Convertire la greco-catolici de la..ce?