Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Biserici Protestante
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 19.01.2012, 03:01:53
Scotland The Brave
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Profetul care a fugit de Dumnezeu

Who’s who in Anticul Orient Apropiat

Daca pe vremea Vechiului Testament ar fi existat optiunea de cautare ,,Who’s who” pentru Orientul Apropiat atunci cu siguranta despre Iona nu ar fi fost prea multe de spus.Iona,al carui nume inseamna ,,Porumbel”,a fost un slujitor al Domnului din Gat-Hefer (II Regi 14:25),oras ce apartinea semintiei lui Zabulon(Ios 19:10,13).A trait pe timpul Regelui Ieroboam II al Regatului de Nord(II Regi 14:23-25)iar profetia sa conform careia granitele Israelului se vor extinde (II Regi 14:25)in timpul lui Ieroboam s-a adeverit.Acest profet evreu,fiul al lui Amitai(ce inseamna ,,cel adevarat”)a fost singurul profet din Vechiul Testament care a incercat sa fuga de Dumnezeu.Cu toate acestea Iona a fost unul dintre cei patru profeti din Vechiul Testament la lucrarile carora s-a referit Hristos,ceilalti fiind Ilie,Elisei si Isaia,el,alaturi de primii doi fiind printre profetii care desi au activat in Israel au fost chemati sa lucreze si printre neevrei(Ninive,Fenicia,Siria).Unii critici au sugerat faptul ca Iona nu are cum sa fie autorul cartii,referintele din text fiind la persoana a treia dar nu trebuie uitat ca si Moise,in redactarea Pentateuhului,a folosit acest procedeu chiar cu privire la propria sa persoana.Intrucat pasajul din II Regi il leaga pe Iona de domnia lui Ieroboam II este posibil ca evenimentele descrise in carte sa fi avut loc undeva in intervalul 793-753 i.Hr.Profetia lui Iona,cu privire la extinderea granitelor,fapt petrecut la inceputul domniei lui Ieroboam,il plaseaza contemporan cu Amos si Osea iar referinta lui Iona cu privire la Ninive,la timpul trecut,i-a determinat pe alti cercetatori sa afirme ca acesta a trait mai tarziu,dupa distrugerea orasului din anul 612 i.Hr,lucru ce ar pune-n discutie aspectul istoric concret al cartii.Winston Churchill spunea ca singurele profetii pe care le-ar face sunt cele de dupa producerea evenimentelor si probabil pe acesta logica micul nationalist Iona l-ar fi privit cu o nedisimulata simpatie si cu un ranjet in directia orasului Ninive.Insa planul divin urma sa aiba putine-n comun cu ,,sa moara si capra vecinului” pe stil iudaic.

Situatia istorica cu lumini si umbre

Ieroboam al II-lea,in timpul caruia a profetit Iona,a fost cel mai puternic rege al Regatului de Nord(II Regi 14:23-29).Mai inainte Asiria si-a impus suprematia in Orientul Apropiat si l-a obligat pe Iehu(841-814 i.Hr)sa plateasca tribut.Desi situatia parea cenusie pentru israeliti,dupa ce i-au zdrobit pe sirieni,asirienii au avut o perioada de decline temporar datorita disensiunilor interne iar acest aspect era o invitatie mult prea tentanta pentru liderul Regatului de Nord,genul de sansa ,,odata-n viata”.Prin urmare in acesta perioada de slabire a ambitiilor imperialiste ale Asiriei,Ieroboam printr-o abila tactica si-a extins teritoriile,ajungand sa conduca cel mai intins regat de la perioada lui David si Solomon,incorporand inclusiv regiuni ce apartinusera Siriei(la nord-est spre Damasc si nord spre Hamat).Cum se spune ,,ghinionul unuia inseamna norocul altuia”si asta cu siguranta nu este genul de fraza pe care un evreu sa o inteleaga prea greu.

Daca din punct de vedere militar si politic totul pare sa mearga precum o roata proaspat unsa,in spatele scenei situatia era in cadere libera.Viata religioasa a Israelului era atat de decazuta incat Dumnezeu i-a trimis pe Osea si Amos sa avertizeze poporul cu privire la judecata iminenta.Semnalul divin era clar precum cristalul:din cauza incapatinarii acestora poporul urma sa cada-n mainile instrumentului ales de Dumnezeu pentru manifestarea maniei Sale,un popor neevreu din Rasarit.Amos a avertizat poporul ca Dumnezeu ii va duce-n robie dincolo de Damasc(Amos 5:27)iar Osea a identificat fara echivoc poporul care va birui Israelul:,,Asirianul va fi imparatul lor,pentru ca n-au voit sa se intoarca la Mine”(Osea 11:5).Prin urmare pe cerul prognozei istorice se adunau nori negri si amenintatori:Asiria,precum un urias adormit,urma sa se trezeasca si sa faca una cu pamintul Regatul de Nord.

Daca la acel moment ati fi mizat la bursa realismului istoric fie si un penny pe judecata evreilor ati fi ramas cu ochii in soare si fluierand a paguba.Oamenii pur si simplu avea propria lor agenda de prioritati,care nu coincidea cu planul divin, si prin urmare,in mod logic, prezicerea se implineste in anul 722 i.Hr,cand Saragon al II-lea duce Regatul de Nord in captivitate(II Regi 17).In general lectiile cele mai bune sunt dupa ce te dai cu capul de prag si iti admiri mandru cucuiul,fie si in lanturi prin sclavie.Profetiile lui Amos si Osea pot constitui o explicatie a ezitarilor lui Iona de a predica in Ninive,oras aflat pe malul estic al raului Tigru,la 900 km de Samaria,capitala Regatului de Nord.Orasul,protejat pe sistem babilonian de un zid interior de 15 metri latime si 30 m inaltime cunoscuse cateva evenimente notabile inainte de sosirea lui Iona:doua epidemii( 756 si 759 i.Hr)si o eclipsa totala de soare in 15 iunie 763 i.Hr.Evenimentele au fost considerate ca semne ale maniei divine si prin urmare sosirea lui Iona a fost picatura care a umplut paharul anxietatii ninivitene.In mod ironic nici paharul frustrarii lui Iona nu era deloc gol la momentul intalnirii cu cei pe care i-a fi vrut sa-i vada intr-un singur mod:la doi metri sub pamint.

Cand criticii moderni se razboiesc in rationamente savante

Cercetatorii biblici,cu prejudecatile moderne impotriva evenimentelor supranaturale,au negat autenticitatea cartii lui Iona invocand mai multe motive.In primul rand criticii au ridiculizat povestea cu pestele urias care l-a inghitit pe profet dar alti cercetatori au demonstrat ca evenimentul este posibil(AJ Wilson ,,Sign of the Prophet Jonah and Its modern confirmations”, Princeton Theological Review 1927),pestele urias fiind un mamifer,probabil un casalot(Catodon Macrocephalus),specie despre care se stie ca este capabila sa inghita obiecte neobisnuit de mari,inclusiv un rechin de aproape cinci metri(Frank T.Bullen ,,Cruise of the cachalot round the world after sperm wales”London,1898).Au existat si relatari conform carora rechinii balena(Rhinedondon Typicus)au inghitit oameni care au fost gasiti vii in stomacurile lor.Daca doriti sa aplicati proba veritatii pe pielea dvs ori chemati pe unu satul de viata ori pe un membru al neamului pe care doriti,in mod convenabil,sa-l stergeri din testament.Puteti sa-i spuneti ca o face in interesul stiintei,daca asta il va consola cu ceva.

Alti critici au atras atentia ca in poveste exista un curcubete care creste precum in ,,Jack si vrejul de fasole” dar dat pe derulare rapida.In realitate planta este posibil sa fi fost ricinul,recunoscut pentru cresterea lui rapida,inaltimea si frunzele mari.Sa nu ne impiedicam in detalii,cine are chef de polemici din domeniul stiintelor naturii sa-si puna un papion,sa vorbesca cu emfaza pe nas si sa plictisesca pe cine prinde.Eu nu am de gand sa ma las doborat de un curcubete cu dereglari in dezvoltare(dpdv al criticilor moderni)cu privire la a carui enigmatica crestere am starni compasiunea divinitatii cu logica noastra.Tot pe sistem curcubete.
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Revelații abrogate. Profetul lui Allah între Mecca si Medina.. parinteleiacob Religia Islamica 5 28.12.2012 17:58:17
Despre iubire - extras din Profetul - Kahlil Gibran sunsray Alte Religii 54 02.10.2012 21:25:19
Care e scopul existentei lui Dumnezeu? Archaeopteryx Generalitati 31 21.10.2011 23:09:14
oameni care nu au crezut in Dumnezeu cozia Intamplari adevarate 5 28.07.2008 20:15:06