Introducere
Bătrânul Eftimie Aghioritul a fost un sfânt contemporan nebun pentru Hristos, o lumină strălucitoare a Atonului sfinţit, „unul dintre ultimii"2 mari asceţi ai pustiului aghiorit.
A fost „cel din urmă dintre toţi", un sfânt care a trăit în vremurile din urmă, unul dintre isihaştii luptători care au ţinut nestinsă tradiţia aghiorită. A trăit cu gândul că este cel mai mic, cel mai păcătos dintre toţi oamenii. S-a nevoit ca un „nebun" şi ca un „ciudat", ca un om de nimic şi vrednic de dispreţ, ca un mărginaş, „ca un mort viu"3.
Bătrânul Paisie, marele ascet de la Panaguda, l-a apreciat şi l-a admirat. Bătrânul Eftimie viglo-lavriotul, acest „mic fiu" al împărăţiei, a trăit „în vremurile din urmă", în timpurile „apocaliptice", şi s-a socotit pe sine vrednic de râs, nevrednic de cer şi de pământ. A ţinut cu acrivie tradiţia aghiorită, împreună cu alţi nevoitori ai acestor vremuri de pe urmă.
Aparţine tagmei celor care vor fi primii în împărăţia lui Dumnezeu4.
Prin Harul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea părintelui nostru Maxim, vă punem şi noi înainte o mărturie săracă şi umilă despre acest „om al lui Dumnezeu".
Implinind o datorie şi o ascultare, lăsăm Bisericii Ortodoxe truda noastră smerită: ceea ce am putut să ne amintim din întâlnirile personale, precum şi ceea ce am adunat de la alţi monahi şi mireni despre fericitul Bătrân Eftimie, cel lipsit de slavă, cel smerit, cel nevoitor, un „nebun pentru Hristos" contemporan.
Unii nu l-au perceput astfel şi, probabil, l-au osândit. M-am bucurat când am descoperit preţuirea şi admiraţia Părintelui Paisie pentru el. Acest mare ascet contemporan vorbea cu multe cuvinte de laudă despre Bătrânul Eftimie, aşezându-l în rândul nebunilor pentru Hristos, conform mărturiei unui episcop contemporan5.
Vorbind cu episcopul, acela mi-a descoperit că Bătrânul Eftimie se găsea pe o culme foarte înaltă a vieţii duhovniceşti6.
Scopul prezentei scrieri umile este zidirea duhovnicească a tuturor credincioşilor şi slăvirea Dumnezeului Celui în Treime, „preamărit prin Sfinţii Săi"7. Dacă istorisirea de aici vă va ajuta câtuşi de puţin în lupta voastră duhovnicească, vă rog să-l pomeniţi pe Bătrânul nostru, Arhimandritul Maxim, pe toţi părinţii aghioriţi, şi, în cele din urmă, şi pe mine, Ieromonahul Sava Aghioritul.
Instrăinarea
Bătrânul Eftimie a trăit la Coliba Sfinţilor Ioasaf şi Varlaam o viaţă monahală autentică, în însingurare deplină. Foarte rar primea vizitatori. Chiar dacă băteai cu putere în poartă, chiar dacă îl întâlneai pe potecă, de-abia dacă schimbai două vorbe cu el. Nu avea multe legături nici cu tovarăşii săi pustnici, şi făcea aceasta ca să poată ţine programul său duhovnicesc, ca şi rânduiala mâncării sale simple de zi cu zi. Un Bătrân de la schitul de vizavi i-a oferit odată câteva portocale, punându-i-le în mână.
Părintele Eftimie le-a primit, dar după aceea i-a zis:
„-Altădată să nu-mi mai dai, pentru că, altfel, le tai şi le arunc în drum!"
Astfel, socotea că vor rupe legătura şi că nu vor mai avea nicio comuniune cu el. Voia să se înfrâneze, să mănânce doar puţin, şi nu felurite bucate. Nu voia să tină în chilie mâncăruri diverse ca să nu-i vină ispita să le mănânce, încălcându-şi canonul personal de postire.
Pustiul îl ajută pe ascet să postească, deoarece aici nu găseşte varietatea mâncărurilor care există în ţinuturile locuite de mireni. Bătrânul nu voia nici cantitate, nici calitate, nici multe feluri de bucate.
Experienţa ascetică ne învaţă că multe feluri de mâncare nu ajută în viaţa pustnicească. Ele îngroaşă trupul şi se digeră greu când omul le mănâncă în acelaşi timp, iar în cele din urmă dau naştere ispitei şi împiedică rugăciunea.
De dragul Domnului, Bătrânul Eftimie era ca un străin printre pustnici. Instrăinându-se, de asemenea, de rudeniile sale după trup, a continuat înstrăinarea cea înaltă, însă fără idioritmie19, şi în Sfântul Munte.
Bătrânul Eftimie trăia în însingurare, dar nu ascultând de sine însuşi. Vieţuia după canoanele vieţii monahale ortodoxe. Se spovedea şi se nevoia cu ascultare. Odată, aşa cum mi-a povestit, a venit şi la Kerasia ca să spună gândurile sale duhovnicului, care trăia la chilia Intrarea Maicii Domnului în Biserică. De asemenea, la sfârşitul vieţii sale pământeşti, a cerut în mod public iertare tuturor însoţitorilor săi pustnici de la Vigla şi de la mănăstirea Lavra cea Mare.
Deseori îi uimea pe părinţi şi pe închinători cu „nebuniile" lui. Trăia ca un necunoscut şi era ca şi inexistent pentru cei mai mulţi.
De asemenea, rudeniile sale din lume pierduseră orice legătură cu el. Nu scria niciodată, nici chiar surorii sale, Caterina şi nu purta corespondenţă, deşi exista între ei o iubire şi o compătimire adâncă. Atât timp cât a fost în lume, sora lui l-a ajutat la creşterea animalelor, cu multă râvnă. Insă, după ce a devenit călugăr, se purta şi cu aceasta conform făgăduinţelor monahale.
Atât de mare a fost lipsa de comunicare cu ai săi, încât, pentru o perioadă, dintr-o informaţie greşită, sora lui l-a pomenit la cei adormiţi20, înstrăinarea de toţi, de dragul lui Hristos, este o mare virtute care ajută mult în privinţa lipsirii de griji şi a neaplecării asupra celor din afară. Fără aceste virtuţi nu se dobândeşte rugăciunea curată şi lucrarea lăuntrică a inimii. Bătrânul ştia lucrurile acestea din lecturile sale făcute din cărţile patristice (Filocalia, Everghetinosul).
Ierom. Sava Aghioritul
Batranul Eftimie Aghioritul. Unul dintre ultimii parinti asceti ai Sfântului Munte; Editura Egumenita
Cumpara cartea "Batranul Eftimie Aghioritul. Unul dintre ultimii parinti asceti ai Sfântului Munte"
Note:
2 Caracterizarea aparţine Preacuvinsului părintelui nostru Maxim Psilopulos, care s-a nevoit vreme de mulţi ani în Sfântul Munte şi l-a cunoscut personal pe Bătrânul Eftimie.
3 Vezi Apocalipsa 1,18: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi iată, sunt viu in vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului".
4 Vezi cuvântul Domnului de la Matei 19, 30: „Mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă întâi".
5 Mărturia este consemnată în lucrarea Mitropolitului Ierotei de Nafpaktos, Ştiu un om întru Hristos, Ed. Sfintei Mănăstiri a Naşterii Maicii Domnului, ediţia a IT-a, T.?v,idia, 2007.
6 Op. cit., p. 277.
7 Vezi cuvintele Sfântului Pavel din Epistola a ll-a către Tesaloniceni, cap. 11,16
19 Idioritmie se numeşte, de obicei, abaterea de Ia vieţuirea monahală patristică-ortodoxă, conform căreia monahul nu ascultă de un îndrumător duhovnicesc, ci are drept Bătrân propriul său gând. Idioritmicul este socotit înşelat, cauza acestei înşelări, ca şi cauza oricărei alte căderi, fiind mândria.
20 Această soră a Iui acum trăieşte la mănăstirea Maicii Domnului, Halkidiki şi este în vârstă de 88 de ani. La Gomati trăieşte nepotul Bătrânului, Dimitrie Pashalas, care are o cofetărie în piaţa centrală a satului.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.