Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat ca sa ne mantuiasca. Faptul ca oamenii au indraznit sa-L judece si sa-L condamne la moarte pe Cel care va judeca intreg neamul omenesc este absurd. Mantuitorul ne atrage atentia ca nu trebuie sa osandim pe nimeni din cauza pacatelor in care noi insine ne aflam. Inainte de a face acest lucru, spune Hristos, trebuie sa ne cercetam pe noi insine daca suntem lipsiti de pacat. Iar Ioan Evanghelistul spune "Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi" (I Ioan 1, 8).

Si cu toate acestea, El este judecat de oameni si condamnat la moarte.

Procesul Mantuitorului are doua aspecte: unul pe linie religioasa, o judecata pentru presupusa vina de a Se numi pe Sine Fiu al lui Dumnezeu, si unul pe linie politica, o judecata pentru culpa inventata de a Se fi substituit autoritatii romane. Descoperirea dumnezeirii Sale in fata arhiereilor a fost vazuta ca fiind o blasfemie. Pedeapsa pentru aceasta era uciderea cu pietre, dar ei nu puteau pune in practica decizia Sinedriului, deoarece Pontiu Pilat detinea puterea absoluta. Condamnarile la moarte ale tribunalelor evreiesti trebuiau validate de catre puterea romana. Avand in vedere ca autoritatea romana nu se putea pronunta in probleme religioase, I s-a schimbat presupusa vina de natura religioasa intr-una de natura politica: „Am auzit ca instiga lumea sa nu se plateasca dajdie Cezarului. Or, noi nu avem alt imparat decat pe Cezarul. Daca nu ne asculti pe noi, esti impotriva Cezarului“. Astfel, Pilat este pus in situatia de a pronunta o condamnare politica.

Fata de Sinedriu, Hristos nu Se arata ca un vinovat, ci dimpotriva, El ii pune intrebari arhiereului, aratand ca judecarea nu este indreptatita. Natalia Manoilescu comentand procesul Mantuitorului, spune: “Ne aflam aici in fata celei mai cumplite neintelegeri din istoria omenirii: elita lui Israel, poporul chemat sa-L daruiasca lumii pe Fiul cel intrupat al Tatalui, refuza sa-L recunoasca drept Dumnezeu si ii face un cap de acuzare din descoperirea divinitatii Sale” (“Iisus Hristos Mantuitorul in lumina Sfintelor Evanghelii", Editura Bizantina).

Motivul pentru care iudeii nu au acceptat dumnezeirea lui Hristos si ii doreau moartea a fost descoperit de Mantuitorul: se aflau sub inraurirea celui rau. El le spusese: "Eu vorbesc ceea ce am vazut la Tatal Meu, iar voi faceti ceea ce ati auzit de la tatal vostru" (8, 38) si, pentru ca sa nu mai existe nici un dubiu, precizase: "Voi sunteti din tatal vostru diavolul si vreti sa faceti poftele tatalui vostru. El, de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el" (8,44).

Procesul Mantuitorului ar fi trebuit sa aiba loc ziua, cu usile deschise si in fata poporului. Potrivit justitiei evreiesti, procesul incepea cu martorii apararii, dupa care urma audierea a cel putin doi martori ai acuzarii, care trebuiau sa dea o marturie clara si intru totul identica, tinand mana dreapta pe capul inculpatului. Inculpatul era considerat nevinovat pana la condamnarea sa finala, avea dreptul de a vorbi, de a aduce martori si de a fi tratat cum se cuvine. Decizia se publica prin decret scris.

In cazul condamnarii la moarte, hotararea finala se amana cu doua zile si daca aceasta condamnare era validata, executia trebuia sa aiba loc nu in aceeasi zi, ci in ziua urmatoare.

Ori stim ca in cazul judecarii lui Hristos, martorii apararii nu au fost audiati, sedintele au avut loc noaptea, nu ziua, sentinta nu este data a doua zi, ci imediat dupa judecata, iar executia are loc in aceeasi zi. De aici reise ca Mantuitorul a avut parte de un proces nedrept.

Este adus in fata lui Pontiu Pilat vineri dimineata. Pentru ca iudeii refuza sa intre in locuinta lui Pilat pe motiv ca este pagan si astfel s-ar spurca inainte de sarbatoarea Pastelui, scaunul de judecata este scos si asezat in locul numit Pardosit-cu-pietre, Gabbata, din fata Pretoriului.

Motivul pe care il invoca Caiafa in fata lui Pilat este unul mincinos: „pe Acesta L-am gasit razvratind neamul nostru si impiedicand sa dam dajdie Cezarului si zicand ca El este Hristos, rege" (Luca 23, 2), deoarece Marele Sinedriu Il condamnase pe Hristos pentru blasfemie - Se numise pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.

Deschiderea unui proces in dreptul roman se facea pe baza unei cereri scrise, in care se mentiona numele inculpatului si acuzatia. Apoi era stabilita ziua procesului si momentul in care erau audiati martorii. Ori in cazul Mantuitorului nu s-a facut nimic din toate acestea.

Pilat Il intreaba pe Hristos „Tu esti regele iudeilor?” (Luca 23, 3), iar Acesta ii raspunde: „Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36). In urma acestui raspuns, Pilat il gaseste nevinovat pe Hristos: „Eu nu gasesc in El nici o vina” (Ioan 18, 38). Pilat afland ca Iisus este din Galileea, il trimite la Irod Antipa, tetrarhul Galileei, care se afla de Pasti in Ierusalim. Nici acesta nu-l declara vinovat. Si desi Hristos trebuia eliberat, Pilat incalca principiul juridic de baza al Dreptului Roman "non bis in idem" (acelasi caz nu putea fi judecat de doua ori) si intra din nou in Pretoriu ca sa-L interogheze pe Iisus. Il gaseste nevinovat, dar ascultand de glasul multimii - Rastigneste-L, rastigneste-L!, "luand apa si-a spalat mainile inaintea multimii zicand: Nevinovat sunt de sangele Dreptului Acestuia. Voi veti vedea. Iar tot poporul a raspuns si a zis: Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri! Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit si L-a dat sa fie rastignit" (Μt. 27, 24-26).

"Parinte, iarta-le lor, ca nu au stiut ce fac", ar fi cuvintele pe care ar trebui sa le rostim fata de cei care L-au judecat si condamnat pe Hristos la moarte.

Adrian Cocosila

.