In introducere, vom sublinia ca vorbind despre Biserica si in Biserica – despre rolul si importanta Ei, ori despre slujitorii, activitatile si actiunile Ei, am ajuns la multe definitii ce i se dau Bisericii, cu alte cuvinte am ajuns la o teoretizare, la o nuantare a detaliilor. Nu stiu, in schimb, in ce masura, implinim in practica cunostintele teoretice pe care le cunoastem despre Biserica si daca le implinim in Biserica – acolo unde le este locul si rostul!.
Lumea este pentru Biserica mediul in care isi desfasoara activitatea, mediul in care aduce la indeplinire comandamentele primite de la intemeietorul si Capul sau Iisus Hristos, este realitatea care trebuie recapitulata si indumnezeita pentru a putea fi infatisata lui Dumnezeu in unire cu omenirea deja restaurata de Iisus Hristos. De cealalta parte, Biserica este pentru lume ceea ce este sufletul pentru trup, este realitatea constituita in puntea de legatura intre Dumnezeu si lume, este mediul de epectaza a lumii in ansamblul ei catre destinul ei final, catre ratiunea ei eshatologica.
Asupra lumii actioneaza insa si societatea umana, caci trebuie sa facem aceasta distinctie intre lume ca loc teologic, loc, spatiu in care fiecare lucru, fiecare realitate fizica are locul ei bine stabilit, locul ei in care si din care isi realizeaza menirea, locul pe care se afla centrata, si societate ca summum de indivizi, comunitate umana, care isi manifesta actiunea asupra lumii transformand-o, cu pretentia de a o eficientiza si, nu de putine ori, deplasand-o din locul pe care se afla centrata prin actiunile pe care le exercita asupra elementelor ei. in aceasta ordine de idei, daca intru inceputuri Biserica se putea identifica intr-o mare masura cu societatea prin aceea ca membrii Bisericii erau in acelasi timp si, intr-o foarte mare masura, elemente ale societatii, in vremea noastra Biserica nu mai poate fi identificata cu societatea fiindca prin procesul de secularizare, centrul de greutate in viata cetatii s-a deplasat din zona autoritatii Bisericii in zona autoritatii societatii umane luata ca realitate autonoma.
Autoritatea Bisericii in viata cetatii nu trebuie perceputa in sens absolut ci nuantat in directia autoritatii initiale asupra membrilor ei care constituiau in acelasi timp si societatea. In contemporaneitate insa, consecutiv modificarilor aparute in constiinta maselor odata cu revolutia franceza, cu dezvoltarea filozofiei pozitiviste, cu dezvoltarea stiintei, se constata un hiatus intre Biserica si societate. Marele vis al Bizantului a fost acela de a crea o societate crestina universala, administrata de Imparat si calauzita spiritual de Biserica, ceea ce insemna o imbinare intre universalismul roman si cel crestin intr-un program socio-politic unic (2). Aceasta idee pleca de la premisa ca omul este o fiinta teocentrica in toate laturile vietii sale deci si societatea era firesc sa fie teocentrica, teonoma si daca omul este responsabil pentru intreaga creatie, societatea ca extensie umana poarta aceasta responsabilitate.
Momentul convertirii lui Constantin cel Mare a coincis cu debutul entuziast al acceptarii de catre Biserica a protectiei Imperiale si de-a lungul timpului nu s-a incercat o reflectie serioasa asupra acestei probleme a "simbiozei" dintre stat si Biserica, reflectie care sa aduca necesarele corectii in ceea ce priveste rolul statului si al societatii laice in viata umanitatii cazute. Credinta ca un stat intreg ar putea − prin aceasta simbioza − deveni crestin s-a dovedit a fi fara suport si s-a constituit in final in marea tragedie a Bizantului (3). S-a dovedit ca "simfonia" gandita de Imparatul Justinian a fost o utopie, Bizantul nereusind sa devina un imperiu crestin universal asa cum s-a dorit de aceea, daca in planul ideatic cel putin, Biserica si societatea se puteau identifica, in plan real ele au fost si au ramas realitati separate intre care s-au dezvoltat de-a lungul timpului o seama de raporturi. Atat societatea civila cat si Biserica, luata ca institutie, au evoluat de-a lungul timpului si intre ele s-au dezvoltat o seama de relatii, de la cele mai bune ¬in epoca medievala, la cele mai neproductive − in epoca socialista de aceea se cuvine sa facem o seama de precizari in ceea ce priveste natura raporturilor Bisericii Ortodoxe cu societatea contemporana.
In alta ordine de idei, cronologic si istoriceste vorbind, acum in an jubiliar – cu prilejul implinirii a 125 ani de la dobandirea Autocefaliei si a 85 ani de la ridicarea bisericii noastre la rang de Patriarhie, vom sustine ca Actul Unirii Transilvaniei, Basarabiei si Bucovinei, cu vechea Romanie in anul 1918 - prin care s-a creat statul roman unitar, a dus si la o serie de prefaceri in viata Bisericii. Dupa anul 1918, statul a preluat - mai cu seama in Transilvania, multe din atributiile ce reveneau pana atunci Bisericii (de pilda, in domeniul invatamantului), rolul ei limitandu-se de acum inainte mai mult la probleme spirituale. Ierarhii din tinuturile alipite au intrat in componenta Sfantului Sinod din Bucuresti, iar la 18/31 decembrie anul 1919, in scaunul de mitropolit primat a fost ales transilvaneanul Miron Cristea, pana atunci episcop de Caransebes, unul din marii luptatori pentru Unire. Imediat au inceput lucrarile de unificare bisericeasca, incheiate la 6 mai anul 1925, cand s-a promulgat Legea si Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Romane, cu aplicarea principiilor Statutului Organic Sagunian.
La 4 februarie anul 1925, Sfantul Sinod a hotarat sa infiinteze Patriarhia Ortodoxa Romana, iar mitropolitul primat sa fie ridicat la treapta de patriarh. Legea pentru infiintarea Patriarhiei a fost promulgata la 25 februarie anul 1925, iar la 1 noiembrie anul 1925 a avut loc investitura si inscaunarea primului patriarh Miron Cristea (1925 - 1939). Urmasul sau a fost patriarhul Nicodim Munteanu (1939 - 1948), autor a numeroase lucrari teologice originale, traducator din literatura teologica rusa. Sub acesti doi patriarhi s-au infiintat cateva eparhii noi (Oradea, Cluj, Constanta, Maramures, Timisoara si o Episcopie misionara pentru romanii ortodocsi din America).
In ajunul celui de-al doilea Razboi Mondial, Patriarhia Romana avea urmatoarea organizare administrativ-teritoriala: I. Mitropolia Ungrovlahiei cu urmatoarele eparhii sufragane: Bucuresti, Ramnic-Noul Severin, Buzau, Arges, Tomis (Constanta); II. Mitropolia Moldovei si Sucevei, cu eparhiile Iasi, Roman, Husi, Dunarea de Jos (Galati); III. Mitropolia Ardealului, cu eparhiile Sibiu, Arad, Caransebes, Oradea, Cluj; IV. Mitropolia Bucovinei, cu eparhiile Cernauti, Hotin (Balti), iar din anul 1938 si Maramures (Sighet); V. Mitropolia Basarabiei, cu eparhiile Chisinau si Cetatea Alba (Ismail). Exista apoi o Episcopie a Armatei, din anul 1921 (cu sediul in Alba-Iulia) si Episcopia Misionara pentru romanii din America (cu sediul in Detroit) din anul 1934.
Dintre ierarhii acestei perioade consemnam pe Nicolae Balan, mitropolitul Ardealului (1920 - 1955), unul din militantii de seama pentru realizarea statului national unitar, pentru organizarea unitara a Bisericii Romane intregita, pentru promovarea ecumenismului crestin, reorganizatorul scolii teologice sibiene, ridicata la rang de Academie. In Moldova, Irineu Mihalcescu (1939 - 1947), fost profesor la Facultatea de Teologie din Bucuresti (1904 - 1939), autor a sute de lucrari de teologie. In Bucovina mentionam pe mitropolitul Nectarie Cotlarciuc (1924 - 1935), fost profesor la Facultatea de Teologie din Cernauti, participant la cateva congrese si intruniri ecumenice, iar in Basarabia mitropolitul Gurie Grosu (1920 - 1937). Dintre episcopii acestei perioade amintim pe Roman Ciorogariu de la Oradea (1920 - 1936) si Nicolae Ivan de la Cluj (1921 - 1936), amandoi militanti pentru emanciparea politico-sociala a romanilor transilvaneni, Grigorie Comsa de la Arad (1925 - 1935), incercat misionar, autor a numeroase volume de predici si brosuri de aparare a Ortodoxiei, Iacob Antonovici de la Galati (1923 - 1924) si Husi (1924 - 1931), autor de lucrari istorice, toti membri de onoare ai Academiei Romane.
S-a dezvoltat invatamantul teologic: Facultati de Teologie la Bucuresti (din anul 1881), Cernauti (1875) si Chisinau (1927), Academii teologice in Sibiu, Arad, Caransebes, Cluj si Oradea si o serie de seminarii cu 8 clase. Dintre profesorii acestor Facultati s-au remarcat o seama de teologi de prestigiu, ca Ioan Irineu Mihalcescu, Nichifor Crainic, Teodor Popescu, Niculae Popescu, Haralambie Roventa, Serban Ionescu, Petre Vintilescu, Grigorie Cristescu, Vasile Ispir la Bucuresti; Vasile Tarnavschi, Vasile Gheorghiu, Nicolae Cotos, Vasile Loichita, Valerian Sesan, Simion Reli la Cernauti; Grigorie Pisculescu (cu numele de scriitor Galaction), Vasile Radu, Iuliu Scriban, Ioan Savin, Toma Bulat, fratii Valeriu si Cicerone Iordachescu la Chisinau; Nicolae Colan, Dumitru Staniloae, Nicolae Terchila la Sibiu; Ilarion Felea la Arad, Liviu Galaction Munteanu la Cluj, Stefan Lupsa la Oradea etc. Toti au publicat lucrari deosebit de valoroase in cadrul specializarii lor. O serie de preoti au fost prezenti in viata culturala a tarii: prozatorii Gala Galaction si Ion Agarbiceanu, arheologul Constantin Matasa, intemeietorul Muzeului din Piatra Neamt, istoricii Gheorghe Ciuhandu, Candid Muslea, Constantin Bobulescu, Dumitru Furtuna s. a., folcloristii Teodor Balasel din Valcea, Gheorghe Dumitrescu din Bistrita-Mehedinti, specialistul in muzica bizantina Ioan Petrescu de la biserica Visarion din Bucuresti etc. Au aparut o serie de noi periodice bisericesti, pe langa cele vechi: „Biserica Ortodoxa Romana” si „Studii Teologice” la Bucuresti, „Candela” la Cernauti, „Revista Teologica” la Sibiu, „Luminatorul” si „Misionarul” la Chisinau, buletine eparhiale pentru fiecare episcopie.
S-a dezvoltat arta bisericeasca cu toate ramurile ei, indeosebi arhitectura si pictura, prin bisericile monumentale ridicate intr-o serie de orase ale tarii, mai ales in Transilvania (Catedralele Alba Iulia, Cluj, Timisoara, biserici in Targu Mures, Sighisoara, Turda, Resita, Satu Mare, Zalau, Craiova, Buzau, Constanta, Galati, Piatra Neamt, Balti etc.); s-au refacut ori s-au ridicat din temelie cateva manastiri.
S-au intarit legaturile cu celelalte Biserici Ortodoxe si cu alte Biserici crestine. Astfel, Biserica Ortodoxa Romana si-a trimis delegati la Conferintele panortodoxe de la Constantinopol (1923), Manastirea Vatoped din Muntele Athos (1930), la prima Conferinta a profesorilor de teologie din Balcani, tinuta la Sinaia in Romania (1924), la primul Congres al profesorilor de teologie ortodoxa la Atena (1936). Patriarhul Miron a facut cateva vizite unor ierarhi ortodocsi de peste hotare si a primit vizite la Bucuresti. Biserica Ortodoxa Romana a participat si la cateva Congrese ale celor trei mari ramuri ale miscarii ecumenice care au activat in perioada interbelica: Crestinism practic (Stockholm 1925, Berna 1926), Credinta si organizare (Lausanne 1927) si Alianta Mondiala pentru infratirea popoarelor prin Biserica (Praga 1928, Faris Bad Larvik in Norvegia 1938). Cea din urma a tinut mai multe conferinte regionale, unele chiar in Romania (Sinaia 1924, Bucuresti 1933, Ramnicu-Valcea 1936). S-au incheiat legaturi stranse cu Biserica anglicana, mai ales dupa recunoasterea hirotoniilor anglicane de catre Sfantul Sinod din Bucuresti in anul 1935.
Dupa anul 1944 Biserica a fost inlaturata treptat din viata statului. In anul 1948 a fost eliminat invatamantul religios din scoli, s-au interzis slujbele in spitale, azile si cazarmi, au fost suprimate periodicele bisericesti ale eparhiilor, au fost desfiintate Facultatea de Teologie din Suceava (fosta la Cernauti), patru Academii teologice din Ardeal si Banat, precum si seminariile teologice ale eparhiilor din Muntenia si Moldova, s-a oprit catehizarea tineretului. Curand dupa anul 1944 peste o mie de preoti ortodocsi (la care se adauga si cei romano-catolici, greco-catolici si protestanti) au fost arestati, aruncati in inchisori, trimisi sa lucreze la canalul Dunare-Marea Neagra, unii deportati chiar in Siberia; unii au murit acolo, iar cei mai multi au fost eliberati abia in 1964. Intre cei aruncati in inchisori, se numarau si teologi de mare prestigiu, ca: Nichifor Crainic, Ioan Savin, Dumitru Staniloae, Liviu G. Munteanu, Ilarion Felea, Ion V. Georgescu (deportat in Siberia) si multi altii; cativa preoti ortodocsi au fost impuscati. Fostul mitropolit al Bucovinei, Visarion Puiu a fost condamnat la moarte, in contumacie (decedat in anul 1964, in Franta). In anul 1959 au fost desfiintate un numar de schituri si manastiri, sute de calugari si calugarite au fost scosi din ele in mod brutal si trimisi in familiile lor sau in fabrici de catre organele de stat. In ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost demolate peste 20 de lacasuri de inchinare din Bucuresti (manastirile Cotroceni, Vacaresti, Pantelimon, bisericile Sfanta Vineri, Sfantul Spiridon Vechi, Alba-Postavari, Enei, Spirea Noua Izvor,Sfanta Treime Dudesti etc.). Autorizatiile pentru ridicarea sau repararea unor biserici se obtineau cu multa greutate. Preotimea ortodoxa, in totalitatea ei, era supravegheata si controlata in permanenta, prin asa-numitii "inspectori de culte" si ofiteri de Securitate, prezenti mereu in toate institutiile bisericesti.
La 4 august anul 1948 s-a publicat Legea pentru regimul general al Cultelor (inlocuita cu actuala lege: nr. 489/2006 privind „Libertatea religioasa si regimul general al cultelor”). Erau recunoscute 14 culte: ortodox, romano-catolic, armeano-gregorian, crestin de rit vechi (lipovean), reformat (calvin), evanghelic-luteran C.A., sinodo-prezbiterian, unitarian, mozaic, musulman, baptist, adventist de ziua a saptea, penticostal si crestin dupa Evanghelie, toate avand organizarea lor specifica si lacasuri de cult.
La 19-20 octombrie anul 1949, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a votat Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Romane, aprobat apoi si de Ministerul Cultelor (are la baza principiile Statutului Organic al lui Andrei Saguna). Potrivit acestuia, Biserica noastra avea un numar mai redus de eparhii, in comparatie cu perioada precedenta: I. Mitropolia Ungrovlahiei, cu eparhiile: Arhiepiscopia Bucurestilor, Arhiepiscopia Tomisului si Dunarii de Jos (cu sediul la Galati), Episcopia Buzaului; II. Mitropolia Moldovei si Sucevei, cu Arhiepiscopia Iasilor, Episcopia Romanului si Husilor; III. Mitropolia Ardealului, cu Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, Episcopia Alba-Iuliei (infiintata in 1975), Episcopia Oradiei; IV. Mitropolia Olteniei, cu Arhiepiscopia Craiovei si Episcopia Ramnicului si Argesului; V. Mitropolia Banatului, cu Arhiepiscopia Timisoarei si Caransebesului si Episcopia Aradului. Se prevede si acum participarea laicilor la conducerea Bisericii, in Adunarile si Consiliile parohiale, Adunarile si Consiliile eparhiale si Adunarea Nationala Bisericeasca (pentru intreaga Patriarhie), in proportia cunoscuta: 1/3 clerici si 2/3 mireni.
Pentru credinciosii ortodocsi romani care traiau peste hotarele tarii s-au organizat mai multe unitati bisericesti: Arhiepiscopia Misionara Ortodoxa Romana din Statele Unite si Canada, cu sediul la Detroit si Arhiepiscopia Misionara Ortodoxa Romana pentru Europa Centrala si Occidentala, cu sediul la Paris. Vechea Episcopie din America infiintata in anul 1934 (devenita, intre timp, Arhiepiscopie) n-a mai pastrat legaturile cu tara si cu Patriarhia.
Intre ierarhii din perioada de care ne ocupam, consemnam in primul rand pe patriarhul Justinian Marina (1948 - 1977), priceput organizator si indrumator al vietii bisericesti in conditiile create dupa al doilea razboi mondial. A fost urmat de patriarhul Iustin Moisescu (1977 - 1986), fost profesor la Facultatile de teologie din Varsovia, Cernauti si Bucuresti, apoi mitropolit al Ardealului (1956 - 1957) si al Moldovei (1957 - 1977). Din anul 1986 si pana in anul 2007 Biserica noastra a fost pastorita de Teoctist Arapasu, fost episcop-vicar patriarhal, episcop al Aradului, mitropolit al Olteniei, apoi al Moldovei. Dintre ceilalti ierarhi, mentionam pe mitropolitii Ardealului Nicolae Colan (1957 - 1967), Nicolae Mladin (1967 - 1981) si Antonie Plamadeala (din 1982, fost episcop-vicar patriarhal, apoi episcop al Buzaului); apoi Firmilian Marin (1947 - 1972) si Nestor Vornicescu ai Olteniei (din 1978); Vasile Lazarescu (1934 - 1961) si Nicolae Corneanu ai Banatului (din 1962), episcopii Andrei Magieru al Aradului (1936 - 1960), Chesarie Paunescu al Constantei, apoi al Dunarii de Jos (1944 - 1973), Iosif Gafton al Ramnicului si Argesului (1944 - 1984), Antim Anghelescu al Buzaului (1944 - 1979), Vasile Coman al Oradiei (1971 - 1992), cei mai multi autori de lucrari teologice si istorice, participanti la numeroase Congrese si intruniri peste hotare.
Intre faptele mai de seama din viata bisericeasca trebuie sa mai retinem revenirea la Ortodoxie a majoritatii covarsitoare a clerului si credinciosilor uniti (greco-catolici) in anul anul 1948, precum si prima canonizare oficiala a unor sfinti si marturisitori de neam roman (1955). Pentru pregatirea personalului de cult au functionat sase seminarii teologice cu durata de cinci ani (Bucuresti, Buzau, Manastirea Neamt, Cluj-Napoca, Craiova si Caransebes) si doua Institute Teologice de grad universitar cu durata de patru ani, la Bucuresti si Sibiu.
O serie de teologi romani s-au remarcat prin lucrarile lor sau prin activitatea ecumenica: Dumitru Staniloae, Ioan Coman, Liviu Stan, Nicolae Chitescu, Emilian Vasilescu, Orest Bucevschi, Nicolae Balca, Nicolae Nicolaescu, Ene Braniste, Ioan Ramureanu, Vladimir Prelipceanu, Mircea Chialda, Petru Rezus, Alexandru Ciurea, Nicolae Lungu, toti la Bucuresti; Nicolae Neaga, Nicolae Mladin, Sofron Vlad, Grigorie Marcu, Dumitru Belu, Iorgu Ivan, Milan Sesan, Isidor Todoran, Stefan Lupsa, Teodor Bodogae, Corneliu Sarbu, Dumitru Calugar, Gheorghe Soima, Alexandru Moisiu, la Sibiu.
Patriarhia Romana edita cateva publicatii periodice: „Biserica Ortodoxa Romana” (apare din anul 1874), buletinul oficial al Patriarhiei Romane, „Studii Teologice”, revista Institutelor Teologice; „Ortodoxia”, revista Patriarhiei (fiecare cu un tiraj de 10.000 ex., cu 4-6 aparitii pe an). Toate cele cinci Mitropolii editau cate o revista, tot cu cate 4-6 aparitii pe an: „Glasul Bisericii” (Mitropolia Ungrovlahiei), „Mitropolia Moldovei si Sucevei”, „Mitropolia Ardealului”, „Mitropolia Banatului”. La Sibiu apare foaia bisericeasca bilunara „Telegraful Roman”, cel mai vechi periodic romanesc, cu aparitie neintrerupta din anul 1853. In Editura si Tipografia Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa din Bucuresti s-au tiparit: Biblia (patru editii, in anii 1968, 1975, 1982, 1988), carti de cult, manuale pentru invatamantul teologic universitar si seminarial, lucrari teologice, carti pentru credinciosi, carti de rugaciuni, calendare s.a. Acelasi lucru l-au facut si tipografiile eparhiale de la Manastirea Neamt, Sibiu si Timisoara.
Dupa anul 1948 au fost restaurate, pictate sau reparate prin daniile credinciosilor majoritatea celor peste 12.000 de lacasuri de cult ortodox (biserici, manastiri, schituri, paraclise) de pe tot cuprinsul tarii. Au fost restaurate cele mai multe din bisericile si manastirile monumente istorice. In acelasi timp, s-au construit peste 500 de biserici noi, in tot cuprinsul Patriarhiei, dintre care multe sunt adevarate monumente de arta.
Biserica Ortodoxa Romana a intretinut legaturi de prietenie si colaborare cu toate celelalte Patriarhate si Biserici ortodoxe autocefale. Aceste relatii sunt marcate indeosebi de vizitele oficiale facute Bisericii Ortodoxe Romane de patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Bulgariei, precum si vizitele oficiale facute de reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane acestor Patriarhii, in ultimele decenii.
S-au stabilit relatii cu Bisericile vechi Orientale (Patriarhia Etiopiei, Patriarhia armeana din Etchimiadzin, Patriarhia copta din Egipt si Biserica siriana iacobita din Kerala-India), cu Biserica romano-catolica (mai ales din Austria, Germania si Belgia), cu Biserica veche catolica, cu Biserica anglicana, cu o serie de Biserici protestante.
Biserica Ortodoxa Romana activeaza in Consiliul Mondial al Bisericilor din anul 1961. A trimis delegati la Adunarile generale de la New Delhi (1961), Uppsala (1968), Nairobi (1975), toate conduse de mitropolitul de atunci al Moldovei si Sucevei, Iustin Moisescu (fost membru in Comitetul Central pana in anul 1977) si Vancouver (1983), condusa de mitropolitul Ardealului Antonie Plamadeala. Alti ierarhi si teologi ortodocsi romani activeaza in diferite Comisii ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Patriarhii Justinian si Iustin au facut vizite la sediul Consiliului Mondial de la Geneva (1966-1981). La randul lor, numerosi conducatori ai acestei mari organizatii intercrestine au facut vizite in Romania cu diferite ocazii, purtand discutii cu patriarhii romani, cu alti conducatori de culte, ierarhi si profesori de teologie. Biserica noastra si-a adus aportul si la promovarea dialogului intercrestin si in cadrul Conferintei Bisericilor Europene, cu sediul la Geneva (cateva sesiuni ale acestor doua mari organizatii s-au tinut in Romania).
Evenimentele din Decembrie anul 1989 au adus o seama de schimbari, nu numai in viata politica si sociala a tarii, ci si in sfera vietii religioase. Imediat dupa derularea acelor evenimente, Biserica noastra a fost pusa in fata unor provocari noi. In ceea ce priveste configuratia religioasa din Romania, potrivit recensamantului din anul 2002, in tara noastra, dintr-un total de 21.698.181 locuitori, 86,7% sunt ortodocsi, 4,7% romano-catolici, 3,2% reformati, 0,9% catolici de rit bizantin (greco-catolici), 1,5% penticostali, 0,6% baptisti, restul cultelor avand sub 0,5% (ateii reprezinta sub 0,1%). Intre evenimentele importante de dupa 1989, mentionam reinfiintarea unor eparhii desfiintate in anul 1948: Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Sucevei, Arhiepiscopia Targovistei, Episcopia Argesului, Episcopia Maramuresului si Satmarului, Episcopia Caransebesului, Episcopia Husilor. De asemenea, s-au infiintat eparhii noi: Slobozia si Calarasi, Harghita si Covasna, Alexandria, Giurgiu, Tulcea, Slatina, Salaj s.a.
In acelasi timp, au fost ridicate la ranguri superioare unele structuri ortodoxe romanesti din diaspora, precum Arhiepiscopia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale, ridicata la rang de Mitropolie, si s-au infiintat noi structuri ortodoxe romane precum Mitropolia Ortodoxa Romana a Germaniei, Europei Centrale si de Nord, Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria, Episcopia Daciei Felix, Episcopia Ortodoxa Romana din Italia, Episcopia Ortodoxa Romana din Spania si Portugalia, Episcopia Ortodoxa Romana a Europei de Nord, Episcopia Ortodoxa Romana a Australiei si Noii Zeelande. De mentionat ca, in decembrie anul 1992, a fost reactivata Mitropolia Ortodoxa Romana a Basarabiei.
In sectorul vietii culturale, notam infiintarea de noi institutii de invatamant teologic, atat la nivel liceal, cat si la cel universitar. Intregul invatamant teologic superior a fost incadrat in Universitatile din orasele respective, si reorganizat pe diferite sectii. Au aparut o serie de publicatii periodice, precum „Ziarul Lumina”, „Vestitorul Ortodoxiei” la Bucuresti, „Candela Moldovei” la Iasi, „Invierea” la Timisoara, „Renasterea” la Cluj Napoca, „Tomisul Ortodox” la Constanta, „Credinta strabuna” la Alba-Iulia, „Graiul Bisericii noastre” la Baia Mare, „Legea romaneasca” la Oradea, „Biserica si Scoala” la Arad, „Foaie diecezana” la Caransebes, „Calauza Ortodoxa” la Galati, „Argesul Ortodox” la Curtea de Arges.
Incepand cu data de 27 octombrie 2007, la initiativa si cu purtarea de grija a celui de al saselea Patriarh al Romaniei - Preafericitului Parinte Patriarh Daniel - ales la 12 septembrie anul 2007 si intronizat la 30 septembrie anul 2007, ca fiind cel de al VI-lea Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane, dupa trecerea la cele vesnice a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, la data de 30 iulie anul 2007 – au inceput sa emita, de la studiourile din Bucuresti, Radio Trinitas si Trinitas TV, ca parte a Centrului de Presa Basilica al Patriarhiei Romane. In acelasi timp, au aparut o seama de lucrari noi de teologie si istorie bisericeasca la Bucuresti, Iasi, Sibiu, Craiova, Timisoara etc. Totodata, au aparut o seama de lucrari noi de teologie si istorie bisericeasca la Bucuresti, Iasi, Sibiu, Craiova, Timisoara etc. S-au redeschis toate manastirile si schiturile desfiintate in mod abuziv in anul 1959 si s-au deschis noi asezaminte monahale, mai ales in Ardeal. In acelasi timp - in pofida greutatilor financiare cu care se confrunta Biserica - s-au pus fundatiile a sute de biserici, mai ales in mediul urban. Biserica si-a reluat intr-o alta perspectiva activitatea de ordin social-filantropic, prin infiintarea unor asociatii caritative in vederea ajutorarii orfanilor, a batranilor si persoanelor cu dizabilitati, prin asistenta religioasa in spitale, orfelinate si aziluri de batrani.
Biserica Ortodoxa Romana a fost vizitata, in repetate randuri, de delegatii ortodoxe, conduse de Intaistatatori precum S.S. Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, PP.FF. Partenie III si Petros VII Patriarhi ai Alexandriei, P.F. Ignatie IV Patriarhul Antiohiei, S.S. Patriarh Pavle al Serbiei, S.S. Maxim Pariarhul Bulgariei si altii). La randul lor, delegatii ale Bisericii Ortodoxe Romane au vizitat alte Biserici Ortodoxe surori.
Biserica noastra continua participarea sa la activitatile desfasurate in cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, a Conferintei Bisericilor Europene, ale unor Comisii mixte de dialog teologic international sau bilateral cu alte Biserici. Facultatile de Teologie au incheiat "parteneriate" cu Facultati din afara hotarelor, mai cu seama catolice si protestante.
In noul context de dupa anul 1989, ierarhii, profesorii de teologie si preotii Bisericii Ortodoxe Romane isi desfasoara activitatea lor pastoral-misionara, sociala si culturala pentru a fi vrednici de inaintasii lor, carora doresc sa le cinsteasca memoria printr-o activitate tot mai rodnica ( ).
In incheiere, vom sustine ca demersul misionar al Bisericii trebuie sa cuprinda conceptul conform caruia Biserica nu este in fond, doar comunitatea cu numar mare sau foarte mare de membri ci chiar si cea cu numarul cel mai mic, dar in care salasluieste marturia cea duhovniceasca despre trairea in viata noastra a vietii lui Iisus Hristos, cea autentica. „Astfel inteleasa, misiunea nu este reprezentata de un proiect grandios, asemeni unei caracatite care cuprinde totul in sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan si actiune sistemului – ci de interventia in micro, de indeplinirea misiunii de pastor de suflete si a aceleia de urmator al Mantuitorului, calitate pe care o are orice crestin botezat, nu numai clericul si nu numai cei cu anumite raspunderi in Biserica.” Asadar, iata si de aici constatam faptul ca Ortodoxia este o forma de crestinism (nesecularizata in continutul si fondul ei intrisec) extrem de rafinata, de nobila, de fina, pe care putini o stiu astazi, aprecia sau gusta in profunzimile ei dintru inceput, lucru pentru care ne rugam Lui Dumnezeu – Cel in Treime preamarit, sa ne ajute si sa ne lumineze mintile noastre, cele acoperite de umbra pacatului si a mortii!.
Material documentar realizat de catre Stelian Gombos
Note:
Vasile Coman, Episcopul Oradiei, Prezenta Bisericii in lume, in „Mitropolia Ardealului”, Nr. 1-3/1982, p. 93.
2 John Meyendorf, Teologia Bizantina, trad. de Al. I. Stan, Editura Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1996, p. 283.
3 Ibidem, p. 284
Stelian Gombos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.