Ce sunt gesturile? Simboluri, si mai mult decat simboluri, implinirea simbolurilor, expresia, exprimarea impresiilor, trairilor, starilor noastre. Mai mult decat cuvinte, mai mult decat vise. Sunt felul nostru de a fi poeti, sunt felul nostru de a fi lucratori, sunt felul nostru de a iubi, felul nostru de a fi crestini.
Modul nostru prin care ne exprimam bucuriile, virtutile, nelinistile si visele. Mijlocul prin care interactionam cu ceilalti, exprimandu-ne dragostea sau dimpotriva, neiubirea, ura, indiferenta fata de ei.
Gesturile sunt acea forta care glasuieste prin noi dand viata entuziasmului, credintei si vointei noastre, energia care ne da sens si putere a merge, a strabate pe calea care duce spre cerul inimii noastre, spre mantuirea noastra.
Romantic gandit si exprimat, gesturile sunt putinta de a da sens, culoare, bucurie unui rasarit de soare daruit de Dumnezeu noua oamenilor, marturia vietii din noi si din lume, unitatea noastra, darul cel mai la indemana pe care-l putem darui din iubire, din mila sau compasiune celui/celor de langa noi. Putinta de a rupe zagazurile logicii si ratiunii reci, indiferente, care nu-si poate explica sensul crestin din viata si sufletul nostru: a darui iubire si binecuvantare celui ce nu ne iubeste, a darui un gand bun sau frumos celui ce se gandeste la noi cu rautate poate, a darui incredere, a gandi despre om ca un marturisitor al adevarului si un apostol al iubirii curate si nesfarsite; a ierta acolo unde logica iti spune ca nu poti ierta, a-ti cere iertare desi mandria te impiedica cu toate puterile ei sa faci un asemenea lucru de mirare si scandalos.
Iubirea insasi e un gest, iar gestul acesta se traieste, se respira, se viseaza, este idealul implinit in sufletul omului, dar si in faptele sale de zi cu zi si clipa de clipa. Gandurile noastre sunt gesturi frumoase sau mai putin frumoase, pot fi stralucitoare lumini line, atunci cand ne gandim si vedem cu ochii sufletului pe Hristos Mantuitorul si Judecatorul Nostru, Chipul iubirii desavarsite, pot fi senine momente inrourate de bucuria de a vedea, revedea, simti pe omul de langa noi ca pe o persoana minunata in care este adevar si frumusete. Poate fi si este cu siguranta gest perceptia noastra despre cel de langa noi, despre gesturile sale, vorbele sale, faptele sale.
Poate ca sunt gesturi putinta noastra de a depasi neputinta de a intelege ceea ce exprima cel/cei de langa noi, mai stangaci sau mai abil, mai sincer sau dimpotriva, in chip fatarnic. Putinta de a intelege ca dincolo de stangacii, exista o buna intentie, exista iubire si darul , rar si pretios de a sti sa primesti ceea ce ti se ofera, cu dragoste, fara a judeca sau fara a dispretui o fapta, un gand, un dar… A sti sa ierti si sa te ridici mai departe daruind stralucire unui gest, unui cuvant sau gand care , daruite tie, stangace, cu imperfectiunile lor, aveau nevoie de o inima deschisa si de un suflet senin,plin de dragoste si credinta ca sa fie primite, acceptate.
Fiind oameni, adesea supusi ispitei indoielii, neincrederii, scepticismului, adesea banuitori si sovaielnici in a da crezare autenticitatii, sinceritatii si nobletei gesturilor oferite de ceilalti , ne este greu sa deosebim cele bune si frumoase de cele rauintentionate, inselatoare, ne este greu sa avem o perceptie frumoasa, corecta, luminoasa asupra darurilor primite.
Din frica sau din resemnare, ne ferim a avea usile inimilor deschise si, adesea le tinem incuiate cand cineva bate pentru a ne darui un cuvant, un zambet, poate putina dragoste. Si tot de aceea, poate nu deschidem cand cineva are nevoie de noi pentru a-i intinde o mana doar, pentru o atingere de lumina si de suflet. Nefacand acest gest, ceva din sufletul nostru moare, putin cate putin , pentru ca de fiecare data Hristos bate, iar noi nu deschidem si, din pacate, nu-L primim.
Un gest cu adevarat mantuitor,izbavitor pentru conditia noastra de oameni ar fi sa ne schimbam perceptia aceasta de a fi egoisti, neincrezatori in tot ceea ce misca, banuitori mai ales cu cei de langa noi, oameni pe care am uitat sau nu mai stim sa-i ascultam, sa-i intelegem, sa-i iubim, sa le intindem o mana de ajutor sau sa primim mana lor intinsa, doar pentru a simti, si noi si ei, ca suntem oameni, ca suntem calzi, ca suntem vii si putem exprima atat de multe lucruri si atat de bine prin necuvinte, doar prin gesturi.
Si cel mai frumos gest este acesta: de a avea mereu usa inimilor noastre deschise, ca atunci cand cineva dintre noi, Hristos Insusi, va bate, noi cu bucurie adanca, numaidecat, sa deschidem , caci nu ni se cere decat sa acceptam, sa vrem, sa primim sa fim binecuvantati.
Traian Calistru
Traian Calistru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.