Cescuta
O familie, aflata intr-o excursie, a mers la un magazin de antichitati pentru a cumpara ceva frumos (se pare ca sarbatoreau a 25-a aniversare de casatorie). Amadurora le placeau antichitatile si obiectele din lut ars, ceramica, in special cestile de ceai. Observand o cescuta, mai distinsa, au intrebat:
- Putem sa vedem cescuta aceea, nu am vazut niciodata ceva atat de frumos?
In timp ce li se oferea ceea ce cerusera, cescuta incepu - cum necum - sa vorbeasca:
- Eii, ei... puteti voi oare sa-ntelegeti? Eu nu am fost de la-nceput asa. Candva am fost un mic bulgar de pamant rosu, brut. Cel mai de jos eram si ma calcau toti in picioare. Pana-ntr-o zi, cand stapanul meu, dragul de el, m-a luat si m-a rulat... taare m-a mai batut atunci ! Apoi, m-a frammantat, in multe, multe, multe randuri... pan’ce-am strigat "Nu face asta!... Nu-mi place! Lasa-ma-n pace!". Dar el a zambit doar si, cu blandu-i glas, mi-a spus "inca nu." Apoi - ah! - am ajuns pe-o roata! Invartit-am fost... invartiitaa, invartiitaa... invartita foc. Tipam "Opreste! Stai! Ametesc, fie-ti mila. O sa-mi fie rau!". Stapanul, insa, doar din cap a dat si linistit a zis cu ochii "Nu inca, inca nu." Daa, m-a invartit, m-a framatat si-a-ngaduit sa fiu lovita, si m-a modelat de zor pan-am ajuns in forma care i-a placut lui; apoi - ce crezi? - in cuptor m-a aruncat. Ioii ! nicciodata n-am simtit atat de multa caldura. Am strigat, am zbierat, m-am scuturaat... batut-am si am izbit in usa. "Ajutor! Ce faci cu mine? De ce? Scoate-ma de aici!".
"Heeiii... !" urlam,
privind printr-o deschizatura-ngusta
la buzele-i unde puteam citi:
"Nu inca, nu, nu inca."
si - Ooo! - taman cand cand n-as mai fi-ndurat
cuptor-n laturi se deschise,
o mana,
suav,
ma cuprinse,
pe-un raft comod de m’-asezat.
Ce duuulci racoori ma mangaiau
si caat de bine m-odihneam...
si gandu-mi incepu a tinde
"Ei bine, nah, asa-i de binee."
Iar eu ma racoream asa (si odihneam, doar se-ntelege)
cand - ca sa vezi! -
m-a luat, m-a aspru periat
si...
peeste tot
m-a colorat !
"si ce-i cu asta?" ziceti voi?! Him...
ce de
mirosuri, puturoase-n nari de m-au patruns
'ntrebatati oare?
Ca ma sufoc eu am crezut !
"Te rog, te rog, opreste-ti lucrul !
Ori simtul narilor mi-nfunda."
El ?
doara din cap dadu si ferm
- dar bland -
grai 'ceeasi: "Ei... nu;
acum nu inca."
Apoi, deodat’ - din nou!!! - ochi cuptorul...
s-un fior ma trecu,
inteligibil,
cum ca... Dar -ah! - deja
eram in far’de zare flacari.
si crezi ca fu ca-ntaia oara? De-ai sti...
de doua ori,
ori trei...
ori mai mult chiar (nu poate mintea a patrunde...)
si sufocul fu, iarasi,
pe masura... .
Rugatu-l-am, urlat-am - asta-i sigur -
si-ardeau vapai de maaama-mama;
si chiar de eu credeam ca pot,
a deslusi din ΄celui foc lumina
(sa inteleg, macar, ca -nah -
cu asta sa-mi adun alina...)
era-ntunnnerric
fioross
si rrange de scrijjelitori iutimi...
adaaaanci...
Ca nnu voi mai scapa gandisem.
...ori, chiar attunci...! (sa stiti
ca eu uitasem tate)
minune mare pogorase,
caci poarta-ngust’ se desfacu si bratul cel dorit
(ce... parca Nou mi-apare-acum...) ma smulse
din
acele, groaznice si crunte, ghiare.
Acelasi raft (dar altul parca)
deplin intr-ansul ma-ncapuse,
eu - crrede-ma ! - crezui...
ca-n Raiul jinduit-ajunsem...
Ci-n timpul astor... line cugetari, simtii
ca totul
nu-i cu mine...
si doru-acest’, preaintelept,
spre Dansul - prima oar’ - cu vrere...
si cu lumina ma zvarlise.
sedeam...
dar nu sezut era,
ci nemiscata imi era miscarea, caci
- Ooo! -
insusi, chiar El, frrumooossul...
in causelele-I ma scurse.
si ochiul Sau era oglinda, ce mai apoi ma revela,
eu marturie-aduc,
credeti-ma...
(cum se cuvine)
ca nu putea inchipuirea-mi sa
inteleaga
ce ajunsem.
"La tin’ priveste, scumpa Mea!"
blajinu-I grai ma indemnase,
iar eu cu plecaciune-adanca
(noua-evlav’ ce m-adumbrise)
privii...
si "O...!
dar ce miinune...! Acolo-i...
cine?"
΄ntrebasem,
fara de gand si cu dorire;
El
"Tu esti!"... smerit
si-abi-auzit soptise.
"Eu?!!!
poate-se aceasta oare...?!!
Te vad ca Unul cel vestit ce-n graiu-I
nu are umbra de-amagire;
nu-mi fie mie inselare!".
Zambi...
De negrait imi este
a zugravi acel’ cu pace buze
ce cu putere...
lina,
neajunsa,
nedumerirea-mi dezvelise:
"Amin,
tu esti!
primeste-n minte...
Cunosc durerea ce-ti luptase,
molaticele-ti oseminte;
rulata, framantat’, lovita...
zdrobita si-nvartita fusesi.
Hai... afla tu,
scumput odor,
de singura te-as fi lasat vreo clipa...
(dar cred ca stii...)
te-ai fi uscat si
΄nic din lume-ti nu-ti va fi ajunsa.
Pe roat-ai ametit, fireste,
dar nu voii a ma opri,
caci legea te-ar fi aruncat in dure
hauri... si
farame, mii de cioabe,
acum ai fi.
De-ntaiul foc de zici
cunoaste aceasta
ca
din rea mandrie-ai fi
crapat.
Aceasta nedorindu-ti deci, in vatra,
Eu cu puteri te-am adapat
stiind
ca tu n-ai fi-ndurat.
Mirosurile-acelea crunte
si-a asprei perii lucratura
de n-ar fi fost
cum crezi
ca-i fi acum,
de pretuit,
noua faptura?
in viata d’unde ai fi
agonisit
ce-n asta clipa salti in stralucire...?
A doua oar’... ?
cuptoru-ti fu
desavarsita ta-ntarire.
Abia in asta zi, ce n-are inserare,
cu-a ta
indeajuns rabdare ajuns-ai
ceea ce Eu in minte-avutam
inca
de cand sa lucru-am inceput
cu tine.
O, tu...
copila scumpa!"
As dori sa mai fac o precizare pentru cei carora le-a placut istorioara. Persoana de la care am preluat-o m-a rugat sa pomenesc in randul celor adormiti pe cineva drag ei, pe nume Veronica, la sfanta Liturghie. Va rog si eu pe voi, acum, sa faceti asta. As mai aduga si pe Elena, tot la cei adormiti. Multumiri. Doamne ajuta!
Constantin
Florin-Constantin Ilie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.